ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5178/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4509/91/2008 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta H.M. a chemat în judecată pe pârâta C.A.S. Vrancea, solicitând obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și al treptei de salarizare în cuantum de câte 25% fiecare din salariul de bază de încadrare, începând cu data de 01 ianuarie 2004 și până la încetarea raporturilor de serviciu, sume în privința cărora a solicitat actualizarea cu indicele de inflație. În motivarea acțiunii a arătat că aceste sporuri sunt reglementate de art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, dar ulterior, prin acte normative succesive acestea au fost suspendate, ajungându-se la negarea dreptului acordat de lege.

Prin sentința civilă nr. 141 din data de 18 martie 2009, Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata suplimentul postului și suplimentului treptei de salarizare în cuantum de câte 25% fiecare din salariul tarifar de încadrare, pentru perioada 01 aprilie 2004 și până în ianuarie 2007 inclusiv, sume actualizate cu indicele de inflație al prețurilor de consum la momentul plății efective. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs C.A.S. Vrancea, susținând greșita acordare a sporurilor solicitate de reclamantă, în condițiile în care plata acestor drepturi a fost suspendată, iar cheltuielile privitoare la asigurarea sumelor de bani necesare nu au fost incluse în buget.

Prin decizia civilă nr. 587 din data de 4 iunie 2009, Curtea de Apel Galați a admis recursul declarat de Casa de Asigurări Vrancea împotriva sentinței civile nr. 141 din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea și, în consecință, a respins acțiunea introdusă de reclamantă, cu motivarea că, în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi salariale presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008 în cuprinsul căreia s-a reținut în mod expres că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să la înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

În speță, a mai reținut instanța de recurs, nu se poate face analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu, în principal datorită faptului că dacă în privința primelor de concediu legea precizează cuantumul acesteia, în cazul suplimentului postului legea nu reglementează modalitatea de calcul, aceasta urmând a se stabili odată cu adoptarea, prin lege, a sistemului unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici. Decizia civilă nr. 587 din data de 4 iunie 2009 cuprinde și o opinie separată, în sensul respingerii recursului declarat de C.A.S. Vrancea și acordării drepturilor salariale solicitate. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire H.M., înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 1079/44/2009 invocând dispozițiile art. 322 C. proc.

civ. De asemenea a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei menționate mai sus și intimata-intervenientă M.M., cerere înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. 1081/44/2009. La termenul de judecată din data de 8 decembrie 2009 s-a dispus conexarea celor două cauze, respectiv Dosarul nr. 1081/44/2009 la Dosarul nr. 1079/44/2009, având în vedere că vizează aceeași hotărâre, aceleași părți și același obiect, fiind astfel îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 164 alin. (1) C. proc. civ.

În motivele cererilor, revizuentele au arătat că în mod greșit instanța de recurs a modificat sentința pronunțată de prima instanță, în sensul că a respins acțiunea în condițiile în care dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, astfel că acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituție.

Atât timp cât și prevederile art. 38 și ale art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 C. muncii, prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament, revizuentele au apreciat că suspendarea dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este lovită de nulitate, înfăptuindu-se numai suspendarea obligației corelative, ca o măsură la îndemâna debitorului care nu dorește să-și execute obligația în mod voluntar. Mai mult, chiar Curtea de Apel a recunoscut aceste drepturi celorlalți salariați din cadrul C.A.S. Vrancea prin decizia nr. 585 din 16 octombrie 2008. În aceste condiții, s-a apreciat discriminatoriu, ca în cadrul aceleiași instituții o parte din funcționarii publici să beneficieze de drepturile amintite, iar o parte să nu beneficieze.

Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 44 din 12 ianuarie 2010, a respins ca nefondate cererile conexe de revizuire a deciziei nr. 587 din 04 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 407/91/2009, formulate de H.M. și de M.M. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că revizuirea este o cale de retractare care se poate exercita împotriva hotărârilor irevocabile, în cazurile și condițiile expres stabilite de lege (art. 322 C. proc. civ.). În speță însă, revizuentele nu fac referire la care din aspectele prevăzute de art. menționat se încadrează motivele invocate în cerere. Revizuentele invocă incidental existența unei discriminări în raport cu alți salariați, care prin hotărâri judecătorești ar fi beneficiat de drepturile solicitate.

Însă, modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din alt punct de vedere, eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în care s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs H.M. și M.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înalta Curte, verificând în prealabil regularitatea recursului, constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele în continuare arătate. În conformitate cu art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituția României, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii. În conformitate cu dispozițiile C. proc. civ., în prezent sunt instituționalizate mai multe căi de atac a hotărârilor judecătorești și anume: apelul, recursul, contestația în anulare, revizuirea și recursul în interesul legii.

C. proc. civ. reglementează, în Titlul V - Capitolul I, recursul (art. 299-316), o cale extraordinară de atac, iar în art. 299 se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului. Conform dispozițiilor art. 299 alin. 1 C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului". Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, constată că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată într-o cerere de revizuire, fiind irevocabilă, întrucât revizuirea a fost formulată împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs. Nu se poate reține astfel nici o critică asupra hotărârii pronunțate, urmând ca Înalta Curte să respingă cererea de față, ca o consecință a nesocotirii prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, privind obligativitatea respectării legilor.

Văzând și dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care „hotărârea dată asupra cererii de revizuire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită", Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de H.M. și M.M. împotriva deciziei nr. 44 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2010.