ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1595/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.S. Rădășeni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la soluționarea petiției înregistrată sub nr. 60 din 30 august 2009 și fixarea unui termen pentru comunicarea măsurilor dispuse în sensul arătat. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 1 septembrie 2009 s-a adresat Guvernului României cu o petiție, ce a fost declinată spre competentă soluționare către pârâtul M.A.D.R., care nu a soluționat-o până în prezent.

A mai arătat că plângerea avea ca obiect clarificarea situației juridice a bunurilor aflate sub luciu de apă, inundate periodic în scopul desfășurării activităților de piscicultura, aflate în folosința societăților desprinse din SC P. Fălticeni" SA. A susținut că i s-a încălcat dreptul de petiționare, întrucât pentru soluționarea legală a revendicărilor făcute se impunea ca pârâtul să dea eficiență dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 233/2002 și să dispună măsuri de cercetare și analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate prin memoriul înregistrat sub nr. 60 din 30 august 2009. Prin întâmpinarea, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect, întrucât petiția invocată de reclamantă a fost soluționată prin adresa comunicată acesteia la data de 4 mai 2010. Prin sentința nr. 148 din 21 iunie 2010, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A.S.

Rădășeni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în timpul judecății cauzei, pârâtul minister a formulat răspuns la petiția reclamantei, cu nr. 17 din 20 aprilie 2010, prin adresa nr. 206095/2010. In acest context, a constatat prima instanță că atitudinea pârâtului nu se poate circumscrie „refuzului nejustificat" astfel cum această noțiune este definită de art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și nici nu poate fi reținut „excesul de putere" din partea autorității, în condițiile în care aceasta a răspuns petentei, iar din conținutul adresei rezultă că s-au întreprins toate demersurile pentru soluționarea efectivă a sesizării reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A.S. Rădășeni, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 punctele 5, 7, 8 și 9 și dispozițiile art. 304 ind. 1 C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare în parte. Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a formulat, în esență, următoarele critici: - în mod nelegal, s-a reținut de către instanța de fond că prin conținutul adresei de la fila 172 s-a atestat împrejurarea că pârâtul a întreprins toate demersurile pentru soluționarea efectivă a acesteia. Se arată, în acest sens, că instanța a făcut o apreciere greșită a probelor și s-a înlăturat arbitrar aplicarea în speță a prevederilor Legii nr. 233/2002 pentru aprobarea O.G.

nr. 27/2000 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor; - aspectele sesizate prin memoriul (filele 6-12 dosar fond) la care s-au anexat dovezi, nu și-au găsit răspuns în adresa menționată, nefiind dispusă nicio măsură de către ministerul pârât care să fie comunicată reclamantei și nici nu s-a indicat temeiul legal al soluției adoptate, încălcându-se dispozițiile Legii nr. 233/2002; - al doilea capăt al cererii de chemare în judecată nu a fost soluționat, în mod greșit apreciind instanța de fond că acțiunea grefată pe tăcerea autorității pârâte a rămas fără obiect, în condițiile în care răspunsul din 4 mai 2010 nu se referă la toate aspectele invocate în memoriul reclamantei.

Arată recurenta-reclamantă că, deși obiectul inițial al acțiunii a fost lipsa răspunsului, ulterior, în procedura contencioasă s-au adus critici care vizau greșita soluționare a cererii, care ar fi trebuit analizate, instanța fiind învestită să cenzureze un eventual răspuns al intimatei și nu să constate lipsa acestuia. Recursul nu este întemeiat. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Obiectul principal al acțiunii introductive de instanță constă în obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la soluționarea petiției reclamantei, înregistrată sub nr. 60 din 30 august 2009 inițial la Guvernul României, care a transmis-o prin Secretariatul General al Guvernului la ministerul pârât, ca autoritate competentă să o soluționeze. Totodată reclamanta a solicitat instanței să fixeze un termen pentru comunicarea de către autoritatea pârâtă a măsurilor dispuse ca urmare a cercetării și analizei detaliate a tuturor aspectelor sesizate prin petiție. În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat refuzul nejustificat al autorității pârâte de a da un răspuns petiției înregistrată sub nr. 60 din 30 august 2009, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea O.G.

nr. 27/2000 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. Prin urmare, instanța de fond ca și instanța de control judiciar trebuie să analizeze pretențiile deduse judecății în limitele învestirii acestora prin cererea introductivă de instanță.

Pornind de la acest principiu al dreptului procesual civil, Înalta Curte constată că argumentele aduse de reclamantă în susținerea recursului, în sensul că instanța de fond trebuia să analizeze și să cenzureze răspunsul din 4 mai 2010 primit de la autoritatea pârâtă și depus la fila 172 din dosar, exced cadrului procesual stabilit de reclamantă, prima instanță neputând să se pronunțe „ultra petita". Analizând lucrările dosarului prin prisma argumentelor juridice prezentate mai sus, Înalta Curte reține că, într-adevăr pe parcursul judecării cauzei în fața instanței de fond, autoritatea pârâtă a emis răspunsul la memoriul formulat de asociația reclamantă și înregistrat la aceasta sub nr. 60 din 30 august 2009, prin adresa de răspuns indicându-se expres demersurile efectuate atât de autoritatea pârâtă, precum și de alte instituții competente, în vederea verificării aspectelor prezentate în „scrisoarea dvs. din luna octombrie 2009 adresată mai multor instituții (...) transmisă Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de către Secretariatul General al Guvernului, înregistrată sub nr. 1001/RS/2009 - Cabinet Ministru". In cuprinsul adresei de răspuns se indică inclusiv actele întocmite de Corpul de control al Primului Ministru sesizat de M.A.D.R.

în urma primirii memoriului reclamantei, respectiv Ordinul nr. 69 din 06 noiembrie 2009 și Raportul de control nr. 420 din 21 ianuarie 2010, acte despre a căror conținut reclamanta avea cunoștință încă din momentul introducerii acțiunii, având în vedere că le-a anexat cererii de chemare în judecată (filele 31-63 dosar fond). Prin urmare, asociația reclamantă cunoștea despre demersurile efectuate de ministerul pârât în vederea soluționării aspectelor sesizate prin memoriul nr. 60 din 30 august 2009, iar pe parcursul judecății cauzei a primit și răspunsul oficial solicitat prin acțiunea introductivă, pretențiile deduse judecății fiind realizate pe cale administrativă.

In acest context, în mod corect a apreciat prima instanță că nu se poate reține existența unui „refuz nejustificat" sub forma „tăcerii administrației", astfel cum a invocat reclamanta iar „precizările" formulate la ultimul termen de judecată nu se pot aprecia ca fiind „o precizare sau modificare la acțiune", nefiind îndeplinite condițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte, instanța de judecată nu se poate substitui organelor de control competente să verifice aspectele relevate prin memoriul reclamantei și oricum, nu a fost învestită cu verificarea legalității vreunui act administrativ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constată că sentința atacată este legală și temeinică și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.S. Rădășeni, împotriva sentinței nr. 148 din 21 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică astăzi, 17 martie 2011.