ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3064/2011

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București nr. 1622/P/2001 din 28 februarie 2002, s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului A.C. pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 215

1

alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 208 alin. (1) și (2), art. 209 alin. (1) lit. i) C.

pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din același Cod.

În fapt, s-a reținut

că inculpatul A.C., în calitatea sa de gestionar al SC I.I. SRL, în perioada 10

august - 4 septembrie 2000, a achiziționat de la 10 societăți comerciale, prin

folosirea calității nereale de director al acestei societăți, produse în

valoare totală de 4.820.219.574 RON, pe care le-a achitat cu file CEC și bilete

la ordin sustrase din locuința numitului G.O. (administratorul SC I.I. SRL),

instrumente de plată a căror valorificare a cunoscut că nu există provizia

necesară.

S-a mai reținut că inculpatul,

în aceeași calitate de gestionar la SC I.I. SRL și-a însușit, în perioada 10 august

- 4 septembrie 2000 mărfuri aflate în gestiunea sa, în valoare totală de 4.260.850.110

RON.

În primul ciclu procesual,

prin sentința penală nr. 948 din 29 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția

I penală, inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunile pentru care a fost trimis

în judecată la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, respectiv 10 ani închisoare

pentru infracțiunea de delapidare, 10 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune

și 4 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat apel inculpatul, admis prin decizia penală nr. 712 din 3 decembrie 2003

a Curții de Apel București, secția I penală, cauza fiind trimisă spre rejudecare.

În rejudecare, prin sentința

penală nr. 439 din 1 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul

a fost achitat în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de înșelăciune

și furt calificat și condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracțiunea

de delapidare.

Împotriva acestei sentințe,

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul și partea

civilă SC R.D.S. SRL, toate apelurile fiind respinse prin decizia penală nr. 968

din 8 decembrie 2005 ale Curții de Apel București, secția I penală.

Decizia instanței de apel

a fost supusă recursului exercitat numai de inculpat. Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 7141 din 7 decembrie 2006 a admis

recursul inculpatului și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Instanța de recurs a constatat

că judecarea și condamnarea inculpatului s-a făcut fără verificarea aspectelor esențiale

remarcate de expertul contabil, cu consecințe importante în ce privește stabilirea

cuantumului prejudiciului și a actelor materiale ce intră în compunerea infracțiunii

continuate de delapidare și astfel este evidentă situația unei cercetări judecătorești

incomplete.

În rejudecare (în al treilea

ciclu procesual), Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală

nr. 200 din 23 februarie 2009, a dispus achitarea inculpatului

A.C., în baza art. 10

lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, furt calificat și delapidare.

S-a reținut că rejudecarea

în fond, fiind determinată doar de recursul inculpatului, acestuia nu i se poate

crea o situație mai gravă, astfel că soluția de achitare pentru infracțiunea de

înșelăciune și furt calificat nu mai poate fi modificată.

Ca atare, a fost analizată

doar infracțiunea de delapidare, sens în care a fost desemnat un expert, respectând

dispozițiile deciziei de casare, care însă a învederat imposibilitatea efectuării

unei noi expertize.

În aceste condiții, fiind

imposibilă reținerea unui prejudiciu în mod cert, creat de inculpat, precum și lipsa

altor probe relevante, s-au apreciat ca nefiind întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de delapidare.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și părțile civile SC

I.I. SRL, SC R. SRL și SC L.B.C.L. SRL, care au criticat-o pentru greșita achitare.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 274/A din 17 decembrie 2010 a respins,

ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București

și de părțile civile SC I.I. SRL și SC L.B.C.L. SRL și ca inadmisibil apelul părții

civile SC R. SRL.

Instanța de apel, în virtutea

rolului său devolutiv, a dispus numirea a doi experți, din raportul întocmit rezultând,

așa cum s-a constatat și de instanța de fond, imposibilitatea efectuării unei noi

expertize contabile judiciare.

În aceste condiții, fără

un probatoriu care să stabilească în mod cert existența și întinderea vreunui prejudiciu,

dar și în lipsa altor probe care să demonstreze activitatea ilicită a inculpatului,

soluția de achitare a fost menținută.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă

SC I.I. SRL, ambii recurenți criticând soluția de achitare a inculpatului pentru

infracțiunea de delapidare, în cadrul cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Recursurile sunt nefondate.

Înalta Curte, analizând

decizia penală recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurenți, cât

și conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este

legală și temeinică.

În cauza de față, în al

treilea ciclu procesual, inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de delapidare

prev. de art. 215

1

alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., soluția de achitare dispusă de instanța

de fond fiind menținută în apel.

Potrivit jurisprudenței

constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauzele Dănilă contra

României, Calmanovici contra României, Spaniei contra României), atunci când o instanță

de recurs este învestită să analizeze problema vinovăției sau nevinovăției unui

inculpat ce a fost achitat atât la judecata în fond, cât și în apel, ea nu poate,

din motive de echitate a procesului să decidă asupra acestor probleme fără o apreciere

directă a mărturiilor și a celorlalte probe din dosar.

În recursul Parchetului

se cere Înaltei Curți să ignore constatările experților învestiți în cauză în al

treilea ciclu al cercetării judecătorești, care au constatat imposibilitatea efectuării

expertizei și să pronunțe direct în recurs o hotărâre de condamnare în baza raportului

de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale.

O atare solicitare nu

poate fi primită, căci s-ar aduce atingere gravă a dreptului la un proces echitabil

prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În decizia de casare cu

trimitere spre rejudecare a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 7141

din 7 decembrie 2006), ale cărei dispoziții sunt obligatorii în condițiile art.

385

18

C. proc. pen., se reține că instanțele au pronunțat hotărârile

atacate pe baza unei expertize incerte și incomplete efectuate în cursul urmăririi

penale, mijloc de probă care, potrivit art. 200 C. proc. pen., a servit doar drept

temei de sesizare a instanței.

Or, pentru a servi drept

temei de pronunțare a unei hotărâri judecătorești, această expertiză, incertă și

incompletă, trebuia verificată în cursul cercetării judecătorești prin dispunerea

unei noi expertize, care să răspundă neclarităților și întrebărilor evidențiate

în cauză și să stabilească cert valoarea prejudiciului, element esențial în calificarea

juridică a faptei, în operațiunea de individualizare a pedepsei și în soluționarea

laturii civile.

Instanțele de fond și

apel, respectând aceste îndrumări ale deciziei de casare, au dispus efectuarea unei

expertize contabile judiciare.

Atât expertul învestit

de instanța de fond cât și cei din apel au arătat că o expertiză contabilă este

imposibil de efectuat, din următoarele motive:

- nu există la dosar documentele

de inventariere obligatorie;

- nu există la dosar inventariere

la data plecării efective a inculpatului A.C.;

- nu există la dosar evidența

tehnico - operativă privind contabilitatea de gestiune obligatorie, conform Legii

contabilității (Legea nr. 82/1991), fișa de magazie pe produs și raport de gestiune

zilnic;

- nu există la dosar o

decizie internă prin care să se stabilească întinderea drepturilor și obligațiilor

inculpatului A.C. în calitate de „șef de magazin” și nici nu rezultă dacă s-au stabilit

garanțiile ce trebuiau depuse de acesta în calitate de „gestionar”;

- nu există la dosar registru

de casă completat de către inculpat, monetar, facturi de vânzare marfă, chitanțe

de încasare clienți;

- nu există la dosar extras

de cont de confirmare sold pentru furnizorii care s-au constituit părți civile,

ca urmare a inventarierii din septembrie 2000.

În aceste condiții, constatându-se

imposibilitatea efectuării unei noi expertize contabile, precum și lipsa altor probe

care să ateste vreo activitate ilicită din partea inculpatului, Înalta Curte, ca

instanță de recurs, va menține soluțiile de achitare dispuse de instanțele de fond

și apel, respingând recursurile formulate în cauză, ca nefondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192

alin. (3) C. proc. pen., partea civilă recurată va fi obligată la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de partea

civilă SC I.I. SRL împotriva deciziei penale nr. 274/A din 17 decembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

privind pe inculpatul A.C.

Obligă recurenta parte

civilă la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din

oficiu pentru intimatul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 septembrie

2011.