ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă

nr. 3838 din 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel București - secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu

pârâtul G.E. și pe cale de consecință a constatat calitatea de colaborator al

Securității în privința pârâtului G.E.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele

considerațiuni:

Potrivit

Notei de Constatare din

01 octombrie 2008 (filele 15 – 23)

, în baza

cererii din 25 ianuarie 2007, adresată

C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor

din Decembrie 1989, prin procesarea materialului arhivistic, a fost identificat

pârâtul G.E.

cu dosarul de rețea nr. R 284039 (cota C.N.S.A.S.), în două volume, depus în

fotocopii certificate la dosar (filele 38-189). S-a arătat că aceste documente

atestă că pârâtul a fost recrutat în vederea acoperirii informative a

Institutului de cercetări și proiectări miniere din Cluj-Napoca, mai precis

atelierul de cercetare, proiectare, studii asimilări piese utilaje și

prototipuri, fiindu-i atribuit numele conspirativ „P.”, în anul 1978 (filele 39

– 45 dosar CAB).

La data de 26 august

1978 pârâtul a semnat un „angajament” (fila 46 dosar fond) potrivit căruia s-a

angajat „voluntar și conștient” să colaboreze „organizat și secret cu organele

de securitate”, în cadrul colaborării urmând să furnizeze „informații care

privesc activitatea unor persoane îndreptate împotriva securității statului

precum și împotriva securității naționale”, informațiile urmând a le semna cu

numele de „P.”.

Nota de Constatare din

01 octombrie 2008

,

întocmită de Direcția de Investigații a C.N.S.A.S. sintetizează activitatea de

colaborator/informator a pârâtului în raport de o serie de documente ale

dosarului, unele dintre ele fundamentând acțiunea reclamantului, astfel cum

rezultă din multiplele Note informative olografe ale acestuia sau consemnate de

ofițerul de securitate.

Potrivit Notei Raport

din data de 18 februarie 1982, cuprinzând consemnarea de către ofițer a

relatării verbale a informatorului „P.”, (f. 113 dosar fond), acesta a informat

organele de securitate despre faptul că ing. L.P. „

face parte din

gruparea baptistă având din câte a observat rolul de a face legătura între

baptiștii din Cluj, respectiv cei de la I.C.T.M.S.N. și alte grupări din

diferite localități. Sus-numitul are chiar un autoturism primit din partea

grupării baptiste cu care se deplasează foarte des în diferite localități din

tară. În luna noiembrie 1981 și-a depus cerere pentru a i se aproba efectuarea

unei călători turistice în SUA însă nu a fost încă discutat în comisie. Sursa

este de părere că nu ar trebui să i se aprobe cererea, deoarece tatăl său și un

frate sunt deja stabiliți în SUA, iar L.P. ar putea să nu se reîntoarcă în

țară.”

Nota ofițerului

precizează că „,Într-adevăr L.P. este mai de mult înscris în evidența dos. de

obiectiv 1223 pentru activitate în gruparea religioasă baptistă. În scop

preventiv va trebui să discut cu O.V. secr. com. P.C.R. pe institut”.

Prin însemnarea

marginală a ofițerului din data de 19 februarie 1982 se precizează: „,În

dimineața zilei de mai sus l-am sesizat pe O.V. secr. com. P.C.R. pe institut

care a promis că nu-i va aproba cererea” iar în cea din data de 22 februarie

1982: „În discuțiile purtate cu O.V. secr. com. P.C.R. și I.I. locțiitor am

stabilit ca L.P. să nu primească adeverință deoarece este cunoscut că face

parte din gruparea baptistă din partea căreia a primit în dar o mașină cu care

făcea dese deplasări în afara Clujului fiind semnalat că deține funcția de

curier”.

Prin Nota informativă

olografă din 19 august 1979, semnată cu numele conspirativ „P.” (f. 129 dosar

fond pârâtul a furnizat organelor de securitate informații cu privire la

pericolul prezentat de „elemente maghiare” din cadrul „serviciilor sau

birourilor din I.C.P.M.S.N. care dețin date mai mult sau mai puțin secrete”,

propunând, printre altele, anularea unui post telefonic montat „la atelierul de

machete /…/ unde stau (sau ce lucrează?) mai mulți (toți) maghiari”.

Sarcina dispusă de

ofițer a fost formulată astfel: „să urmărească în ce măsură se asigură

securitatea experimentării unor invenții, prototipuri în cadrul I.C.T.M.S.N. Să

se apropie și mai mult de B.A., în DUI.”

Măsurile luate au

vizat: „Verificări prin rez. <A.L.> și investigații asupra locurilor

amintite și a persoanelor ce lucrează în acestea”.

Prin Nota informativă

olografă din 01 februarie 1979, semnată cu numele conspirativ „P.” (f. 143

dosar fond), pârâtul a înștiințat organele informative despre numita A.,

îngrijitoare la grădinița care i-a povestit unei educatoare de la aceeași

grădiniță că „

la

revelionul 1977 - 1978, una din îngrijitoare, pe nume A., (?) care locuiește în

curtea grădiniței, a avut invitați, unul dintre ei, (sau poate mai mulți)

forțând ușa de la intrarea in sala de la parter a clădirii, intrarea la grupa

mare, și a spart (sau rupt) portretul secretarului general.”

Conform notei

ofițerului (fila 144), materialul furnizat de pârât a fost „de primă sesizare”,

iar pe baza lui au fost dispuse măsuri de identificare a persoanelor menționate

și discuții cu acestea pentru confirmarea celor întâmplate, cu „propunerea de

predare la Serv. I”.

Prin Nota informativă

olografă din 21 august 1979, semnată cu numele conspirativ „P.” (f. 133 dosar

fond), pârâtul a furnizat organelor de securitate informații în legătură cu

numita P.I., care într-o discuție referitoare la o vizită pe care o făcuse în

Ungaria, a afirmat că s-ar mai duce în Ungaria dar nu mai are dreptul decât

peste doi ani, iar cei de acolo ar fi întrebat-o „De ce ai voștri nu deschid

granițele că ungurii au deschis cu toți vecinii chiar și cu austrieci”,

afirmând că „Acolo nu-i obligatorie manifestarea la zilele naționale. Numai

cine vrea să meargă.”

Prin nota marginală

ofițerul de securitate a subliniat necesitatea verificării dacă numita P.I. a

informat despre întrebarea primită la întoarcere, iar măsura dispusă a fost de „verificare

la protocol dacă au prezentat sau nu material la întoarcere și ce aspecte au

cuprins”.

Prin Nota Raport din

18 februarie 1982, cuprinzând consemnarea de către ofițer a relatării verbale a

informatorului „P.”, acesta informează că „P.A., inginer proiectant

automatizări și șef proiect automatizare la separatorul magnetic /…/ are un

verișor pe numele de P.C. rămas ilegal în 1978 în R.F.G.”, iar nota ofițerului

precizează că „despre P.D. nu s-a cunoscut până în prezent că are relații în

vest. Deoarece lucrează la partea de automatizare a separatorului, va fi

contactată pe acest motiv pentru stabilirea cauzelor întârzierii lucrărilor de

punere în funcțiune, după care propuneri.”

Prin Nota informativă

olografă din 29 septembrie 1979, semnată cu numele conspirativ „P.”, pârâtul a

furnizat organelor de securitate informații în legătură cu numitul Z., pe

balustrada balconului căruia „a apărut, sau expus intenționat, fiindcă balconul

se află chiar deasupra ușii principale de intrare în bloc, o cutie paralelipipedică

/…/ cu inscripția MAV HUNGARYA. De fapt literele sunt presate în peretele

cutiei de tablă ce dă impresia râsului isteric al unui ins nebun într-o sală

imensă în care chiar depunerea prafului provoacă zgomot. (…). Dar este

într-adevăr expusă, parcă o provocare”, nota fiind completată de schița locului

respectiv.

Prin nota ofițerului

de securitate s-a stabilit ca măsură „Deplasarea la locul indicat și

identificarea locatarului”.

Prin Nota informativă

olografă din 21 septembrie 1978, semnată cu numele conspirativ „P.”, pârâtul a

furnizat organelor de securitate informații în legătură cu atitudinile unor

colegi la întâlnirea de rămas bun cu numitul S.S., căruia i se aprobase

plecarea definitivă în SUA, în special a numiților B.A., M.A., T.F., S.M., S.T.,

M., „de naționalitate maghiară, care până acum nu au fost văzuți în compania

numitului”, care l-au rugat să le „dea și carnetul pentru a-și nota adresa

pentru S.”, a numitei S.M., care-i oferă lui S.S. un „dicționar de cuvinte în

l. engleză”, și fiind întrebată dacă este un dicționar român-englez, aceasta

răspunde „-E!!! Român-englez. Maghiar-englez, apărut anul trecut la Budapesta”, a numitului S.L., despre care relatează că „privește la cei din jur de parcă

meritul pentru aterizarea pe Lună i s-ar fi cuvenit lui”, a numitei V.I.,

despre care redă răspunsul la întrebarea originii palincii recomandate a fi

luată de S.S. în SUA „Eh, palincă românească”, adăugând „cu o figură de parcă

ar fi înghițit un ou stricat”.

Prin nota ofițerului

de securitate s-a stabilit ca măsură „Efectuare de verificări prin sursa P.A.”.

S-a mai reținut că

prin notele informative olografe din 09 septembrie 1978, 12 decembrie 1978, 19

decembrie 1978, 19 august 1979, 11 mai 1981, 16 iulie 1981, 12 mai 1983, 28

iulie 1984, semnate cu numele conspirativ „P.”, pârâtul a furnizat organelor de

securitate informații în legătură cu alți colegi de serviciu sau vecini,

referitoare la familiile și preocupările acestora, precum și relațiile cu

persoane din străinătate, o serie de alte note informative, note raport și

rapoarte informative cuprinzând de asemenea descrierea situațiilor familiale și

profesionale ale unor colegi, relațiile dintre aceștia, precum și aspecte de

natură tehnică de la locul de muncă al pârâtului.

Astfel, instanța de

fond a apreciat că furnizarea acestor informații către organele de securitate a

expus persoanele în cauză unor consecințe negative pentru ele (precum

supravegherea informativă a acestora, aviz negativ la solicitarea de plecare,

fie și temporară, din țară ș.a.), vizând îngrădirea următoarelor drepturi și

libertăți fundamentale ale omului, consacrate legislativ în epocă astfel:

- dreptul la

libertatea de exprimare, libertatea opiniilor și de conștiință;

- d

reptul la libertatea

gândirii, a conștiinței și a religiei;

- d

reptul la libera

circulație;

- dreptul la viață

privată.

În consecință, prima

instanță a stabilit că pârâtul a acceptat nesilit colaborarea cu organele de

securitate, apărările acestuia neputând fi reținute în raționamentul juridic al

cauzei și nefiind de natură a duce la respingerea acțiunii Consiliului Național

pentru Studierea Arhivelor Securității.

Raportat la

conținutul informațiilor oferite, îndeosebi a celor din cuprinsul notelor

informative olografe, instanța de fond a reținut că o serie din acestea conțin

aprecieri extrem de personale și chiar răutăcioase ale pârâtului, precum

Nota informativă

olografă din 21 septembrie 1978, în cuprinsul căreia, referindu-se la S.L., relatează că „privește la cei din jur de parcă meritul pentru aterizarea pe Lună i s-ar

fi cuvenit lui”, iar despre V.I., despre care redă răspunsul la întrebarea

originii palincii recomandate a fi luată de S.S. în SUA „Eh, palincă

românească”, adăugând „cu o figură de parcă ar fi înghițit un ou stricat”.

De asemenea, instanța

a apreciat că în cauză, apărările pârâtului referitoare la motivele și

aspectele de ordin psihologic care l-au determinat să accepte racolarea și

colaborarea cu organele fostei Securități nu au relevanță, nefiind de natură să

facă inaplicabile dispozițiile legale reținute anterior.

înfățișate de recurentul-reclamant

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâtul G.E. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În contextul unor

ample relatări și redări a unor pasaje din cuprinsul actelor depuse la dosar,

recurentul-reclamant, fără a indica motivul de nelegalitate pe care își

întemeiază cererea de recurs, a susținut, în esență, următoarele critici și a

prezentat o serie de considerațiuni și aprecieri după cum urmează:

- nota de constatare

a C.N.S.A.S. a fost întocmită eronat, iar încadrarea în prevederile O.U.G. nr.

24/2008 s-a realizat nelegal, pe seama viciului de analiză a dosarului și al

caracterului trunchiat al analizei;

- s-a ignorat

împrejurarea că în perioada 1978-1984 pârâtul și-a desfășurat activitatea în

condiții similare regimului aplicat anchetatorilor sau condamnaților politici,

fiind prins la mijloc între instituția politică și forjat de instituția

securității statului totalitar, fiindu-i impuse discreționar verificări de

către ofițerul de securitate, cu trimitere directă la acte indicate ale

dosarului C.N.S.A.S. nr. R 284039;

- alte acte ale

dosarului C.N.S.A.S., expres indicate adeveresc că pârâtul era urmărit și ținut

sub control, supravegheat în cerc informativ;

- actele menționate

nu au fost analizate în nota de constatare, după cum nelegală apare și

susținerea primei instanțe, din cuprinsul considerentelor hotărârii atacate în

sensul că respectivele mijloace folosite de către reprezentanții puterii din

acea perioadă nu sunt de natură să conducă la concluzia unei recrutări prin

constrângere sau pe baza unui material compromițător;

- ofițerul de

securitate a realizat mistificări grosolane iar presiunile la care a fost supus

nu sunt un caz singular;

- raportat la o

analiză detaliată a conținutului unora dintre documentele indicate, recurentul

a susținut că ofițerul de securitate a mințit, atribuindu-i fraudulos

paternitatea respectivelor note pe care a scris comentarii mincinoase pentru a

induce ideea voluntariatului, astfel că este abuzivă invocarea prevederilor

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008;

- în nota de

constatare nu s-au menționat minciunile nepermise ale ofițerului de securitate

ca și acțiunile acestuia de urmărire și supraveghere directă prin hărțuire

psihică și șantajare continuă;

- obstrucționarea

solicitării pârâtului pentru reanalizarea dosarului nr. R 284039 și a

corectării Notei de constatare din 1 octombrie 2008, cu încălcarea dreptului

constituțional;

- hărțuirea politică

de marginalizare a recurentului prin suspendarea abuzivă de frecventare a

cursurilor liceale, începută în anul 1964, ceea ce demonstrează traumatizarea

sa psihică și intimidarea pe termen lung;

- constrângerea

sistematică exercitată de un ofițer al securității, prin mijloace

discreționare, în activitatea profesională – cercetare științifică, inventică

și proiectare, desfășurată în cadrul institutului între anii 1978 și 1984, prin

înșelăciune, urmărire și șantaj;

- starea de

perplexitate în care a fost adus în acea perioadă a fost cauzată de acțiunile

ofițerului, prin constrângere, pe seama intensificării hărțuirii psihice, în

contextul prezentării unor ample susțineri referitoare la conținutul unor

rapoarte privind rezumatele invențiilor și activităților întreprinse până la

acea dată;

- după anul 1989, în

contextul reluării activității de inventică, soluția”eliberare contra

inventică” s-a dovedit fezabilă pentru a-l dezarma pe ofițerul care printr-o

practică discreționară și-a permis, prin mistificări grosolane, să-i atribuie

informațiile cuprinse în mai multe note raport referitoare la L.P., P.D.,

separatorul magnetic, la tema de cercetare de la IM Achireș și referitoare la Asistența tehnică de la Aghireș;

- și ultima frază

cuprinsă în Nota de constatare a Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității prin care se afirmă că a întocmit personal o notă

informativă în data de 3 octombrie 1988 este neconformă realității și

prejudiciază efortul recurentului de a evada din încorsetarea discreționară

creată prin hărțuire psihică, intimidare și șantaj de către ofițer;

- aprecieri

referitoare la anvergura și procedurile de urmărire de către ofițerul de

securitate și agenții coordonați de acesta în perioada 1977-1988, cu trimiteri

și extrase dintr-o serie de note informative (filele 19-20 recurs) mare parte

scrise de ofițerul M., din care rezultă randamentul scăzut al sursei „P.”;

- ofițerul a folosit

ca procedeu predilect mistificarea, prin mai multe documente aflate la dosar,

cu referire la aceleași note-raport semnalate (filele 30-36 recurs);

- este abuzivă

invocarea de către reclamantul C.N.S.A.S. a prevederilor art. 2 lit. b) din

Legea nr. 293/2008, apreciat ca neconstituțional, câtă vreme există probe clare

că ofițerul de securitate a mințit, în condițiile în care reclamantul s-a

salvat din captivitatea acestuia în anul 1984 și nu în anul 1991 cum se susține

(filele 36-39 recurs);

- cu referire la

împrejurările, modul de redactare și conținutul angajamentului, s-a arătat că

acesta a fost întocmit în aceleași împrejurări ca și toate celelalte note, în

condiții de folosire a mijloacelor discreționare, ofițerul prevalându-se de

respectarea jurământului militar depus față de patrie și de obligațiile

constituționale minimale impuse propriilor cetățeni (filele 40-42 recurs);

- au fost reluate

împrejurările, condițiile și modul de redactare a informărilor evocate de

ofițerul de securitate în perioada 1978-1984 (filele 42-47 cererea de recurs)

prin mijloace discreționare de hărțuire psihică, înșelăciune și șantaj.

soluționare a recursului

La datele de 21

februarie 2011 și respectiv 2 martie 2011 recurentul-reclamant a depus la dosar

un set de înscrisuri (170 file) cuprinzând, inter alia, acte și diplome

personale, de studii, de inventică, respectiv certificate de inventator, copie

carte de muncă, copia Vol I din Dosarul C.N.S.A.S. – cota S.R.I. R2844039

(filele 121-233) ca și un Raport de expertiză grafică extrajudiciară, din 19

februarie 2011, efectuat la solicitarea directă și exclusivă a recurentului, în

care se analizează scrisul caligrafiat din jurnalul personal, în perioada 25-27

septembrie 1988, prin comparație cu cel cuprins în conținutul notelor raport din

3 octombrie 1988; 24 octombrie 1985; 18 februarie 1982; 21 martie 1985 și 8

decembrie 1987, executate de ofițerii de securitate în rapoartele întocmite de

ei.

De menționat că

instanța de recurs nu a solicitat și nici încuviințat efectuarea acestei

expertize, numai depunerea ei, în cadrul administrării probelor cu înscrisuri,

în temeiul art. 305 C. proc. civ.

În cursul judecării

recursului, recurentul-reclamant a invocat și o excepție de

neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, iar

prin încheierea din 5 aprilie 2011 (fila 365 dosar recurs) s-a admis cererea de

sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea acesteia.

Totodată, la data de

16 iunie 2011, recurentul-reclamant, în temeiul art. 182 C. proc. civ. a depus

în scris o cerere prin care a arătat că înțelege să defăimeze ca false toate

înscrisurile întocmite de ofițerul de securitate M.T. prezentate de reclamantul

C.N.S.A.S. și expres arătate în cuprinsul cererii (filele 373 și 377 -382 dosar

recurs).

Prin încheierea de

ședință din data de 25 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, în

temeiul art. 182-183, și pentru motivele pe larg expuse în acea încheiere, a

înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj înscrisurile defăimate ca

false de recurent, respingând totodată motivat cererea de suspendare a

judecării recursului.

Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 1416 din 20 octombrie 2011 a respins ca

neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. b)

teza I din O.U.G. nr. 24/2008 (filele 407-411 dosar fond).

Totodată la dosar

s-au depus documente ce atestă demersurile ca și răspunsul autorităților

solicitate (Consiliul Județean Cluj, I.J.P. Cluj, Ministerul Administrației și

Internelor) prin care se arată că nu se cunosc și nu se dețin date despre

persoana indicată, sub numele de M.T., cu privire la care chiar Înalta Curte de

Casație și Justiție a reținut, prin încheierea din 25 octombrie 2011, că nu

s-au furnizat de către recurent nici un fel de date de identificare.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Cluj (fila 474 dosar recurs) a comunicat prin adresa din 4 ianuarie

2012 că în temeiul art. 10 lit. p) C. proc. pen., raportat la art. 122 alin.

(1) lit. d) C. pen., coroborat cu art. 184 C. proc. civ. s-a dispus clasarea

lucrării având ca obiect falsul reclamat, faptele fiind vădit prescrise, cu

mențiunea că devin incidente dispozițiile art. 184 C. proc. civ., falsul putând

fi cercetat direct de instanță.

considerentele instanței de control judiciar asupra recursului

A

nalizând sentința

atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., prin raportare la art. 20 și art. 28 din Legea

nr. 554/2004, respingerea recursului ca nefondat.

Sentința

atacată este legală și temeinică, în speță nefiind incidente motivele de recurs

prevăzute de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel că nu se

impune casarea sau modificarea sentinței, în considerarea celor în continuare

arătate.

Cu

titlu prealabil, instanța de control judiciar constată că recurentul-pârât nu a

indicat motivul de nelegalitate pe care își fundamentează calea de atac

exercitată.

Criticile

decelate față de hotărârea primei instanțe sunt însoțite de ample

considerațiuni, aprecieri și interpretări de ordin personal ale recurentului,

astfel cum rezultă de altfel și din expunerea rezumativă a conținutului cererii

de recurs de mai sus, într-o încercare de sistematizare.

Așa

fiind, Înalta Curte apreciază că toate criticile formulate se subsumează, cu

precădere, motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și din această perspectivă le va examina, răspunzând prin argumente comune,

grupate, deopotrivă criticilor dar și susținerilor și aprecierilor personale

ale recurentului.

O

primă categorie de critici și susțineri vizează împrejurarea că nu au fost

examinate și avute în vedere aspectele prezentate de recurent în fața instanței

de fond, vizând împrejurările în care a acceptat și semnat angajamentul cu

securitatea, cu referire amplă și expresă la constrângerile de natură

psihologică, exercitate asupra sa.

Contrar

celor susținute de recurent, atât în ceea ce privește conținutul și modul de

întocmire al notei de constatare de către reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, cât și al împrejurărilor în care a fost semnat

angajamentul la data de 26 august 1978 (fila 46 dosar fond), Înalta Curte

constată că prima instanță s-a referit în mod direct și a analizat explicit

acest document, înlăturând motivat pretinsele elemente de constrângere sau de șantaj

la care de altfel recurentul revine și în cererea de recurs.

Chiar

în ipoteza admiterii unor posibile presiune de ordin psihologic resimțite de

către recurent, Înalta Curte, în acord cu cele statuate și de prima instanță,

reține că acestea nu transpar din documentele depuse la dosar ce atestă

acceptul „voluntar și conștient de colaborare, organizat și în secret” al

recurentului, în sensul furnizării unor informații cu numele de „P.” (fila 46

dosar fond) nu numai la momentul semnării angajamentului, dar și ulterior, cu

ocazia întocmirii numeroaselor note furnizate.

Pretinsele

constrângeri și elemente de șantaj susținute atât la fond cât și în recurs, nu

sunt evidențiate de materialul probator al cauzei, după cum nici simplele

afirmații vizând întocmirea trunchiată a dosarului de către Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității nu au fost cu nimic probate.

Prima

instanță a analizat în detaliu atât conținutul mai multor Note olografe,

semnate cu numele „P.” (datate 19 august 1979; 01 februarie 1979; 21 august

1979; 20 septembrie 1979; 21 septembrie 1978) și a făcut trimitere la multe

altele ca și notele ofițerului de securitate prin care au fost evaluate și

valorizate informațiile furnizate de recurent, după cum rezultă și din

expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, și pe baza acestor

elemente a stabilit calitatea de colaborator a pârâtului, din perspectiva

prevederilor legale incidente.

Totodată

instanța de fond, examinând și apărările pârâtului formulate prin întâmpinare,

reluate chiar dacă printr-o mult mai amplă formă și în recurs, a înfățișat

motivele pentru care argumentele referitoare la mijloacele și metodele de lucru

ale reprezentanților fostei securități din acea perioadă, conduc la respingerea

acțiunii, nefiind de natură a înlătura forma de răspundere instituită prin O.U.G.

nr. 24/2008.

Înalta

Curte împărtășește această interpretare și apreciază că instanța de fond a

reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în

cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată în funcție de situația

faptică atestată.

Potrivit

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, după cum s-a reținut de altfel și de

către prima instanță, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care

a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte

scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se

denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist

și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Persoana care a furnizat informații cuprinse în

declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în

timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest,

pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie

judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității,

potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste

informații sunt considerate parte a propriului dosar.

Rezultă

așadar că în sensul dorit de legiuitor faptul colaborării cu Securitatea

implică întrunirea a trei condiții legale referitoare la:

-

acțiunile persoanei în cauză: furnizarea de informații sub orice formă;

-

conținutul informațiilor: referitoare la activități sau atitudini potrivnice

regimului totalitar comunist și

-

scopul acestor informații: să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În

raport de aceste dispoziții, nu pot fi reținute ca relevante, din perspectivă

juridică, susținerile recurentului referitoare la împrejurarea că a fost

șantajat la momentul semnării angajamentului, iar ulterior forțat să

colaboreze, întrucât legiuitorul, în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. b)

menționat, a prevăzut expres și limitativ situația în care o persoană nu este

considerată colaborator al Securității.

Ori,

recurentul nu a dovedit că se încadrează într-o astfel de situație, că a

furnizat informații „în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate,

de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a

fost fie cercetată, fie judecată și condamnată”, astfel că sunt nefondate

criticile sub aceste aspecte, după cum nu poate fi acceptată nici asimilarea cu

astfel de „împrejurări” a mijloacelor de „hărțuire psihică, șantaj, intimidare”

invocate de recurent.

De altfel, Înalta

Curte reafirmă, în sensul celor statuate în mod constant în jurisprudența sa

cristalizată în această materie, că norma de exceptare invocată nu poate fi

interpretată decât în sensul strict prevăzut de legiuitor, nefiind stabilite și

avute în vedere grade diferite de culpă sau de exonerare, după caz.

Totodată, Înalta

Curte a reținut, în cazuri similare, că definiția dată de art. 2 lit. b) nu

impune existența unei pluralități de acte de colaborare, fiind suficientă și o

singură informație care să respecte însă condițiile prevăzute de textul de lege

sus arătat.

Din această

perspectivă, Înalta Curte, înlăturând ca nedovedite probator toate susținerile

și alegațiile recurentului, vizând fie conținutul pretins nereal al notelor de

informații, fie al notelor ofițerului de securitate, chiar și al unor note

olografe, fie pretinsul caracter denaturat al acestora, apreciază că deplină

relevanță în sensul constatării calității de colaborator al securității al

recurentului, prezintă împrejurarea că urmare a informărilor sale, o serie de

persoane dintre cele menționate în note au fost luate în evidență de către

organele de securitate.

Or, în aceste

condiții, nu se poate reține că în raport cu rigorile regimului trecut

recurentul nu ar fi avut reprezentarea consecințelor informațiilor solicitate

și nu ar fi acceptat producerea lor, dată fiind și durata îndelungată a

colaborării, acestea presupunând în mod evident, cel puțin efectuarea unor

investigații suplimentare asupra celor luați în evidență, cu consecința

încălcării dreptului la viață privată, la propriile convingeri religioase, la

drepturile și libertățile fundamentale.

De altfel, în acest

sens a statuat și Curtea Constituțională, în deciziile pronunțate, arătând că O.U.G.

nr. 24/2008 urmărește deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care

au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze

răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei

forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la

activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a

vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În fine, în strânsă

legătură cu acest aspect, față de susținerile recurentului vizând

„falsificările” și „minciunile” cuprinse în notele scrise de ofițerul de

securitate, cpt. M.T. și față de defăimarea ca false a unor înscrisuri ce ai

fost expres indicate, Înalta Curte a admis cererea în temeiul art. 182 – 183 C.

proc. civ. rămasă însă fără efect, dată fiind prescrierea faptelor comunicată

prin adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj (fila 474 recurs).

Totodată, instanța de

control judiciar a apreciat că nu se impune casarea cu trimitere a cauzei,

solicitată subsidiar de recurent, pentru cercetarea falsului de instanța

civilă, prin orice mijloc de probă, pe considerentul că precaritatea și mai

bine spus lipsa oricăror informații referitoare la așa-numită persoană autoare a

falsului nu susține și nu demonstrează utilitatea unei casări cu trimitere, în

temeiul art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ. și aceasta cu atât mai mult cu

cât nici necesitatea administrării de probe noi nu a rezultat cu evidență, în

raport de probatoriul existent la dosar (adresele depuse la dosar recurs,

filele 460 și urm. demonstrează că nici o autoritate publică dintre cele

sesizate nu deține date despre dl. M.T.).

În fine, cu referire

la înscrisul intitulat „Raport de Expertiză Grafică” din 19 februarie 2011

depus în recurs, împreună cu alte înscrisuri personale, Înalta Curte reține că

acesta nu este de natură a demonstra și proba susținerile recurentului vizând

„falsul” reclamat, cu privire și la unele din notele sale olografe, câtă vreme

respectiva lucrare tehnică nu compară scrisul executat de recurentul-pârât în

notele informative adresate securității cu scriptele sale de comparație, fiind

de fapt comparat scrisul executat de ofițerii de securitate în rapoartele

întocmite de ei, cu scrisul executat într-un jurnal personal pe care pretinde

că l-a ținut recurentul.

Ca atare lucrarea

expertului nu tinde a demonstra că notele informative semnate cu numele

conspirativ „P.” nu ar fi fost scrise de recurent, ci faptul că notele

redactate și semnate de ofițerii de securitate nu sunt scrise de mâna sa. Cum

notele informative scrise de recurent și semnate cu numele conspirativ „P.”

nici nu au fost avute în vedere, în mod corect și instanța de recurs le-a avut

în vedere, apreciind că au fost asumate de recurent.

Apreciind că nici

împrejurarea că însuși recurentul a fost urmărit de organele de securitate, nu

exclude stabilirea calității de colaborator al Securității, în sensul prevăzut

de lege, Înalta Curte reținând că nici una dintre criticile și/sau susținerile

recurentului nu sunt întemeiate și de natură a atrage modificarea soluției

legale și amplu argumentate a primei instanțe, pe temeiul sus-arătat, va

respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de G.E. împotriva sentinței civile nr. 3838 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2012.