ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5170/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul M.A., a solicitat să se constate

calitatea acestuia de colaborator al Securității, arătând că pârâtul deține titlul

de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat potrivit notei de constatare din 27 septembrie 2008, în activitatea

de colaborare a pârâtului cu organele de Securitate, se disting două perioade, respectiv

perioada 1972-1978, când a fost recrutat ca informator, de către Securitatea Municipiului

București, prin semnarea angajamentului cu numele conspirativ „Y./I.” și perioada

1980-1988, când a fost reactivat în calitate de informator de către serviciul XX

(profil informații externe) deoarece avea rude în Grecia, cunoscute cu „antecedente

legionare”, numeroase relații în Franța, Italia, S.U.A., în rândul emigrației române

și în R.F.G., perioadă pentru care i-a fost atribuit numele conspirativ de colaborator

„C.”.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de legiuitor

prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea

de „colaborator al Securității”, întrucât informațiile furnizate de pârât Securității,

se refereau la intenția unor persoane de a se stabili în străinătate, precum și

la întreținerea de relații cu cetățeni străini, fiind de notorietate faptul că,

în epoca regimului comunist, orice persoană ce dorea să se stabilească într-o altă

țară, mai ales una ce nu aparținea blocului comunist, era considerată un oponent

al regimului, „evadarea" sa având valoare de dezaprobare a politicii comuniste.

Prin întâmpinare, pârâtul

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală, arătând că nu există

o corelare între persoana sa și persoanele care ar fi semnat sub cele doua nume

conspirative, precum și lipsa unui angajament, ori a unor înscrisuri doveditoare.

Prin sentința nr. 3909

din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva pârâtului și

a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul

M.A.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut în esență că, din actele depuse la dosar rezultă

că pârâtul a semnat la data de 24 aprilie 1972 un angajament, dat în fața ofițerului

D.I. care a întocmit mai multe note și rapoarte privindu-l pe pârât, inclusiv o

solicitare de recompensare a informatorului „I.”, raport privind recompensarea aceluiași

informator pentru „informații de valoare”

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că simpla împrejurare că notele respective se găsesc în dosarul

privindu-l pe M.A. demonstrează că informatorul I. este una și aceeași persoană

cu pârâtul și deși documentele sunt greu de lecturat datorita faptului că sunt capturi

de pe microfilm, cele cuprinse în nota de constare se verifică.

A mai reținut instanța

de fond că din raport, reiese că pârâtul a furnizat informații chiar și despre soția

acestuia și despre familia acesteia, după ce în prealabil furnizase informații despre

o persoana de cetățenie suedeză, fost cetățean român cu care a dorit sa se căsătorească,

iar pentru activitatea sa, pârâtul a fost recompensat cu suma de 500 lei în anul

1984 așa cum reiese din raport.

În ceea ce privește încălcarea

dreptului la apărare, invocată de pârât, instanța de fond a constatat că această

susținere este nefondată, întrucât dispozițiile art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr.

24/2008 se referă la accesul la informații “indiferent de suportul pe care se află

acestea, precum hârtie, microfilm, dischetă, bandă audio sau video”, în sensul că

verificările se efectuează asupra documentelor și informațiilor deținute și la întocmirea

notei “de constatare cu privire la existența sau inexistența calității de lucrător

al Securității sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul

verificării”, O.U.G. nr. 24/2008 conținând norme privind probatoriul ce derogă de

la dreptul comun.

Referitor la înscrisurile

depuse de pârât, prima instanță a apreciat că acestea nu fac decât să dovedească

că pârâtul a dorit în mai multe rânduri să călătorească în afara țarii și că nu

i s-a permis acest lucru, însa nu dovedesc împrejurări, date sau fapte care ar contrazice

susținerile reclamantului privind calitatea de colaborator al Securității în ceea

ce-l privește pe pârât.

Concluzionând, instanța

de fond a constatat că a fost încălcat dreptul la viața privată prevăzut de

art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, deoarece informațiile furnizate

vizau prezentarea pe larg a unor aspecte din viața persoanelor vizate, legături

personale, modalități de petrecere a timpului liber, atitudini față de diverse persoane.

Împotriva acestei sentințe,

a formulat recurs pârâtul M.A., care a invocate, în mod generic, dispozițiile

art. 299 și urm. din C. proc. civ. și a susținut critici care pot fi subsumate motivului

de recurs prevăzut la art. 304

1

raportat la art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ.

Astfel, susține recurentul-pârât,

în mod greșit a reținut instanța de fond incidența dispozițiilor art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008, în cauză neexistând probe care să dovedească activitatea

sa de colaborator al fostei Securități.

Mai susține recurentul,

la dosarul cauzei nu există niciun înscris care să probeze recrutarea sa de către

organele fostei Securități și nici identitatea de persoană, dintre informatorii

conspirați sub numele Cosma și, respectiv, Iani, și persoana sa.

Instanța de fond a ignorat

inexistența oricărui dosar privind colaborarea sa cu Securitatea, din partea S.R.I.,

S.I.E. și S.I.A., precum și absența oricăror mărturii care să probeze colaborarea

sa cu Securitatea.

Instanța de fond i-a încălcat

dreptul la apărare, ignorând cererile sale de probatorii, pe care le-a formulat

în mod argumentat în cursul judecății.

În concluzie, recurentul-reclamant

a cerut admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei,

urmând ca sesizarea C.N.S.A.S. să fie respinsă.

recurs

Analizând soluția instanței

de fond, susținerile formulate în recurs, actele și lucrările dosarului și dispozițiile

legale incidente în cauză, instanța de recurs reține că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este necontestat

că recurentul-pârât a fost verificat în condițiile art. 3 lit. z) din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, la solicitarea

Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, având

calitatea de deținător al titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției dom Decembrie

1989.

De asemenea, este necontestat

că C.N.S.A.S., prin direcția de specialitate, în urma investigațiilor efectuate,

a întocmit nota din 27 septembrie 2008, identificând dosarul S.I.E, titular M.A.

Concluziile notei de constatare

sunt în sensul că recurentul-reclamant a fost recrutat de organele fostei Securități

și a colaborat cu acestea în perioada 1972-1978 sub numele conspirativ „Y./I.”,

iar în perioada 1980–1988 a fost reactivat de către Serviciul XX (profil informații

externe), colaborând sub numele conspirativ „C.”, fiind și recompensat cu sume de

bani.

În fața instanței de fond,

precum și în criticile formulate în cererea de recurs, recurentul-pârât a susținut,

pe de o parte, că nu există dovezi ale colaborării sale cu organele fostei Securități.

Contrar susținerilor recurentului-pârât,

așa cum a reținut și instanța de fond, la data de 24 aprilie 1972 acesta a semnat

angajamentul de colaborare, a cărui copie se află la dosarul Curții de apel, dat

ofițerului de legătură D.I., care a întocmit mai multe note și rapoarte privind

informațiile furnizate de către acesta, inclusiv un raport de recompensare cu 200

lei a informatorului „I.”, la 24 iulie 1972.

Concluzia instanței de

fond, că informatorul „I.” și recurentul-pârât sunt una și aceeași persoană, este

logică și se coroborează cu toate înscrisurile întocmite pe numele acestui informator,

aflate în dosarul de colaborator privindu-l pe recurentul-pârât M.A., astfel încât

concluziile notei de constatare sunt confirmate, chiar dacă înscrisurile respective

necesită o lectură mai dificilă.

În ceea ce privește cea

de-a doua perioadă a colaborării, perioada 1980-1988, când a folosit numele conspirativ

„C.”, instanța de fond a înlăturat în mod judicios susținerile recurentului-pârât

că nu este dovedită identitatea dintre persoana sa și informator, din moment ce

acesta apare înregistrat cu datele de stare civilă ale recurentului, perioadă în

care a fost instruit de lt.maj. D.D., aspecte confirmate și prin raportul privindu-l

pe M.A., fiind chiar recompensat cu 500 lei pentru informațiile furnizate.

Astfel, s-a stabilit că

recurentul-pârât a furnizat informații despre mai multe persoane supravegheate de

organele fostei Securități pentru atitudinile acestora potrivnice regimului comunist,

între care și numitul P.M. despre care a dat informații privind intenția și preocupările

acestuia de a părăsi țara, cu privire la care ofițerul competent a luat măsurile

de urmărire necesare.

Critica recurentului-pârât,

că instanța de fond a reținut în mod greșit îndeplinirea cerințelor art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008, este nefondată, deoarece, potrivit acestei reglementări,

este colaborator „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă,

precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității,

prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului comunist

și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Or, în cauză, așa cum

s-a arătat mai sus, informațiile furnizate de recurentul-reclamant denunțau intențiile

și preocupările unor persoane care urmăreau să părăsească România, ceea ce era considerată

a fi o atitudine potrivnică regimului, care impunea luarea unor măsuri de supraveghere

informativă a persoanelor, respectiv de către organele fostei Securități, cu consecința

îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale: dreptul la viață privată, dreptul

la libera circulație, așa cum reține și instanța de fond în considerentele soluției

recurate.

În fine, recurentul-pârât

a susținut că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, susținere neîntemeiată,

deoarece observarea încheierilor de la datele când cauza a fost amânată impune concluzia

că instanța de fond a admis cererile formulate de apărătorul acestuia, inclusiv

aceea de a i se pune la dispoziție un CD cu conținutul înscrisurilor din dosarul

depus în cauză.

În concluzie, instanța

de recurs reține că recursul formulat este nefondat, soluția instanței de fond fiind

legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A. împotriva Sentinței

nr. 3909 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie

2011.