ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3940/2011

Asupra recursului

penal de față;

Analizând lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 111 din 9 septembrie

2010, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată

de petenta S.A. Inotești, cu sediul în comuna Colceag, sat Inotești, județul

Prahova, prin reprezentant legal D.M., împotriva referatelor nr. 917/VIII/I/2009

din data de 12 august 2009 și nr. 255/VIII/I/2009 din data de 31 martie 2009,

ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

A fost obligată

petenta la 60 RON cheltuieli judiciare către stat.

La pronunțarea

soluției, instanța de fond a avut în vedere că la data de 25 august 2010, pe

rolul Curții de Apel Ploiești s-a înregistrat plângerea formulată de S.A.

Inotești împotriva soluțiilor nr. 917/VIII/I/2009 și nr. 255/VIII/I/2009 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pe care le consideră nelegale.

Verificând plângerea

cu care a fost învestită, Curtea de Apel Ploiești a reținut că petenta a

formulat anterior o altă plângere împotriva acelorași lucrări, ce ar fi făcut

obiectul Dosarului nr. 903/42/2009 al Curții de Apel Ploiești, fiind respinsă

ca inadmisibilă, soluție rămasă definitivă prin respingerea recursului

petiționarei.

Cum plângerea cu care

a fost învestită nu a adus elemente noi de natură a schimba situația reținută

prin Sentința penală nr. 196 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești

pronunțată în Dosarul nr. 903/42/2009, Curtea de Apel Ploiești a respins ca

inadmisibilă plângerea formulată de petiționară.

Împotriva acestei

sentințe, în termenul legal prevăzut de lege, a declarat recurs S.A. Inotești.

Cauza a avut primul

termen de judecată la data de 17 decembrie 2010, dată de la care a suferit mai

multe amânări datorită dispariției dosarului.

În urma acestei

situații, Înalta Curte a declanșat procedura reconstituirii dosarului, conform

dispozițiilor art. 512 C. proc. pen., cu citarea părților, procedură

consfințită prin Decizia penală nr. 3491 din 7 octombrie 2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție prin care s-a constatat reconstituit Dosarul nr.

872/42/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ulterior acestei

proceduri speciale, Înalta Curte a purces la soluționarea recursului declarat

de petiționara S.A. Inotești prin reprezentant legal D.M.

Reprezentantul legal

al petiționarei, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața Înaltei Curți

pentru a susține recursul și nici nu l-a motivat în scris, însă în urma

analizării din oficiu a legalității și temeiniciei sentinței recurate, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., reține Înalta Curte că recursul

nu este fondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., plângerea în fața

judecătorului trebuie să se refere la o soluție de neîncepere a urmăririi

penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de

sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror.

Nici una din aceste

soluții nu a fost dispusă prin referatele nr. 917/VIII/I/2009 din data de 12

august 2009 și nr. 255/VIII/I/2009 din data de 31 martie 2009 ale Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, astfel încât în mod justificat Curtea de

Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționară

împotriva lucrărilor sus-menționate.

De altfel,

petiționara a formulat anterior o altă plângere împotriva acelorași referate,

ce a făcut obiectul Dosarului nr. 903/42/2009, plângere respinsă ca

inadmisibilă prin Sentința penală nr. 196 din 16 decembrie 2009 a Curții de

Apel Ploiești.

Plângerea dedusă

judecății nu aduce aspecte noi ce nu au fost avute în vedere la soluționarea

Dosarului nr. 903/42/2009, iar petiționara nu exemplifică motivele care au

determinat-o să se adreseze judecătorului cu o nouă plângere, fapt pentru care

apreciază Înalta Curte că singura soluție ce putea fi pronunțată era aceea a

constatării inadmisibilității.

În altă ordine de

idei, reține Înalta Curte că prin Decizia nr. 57 din 24 septembrie 2007 dată de

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în recursul în interesul

legii, s-a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a

actelor efectuate de procuror, ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele

decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, este

inadmisibilă.

Plângerea formulată

de petiționară nu privește nici una din situațiile limitative și expres

prevăzute de legiuitor, astfel încât judecătorul fondului nu poate exercita

controlul judecătoresc reglementat de dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen.

Față de toate

considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul petiționarei este

nefondat, astfel încât, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., îl va respinge ca atare.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara S.A. Inotești prin reprezentant

legal D.M. împotriva Sentinței penale nr. 111 din 9 septembrie 2010 a Curții de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 noiembrie 2011.