ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1595/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.S.

Rădășeni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

pârâtului la soluționarea petiției înregistrată sub nr. 60 din 30 august 2009

și fixarea unui termen pentru comunicarea măsurilor dispuse în sensul arătat.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data

de 1 septembrie 2009 s-a adresat Guvernului României cu o petiție, ce a fost

declinată spre competentă soluționare către pârâtul M.A.D.R., care nu a

soluționat-o până în prezent.

A mai arătat că plângerea avea ca obiect clarificarea

situației

juridice a bunurilor aflate sub

luciu de apă, inundate periodic în scopul

desfășurării activităților de

piscicultura, aflate în folosința societăților desprinse din SC P.

Fălticeni" SA.

A susținut că i s-a încălcat dreptul de petiționare,

întrucât pentru soluționarea legală a revendicărilor făcute se impunea ca

pârâtul să dea eficiență dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 233/2002 și să

dispună măsuri de cercetare și analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate

prin memoriul înregistrat sub nr. 60 din 30 august 2009.

Prin întâmpinarea, pârâtul a solicitat respingerea

cererii ca rămasă fără obiect, întrucât petiția invocată de reclamantă a fost

soluționată prin adresa comunicată acesteia la data de 4 mai 2010.

Prin sentința nr. 148 din 21 iunie 2010, Curtea de

Apel Suceava a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A.S.

Rădășeni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că

în timpul judecății cauzei, pârâtul minister a formulat răspuns la petiția

reclamantei, cu nr. 17 din 20 aprilie 2010, prin adresa nr. 206095/2010.

In acest context, a constatat

prima instanță că atitudinea pârâtului

nu

se poate circumscrie „refuzului nejustificat" astfel cum această noțiune

este definită de art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ și nici nu poate fi reținut „excesul de putere" din partea

autorității, în condițiile în care aceasta a răspuns petentei, iar din

conținutul adresei rezultă că s-au întreprins toate demersurile pentru

soluționarea efectivă a sesizării reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamanta A.S. Rădășeni, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 punctele 5, 7, 8 și 9 și

dispozițiile art. 304 ind. 1 C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare în

parte.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a

formulat, în esență, următoarele critici:

- în mod nelegal, s-a reținut de către instanța de

fond că prin conținutul adresei de la fila 172 s-a atestat împrejurarea că

pârâtul a întreprins toate demersurile pentru soluționarea efectivă a acesteia.

Se arată, în acest sens, că instanța a făcut o apreciere greșită a probelor și

s-a înlăturat arbitrar aplicarea în speță a prevederilor Legii nr. 233/2002

pentru aprobarea O.G. nr. 27/2000 privind reglementarea activității de

soluționare a petițiilor;

- aspectele sesizate prin

memoriul (filele 6-12 dosar fond) la care

s-au

anexat dovezi, nu și-au găsit răspuns în adresa menționată, nefiind dispusă

nicio măsură de către ministerul pârât care să fie comunicată reclamantei și

nici nu s-a indicat temeiul legal al soluției adoptate, încălcându-se

dispozițiile Legii nr. 233/2002;

- al doilea capăt al cererii de chemare în judecată

nu a fost soluționat, în mod greșit apreciind instanța de fond că acțiunea

grefată pe tăcerea autorității pârâte a rămas fără obiect, în condițiile în

care răspunsul din 4 mai 2010 nu se referă la toate aspectele invocate în

memoriul reclamantei. Arată recurenta-reclamantă că, deși obiectul inițial al

acțiunii a fost lipsa răspunsului, ulterior, în procedura contencioasă s-au

adus critici care vizau greșita soluționare a cererii, care ar fi trebuit

analizate, instanța fiind învestită să cenzureze un eventual răspuns al

intimatei și nu să constate lipsa acestuia.

Recursul nu este întemeiat.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și

lucrările

dosarului, cu criticile formulate

de recurentă, precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Obiectul principal al acțiunii introductive de

instanță constă în obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale la soluționarea petiției reclamantei, înregistrată sub nr. 60 din 30

august 2009 inițial la Guvernul României, care a transmis-o prin Secretariatul

General al Guvernului la ministerul pârât, ca autoritate competentă să o soluționeze.

Totodată reclamanta a solicitat instanței să fixeze un termen pentru

comunicarea de către autoritatea pârâtă a măsurilor dispuse ca urmare a

cercetării și analizei detaliate a tuturor aspectelor sesizate prin petiție.

În motivarea acțiunii, reclamanta

a invocat refuzul nejustificat al

autorității

pârâte de a da un răspuns petiției înregistrată sub nr. 60 din 30 august 2009,

în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 233/2002

pentru aprobarea O.G. nr. 27/2000 privind reglementarea activității de

soluționare a petițiilor.

Prin urmare, instanța de fond ca și instanța de

control judiciar trebuie să analizeze pretențiile deduse judecății în limitele

învestirii acestora prin cererea introductivă de instanță.

Pornind de la acest principiu al dreptului procesual

civil, Înalta Curte constată că argumentele aduse de reclamantă în susținerea

recursului, în sensul că instanța de fond trebuia să analizeze și să cenzureze

răspunsul din 4 mai 2010 primit de la autoritatea pârâtă și depus la fila 172

din dosar, exced cadrului procesual stabilit de reclamantă, prima instanță

neputând să se pronunțe „ultra petita".

Analizând lucrările dosarului prin prisma

argumentelor juridice prezentate mai sus, Înalta Curte reține că, într-adevăr

pe parcursul judecării cauzei în fața instanței de fond, autoritatea pârâtă a

emis răspunsul la memoriul formulat de asociația reclamantă și înregistrat

la aceasta sub nr. 60 din 30 august 2009, prin

adresa de răspuns indicându-se expres demersurile efectuate atât de autoritatea

pârâtă, precum și de

alte instituții competente, în vederea verificării

aspectelor prezentate în „scrisoarea dvs. din luna octombrie 2009 adresată mai

multor instituții (...) transmisă Ministerului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale de către Secretariatul General al Guvernului, înregistrată sub nr.

1001/RS/2009 - Cabinet Ministru". In cuprinsul adresei de răspuns se

indică inclusiv actele întocmite de Corpul de control al Primului Ministru

sesizat de M.A.D.R. în urma primirii memoriului reclamantei, respectiv Ordinul

nr. 69 din 06 noiembrie 2009 și Raportul de control nr. 420 din 21 ianuarie 2010,

acte despre a căror conținut reclamanta avea cunoștință încă din momentul

introducerii acțiunii, având în

vedere că

le-a anexat cererii de chemare în judecată (filele 31-63 dosar

fond).

Prin urmare, asociația reclamantă cunoștea despre

demersurile

efectuate de ministerul pârât

în vederea soluționării aspectelor sesizate

prin memoriul nr. 60 din 30

august 2009, iar pe parcursul judecății

cauzei

a primit și răspunsul oficial solicitat prin acțiunea introductivă,

pretențiile

deduse judecății fiind realizate pe cale administrativă.

In acest context, în mod corect

a apreciat prima instanță că nu se

poate

reține existența unui „refuz nejustificat" sub forma „tăcerii

administrației", astfel cum a invocat reclamanta iar „precizările"

formulate la ultimul termen de judecată nu se pot aprecia ca fiind „o precizare

sau modificare la acțiune", nefiind îndeplinite condițiile art. 132 alin. (1)

C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanța de judecată nu se poate

substitui organelor de control competente să verifice aspectele relevate prin

memoriul reclamantei și oricum, nu a fost învestită cu verificarea legalității

vreunui act administrativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constată

că sentința atacată este legală și temeinică și, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.S. Rădășeni,

împotriva sentinței nr. 148 din 21 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică astăzi, 17 martie

2011.