ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1648/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1648/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe
rolul Tribunalului Teleorman sub nr. 2550 din 23 iunie 2005, G.C.G., în nume
propriu și ca mandatară a contestatoarelor P.N.B. și R.A.M., a solicitat, în
contradictoriu cu intimatele Primăria municipiului Turnu Măgurele și D.G.F.P.
Teleorman, anularea dispoziției nr. 1250 din 27 mai 2005 emisă de Primăria
municipiului Turnu Măgurele.
În motivarea contestației s-a arătat
că în mod greșit li s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, constând în
titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în
sumă de 506.563.000 lei, deoarece contestatoarele sunt îndreptățite la
despăgubiri bănești, fiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 24
alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data notificării.
Prin sentința civilă nr. 1418 din 24
octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, s-a admis în
parte contestația și s-a anulat în parte dispozițiile art. 1250/2005 emisă de
Primăria municipiului Turnu Măgurele, constatându-se că cele trei contestatoare
sunt îndreptățite la despăgubiri bănești în sumă de 506.563.000 lei ce vor fi
plătite în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. S-a respins
contestația promovată împotriva D.G.F.P. Teleorman, pentru lipsa calității procesuale
pasive.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut că D.G.F.P. Teleorman nu are calitate procesuală pasivă în
cauză, deoarece litigiul se leagă între emitentul dispoziției atacate, care
este primăria și persoanele care se consideră nedreptățite prin emiterea
acestei dispoziții.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că,
potrivit art. 9 alin. (2) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum
era în vigoare la data emiterii dispoziției nr. 1250/2005, pentru imobilele cu
destinația de locuință care nu puteau fi restituite în natură, măsurile
reparatorii constau în despăgubiri bănești, însă, în ce privește modalitatea de
plată, sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; după
data intrării în vigoare a acestei legi, primăria nu mai poate fi obligată la
plata efectivă a despăgubirilor bănești, cu atât mai mult cu cât dispozițiile
art. 40 din Legea nr. 10/2001, așa cum era în vigoare la data emiterii
dispozițiilor contestate, prevedeau că, modalitățile, cuantumul și procedurile
de acordare a despăgubirilor bănești se va stabili printr-o lege specială, care
este Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Împotriva sentinței pronunțată în
cauză a declarat apel contestatoarea G.C.G., în nume propriu și în calitate de
mandatară a celorlalte contestatoare.
Apelanta a susținut că în mod greșit
s-a reținut de către instanța de fond că D.G.F.P. Teleorman nu are calitate
procesuală pasivă, întrucât aceasta trebuia obligată la plata despăgubirilor
bănești.
S-a mai susținut că, întrucât s-a
stabilit că cele trei contestatoare sunt îndreptățite la despăgubiri bănești
s-a admis implicit că sunt aplicabile dispozițiile art. 36-40 din Legea nr.
10/2001, așa cum era în vigoare la data emiterii dispoziției contestate,
potrivit cărora despăgubirile bănești trebuia să se achite în mod efectiv,
nefiind aplicabile dispozițiile cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005,
adoptate ulterior emiterii dispoziției și care nu pot produce efecte
retroactive.
Prin decizia civilă nr. 181 din 9
mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a
respins ca nefondat apelul declarat în cauză.
În motivarea acestei decizii s-a
reținut că instanța de fond a apreciat în mod corect că D.G.F.P. Teleorman nu
are calitate procesuală pasivă, deoarece raportul juridic în cadrul aplicării
Legii nr. 10/2001 ia naștere între emitentul dispoziției contestate și persoana
îndreptățită la măsuri reparatorii, care justifică un interes legitim în
exercitarea dreptului de contestație, iar dispoziția nr. 1250/2005 a fost emisă
de Primăria municipiului Turnu Măgurele.
Ca răspuns la celălalt motiv de apel
s-a reținut că ceea ce a stabilit prima instanță nu este dreptul apelantelor de
a primi în mod efectiv suma de bani reprezentând contravaloarea despăgubirilor
bănești, ci dreptul acestora la măsuri reparatorii pentru valoarea de
506.563.000 lei, sumă ce se va plăti în condițiile Titlului VII din Legea nr.
247/2005, prevederi legale care se aplică de la data intrării lor în vigoare,
fiind norme de procedură de imediată aplicare, conform principiului activității
legii civile.
Reclamanta G.C.G., în nume propriu
și ca mandatară a celorlalte contestatoare, a declarat recurs împotriva
deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ., pentru că, în susținerea recurentei, decizia a fost dată
cu aplicarea greșită a legi.
În dezvoltarea motivelor de recurs
se susțin, în esență, următoarele:
- dreptul recurentelor-reclamante
s-a născut printr-un act administrativ, respectiv decizia nr. 1250 din 27 mai
2005, act pe care l-au contestat în parte la data de 23 iunie 2005, iar conform
practicii și literaturii juridice în materie, actele administrative intrate în
sfera raporturilor juridice sunt irevocabile;
-nu poate fi înlocuită legislația
sub care s-a născut actul administrativ și sub care s-a făcut și contestația și
care era Legea nr. 10/2001, astfel că nu li se poate aplica Legea nr. 247/2005
care a apărut ulterior și care nu poate retroactiva;
- aplicarea dispozițiilor art. 40
din Legea nr. 10/2001 în sensul că în unele județe s-au plătit efectiv
despăgubirile cuvenite, recurentele atașând în apel acte în acest sens;
- în mod greșit instanța de apel a
invocat textul art. 1205 C. civ., întrucât autoritatea de lucru judecat
invocată de recurente este întemeiată în baza art. 1119 C. civ. și art. 377
alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.;
- prezența în litigiu a D.G.F.P.
Teleorman au considerat-o necesară pentru opozabilitatea hotărârii, întrucât
conform art. 37 din Legea nr. 10/2001 autoritățile competente pentru plăți la
nivelul județelor sunt D.G.F.P.
Atât intimata Primăria municipiului
Turnu Măgurele cât și D.G.F.P. Teleorman au formulat întâmpinări prin care au
solicitat respingerea recursului declarat de reclamante.
Verificând legalitatea deciziei
recurate prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile,
Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în sensul considerentelor ce
succed:
Referitor la primul motiv de recurs
trebuie menționat faptul că recurentele-reclamante sunt în eroare în privința
calificării dispoziției emisă în baza art. 23, actualmente art. 25, din Legea
nr. 10/2001 ca fiind un act căruia i se aplică regimul juridic al unui act
administrativ, cu consecințele menționate.
Legea nr. 10/2001, ea însăși o lege
specială, de reparație, prevede două etape succesive, cuprinzând procedura
administrativă prealabilă și controlul judecătoresc al actelor emise în cadrul
procedurii administrative prealabile.
Dispoziția sau decizia emisă în
cadrul respectivei proceduri este un act jurisdicțional, supus controlului
judecătoresc în condițiile exprese ale art. 24, devenit art. 26 alin. (3) din
Legea nr. 10/2001 și nu în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ.
Contrar susținerilor recurentelor,
în cauză nu s-a făcut o înlocuire a legislației.
Legea nr. 10/2001 nu a fost
înlocuită ci a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, noile
prevederi aplicându-se și contestațiilor care nu au fost soluționate în mod
definitiv, fiind norme de procedură de imediată aplicare.
În același context trebuie menționat
că toate criticile referitoare la modul de punere în practică a prevederilor
art. 40 din Legea nr. 10/2001 devin fără obiect față de împrejurarea că acest
text de lege a fost abrogat prin art. 33 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,
lege intrată în vigoare anterior pronunțării sentinței în cauză.
Excepția autorității de lucru
judecată este interpretată confuz și eronat de către recurente, instanța de
apel reținând în mod judicios că în cauză nu sunt întrunite condițiile art.
1201 C. civ., care reglementează această instituție.
Nu poate fi primită nici ultima
critică din motivele de recurs, pe de o parte pentru că față de raportul
juridic dedus judecății D.G.F.P. Teleorman nu are calitate procesuală pasivă,
iar pe de altă parte, art. 37 din Legea nr. 10/2001 invocat în susținerea
acestui motiv a fost abrogat prin Legea nr. 247/2005, art. 33 din Titlul VII.
Față de toate considerentele expuse,
urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate
cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de
G.C.G., P.N.B. și R.A.M. împotriva deciziei nr. 181 din 9 mai 2006 pronunțată
de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie
2007.