ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3444/2011

Deliberând asupra

recursurilor penale de față, constată că:

Prin Sentința penală nr. 23 din 15 februarie

2011, Tribunalul Olt, secția penală a dispus condamnarea inculpaților D.P. și

N.I. la câte o pedeapsă rezultantă de câte 9 ani închisoare cu executare în

regim de detenție și la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei pentru

infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. (3 ani și 6 luni

închisoare) și art. 20 raportat la art. 174 - art. 176 alin. (1) lit. c) C.

pen. (9 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 4 ani), menținându-se măsura arestării

preventive a celor doi inculpații și deducându-se prevenția de la 15 aprilie

2008 la zi.

De asemenea,

tribunalul a mai dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului D.P. prin Sentința penală

nr. 128 din 12 februarie 2009 a Judecătoriei Slatina definitivă prin neapelare,

pe care a cumulat-o la pedeapsa aplicată în cauză, în final inculpatul urmând

să execute pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

Pe latură civilă

inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 1764,803 despăgubiri

civile către Spitalul Județean de Urgență Slatină și la 20.000 RON daune morale

și 760 RON daune materiale către partea civilă R.D.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că, în seara de 27 din

28 martie 2010, urmărind pe martorul V.I., inculpații au pătruns fără drept în

curtea imobilului unde domicilia partea vătămată R.D., iar la solicitarea

acesteia refuzând să plece, au încadrat-o și au încercat să îi aplice cu

cuțitele ce le aveau asupra lor, lovituri în zona inimii, reușind, în final, să

o înjunghie în mâna dreaptă și regiunea toracică (plămânul stâng fiind

secționat), cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 15 -

16 zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.

Această situație de

fapt a fost reținută de instanță pe baza depozițiilor părții vătămate R.D., a

martorilor V.I., R.T., R.G., R.E. și D.C., a declarațiilor de recunoaștere date

de inculpatul N.I. în faza cercetării judecătorești, coroborate cu concluziile

raportului de expertiză medico-legală nr. X.

În drept, instanța a

apreciat că fapta inculpaților D.P. și N.I. care, în data de 27 din 28 martie

2010, înarmați cu un cuțite, au pătruns fără drept în curtea interioară a

imobilului în care locuia partea vătămată R.D., întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu în formă calificată,

prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește

fapta inculpaților care, la aceeași dată, au înjunghiat-o pe partea vătămată cu

cuțitele în mâna dreaptă și regiunea toracică, secționându-i plămânul stâng și

cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 15 - 16 zile

îngrijiri medicale, dar care i-au pus în primejdie viața, tribunalul a apreciat

că aceasta întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 -

art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților instanța a avut în vedere criteriile prevăzute

de art. 72 și art. 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei,

prin care s-a pus în primejdie viața unei persoane, împrejurările reale ale

săvârșirii acesteia, constând în faptul că inculpații au intrat fără drept pe

timp de noapte în curtea părții vătămate R.D. și cu cuțitele pe care le aveau

asupra lor au lovit-o pe aceasta în zone vitale ale corpului, cauzându-i

leziuni traumatice care i-au pus în primejdie viața și circumstanțele personale

ale acestora care pe parcursul urmăririi penale și al judecății au avut o

comportare oscilantă și nesinceră încercând să arunce vina unul pe celălalt,

inclusiv existența antecedentelor penale, inculpatul N.I. fiind condamnat la 9

ani închisoare pentru o faptă concurentă de tentativă la omor calificat, iar inculpatul

D.P. la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere.

Împotriva acestei

sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și

inculpații D.P. și N.I.

Parchetul a criticat

sentința pentru netemeinicie, solicitând majorarea pedepselor aplicate

inculpaților și orientarea acesteia spre maximul prevăzut de lege în raport de

circumstanțele faptei și de persoana inculpaților.

Inculpatul D.P. a

solicitat achitarea sa pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, arătând că

nu există probe în cauză care să-i demonstreze vinovăția, iar în subsidiar a

cerut redozarea pedepsei în raport de criteriile prevăzute de lege.

Inculpatul N.I. a

susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât

în mod greșit nu au fost reținute dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen., deși a recunoscut faptele, iar pedeapsa aplicată este prea severă în

raport de circumstanțele personale și ale cauzei.

Prin Decizia penală

nr. 133 din 06 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins

apelurile declarate în cauză, reținând, în esență, că instanța de fond a

stabilit în mod corect situația de fapt, realizând, totodată, o judicioasă

individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, prin raportare la

gravitatea faptelor, urmarea produsă și circumstanțele personale ale acestora.

A mai arătat că în mod just instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. în privința inculpatului N.I., întrucât

acesta a recunoscut comiterea faptelor după terminarea cercetării

judecătorești.

Împotriva acestor

hotărâri au declarat recurs, în termen legal, inculpații D.P. și N.I.,

criticându-le pe motive de netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări

a pedepselor ce le-au fost aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de

tentativă la omor deosebit de grav și violare de domiciliu în formă calificată,

pedeapsa rezultantă fiind prea mare în raport cu circumstanțele reale ale

comiterii faptelor și circumstanțele lor personale.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârile

atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpații D.P. și N.I. ca

fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, față de

datele ce rezultă din materialul probator administrat, Înalta Curte constată

că, în cauză, s-a făcut o corectă proporționalizare a pedepselor aplicate

fiecărui inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor

deosebit de grav și violare de domiciliu în formă calificată, prevăzute de art.

174 - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen., cu luarea

în considerare a tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C.

pen., fiind stabilită o sancțiune penală judicios individualizată în raport cu

împrejurările în care s-a comis activitatea infracțională și datele care

caracterizează persoana inculpaților.

A fost avută în

vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în

pericol prin acțiunea ilicită, caracterul și gravitatea urmărilor ce s-ar fi

putut produce, precum și conduita inculpaților după comiterea faptelor.

Atât prima instanță,

cât și instanța de apel au reținut că infracțiunile comise prezintă un grad de

pericol social ridicat, determinat de forma calificată a acestora (omor comis

de o persoană care a mai săvârșit o asemenea faptă, violare de domiciliu de două

persoane împreună, în timpul nopții și având cuțite asupra lor).

Sub aspectul datelor

ce caracterizează persoana recurenților, este de menționat că acestea au fost

în mod corect valorificate de instanțele inferioare în procesul de

individualizare judiciară a pedepsei, ținându-se seama atât de faptul că

inculpații nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind condamnați la

pedepse cu închisoarea (inculpatul D.P. - 6 luni cu suspendare sub supraveghere

și inculpatul N.I. - 9 ani cu executare în regim de detenție pentru tentativă

la omor calificat), aspect ce denotă perseverența lor infracțională,

specializarea în comiterea unor fapte îndreptate împotriva persoanei și faptul

că scopul sancțiunilor deja aplicate, ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare

și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu a fost atins.

Referitor la aspectul

invocat în favoarea sa de recurent inculpat N.I., respectiv conduita procesuală

sinceră și cooperantă, Înalta Curte apreciază că acesta nu poate fi reținut,

având în vedere, pe de o parte, faptul că, inițial, inculpatul nu a recunoscut

comiterea faptelor, iar, pe de altă parte, împrejurarea că acesta a susținut în

mod constant că la activitatea infracțională nu a participat și celălalt

inculpat.

În acest context, Înalta

Curte apreciază că atitudinea procesuală parțial sinceră manifestată de

inculpat N.I. și cea nesinceră a inculpatului D.P. nu se înfățișează ca o

împrejurare suficient de relevantă pentru a justifica reducerea pedepselor ce

le-au fost aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu în

formă calificată și de tentativă la omor deosebit de grav, având în vedere în

acest sens atât datele ce caracterizează persoana recurenților, astfel cum au

fost anterior prezentate, cât și gravitatea deosebită a acțiunilor comise,

inculpații lovind cu cuțite, în zone vitale ale corpului, una dintre loviturile

aplicate traversând cutia toracică și secționând plămânul stâng.

În consecință, față

de toate aceste considerente dezvoltate anterior, Înalta Curte apreciază că

pedepsele aplicate inculpaților au fost corect individualizate, astfel încât nu

se justifică stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi

insuficientă pentru a asigura reeducarea acestora și realizarea scopului

preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând, așadar,

că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care,

potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din

oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.P. și N.I.

În baza art. 385

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi

prevenția recurenților inculpați.

Având în vedere că

recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați D.P. și N.I. împotriva

Deciziei penale nr. 133 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedepsele

aplicate recurenților inculpați, durata reținerii și a arestării preventive a

acestora, de la 15 aprilie 2010 la 6 octombrie 2011.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 octombrie 2011.