ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3940/2011

Asupra recursului penal de față; Analizând lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 111 din 9 septembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta S.A. Inotești, cu sediul în comuna Colceag, sat Inotești, județul Prahova, prin reprezentant legal D.M., împotriva referatelor nr. 917/VIII/I/2009 din data de 12 august 2009 și nr. 255/VIII/I/2009 din data de 31 martie 2009, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. A fost obligată petenta la 60 RON cheltuieli judiciare către stat. La pronunțarea soluției, instanța de fond a avut în vedere că la data de 25 august 2010, pe rolul Curții de Apel Ploiești s-a înregistrat plângerea formulată de S.A.

Inotești împotriva soluțiilor nr. 917/VIII/I/2009 și nr. 255/VIII/I/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pe care le consideră nelegale. Verificând plângerea cu care a fost învestită, Curtea de Apel Ploiești a reținut că petenta a formulat anterior o altă plângere împotriva acelorași lucrări, ce ar fi făcut obiectul Dosarului nr. 903/42/2009 al Curții de Apel Ploiești, fiind respinsă ca inadmisibilă, soluție rămasă definitivă prin respingerea recursului petiționarei. Cum plângerea cu care a fost învestită nu a adus elemente noi de natură a schimba situația reținută prin Sentința penală nr. 196 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în Dosarul nr. 903/42/2009, Curtea de Apel Ploiești a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petiționară.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal prevăzut de lege, a declarat recurs S.A. Inotești. Cauza a avut primul termen de judecată la data de 17 decembrie 2010, dată de la care a suferit mai multe amânări datorită dispariției dosarului. În urma acestei situații, Înalta Curte a declanșat procedura reconstituirii dosarului, conform dispozițiilor art. 512 C. proc. pen., cu citarea părților, procedură consfințită prin Decizia penală nr. 3491 din 7 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a constatat reconstituit Dosarul nr. 872/42/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ulterior acestei proceduri speciale, Înalta Curte a purces la soluționarea recursului declarat de petiționara S.A.

Inotești prin reprezentant legal D.M. Reprezentantul legal al petiționarei, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața Înaltei Curți pentru a susține recursul și nici nu l-a motivat în scris, însă în urma analizării din oficiu a legalității și temeiniciei sentinței recurate, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., reține Înalta Curte că recursul nu este fondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., plângerea în fața judecătorului trebuie să se refere la o soluție de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror.

Nici una din aceste soluții nu a fost dispusă prin referatele nr. 917/VIII/I/2009 din data de 12 august 2009 și nr. 255/VIII/I/2009 din data de 31 martie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, astfel încât în mod justificat Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționară împotriva lucrărilor sus-menționate. De altfel, petiționara a formulat anterior o altă plângere împotriva acelorași referate, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 903/42/2009, plângere respinsă ca inadmisibilă prin Sentința penală nr. 196 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești. Plângerea dedusă judecății nu aduce aspecte noi ce nu au fost avute în vedere la soluționarea Dosarului nr. 903/42/2009, iar petiționara nu exemplifică motivele care au determinat-o să se adreseze judecătorului cu o nouă plângere, fapt pentru care apreciază Înalta Curte că singura soluție ce putea fi pronunțată era aceea a constatării inadmisibilității.

În altă ordine de idei, reține Înalta Curte că prin Decizia nr. 57 din 24 septembrie 2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în recursul în interesul legii, s-a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, este inadmisibilă. Plângerea formulată de petiționară nu privește nici una din situațiile limitative și expres prevăzute de legiuitor, astfel încât judecătorul fondului nu poate exercita controlul judecătoresc reglementat de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Față de toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul petiționarei este nefondat, astfel încât, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., îl va respinge ca atare. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara S.A. Inotești prin reprezentant legal D.M. împotriva Sentinței penale nr. 111 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2011.