ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3944/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din 22 octombrie

2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr.

38283/3/2009 (1370/2010), în temeiul art. 300

2

C. proc. pen.

raportat la art. 160

b

alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen., a

menținut starea de arest preventiv a apelantului-intimat inculpat B.V.S. (fiul

lui L. și A.), arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 06 august

2009 al Tribunalului București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 139

alin. (1) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Instanța a constatat

că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de

inculpatul B.V.S. nu au încetat și nici nu s-au schimbat la acest moment procesual.

Cât privește cererea

de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

țara, Curtea a respins-o ca neîntemeiată, avându-se în vedere că temeiurile

existente la luarea măsurii de prevenție nu s-au schimbat.

S-a avut de asemenea,

în vedere că, deși inculpatul a fost arestat preventiv la 6 august 2009,

pericolul concret pentru ordinea publică de care s-a ținut seama la luarea

măsurii arestării preventive nu s-a diminuat, atâta timp cât acesta avea

calitatea de polițist comunitar în cadrul Primăriei sectorului 1 București, cu

atribuții pe linia descoperirii și sancționării contravențiilor, precum și a

constatării infracțiunilor în domeniul în care își desfășura activitatea,

funcție care îl obliga să apere valorile sociale. Prin urmare, comportamentul

infracțional reținut în sarcina inculpatului alterează imaginea întregii

instituții, creând sentimentul general de insecuritate socială, ceea ce

justifică în continuare, privarea de libertate a acestuia.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul B.V.S.

Examinând încheierea

atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că inculpatul B.V.S., prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. -

Serviciul de combatere a corupției, înregistrat sub nr. 252/P/2008, a fost

trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de inculpații D.S., M.R.T.

și P.T., pentru săvârșirea în concurs real, a infracțiunilor de luare de mită

și trafic de influență, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la

art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și

de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se, în esență, în fapt, că în

cursul lunii septembrie 2008, acesta împreună cu inculpații P.T. și M.R. -

polițiști comunitari în cadrul Primăriei sectorului 1 București, au pretins de

la beneficiarul unei lucrări de construcție, iar la data de 30 septembrie 2008

au primit cu titlu de mită, suma de 8.000 RON. De asemenea, inculpatul B.V.S.

împreună cu inculpata D.S., au pretins și primit suma de 16.000 euro de la

aceiași martori denunțători, afirmând că își vor folosi influența și relațiile

pentru a-l ajuta pe proprietarul clădirii să nu întâmpine greutăți din partea

autorităților la efectuarea recepției lucrărilor de construcție.

Prin Sentința penală

nr. 297 din 8 aprilie 2010, Tribunalul București, secția I penală, în temeiul

art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată prin rechizitoriu

faptelor comise de inculpatul B.V.S., în infracțiunile prevăzute de art. 254

alin. (1) raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 și de art. 257 alin. (1) C.

pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 și a dispus condamnarea acestuia

pentru săvârșirea respectivelor infracțiuni la o pedeapsă rezultantă de 5 ani

închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, menținând, totodată,

în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., starea de arest preventiv a

inculpatului.

Din examinarea

actelor dosarului rezultă că în cauză există indicii temeinice că inculpatul a

comis infracțiunile pentru care a fost arestat preventiv.

Având în vedere

infracțiunile pentru care este judecat inculpatul, care se pedepsesc cu

închisoare mai mare de 4 ani, Înalta Curte apreciază că lăsarea acestuia în

libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Contrar susținerilor

recurentului, Înalta Curte apreciază că, deși acesta a fost arestat preventiv

la data de 6 august 2009, pericolul concret pentru ordinea publică avut în

vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-a diminuat, atâta timp cât

acesta avea calitatea de polițist comunitar în cadrul Primăriei sectorului 1

București, cu atribuții pe linia descoperirii și sancționării contravențiilor,

precum și a constatării infracțiunilor în domeniul în care își desfășura

activitatea, funcție care îl obliga să apere valorile sociale și să nu le aducă

atingere. Ca urmare, comportamentul infracțional reținut în sarcina

inculpatului alterează imaginea întregii instituții, creând sentimentul general

de insecuritate socială, care persistă cu aceeași intensitate, justificând, în

continuare, privarea de libertate a acestuia.

Sub aspectul

termenului rezonabil al arestării preventive, acesta trebuie examinat în

temeiul dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, ținându-se seama de criteriile stabilite în jurisprudența Curții,

constând în complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și al

autorităților. Raportând aceste criterii la contextul concret al cauzei, se

constată că dosarul prezintă un grad relativ ridicat de complexitate, raportat

la numărul persoanelor cercetate, infracțiunile pentru care s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpaților și probele ce s-au impus a fi

administrate, iar instanța de fond, precum și cea de apel au depus multiple

diligențe pentru soluționarea corectă și cu celeritate a cauzei și pentru

aflarea adevărului, neputându-se constata din perspectiva respectivelor

criterii menționate o depășire a temeiului rezonabil al procesului, în

ansamblul său și, implicit, al arestării preventive a recurentului inculpat.

De asemenea, nu se

impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă de a nu

părăsi țara fără încuviințarea instanței, întrucât nu s-au schimbat temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii de prevenție.

Prin urmare, în mod

corect instanța Curții de Apel București, secția I penală, a reținut că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare,

privarea de libertate a inculpatului.

Așa fiind, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondat recursul inculpatului și-l va obliga la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V.S. împotriva Încheierii din 22

octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

Dosarul nr. 38283/3/2009 (1370/2010).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 noiembrie 2010.