ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1648/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe

rolul Tribunalului Teleorman sub nr. 2550 din 23 iunie 2005, G.C.G., în nume

propriu și ca mandatară a contestatoarelor P.N.B. și R.A.M., a solicitat, în

contradictoriu cu intimatele Primăria municipiului Turnu Măgurele și D.G.F.P.

Teleorman, anularea dispoziției nr. 1250 din 27 mai 2005 emisă de Primăria

municipiului Turnu Măgurele.

În motivarea contestației s-a arătat

că în mod greșit li s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, constând în

titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în

sumă de 506.563.000 lei, deoarece contestatoarele sunt îndreptățite la

despăgubiri bănești, fiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 24

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data notificării.

Prin sentința civilă nr. 1418 din 24

octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, s-a admis în

parte contestația și s-a anulat în parte dispozițiile art. 1250/2005 emisă de

Primăria municipiului Turnu Măgurele, constatându-se că cele trei contestatoare

sunt îndreptățite la despăgubiri bănești în sumă de 506.563.000 lei ce vor fi

plătite în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. S-a respins

contestația promovată împotriva D.G.F.P. Teleorman, pentru lipsa calității procesuale

pasive.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că D.G.F.P. Teleorman nu are calitate procesuală pasivă în

cauză, deoarece litigiul se leagă între emitentul dispoziției atacate, care

este primăria și persoanele care se consideră nedreptățite prin emiterea

acestei dispoziții.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că,

potrivit art. 9 alin. (2) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum

era în vigoare la data emiterii dispoziției nr. 1250/2005, pentru imobilele cu

destinația de locuință care nu puteau fi restituite în natură, măsurile

reparatorii constau în despăgubiri bănești, însă, în ce privește modalitatea de

plată, sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; după

data intrării în vigoare a acestei legi, primăria nu mai poate fi obligată la

plata efectivă a despăgubirilor bănești, cu atât mai mult cu cât dispozițiile

art. 40 din Legea nr. 10/2001, așa cum era în vigoare la data emiterii

dispozițiilor contestate, prevedeau că, modalitățile, cuantumul și procedurile

de acordare a despăgubirilor bănești se va stabili printr-o lege specială, care

este Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva sentinței pronunțată în

cauză a declarat apel contestatoarea G.C.G., în nume propriu și în calitate de

mandatară a celorlalte contestatoare.

Apelanta a susținut că în mod greșit

s-a reținut de către instanța de fond că D.G.F.P. Teleorman nu are calitate

procesuală pasivă, întrucât aceasta trebuia obligată la plata despăgubirilor

bănești.

S-a mai susținut că, întrucât s-a

stabilit că cele trei contestatoare sunt îndreptățite la despăgubiri bănești

s-a admis implicit că sunt aplicabile dispozițiile art. 36-40 din Legea nr.

10/2001, așa cum era în vigoare la data emiterii dispoziției contestate,

potrivit cărora despăgubirile bănești trebuia să se achite în mod efectiv,

nefiind aplicabile dispozițiile cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

adoptate ulterior emiterii dispoziției și care nu pot produce efecte

retroactive.

Prin decizia civilă nr. 181 din 9

mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a

respins ca nefondat apelul declarat în cauză.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că instanța de fond a apreciat în mod corect că D.G.F.P. Teleorman nu

are calitate procesuală pasivă, deoarece raportul juridic în cadrul aplicării

Legii nr. 10/2001 ia naștere între emitentul dispoziției contestate și persoana

îndreptățită la măsuri reparatorii, care justifică un interes legitim în

exercitarea dreptului de contestație, iar dispoziția nr. 1250/2005 a fost emisă

de Primăria municipiului Turnu Măgurele.

Ca răspuns la celălalt motiv de apel

s-a reținut că ceea ce a stabilit prima instanță nu este dreptul apelantelor de

a primi în mod efectiv suma de bani reprezentând contravaloarea despăgubirilor

bănești, ci dreptul acestora la măsuri reparatorii pentru valoarea de

506.563.000 lei, sumă ce se va plăti în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005, prevederi legale care se aplică de la data intrării lor în vigoare,

fiind norme de procedură de imediată aplicare, conform principiului activității

legii civile.

Reclamanta G.C.G., în nume propriu

și ca mandatară a celorlalte contestatoare, a declarat recurs împotriva

deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., pentru că, în susținerea recurentei, decizia a fost dată

cu aplicarea greșită a legi.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susțin, în esență, următoarele:

- dreptul recurentelor-reclamante

s-a născut printr-un act administrativ, respectiv decizia nr. 1250 din 27 mai

2005, act pe care l-au contestat în parte la data de 23 iunie 2005, iar conform

practicii și literaturii juridice în materie, actele administrative intrate în

sfera raporturilor juridice sunt irevocabile;

-nu poate fi înlocuită legislația

sub care s-a născut actul administrativ și sub care s-a făcut și contestația și

care era Legea nr. 10/2001, astfel că nu li se poate aplica Legea nr. 247/2005

care a apărut ulterior și care nu poate retroactiva;

- aplicarea dispozițiilor art. 40

din Legea nr. 10/2001 în sensul că în unele județe s-au plătit efectiv

despăgubirile cuvenite, recurentele atașând în apel acte în acest sens;

- în mod greșit instanța de apel a

invocat textul art. 1205 C. civ., întrucât autoritatea de lucru judecat

invocată de recurente este întemeiată în baza art. 1119 C. civ. și art. 377

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.;

- prezența în litigiu a D.G.F.P.

Teleorman au considerat-o necesară pentru opozabilitatea hotărârii, întrucât

conform art. 37 din Legea nr. 10/2001 autoritățile competente pentru plăți la

nivelul județelor sunt D.G.F.P.

Atât intimata Primăria municipiului

Turnu Măgurele cât și D.G.F.P. Teleorman au formulat întâmpinări prin care au

solicitat respingerea recursului declarat de reclamante.

Verificând legalitatea deciziei

recurate prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în sensul considerentelor ce

succed:

Referitor la primul motiv de recurs

trebuie menționat faptul că recurentele-reclamante sunt în eroare în privința

calificării dispoziției emisă în baza art. 23, actualmente art. 25, din Legea

nr. 10/2001 ca fiind un act căruia i se aplică regimul juridic al unui act

administrativ, cu consecințele menționate.

Legea nr. 10/2001, ea însăși o lege

specială, de reparație, prevede două etape succesive, cuprinzând procedura

administrativă prealabilă și controlul judecătoresc al actelor emise în cadrul

procedurii administrative prealabile.

Dispoziția sau decizia emisă în

cadrul respectivei proceduri este un act jurisdicțional, supus controlului

judecătoresc în condițiile exprese ale art. 24, devenit art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 și nu în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

Contrar susținerilor recurentelor,

în cauză nu s-a făcut o înlocuire a legislației.

Legea nr. 10/2001 nu a fost

înlocuită ci a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, noile

prevederi aplicându-se și contestațiilor care nu au fost soluționate în mod

definitiv, fiind norme de procedură de imediată aplicare.

În același context trebuie menționat

că toate criticile referitoare la modul de punere în practică a prevederilor

art. 40 din Legea nr. 10/2001 devin fără obiect față de împrejurarea că acest

text de lege a fost abrogat prin art. 33 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

lege intrată în vigoare anterior pronunțării sentinței în cauză.

Excepția autorității de lucru

judecată este interpretată confuz și eronat de către recurente, instanța de

apel reținând în mod judicios că în cauză nu sunt întrunite condițiile art.

1201 C. civ., care reglementează această instituție.

Nu poate fi primită nici ultima

critică din motivele de recurs, pe de o parte pentru că față de raportul

juridic dedus judecății D.G.F.P. Teleorman nu are calitate procesuală pasivă,

iar pe de altă parte, art. 37 din Legea nr. 10/2001 invocat în susținerea

acestui motiv a fost abrogat prin Legea nr. 247/2005, art. 33 din Titlul VII.

Față de toate considerentele expuse,

urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate

cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

G.C.G., P.N.B. și R.A.M. împotriva deciziei nr. 181 din 9 mai 2006 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie

2007.