ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3838 din 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul G.E. și pe cale de consecință a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului G.E. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele considerațiuni: Potrivit Notei de Constatare din 01 octombrie 2008 (filele 15 – 23) , în baza cererii din 25 ianuarie 2007, adresată C.N.S.A.S.

de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, prin procesarea materialului arhivistic, a fost identificat pârâtul G.E. cu dosarul de rețea nr. R 284039 (cota C.N.S.A.S.), în două volume, depus în fotocopii certificate la dosar (filele 38-189). S-a arătat că aceste documente atestă că pârâtul a fost recrutat în vederea acoperirii informative a Institutului de cercetări și proiectări miniere din Cluj-Napoca, mai precis atelierul de cercetare, proiectare, studii asimilări piese utilaje și prototipuri, fiindu-i atribuit numele conspirativ „P.”, în anul 1978 (filele 39 – 45 dosar CAB).

La data de 26 august 1978 pârâtul a semnat un „angajament” (fila 46 dosar fond) potrivit căruia s-a angajat „voluntar și conștient” să colaboreze „organizat și secret cu organele de securitate”, în cadrul colaborării urmând să furnizeze „informații care privesc activitatea unor persoane îndreptate împotriva securității statului precum și împotriva securității naționale”, informațiile urmând a le semna cu numele de „P.”. Nota de Constatare din 01 octombrie 2008 , întocmită de Direcția de Investigații a C.N.S.A.S. sintetizează activitatea de colaborator/informator a pârâtului în raport de o serie de documente ale dosarului, unele dintre ele fundamentând acțiunea reclamantului, astfel cum rezultă din multiplele Note informative olografe ale acestuia sau consemnate de ofițerul de securitate.

Potrivit Notei Raport din data de 18 februarie 1982, cuprinzând consemnarea de către ofițer a relatării verbale a informatorului „P.”, (f. 113 dosar fond), acesta a informat organele de securitate despre faptul că ing. L.P. „ face parte din gruparea baptistă având din câte a observat rolul de a face legătura între baptiștii din Cluj, respectiv cei de la I.C.T.M.S.N. și alte grupări din diferite localități. Sus-numitul are chiar un autoturism primit din partea grupării baptiste cu care se deplasează foarte des în diferite localități din tară. În luna noiembrie 1981 și-a depus cerere pentru a i se aproba efectuarea unei călători turistice în SUA însă nu a fost încă discutat în comisie. Sursa este de părere că nu ar trebui să i se aprobe cererea, deoarece tatăl său și un frate sunt deja stabiliți în SUA, iar L.P.

ar putea să nu se reîntoarcă în țară.” Nota ofițerului precizează că „,Într-adevăr L.P. este mai de mult înscris în evidența dos. de obiectiv 1223 pentru activitate în gruparea religioasă baptistă. În scop preventiv va trebui să discut cu O.V. secr. com. P.C.R. pe institut”. Prin însemnarea marginală a ofițerului din data de 19 februarie 1982 se precizează: „,În dimineața zilei de mai sus l-am sesizat pe O.V. secr. com. P.C.R. pe institut care a promis că nu-i va aproba cererea” iar în cea din data de 22 februarie 1982: „În discuțiile purtate cu O.V. secr. com. P.C.R. și I.I. locțiitor am stabilit ca L.P. să nu primească adeverință deoarece este cunoscut că face parte din gruparea baptistă din partea căreia a primit în dar o mașină cu care făcea dese deplasări în afara Clujului fiind semnalat că deține funcția de curier”.

Prin Nota informativă olografă din 19 august 1979, semnată cu numele conspirativ „P.” (f. 129 dosar fond pârâtul a furnizat organelor de securitate informații cu privire la pericolul prezentat de „elemente maghiare” din cadrul „serviciilor sau birourilor din I.C.P.M.S.N. care dețin date mai mult sau mai puțin secrete”, propunând, printre altele, anularea unui post telefonic montat „la atelierul de machete /…/ unde stau (sau ce lucrează?) mai mulți (toți) maghiari”. Sarcina dispusă de ofițer a fost formulată astfel: „să urmărească în ce măsură se asigură securitatea experimentării unor invenții, prototipuri în cadrul I.C.T.M.S.N. Să se apropie și mai mult de B.A., în DUI.” Măsurile luate au vizat: „Verificări prin rez.

<A.L.> și investigații asupra locurilor amintite și a persoanelor ce lucrează în acestea”. Prin Nota informativă olografă din 01 februarie 1979, semnată cu numele conspirativ „P.” (f. 143 dosar fond), pârâtul a înștiințat organele informative despre numita A., îngrijitoare la grădinița care i-a povestit unei educatoare de la aceeași grădiniță că „ la revelionul 1977 - 1978, una din îngrijitoare, pe nume A., (?) care locuiește în curtea grădiniței, a avut invitați, unul dintre ei, (sau poate mai mulți) forțând ușa de la intrarea in sala de la parter a clădirii, intrarea la grupa mare, și a spart (sau rupt) portretul secretarului general.” Conform notei ofițerului (fila 144), materialul furnizat de pârât a fost „de primă sesizare”, iar pe baza lui au fost dispuse măsuri de identificare a persoanelor menționate și discuții cu acestea pentru confirmarea celor întâmplate, cu „propunerea de predare la Serv.

I”. Prin Nota informativă olografă din 21 august 1979, semnată cu numele conspirativ „P.” (f. 133 dosar fond), pârâtul a furnizat organelor de securitate informații în legătură cu numita P.I., care într-o discuție referitoare la o vizită pe care o făcuse în Ungaria, a afirmat că s-ar mai duce în Ungaria dar nu mai are dreptul decât peste doi ani, iar cei de acolo ar fi întrebat-o „De ce ai voștri nu deschid granițele că ungurii au deschis cu toți vecinii chiar și cu austrieci”, afirmând că „Acolo nu-i obligatorie manifestarea la zilele naționale. Numai cine vrea să meargă.” Prin nota marginală ofițerul de securitate a subliniat necesitatea verificării dacă numita P.I. a informat despre întrebarea primită la întoarcere, iar măsura dispusă a fost de „verificare la protocol dacă au prezentat sau nu material la întoarcere și ce aspecte au cuprins”.

Prin Nota Raport din 18 februarie 1982, cuprinzând consemnarea de către ofițer a relatării verbale a informatorului „P.”, acesta informează că „P.A., inginer proiectant automatizări și șef proiect automatizare la separatorul magnetic /…/ are un verișor pe numele de P.C. rămas ilegal în 1978 în R.F.G.”, iar nota ofițerului precizează că „despre P.D. nu s-a cunoscut până în prezent că are relații în vest. Deoarece lucrează la partea de automatizare a separatorului, va fi contactată pe acest motiv pentru stabilirea cauzelor întârzierii lucrărilor de punere în funcțiune, după care propuneri.” Prin Nota informativă olografă din 29 septembrie 1979, semnată cu numele conspirativ „P.”, pârâtul a furnizat organelor de securitate informații în legătură cu numitul Z., pe balustrada balconului căruia „a apărut, sau expus intenționat, fiindcă balconul se află chiar deasupra ușii principale de intrare în bloc, o cutie paralelipipedică /…/ cu inscripția MAV HUNGARYA.

De fapt literele sunt presate în peretele cutiei de tablă ce dă impresia râsului isteric al unui ins nebun într-o sală imensă în care chiar depunerea prafului provoacă zgomot. (…). Dar este într-adevăr expusă, parcă o provocare”, nota fiind completată de schița locului respectiv. Prin nota ofițerului de securitate s-a stabilit ca măsură „Deplasarea la locul indicat și identificarea locatarului”. Prin Nota informativă olografă din 21 septembrie 1978, semnată cu numele conspirativ „P.”, pârâtul a furnizat organelor de securitate informații în legătură cu atitudinile unor colegi la întâlnirea de rămas bun cu numitul S.S., căruia i se aprobase plecarea definitivă în SUA, în special a numiților B.A., M.A., T.F., S.M., S.T., M., „de naționalitate maghiară, care până acum nu au fost văzuți în compania numitului”, care l-au rugat să le „dea și carnetul pentru a-și nota adresa pentru S.”, a numitei S.M., care-i oferă lui S.S.

un „dicționar de cuvinte în l. engleză”, și fiind întrebată dacă este un dicționar român-englez, aceasta răspunde „-E!!! Român-englez. Maghiar-englez, apărut anul trecut la Budapesta”, a numitului S.L., despre care relatează că „privește la cei din jur de parcă meritul pentru aterizarea pe Lună i s-ar fi cuvenit lui”, a numitei V.I., despre care redă răspunsul la întrebarea originii palincii recomandate a fi luată de S.S. în SUA „Eh, palincă românească”, adăugând „cu o figură de parcă ar fi înghițit un ou stricat”. Prin nota ofițerului de securitate s-a stabilit ca măsură „Efectuare de verificări prin sursa P.A.”.

S-a mai reținut că prin notele informative olografe din 09 septembrie 1978, 12 decembrie 1978, 19 decembrie 1978, 19 august 1979, 11 mai 1981, 16 iulie 1981, 12 mai 1983, 28 iulie 1984, semnate cu numele conspirativ „P.”, pârâtul a furnizat organelor de securitate informații în legătură cu alți colegi de serviciu sau vecini, referitoare la familiile și preocupările acestora, precum și relațiile cu persoane din străinătate, o serie de alte note informative, note raport și rapoarte informative cuprinzând de asemenea descrierea situațiilor familiale și profesionale ale unor colegi, relațiile dintre aceștia, precum și aspecte de natură tehnică de la locul de muncă al pârâtului.

Astfel, instanța de fond a apreciat că furnizarea acestor informații către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecințe negative pentru ele (precum supravegherea informativă a acestora, aviz negativ la solicitarea de plecare, fie și temporară, din țară ș.a.), vizând îngrădirea următoarelor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, consacrate legislativ în epocă astfel: - dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor și de conștiință; - d reptul la libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei; - d reptul la libera circulație; - dreptul la viață privată. În consecință, prima instanță a stabilit că pârâtul a acceptat nesilit colaborarea cu organele de securitate, apărările acestuia neputând fi reținute în raționamentul juridic al cauzei și nefiind de natură a duce la respingerea acțiunii Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Raportat la conținutul informațiilor oferite, îndeosebi a celor din cuprinsul notelor informative olografe, instanța de fond a reținut că o serie din acestea conțin aprecieri extrem de personale și chiar răutăcioase ale pârâtului, precum Nota informativă olografă din 21 septembrie 1978, în cuprinsul căreia, referindu-se la S.L., relatează că „privește la cei din jur de parcă meritul pentru aterizarea pe Lună i s-ar fi cuvenit lui”, iar despre V.I., despre care redă răspunsul la întrebarea originii palincii recomandate a fi luată de S.S. în SUA „Eh, palincă românească”, adăugând „cu o figură de parcă ar fi înghițit un ou stricat”. De asemenea, instanța a apreciat că în cauză, apărările pârâtului referitoare la motivele și aspectele de ordin psihologic care l-au determinat să accepte racolarea și colaborarea cu organele fostei Securități nu au relevanță, nefiind de natură să facă inaplicabile dispozițiile legale reținute anterior.

2. Motivele de recurs înfățișate de recurentul-reclamant Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul G.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În contextul unor ample relatări și redări a unor pasaje din cuprinsul actelor depuse la dosar, recurentul-reclamant, fără a indica motivul de nelegalitate pe care își întemeiază cererea de recurs, a susținut, în esență, următoarele critici și a prezentat o serie de considerațiuni și aprecieri după cum urmează: - nota de constatare a C.N.S.A.S. a fost întocmită eronat, iar încadrarea în prevederile O.U.G.

nr. 24/2008 s-a realizat nelegal, pe seama viciului de analiză a dosarului și al caracterului trunchiat al analizei; - s-a ignorat împrejurarea că în perioada 1978-1984 pârâtul și-a desfășurat activitatea în condiții similare regimului aplicat anchetatorilor sau condamnaților politici, fiind prins la mijloc între instituția politică și forjat de instituția securității statului totalitar, fiindu-i impuse discreționar verificări de către ofițerul de securitate, cu trimitere directă la acte indicate ale dosarului C.N.S.A.S.

nr. R 284039; - alte acte ale dosarului C.N.S.A.S., expres indicate adeveresc că pârâtul era urmărit și ținut sub control, supravegheat în cerc informativ; - actele menționate nu au fost analizate în nota de constatare, după cum nelegală apare și susținerea primei instanțe, din cuprinsul considerentelor hotărârii atacate în sensul că respectivele mijloace folosite de către reprezentanții puterii din acea perioadă nu sunt de natură să conducă la concluzia unei recrutări prin constrângere sau pe baza unui material compromițător; - ofițerul de securitate a realizat mistificări grosolane iar presiunile la care a fost supus nu sunt un caz singular; - raportat la o analiză detaliată a conținutului unora dintre documentele indicate, recurentul a susținut că ofițerul de securitate a mințit, atribuindu-i fraudulos paternitatea respectivelor note pe care a scris comentarii mincinoase pentru a induce ideea voluntariatului, astfel că este abuzivă invocarea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008; - în nota de constatare nu s-au menționat minciunile nepermise ale ofițerului de securitate ca și acțiunile acestuia de urmărire și supraveghere directă prin hărțuire psihică și șantajare continuă; - obstrucționarea solicitării pârâtului pentru reanalizarea dosarului nr. R 284039 și a corectării Notei de constatare din 1 octombrie 2008, cu încălcarea dreptului constituțional; - hărțuirea politică de marginalizare a recurentului prin suspendarea abuzivă de frecventare a cursurilor liceale, începută în anul 1964, ceea ce demonstrează traumatizarea sa psihică și intimidarea pe termen lung; - constrângerea sistematică exercitată de un ofițer al securității, prin mijloace discreționare, în activitatea profesională – cercetare științifică, inventică și proiectare, desfășurată în cadrul institutului între anii 1978 și 1984, prin înșelăciune, urmărire și șantaj; - starea de perplexitate în care a fost adus în acea perioadă a fost cauzată de acțiunile ofițerului, prin constrângere, pe seama intensificării hărțuirii psihice, în contextul prezentării unor ample susțineri referitoare la conținutul unor rapoarte privind rezumatele invențiilor și activităților întreprinse până la acea dată; - după anul 1989, în contextul reluării activității de inventică,

soluția”eliberare contra inventică” s-a dovedit fezabilă pentru a-l dezarma pe ofițerul care printr-o practică discreționară și-a permis, prin mistificări grosolane, să-i atribuie informațiile cuprinse în mai multe note raport referitoare la L.P., P.D., separatorul magnetic, la tema de cercetare de la IM Achireș și referitoare la Asistența tehnică de la Aghireș; - și ultima frază cuprinsă în Nota de constatare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității prin care se afirmă că a întocmit personal o notă informativă în data de 3 octombrie 1988 este neconformă realității și prejudiciază efortul recurentului de a evada din încorsetarea discreționară creată prin hărțuire psihică, intimidare și șantaj de către ofițer; - aprecieri referitoare la anvergura și procedurile de urmărire de către ofițerul de securitate și agenții coordonați de acesta în perioada 1977-1988, cu trimiteri și extrase dintr-o serie de note informative (filele 19-20 recurs) mare parte scrise de ofițerul M., din care rezultă randamentul scăzut al sursei „P.”; - ofițerul a folosit ca procedeu predilect mistificarea, prin mai multe documente aflate la dosar, cu referire la aceleași note-raport semnalate (filele 30-36 recurs); - este abuzivă invocarea de către reclamantul C.N.S.A.S.

a prevederilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 293/2008, apreciat ca neconstituțional, câtă vreme există probe clare că ofițerul de securitate a mințit, în condițiile în care reclamantul s-a salvat din captivitatea acestuia în anul 1984 și nu în anul 1991 cum se susține (filele 36-39 recurs); - cu referire la împrejurările, modul de redactare și conținutul angajamentului, s-a arătat că acesta a fost întocmit în aceleași împrejurări ca și toate celelalte note, în condiții de folosire a mijloacelor discreționare, ofițerul prevalându-se de respectarea jurământului militar depus față de patrie și de obligațiile constituționale minimale impuse propriilor cetățeni (filele 40-42 recurs); - au fost reluate împrejurările, condițiile și modul de redactare a informărilor evocate de ofițerul de securitate în perioada 1978-1984 (filele 42-47 cererea de recurs) prin mijloace discreționare de hărțuire psihică, înșelăciune și șantaj.

3. Procedura de soluționare a recursului La datele de 21 februarie 2011 și respectiv 2 martie 2011 recurentul-reclamant a depus la dosar un set de înscrisuri (170 file) cuprinzând, inter alia, acte și diplome personale, de studii, de inventică, respectiv certificate de inventator, copie carte de muncă, copia Vol I din Dosarul C.N.S.A.S. – cota S.R.I. R2844039 (filele 121-233) ca și un Raport de expertiză grafică extrajudiciară, din 19 februarie 2011, efectuat la solicitarea directă și exclusivă a recurentului, în care se analizează scrisul caligrafiat din jurnalul personal, în perioada 25-27 septembrie 1988, prin comparație cu cel cuprins în conținutul notelor raport din 3 octombrie 1988; 24 octombrie 1985; 18 februarie 1982; 21 martie 1985 și 8 decembrie 1987, executate de ofițerii de securitate în rapoartele întocmite de ei.

De menționat că instanța de recurs nu a solicitat și nici încuviințat efectuarea acestei expertize, numai depunerea ei, în cadrul administrării probelor cu înscrisuri, în temeiul art. 305 C. proc. civ. În cursul judecării recursului, recurentul-reclamant a invocat și o excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, iar prin încheierea din 5 aprilie 2011 (fila 365 dosar recurs) s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea acesteia. Totodată, la data de 16 iunie 2011, recurentul-reclamant, în temeiul art. 182 C. proc. civ. a depus în scris o cerere prin care a arătat că înțelege să defăimeze ca false toate înscrisurile întocmite de ofițerul de securitate M.T.

prezentate de reclamantul C.N.S.A.S. și expres arătate în cuprinsul cererii (filele 373 și 377 -382 dosar recurs). Prin încheierea de ședință din data de 25 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 182-183, și pentru motivele pe larg expuse în acea încheiere, a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj înscrisurile defăimate ca false de recurent, respingând totodată motivat cererea de suspendare a judecării recursului. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1416 din 20 octombrie 2011 a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 (filele 407-411 dosar fond). Totodată la dosar s-au depus documente ce atestă demersurile ca și răspunsul autorităților solicitate (Consiliul Județean Cluj, I.J.P.

Cluj, Ministerul Administrației și Internelor) prin care se arată că nu se cunosc și nu se dețin date despre persoana indicată, sub numele de M.T., cu privire la care chiar Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, prin încheierea din 25 octombrie 2011, că nu s-au furnizat de către recurent nici un fel de date de identificare. Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj (fila 474 dosar recurs) a comunicat prin adresa din 4 ianuarie 2012 că în temeiul art. 10 lit. p) C. proc. pen., raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., coroborat cu art. 184 C. proc. civ. s-a dispus clasarea lucrării având ca obiect falsul reclamat, faptele fiind vădit prescrise, cu mențiunea că devin incidente dispozițiile art. 184 C. proc.

civ., falsul putând fi cercetat direct de instanță. 4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar asupra recursului A nalizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., prin raportare la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, respingerea recursului ca nefondat. Sentința atacată este legală și temeinică, în speță nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel că nu se impune casarea sau modificarea sentinței, în considerarea celor în continuare arătate. Cu titlu prealabil, instanța de control judiciar constată că recurentul-pârât nu a indicat motivul de nelegalitate pe care își fundamentează calea de atac exercitată.

Criticile decelate față de hotărârea primei instanțe sunt însoțite de ample considerațiuni, aprecieri și interpretări de ordin personal ale recurentului, astfel cum rezultă de altfel și din expunerea rezumativă a conținutului cererii de recurs de mai sus, într-o încercare de sistematizare. Așa fiind, Înalta Curte apreciază că toate criticile formulate se subsumează, cu precădere, motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și din această perspectivă le va examina, răspunzând prin argumente comune, grupate, deopotrivă criticilor dar și susținerilor și aprecierilor personale ale recurentului. O primă categorie de critici și susțineri vizează împrejurarea că nu au fost examinate și avute în vedere aspectele prezentate de recurent în fața instanței de fond, vizând împrejurările în care a acceptat și semnat angajamentul cu securitatea, cu referire amplă și expresă la constrângerile de natură psihologică, exercitate asupra sa.

Contrar celor susținute de recurent, atât în ceea ce privește conținutul și modul de întocmire al notei de constatare de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cât și al împrejurărilor în care a fost semnat angajamentul la data de 26 august 1978 (fila 46 dosar fond), Înalta Curte constată că prima instanță s-a referit în mod direct și a analizat explicit acest document, înlăturând motivat pretinsele elemente de constrângere sau de șantaj la care de altfel recurentul revine și în cererea de recurs.

Chiar în ipoteza admiterii unor posibile presiune de ordin psihologic resimțite de către recurent, Înalta Curte, în acord cu cele statuate și de prima instanță, reține că acestea nu transpar din documentele depuse la dosar ce atestă acceptul „voluntar și conștient de colaborare, organizat și în secret” al recurentului, în sensul furnizării unor informații cu numele de „P.” (fila 46 dosar fond) nu numai la momentul semnării angajamentului, dar și ulterior, cu ocazia întocmirii numeroaselor note furnizate. Pretinsele constrângeri și elemente de șantaj susținute atât la fond cât și în recurs, nu sunt evidențiate de materialul probator al cauzei, după cum nici simplele afirmații vizând întocmirea trunchiată a dosarului de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu au fost cu nimic probate.

Prima instanță a analizat în detaliu atât conținutul mai multor Note olografe, semnate cu numele „P.” (datate 19 august 1979; 01 februarie 1979; 21 august 1979; 20 septembrie 1979; 21 septembrie 1978) și a făcut trimitere la multe altele ca și notele ofițerului de securitate prin care au fost evaluate și valorizate informațiile furnizate de recurent, după cum rezultă și din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, și pe baza acestor elemente a stabilit calitatea de colaborator a pârâtului, din perspectiva prevederilor legale incidente. Totodată instanța de fond, examinând și apărările pârâtului formulate prin întâmpinare, reluate chiar dacă printr-o mult mai amplă formă și în recurs, a înfățișat motivele pentru care argumentele referitoare la mijloacele și metodele de lucru ale reprezentanților fostei securități din acea perioadă, conduc la respingerea acțiunii, nefiind de natură a înlătura forma de răspundere instituită prin O.U.G.

nr. 24/2008. Înalta Curte împărtășește această interpretare și apreciază că instanța de fond a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată în funcție de situația faptică atestată. Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, după cum s-a reținut de altfel și de către prima instanță, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Rezultă așadar că în sensul dorit de legiuitor faptul colaborării cu Securitatea implică întrunirea a trei condiții legale referitoare la: - acțiunile persoanei în cauză: furnizarea de informații sub orice formă; - conținutul informațiilor: referitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și - scopul acestor informații: să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În raport de aceste dispoziții, nu pot fi reținute ca relevante, din perspectivă juridică, susținerile recurentului referitoare la împrejurarea că a fost șantajat la momentul semnării angajamentului, iar ulterior forțat să colaboreze, întrucât legiuitorul, în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. b) menționat, a prevăzut expres și limitativ situația în care o persoană nu este considerată colaborator al Securității. Ori, recurentul nu a dovedit că se încadrează într-o astfel de situație, că a furnizat informații „în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată”, astfel că sunt nefondate criticile sub aceste aspecte, după cum nu poate fi acceptată nici asimilarea cu astfel de „împrejurări” a mijloacelor de „hărțuire psihică, șantaj, intimidare” invocate de recurent.

De altfel, Înalta Curte reafirmă, în sensul celor statuate în mod constant în jurisprudența sa cristalizată în această materie, că norma de exceptare invocată nu poate fi interpretată decât în sensul strict prevăzut de legiuitor, nefiind stabilite și avute în vedere grade diferite de culpă sau de exonerare, după caz. Totodată, Înalta Curte a reținut, în cazuri similare, că definiția dată de art. 2 lit. b) nu impune existența unei pluralități de acte de colaborare, fiind suficientă și o singură informație care să respecte însă condițiile prevăzute de textul de lege sus arătat.

Din această perspectivă, Înalta Curte, înlăturând ca nedovedite probator toate susținerile și alegațiile recurentului, vizând fie conținutul pretins nereal al notelor de informații, fie al notelor ofițerului de securitate, chiar și al unor note olografe, fie pretinsul caracter denaturat al acestora, apreciază că deplină relevanță în sensul constatării calității de colaborator al securității al recurentului, prezintă împrejurarea că urmare a informărilor sale, o serie de persoane dintre cele menționate în note au fost luate în evidență de către organele de securitate.

Or, în aceste condiții, nu se poate reține că în raport cu rigorile regimului trecut recurentul nu ar fi avut reprezentarea consecințelor informațiilor solicitate și nu ar fi acceptat producerea lor, dată fiind și durata îndelungată a colaborării, acestea presupunând în mod evident, cel puțin efectuarea unor investigații suplimentare asupra celor luați în evidență, cu consecința încălcării dreptului la viață privată, la propriile convingeri religioase, la drepturile și libertățile fundamentale. De altfel, în acest sens a statuat și Curtea Constituțională, în deciziile pronunțate, arătând că O.U.G.

nr. 24/2008 urmărește deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În fine, în strânsă legătură cu acest aspect, față de susținerile recurentului vizând „falsificările” și „minciunile” cuprinse în notele scrise de ofițerul de securitate, cpt. M.T. și față de defăimarea ca false a unor înscrisuri ce ai fost expres indicate, Înalta Curte a admis cererea în temeiul art. 182 – 183 C. proc.

civ. rămasă însă fără efect, dată fiind prescrierea faptelor comunicată prin adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj (fila 474 recurs). Totodată, instanța de control judiciar a apreciat că nu se impune casarea cu trimitere a cauzei, solicitată subsidiar de recurent, pentru cercetarea falsului de instanța civilă, prin orice mijloc de probă, pe considerentul că precaritatea și mai bine spus lipsa oricăror informații referitoare la așa-numită persoană autoare a falsului nu susține și nu demonstrează utilitatea unei casări cu trimitere, în temeiul art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ. și aceasta cu atât mai mult cu cât nici necesitatea administrării de probe noi nu a rezultat cu evidență, în raport de probatoriul existent la dosar (adresele depuse la dosar recurs, filele 460 și urm. demonstrează că nici o autoritate publică dintre cele sesizate nu deține date despre dl. M.T.).

În fine, cu referire la înscrisul intitulat „Raport de Expertiză Grafică” din 19 februarie 2011 depus în recurs, împreună cu alte înscrisuri personale, Înalta Curte reține că acesta nu este de natură a demonstra și proba susținerile recurentului vizând „falsul” reclamat, cu privire și la unele din notele sale olografe, câtă vreme respectiva lucrare tehnică nu compară scrisul executat de recurentul-pârât în notele informative adresate securității cu scriptele sale de comparație, fiind de fapt comparat scrisul executat de ofițerii de securitate în rapoartele întocmite de ei, cu scrisul executat într-un jurnal personal pe care pretinde că l-a ținut recurentul. Ca atare lucrarea expertului nu tinde a demonstra că notele informative semnate cu numele conspirativ „P.” nu ar fi fost scrise de recurent, ci faptul că notele redactate și semnate de ofițerii de securitate nu sunt scrise de mâna sa.

Cum notele informative scrise de recurent și semnate cu numele conspirativ „P.” nici nu au fost avute în vedere, în mod corect și instanța de recurs le-a avut în vedere, apreciind că au fost asumate de recurent. Apreciind că nici împrejurarea că însuși recurentul a fost urmărit de organele de securitate, nu exclude stabilirea calității de colaborator al Securității, în sensul prevăzut de lege, Înalta Curte reținând că nici una dintre criticile și/sau susținerile recurentului nu sunt întemeiate și de natură a atrage modificarea soluției legale și amplu argumentate a primei instanțe, pe temeiul sus-arătat, va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.E. împotriva sentinței civile nr. 3838 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2012.