ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5178/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 4509/91/2008

pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta H.M. a chemat în judecată pe pârâta

C.A.S. Vrancea, solicitând obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și

al treptei de salarizare în cuantum de câte 25% fiecare din salariul de bază de

încadrare, începând cu data de 01 ianuarie 2004 și până la încetarea raporturilor

de serviciu, sume în privința cărora a solicitat actualizarea cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii

a arătat că aceste sporuri sunt reglementate de art. 31 alin. (1) lit. c) și d)

din Legea nr. 188/1999, dar ulterior, prin acte normative succesive acestea au fost

suspendate, ajungându-se la negarea dreptului acordat de lege.

Prin sentința civilă

nr. 141 din data de 18 martie 2009, Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea

și a obligat pârâta la plata suplimentul postului și suplimentului treptei de salarizare

în cuantum de câte 25% fiecare din salariul tarifar de încadrare, pentru perioada

01 aprilie 2004 și până în ianuarie 2007 inclusiv, sume actualizate cu indicele

de inflație al prețurilor de consum la momentul plății efective.

Împotriva acestei hotărâri

a formulat recurs C.A.S. Vrancea, susținând greșita acordare a sporurilor solicitate

de reclamantă, în condițiile în care plata acestor drepturi a fost suspendată, iar

cheltuielile privitoare la asigurarea sumelor de bani necesare nu au fost incluse

în buget.

Prin decizia civilă

nr. 587 din data de 4 iunie 2009, Curtea de Apel Galați a admis recursul declarat

de Casa de Asigurări Vrancea împotriva sentinței civile nr. 141 din 18 martie 2009

pronunțată de Tribunalul Vrancea și, în consecință, a respins acțiunea introdusă

de reclamantă, cu motivarea că, în condițiile în care nu este reglementată modalitatea

de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare,

acordarea acestor drepturi salariale presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului

la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala

cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, ar reprezenta o nesocotire

a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008 în cuprinsul căreia s-a reținut în

mod expres că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze

aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii

și să la înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse

în alte acte normative, astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului

sau executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar

care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

În speță, a mai reținut

instanța de recurs, nu se poate face analogie cu situația litigiilor având ca obiect

plata primelor de concediu, în principal datorită faptului că dacă în privința primelor

de concediu legea precizează cuantumul acesteia, în cazul suplimentului postului

legea nu reglementează modalitatea de calcul, aceasta urmând a se stabili odată

cu adoptarea, prin lege, a sistemului unitar de salarizare și alte drepturi ale

funcționarilor publici.

Decizia civilă nr. 587

din data de 4 iunie 2009 cuprinde și o opinie separată, în sensul respingerii recursului

declarat de C.A.S. Vrancea și acordării drepturilor salariale solicitate.

Împotriva acestei decizii

a formulat cerere de revizuire H.M., înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați

sub nr. 1079/44/2009 invocând dispozițiile art. 322 C. proc. civ.

De asemenea a formulat

cerere de revizuire împotriva deciziei menționate mai sus și intimata-intervenientă

M.M., cerere înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. 1081/44/2009.

La termenul de judecată

din data de 8 decembrie 2009 s-a dispus conexarea celor două cauze, respectiv Dosarul

nr. 1081/44/2009 la Dosarul nr. 1079/44/2009, având în vedere că vizează aceeași

hotărâre, aceleași părți și același obiect, fiind astfel îndeplinite cerințele dispozițiilor

art. 164 alin. (1) C. proc. civ.

În motivele cererilor,

revizuentele au arătat că în mod greșit instanța de recurs a modificat sentința

pronunțată de prima instanță, în sensul că a respins acțiunea în condițiile în care

dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare

constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex

al dreptului fundamental la muncă, astfel că acest drept nu poate fi restrâns în

mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit

art. 53 din Constituție.

Atât timp cât și prevederile

art. 38 și ale art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 C. muncii, prevăd

în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute

prin lege, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament,

revizuentele au apreciat că suspendarea dreptului la suplimentul postului și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare este lovită de nulitate, înfăptuindu-se numai

suspendarea obligației corelative, ca o măsură la îndemâna debitorului care nu dorește

să-și execute obligația în mod voluntar.

Mai mult, chiar Curtea

de Apel a recunoscut aceste drepturi celorlalți salariați din cadrul C.A.S. Vrancea

prin decizia nr. 585 din 16 octombrie 2008.

În aceste condiții, s-a

apreciat discriminatoriu, ca în cadrul aceleiași instituții o parte din funcționarii

publici să beneficieze de drepturile amintite, iar o parte să nu beneficieze.

Curtea de Apel Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 44 din 12 ianuarie

2010, a respins ca nefondate cererile conexe de revizuire a deciziei nr. 587 din

04 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 407/91/2009, formulate

de H.M. și de M.M.

Pentru a hotărî astfel,

această instanță a reținut că revizuirea este o cale de retractare care se poate

exercita împotriva hotărârilor irevocabile, în cazurile și condițiile expres stabilite

de lege (art. 322 C. proc. civ.).

În speță însă, revizuentele

nu fac referire la care din aspectele prevăzute de art. menționat se încadrează

motivele invocate în cerere.

Revizuentele invocă incidental

existența unei discriminări în raport cu alți salariați, care prin hotărâri judecătorești

ar fi beneficiat de drepturile solicitate.

Însă, modalitatea de calculare

nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea

angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din alt punct de vedere,

eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii, reprezintă

o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în care s-a reținut

că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea

unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să

le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte

acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului

în privința acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil

de exercitare efectivă.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs H.M. și M.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte, verificând

în prealabil regularitatea recursului, constată că recursul este inadmisibil, pentru

considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu

art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituția României, competența și procedura

de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile

interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii.

În conformitate cu dispozițiile

C. proc. civ., în prezent sunt instituționalizate mai multe căi de atac a hotărârilor

judecătorești și anume: apelul, recursul, contestația în anulare, revizuirea și

recursul în interesul legii.

C. proc. civ. reglementează,

în Titlul V - Capitolul I, recursul (art. 299-316), o cale extraordinară de atac,

iar în art. 299 se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului.

Conform dispozițiilor

art. 299 alin. 1 C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în

apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate

jurisdicțională sunt supuse recursului".

Înalta Curte, văzând actele

și lucrările dosarului, constată că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată

într-o cerere de revizuire, fiind irevocabilă, întrucât revizuirea a fost formulată

împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs.

Nu se poate reține astfel

nici o critică asupra hotărârii pronunțate, urmând ca Înalta Curte să respingă cererea

de față, ca o consecință a nesocotirii prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituția

României, privind obligativitatea respectării legilor.

Văzând și dispozițiile

art. 328 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care „hotărârea dată asupra

cererii de revizuire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea

revizuită", Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca inadmisibil, în

temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de H.M. și M.M. împotriva deciziei nr. 44 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel

Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 noiembrie 2010.