ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2113/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința nr. 151 din 28 martie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate atât excepțiile invocate de pârâți cât și acțiunea formulată de reclamanta SC F.V. SRL Botoșani în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Botoșani. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Astfel, s-a apreciat că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București, nu este fondată, în raport de motivarea că procedura concilierii directe la care face pârâtul referire, nu este proprie acțiunilor în contencios administrativ, ci doar celor în materie comercială evaluabile în bani, conform art. 720 1 (1) C. proc.

civ. Totodată, a fost respinsă și excepției lipsei procedurii prealabile invocată de secunda pârâtă față de împrejurarea că reclamanta s-a adresat pârâtelor cu cerere (plângere prealabilă) la care cu Adresa nr. 156104 din 15 decembrie 2010 i-a răspuns prima pârâtă și cu Adresa nr. 4543 din 21 decembrie 2010 i-a răspuns secunda pârâtă. Pe fondul cauzei, curtea de apel a reținut că pârâtele au angajată o răspundere delictuală, care implică repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin repararea prejudiciului efectiv și suportarea câștigului nerealizat ("daunum emergens și lucrum cesans") conf. art. 1084 C. civ., care reglementează daunele interese. Reține instanța de fond că art. 1086 C. civ.

statuează însă că daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o consecință directă și necesară a neexecutării obligațiilor. În speță, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a dovedit această situație - că numai neplata în 2006 - 2007 a daunelor pentru calamități a lipsit-o de posibilitatea de a realiza producție pentru perioada 2008 - 2010. Dimpotrivă, s-a apreciat că reclamanta a stat în pasivitate și nu a întreprins măsuri economice de redresare (împrumuturi bancare, reprofilări, schimbarea culturii etc.) fiind de neimaginat că de pe o suprafață de aproximativ 150 ha nu a putut obține nici un profit.

Consideră judecătorul fondului că Sentința nr. 615/2007 a Judecătoriei Săveni prin care un număr de contracte de arendă încheiate de reclamantă cu diferiți cetățeni ar fi fost reziliate pentru neîndeplinirea obligațiilor și dovada unor incidente bancare pentru lipsa de disponibilități în cont, nu sunt suficiente pentru a dovedi această situație - ci, dimpotrivă aceste înscrisuri demonstrează pasivitatea reclamantei și un management neadecvat. 2. Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 151 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC F.V. SRL Botoșani, în temeiul art. 304 C. proc.

civ., în susținerea căruia a arătat, în esență, următoarele: Printr-o primă critică formulată susține recurenta că instanța de fond a interpretat greșit actele juridice deduse judecății deoarece nu a vrut să țină cont de înscrisurile depuse la dosar prin care a demonstrat că a încercat să continue producția agricolă, a probat pierderea terenului și faptul că nu mai avea vocația la credite bancare și implicit că blocarea banilor în 2006 a pus-o practic în imposibilitatea economico-financiară de continuare a activității. În acest sens susține recurenta că pasivitatea la care face referire instanța de fond, nu există, în condițiile în care din probatoriul administrat în speță reiese clar că nu poate fi vorba de un management defectuos și de pasivitate atâta timp cât administratorul a solicitat singurelor Agromec-uri din județ prestarea de lucrări agricole în 2007 - 2008 fiind refuzat deoarece nu avea lichidități în cont.

Prin urmare, se arată că în cauză după cum reiese din cererea de chemare în judecată, din precizările și concluziile scrise depuse la dosarul cauzei și din probatoriul efectuat reiese clar că pârâtele au angajată o răspundere delictuală, care implica repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă, prin repararea prejudiciului efectiv și suportarea câștigului nerealizat conform art. 1084 C. civ. Printr-o altă critică formulată susține recurenta că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii și încălcarea principiilor de drept care guvernează real dreptul românesc.

Astfel, susține recurenta că principiul de reparare a prejudiciului efectiv și suportarea câștigului nerealizat a fost încălcat flagrant, de către instanța de fond, în condițiile în care din probatoriul administrat în cauză reiese clar că imposibilitatea firmei de a-și continua activitatea economică se datorează culpei pârâților având ca rezultat lipsa banilor cash la momentul decembrie 2006 iar legătura de cauzalitate dintre fapta delictuală a pârâților survenită în luna decembrie 2006 și lipsa de activitate a firmei pentru perioada 2008 - 2010 este directă și clară.

Mai arată recurenta că un alt principiu de drept încălcat este dreptul la o probațiune completă având în vedere că instanța de fond i-a refuzat dreptul la o expertiză contabilă, solicitată în cauză pentru a se stabili concret cifrele reale ale pagubelor înregistrate de firmă pe perioada litigiului, expertiză contabilă care ar fi evidențiat și mai clar legătura de cauzalitate între fapta ilicită a instituțiilor publice pârâte și situația de imposibilitate a desfășurării activității reclamantei.

Consideră recurenta că judecătorul respingând cererea de efectuare a unei expertize contabile, neluând în seamă înscrisurile care demonstrează încercarea societății de a-și continua activitatea, neținând cont că fapta ilicită a pârâților a condus la imposibilitatea firmei de a continua activitatea, de faptul că lipsa banilor în cont la momentul decembrie 2006 a dus implicit la pierderea terenurilor în arendă, precum și la vocația de obținere a creditelor bancare, neținând cont nici de buna credință a societății probată prin înscrisuri care demonstrează că la momentul decembrie 2010 a achitat debitele la furnizori precum și la bugetul de stat relansând astfel activitatea firmei, nu a stăruit prin toate mijloacele legale să afle adevărul în cauză considerând că stagnarea firmei s-a datorat pasivității reclamantei.

3. Hotărârea instanței de recurs Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., și ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: În primul rând Înalta Curte constată că nu poate reține lipsa calității procesual active a recurentei în raport de împrejurarea că Sentința nr. 684 din 30 iunie 2011 prin care Tribunalul Botoșani a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva recurentei, a fost pronunțată după expirarea termenului de declarare a recursului, și nici lipsa capacității procesuale a recurentei în condițiile în care nu s-a făcut dovada radierii societății din Oficiul Registrului Comerțului, știut fiind faptul că doar la acel moment societatea comercială își pierde personalitatea juridică, în condițiile Legea nr. 31/1990.

Totodată, Înalta Curte, subliniază faptul că principiul rolului activ al judecătorului, consacrat de art. 129 C. proc. civ., nu obligă instanța să încuviințeze administrarea oricărei probe solicitate de părțile litigante sau să dea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei valoarea probantă invocată de una sau alta dintre părțile implicate în litigiul dedus judecății. Prin urmare faptul că instanța de fond, prin prisma dispozițiilor art. 167 alin. (1) și art. 201 alin. (1) C. proc. civ., nu a încuviințat administrarea în cauză a probei cu expertiză contabilă sau a ajuns în urma analizei probelor administrate în cauză la o altă concluzie decât cea susținută prin cererea de chemare în judecată nu echivalează cu încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că recurenta a învestit instanța de fond, în temeiul art. 8 din Legea contenciosului administrativ cu o acțiune în contencios administrativ având ca obiect repararea prejudiciului constând în beneficiu nerealizat în perioada 2008 - 2010 precum și plata de daune morale, suferite ca urmare a modul defectuos în care pârâtele și-au îndeplinit atribuțiile derivate din Legea nr. 381/2002, pentru anul agricol 2006, invocând în acest sens refuzul nejustificat al pârâtelor de a soluționa în termenul legal, cererea privind acordarea respectivelor despăgubiri. Așadar, fiind vorba de o acțiune în pretenții având la bază pretinsa îndeplinire necorespunzătoare a unor obligații legale, recurenta căreia îi incumbă sarcina probei, era obligată a dovedi îndeplinirea cumulativă, în cauză, a condițiilor impuse de art. 998 - 999 și art. 1084 C. civ.

pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor. În acest context, analizând criticile formulate de recurentă în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat judecătorul fondului că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 998 - 999 C. civ. pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor, în sensul solicitat prin acțiunea dedusă judecății. Astfel, faptul că reclamanta a avut dificultăți în desfășurarea unor activități agricole în perioada 2008 - 2010, cu consecința înregistrării unui prejudiciu în patrimoniul său, nu este suficient pentru a antrena răspunderea civilă a intimatelor în sensul solicitat prin acțiunea promovată, fiind în egală măsură necesară dovedirea faptei ilicite precum și a raportului de cauzalitate dintre respectiva faptă ilicită și prejudiciul pretins a fi recuperat.

Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză nu se poate reține în sarcina intimatelor săvârșirea unor fapte ilicite, ca urmare a executării necorespunzătoare a unor obligații legale, cauzatoare de prejudicii, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs Faptul că între părți au avut loc litigii în legătură cu modul în care intimatele și-au îndeplinit, în raporturile cu recurenta, atribuțiile prevăzute de Legea nr. 381/2002, pentru anul agricol 2006, soluționate în favoarea recurentei, nu instituie o prezumție de vinovăție în sarcina intimatelor și nu dovedește existența unui raport de cauzalitate între executarea de către intimate cu întârziere a obligațiilor pecuniare pentru calamități naturale în agricultură în anul 2006 și dificultățile financiare survenite în perioada 2008 - 2010 și implicit blocarea activității societății, în sensul invocat prin cererea de recurs.

Totodată, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu poate fi reținută culpa pârâtelor, în forma invocată de recurentă, pentru incapacitatea de plată în care a intrat aceasta în perioada 2008 - 2010, în condițiile în care este greu de acceptat că finanțarea întregii activități desfășurate de recurentă ca și societate comercială, s-a bazat în mod exclusiv pe despăgubirile încasate în baza Legii nr. 381/2002 pentru anul agricol 2006, iar modul defectuos în care aceasta și-a gestionat organizarea și derularea activităților agricole, atât în anii de referință cât și anterior, derivă atât prin lipsa unor măsuri de redresare financiară a societății cât și din faptul că recurenta a mai înregistrat incidente de plată cu bilete la ordin, în 09 noiembrie 2005 și 17 noiembrie 2006. Prin urmare, Înalta Curte va înlătura toate criticile formulate pe fondul cauzei, constatând că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că recurenta, căreia i-a revenit, în temeiul art. 1169 C. civ., sarcina probei, nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., în sensul invocat prin cererea de chemare în judecată.

În contextul prezentat, neexistând motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate și văzând dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ. și art. 20(1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC "F.V." SRL Botoșani împotriva Sentinței nr. 151 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2012. Procesat de GGC - GV