ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3444/2011

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că: Prin Sentința penală nr. 23 din 15 februarie 2011, Tribunalul Olt, secția penală a dispus condamnarea inculpaților D.P. și N.I. la câte o pedeapsă rezultantă de câte 9 ani închisoare cu executare în regim de detenție și la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei pentru infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. (3 ani și 6 luni închisoare) și art. 20 raportat la art. 174 - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. (9 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 4 ani), menținându-se măsura arestării preventive a celor doi inculpații și deducându-se prevenția de la 15 aprilie 2008 la zi.

De asemenea, tribunalul a mai dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului D.P. prin Sentința penală nr. 128 din 12 februarie 2009 a Judecătoriei Slatina definitivă prin neapelare, pe care a cumulat-o la pedeapsa aplicată în cauză, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 4 ani. Pe latură civilă inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 1764,803 despăgubiri civile către Spitalul Județean de Urgență Slatină și la 20.000 RON daune morale și 760 RON daune materiale către partea civilă R.D.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că, în seara de 27 din 28 martie 2010, urmărind pe martorul V.I., inculpații au pătruns fără drept în curtea imobilului unde domicilia partea vătămată R.D., iar la solicitarea acesteia refuzând să plece, au încadrat-o și au încercat să îi aplice cu cuțitele ce le aveau asupra lor, lovituri în zona inimii, reușind, în final, să o înjunghie în mâna dreaptă și regiunea toracică (plămânul stâng fiind secționat), cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 15 - 16 zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața. Această situație de fapt a fost reținută de instanță pe baza depozițiilor părții vătămate R.D., a martorilor V.I., R.T., R.G., R.E.

și D.C., a declarațiilor de recunoaștere date de inculpatul N.I. în faza cercetării judecătorești, coroborate cu concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. X. În drept, instanța a apreciat că fapta inculpaților D.P. și N.I. care, în data de 27 din 28 martie 2010, înarmați cu un cuțite, au pătruns fără drept în curtea interioară a imobilului în care locuia partea vătămată R.D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu în formă calificată, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește fapta inculpaților care, la aceeași dată, au înjunghiat-o pe partea vătămată cu cuțitele în mâna dreaptă și regiunea toracică, secționându-i plămânul stâng și cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 15 - 16 zile îngrijiri medicale, dar care i-au pus în primejdie viața, tribunalul a apreciat că aceasta întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei, prin care s-a pus în primejdie viața unei persoane, împrejurările reale ale săvârșirii acesteia, constând în faptul că inculpații au intrat fără drept pe timp de noapte în curtea părții vătămate R.D.

și cu cuțitele pe care le aveau asupra lor au lovit-o pe aceasta în zone vitale ale corpului, cauzându-i leziuni traumatice care i-au pus în primejdie viața și circumstanțele personale ale acestora care pe parcursul urmăririi penale și al judecății au avut o comportare oscilantă și nesinceră încercând să arunce vina unul pe celălalt, inclusiv existența antecedentelor penale, inculpatul N.I. fiind condamnat la 9 ani închisoare pentru o faptă concurentă de tentativă la omor calificat, iar inculpatul D.P. la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpații D.P. și N.I. Parchetul a criticat sentința pentru netemeinicie, solicitând majorarea pedepselor aplicate inculpaților și orientarea acesteia spre maximul prevăzut de lege în raport de circumstanțele faptei și de persoana inculpaților.

Inculpatul D.P. a solicitat achitarea sa pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, arătând că nu există probe în cauză care să-i demonstreze vinovăția, iar în subsidiar a cerut redozarea pedepsei în raport de criteriile prevăzute de lege. Inculpatul N.I. a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit nu au fost reținute dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., deși a recunoscut faptele, iar pedeapsa aplicată este prea severă în raport de circumstanțele personale și ale cauzei. Prin Decizia penală nr. 133 din 06 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins apelurile declarate în cauză, reținând, în esență, că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, realizând, totodată, o judicioasă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, prin raportare la gravitatea faptelor, urmarea produsă și circumstanțele personale ale acestora.

A mai arătat că în mod just instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. în privința inculpatului N.I., întrucât acesta a recunoscut comiterea faptelor după terminarea cercetării judecătorești. Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs, în termen legal, inculpații D.P. și N.I., criticându-le pe motive de netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor ce le-au fost aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav și violare de domiciliu în formă calificată, pedeapsa rezultantă fiind prea mare în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele lor personale. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. Examinând hotărârile atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpații D.P. și N.I. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente: Astfel, față de datele ce rezultă din materialul probator administrat, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a făcut o corectă proporționalizare a pedepselor aplicate fiecărui inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav și violare de domiciliu în formă calificată, prevăzute de art. 174 - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

și art. 192 alin. (2) C. pen., cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., fiind stabilită o sancțiune penală judicios individualizată în raport cu împrejurările în care s-a comis activitatea infracțională și datele care caracterizează persoana inculpaților. A fost avută în vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea ilicită, caracterul și gravitatea urmărilor ce s-ar fi putut produce, precum și conduita inculpaților după comiterea faptelor. Atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut că infracțiunile comise prezintă un grad de pericol social ridicat, determinat de forma calificată a acestora (omor comis de o persoană care a mai săvârșit o asemenea faptă, violare de domiciliu de două persoane împreună, în timpul nopții și având cuțite asupra lor).

Sub aspectul datelor ce caracterizează persoana recurenților, este de menționat că acestea au fost în mod corect valorificate de instanțele inferioare în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, ținându-se seama atât de faptul că inculpații nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind condamnați la pedepse cu închisoarea (inculpatul D.P. - 6 luni cu suspendare sub supraveghere și inculpatul N.I. - 9 ani cu executare în regim de detenție pentru tentativă la omor calificat), aspect ce denotă perseverența lor infracțională, specializarea în comiterea unor fapte îndreptate împotriva persoanei și faptul că scopul sancțiunilor deja aplicate, ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu a fost atins.

Referitor la aspectul invocat în favoarea sa de recurent inculpat N.I., respectiv conduita procesuală sinceră și cooperantă, Înalta Curte apreciază că acesta nu poate fi reținut, având în vedere, pe de o parte, faptul că, inițial, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, iar, pe de altă parte, împrejurarea că acesta a susținut în mod constant că la activitatea infracțională nu a participat și celălalt inculpat. În acest context, Înalta Curte apreciază că atitudinea procesuală parțial sinceră manifestată de inculpat N.I. și cea nesinceră a inculpatului D.P.

nu se înfățișează ca o împrejurare suficient de relevantă pentru a justifica reducerea pedepselor ce le-au fost aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu în formă calificată și de tentativă la omor deosebit de grav, având în vedere în acest sens atât datele ce caracterizează persoana recurenților, astfel cum au fost anterior prezentate, cât și gravitatea deosebită a acțiunilor comise, inculpații lovind cu cuțite, în zone vitale ale corpului, una dintre loviturile aplicate traversând cutia toracică și secționând plămânul stâng. În consecință, față de toate aceste considerente dezvoltate anterior, Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate inculpaților au fost corect individualizate, astfel încât nu se justifică stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestora și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând, așadar, că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.P. și N.I. În baza art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi prevenția recurenților inculpați. Având în vedere că recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați D.P. și N.I. împotriva Deciziei penale nr. 133 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedepsele aplicate recurenților inculpați, durata reținerii și a arestării preventive a acestora, de la 15 aprilie 2010 la 6 octombrie 2011. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie 2011.