ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5074/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1063 din 26 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat recursul declarat de A.D. împotriva sentinței civile nr. 3085 din 28 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre Înalta Curte a reținut, în esență că deși recurentul-revizuent A.D. a invocat prin cererea de revizuire prevederile art. 322 pct. 8 din C. proc.

civ., a criticat sub aspectul legalității Ordinul din 27 martie 2007 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților, fără a preciza concret hotărârea împotriva căreia înțelege să promoveze calea extraordinară de atac, făcând referire mai întâi la Dosarul nr. 27/2/2007, iar apoi la sentința civilă nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, solicitând anularea acesteia din urmă. S-a apreciat, în raport cu prevederea art. 326 alin. (1) C. proc. civ., că nu poate fi primită susținerea recurentului-revizuent în sensul că instanța avea posibilitatea de a deduce care era hotărârea a cărei revizuire se solicita, acesta având obligația să indice în cererea de revizuire hotărârea judecătorească pe care o atacă, rolul activ al judecătorului fiind circumscris la verificarea condițiilor de admisibilitate și la faptele pe care se întemeiază calea de atac promovată.

Totodată, la soluționarea cauzei a fost avut în vedere și faptul că motivarea în fapt a cererii de revizuire nu s-a încadrat în ipoteza art. 322 pct. 8 C. proc. civ., instanța neputând constata existența unei erori de fapt. Împotriva deciziei nr. 1063 din 26 februarie 2009 petentul a formulat contestația în anulare de față, invocând dispozițiile art. 317-318 C. proc. civ., susținând că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când acestea au fost date de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență și respectiv, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Astfel, argumentează că ușurința cu care a fost respinsă excepția de nelegalitate de către Curtea de Apel, precum și cererea de revizuire de către Înalta Curte, reprezintă argumente ale intervențiilor exercitate de Camera Deputaților, ceea ce face ca rolul judecătorului să fie ca și inexistent.

Analizând cererea de contestație în anulare a deciziei nr. 1063 din 26 februarie 2009 a secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale invocate în mod generic, Înalta Curte nu a identificat motive dintre cele prevăzute la art. 317 și 318 C. proc. civ., de natură să ducă la anularea deciziei respective, astfel că cererea de față va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de A.D. împotriva deciziei nr. 1063 din 26 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2009.