ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1648/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. 2550 din 23 iunie 2005, G.C.G., în nume propriu și ca mandatară a contestatoarelor P.N.B. și R.A.M., a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Primăria municipiului Turnu Măgurele și D.G.F.P. Teleorman, anularea dispoziției nr. 1250 din 27 mai 2005 emisă de Primăria municipiului Turnu Măgurele. În motivarea contestației s-a arătat că în mod greșit li s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în sumă de 506.563.000 lei, deoarece contestatoarele sunt îndreptățite la despăgubiri bănești, fiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data notificării.

Prin sentința civilă nr. 1418 din 24 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, s-a admis în parte contestația și s-a anulat în parte dispozițiile art. 1250/2005 emisă de Primăria municipiului Turnu Măgurele, constatându-se că cele trei contestatoare sunt îndreptățite la despăgubiri bănești în sumă de 506.563.000 lei ce vor fi plătite în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. S-a respins contestația promovată împotriva D.G.F.P. Teleorman, pentru lipsa calității procesuale pasive. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că D.G.F.P. Teleorman nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece litigiul se leagă între emitentul dispoziției atacate, care este primăria și persoanele care se consideră nedreptățite prin emiterea acestei dispoziții.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că, potrivit art. 9 alin. (2) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum era în vigoare la data emiterii dispoziției nr. 1250/2005, pentru imobilele cu destinația de locuință care nu puteau fi restituite în natură, măsurile reparatorii constau în despăgubiri bănești, însă, în ce privește modalitatea de plată, sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; după data intrării în vigoare a acestei legi, primăria nu mai poate fi obligată la plata efectivă a despăgubirilor bănești, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 40 din Legea nr. 10/2001, așa cum era în vigoare la data emiterii dispozițiilor contestate, prevedeau că, modalitățile, cuantumul și procedurile de acordare a despăgubirilor bănești se va stabili printr-o lege specială, care este Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva sentinței pronunțată în cauză a declarat apel contestatoarea G.C.G., în nume propriu și în calitate de mandatară a celorlalte contestatoare. Apelanta a susținut că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că D.G.F.P. Teleorman nu are calitate procesuală pasivă, întrucât aceasta trebuia obligată la plata despăgubirilor bănești. S-a mai susținut că, întrucât s-a stabilit că cele trei contestatoare sunt îndreptățite la despăgubiri bănești s-a admis implicit că sunt aplicabile dispozițiile art. 36-40 din Legea nr. 10/2001, așa cum era în vigoare la data emiterii dispoziției contestate, potrivit cărora despăgubirile bănești trebuia să se achite în mod efectiv, nefiind aplicabile dispozițiile cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, adoptate ulterior emiterii dispoziției și care nu pot produce efecte retroactive.

Prin decizia civilă nr. 181 din 9 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat în cauză. În motivarea acestei decizii s-a reținut că instanța de fond a apreciat în mod corect că D.G.F.P. Teleorman nu are calitate procesuală pasivă, deoarece raportul juridic în cadrul aplicării Legii nr. 10/2001 ia naștere între emitentul dispoziției contestate și persoana îndreptățită la măsuri reparatorii, care justifică un interes legitim în exercitarea dreptului de contestație, iar dispoziția nr. 1250/2005 a fost emisă de Primăria municipiului Turnu Măgurele.

Ca răspuns la celălalt motiv de apel s-a reținut că ceea ce a stabilit prima instanță nu este dreptul apelantelor de a primi în mod efectiv suma de bani reprezentând contravaloarea despăgubirilor bănești, ci dreptul acestora la măsuri reparatorii pentru valoarea de 506.563.000 lei, sumă ce se va plăti în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, prevederi legale care se aplică de la data intrării lor în vigoare, fiind norme de procedură de imediată aplicare, conform principiului activității legii civile. Reclamanta G.C.G., în nume propriu și ca mandatară a celorlalte contestatoare, a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru că, în susținerea recurentei, decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legi.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susțin, în esență, următoarele: - dreptul recurentelor-reclamante s-a născut printr-un act administrativ, respectiv decizia nr. 1250 din 27 mai 2005, act pe care l-au contestat în parte la data de 23 iunie 2005, iar conform practicii și literaturii juridice în materie, actele administrative intrate în sfera raporturilor juridice sunt irevocabile; -nu poate fi înlocuită legislația sub care s-a născut actul administrativ și sub care s-a făcut și contestația și care era Legea nr. 10/2001, astfel că nu li se poate aplica Legea nr. 247/2005 care a apărut ulterior și care nu poate retroactiva; - aplicarea dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 10/2001 în sensul că în unele județe s-au plătit efectiv despăgubirile cuvenite, recurentele atașând în apel acte în acest sens; - în mod greșit instanța de apel a invocat textul art. 1205 C. civ., întrucât autoritatea de lucru judecat invocată de recurente este întemeiată în baza art. 1119 C. civ.

și art. 377 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.; - prezența în litigiu a D.G.F.P. Teleorman au considerat-o necesară pentru opozabilitatea hotărârii, întrucât conform art. 37 din Legea nr. 10/2001 autoritățile competente pentru plăți la nivelul județelor sunt D.G.F.P. Atât intimata Primăria municipiului Turnu Măgurele cât și D.G.F.P. Teleorman au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului declarat de reclamante. Verificând legalitatea deciziei recurate prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în sensul considerentelor ce succed: Referitor la primul motiv de recurs trebuie menționat faptul că recurentele-reclamante sunt în eroare în privința calificării dispoziției emisă în baza art. 23, actualmente art. 25, din Legea nr. 10/2001 ca fiind un act căruia i se aplică regimul juridic al unui act administrativ, cu consecințele menționate.

Legea nr. 10/2001, ea însăși o lege specială, de reparație, prevede două etape succesive, cuprinzând procedura administrativă prealabilă și controlul judecătoresc al actelor emise în cadrul procedurii administrative prealabile. Dispoziția sau decizia emisă în cadrul respectivei proceduri este un act jurisdicțional, supus controlului judecătoresc în condițiile exprese ale art. 24, devenit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și nu în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Contrar susținerilor recurentelor, în cauză nu s-a făcut o înlocuire a legislației. Legea nr. 10/2001 nu a fost înlocuită ci a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, noile prevederi aplicându-se și contestațiilor care nu au fost soluționate în mod definitiv, fiind norme de procedură de imediată aplicare.

În același context trebuie menționat că toate criticile referitoare la modul de punere în practică a prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/2001 devin fără obiect față de împrejurarea că acest text de lege a fost abrogat prin art. 33 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, lege intrată în vigoare anterior pronunțării sentinței în cauză. Excepția autorității de lucru judecată este interpretată confuz și eronat de către recurente, instanța de apel reținând în mod judicios că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 1201 C. civ., care reglementează această instituție. Nu poate fi primită nici ultima critică din motivele de recurs, pe de o parte pentru că față de raportul juridic dedus judecății D.G.F.P.

Teleorman nu are calitate procesuală pasivă, iar pe de altă parte, art. 37 din Legea nr. 10/2001 invocat în susținerea acestui motiv a fost abrogat prin Legea nr. 247/2005, art. 33 din Titlul VII. Față de toate considerentele expuse, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de G.C.G., P.N.B. și R.A.M. împotriva deciziei nr. 181 din 9 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2007.