ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2987/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2987/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 179 din 2 aprilie
2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 8722/100/2011, în baza
art. 522
1
alin. (1) C. proc. pen. modif. prin Legea nr. 202/2010, a
fost respinsă cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul
M.A.L.
În temeiul art. 192
alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul să plătească statului suma
de 250 RON - cheltuieli judiciare din care suma de 100 RON reprezintă onorariul
parțial al avocatului desemnat din oficiu (av. B.A.).
Pentru a pronunța
această soluție, instanța a reținut că prin Sentința penală nr. 107 din 7
aprilie 2000 a Tribunalului Maramureș condamnatului M.A. i s-a aplicat pedeapsa
de 10 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit
de grave prev. de art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen.
În baza art. 57 C.
pen., s-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim de detenție cu toate
consecințele prev. de art. 71, 64 C. pen.
În temeiul art. 65
alin. (2) C. pen., i s-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii
unor drepturi, constând în interzicerea drepturilor pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 14 C.
proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata către partea
civilă S.C. "C." S.R.L. Baia Mare a sumei de 1.015.313.375 RON -
despăgubiri civile.
S-a respins cererea
de obligare la despăgubiri civile în solidar cu inculpatul a numitului B.C. în
calitate de parte civilmente responsabilă.
În temeiul art. 191
C. proc. pen., condamnatul a fost obligat la plata către stat a sumei de
600.000 RON - cheltuieli judiciare din care suma de 250.000 RON - onorariul
avocatului numit din oficiu pentru condamnat s-a dispus a se suporta în avans
din fondurile Ministerului Justiției.
Această sentință a
rămas definitivă prin neapelare.
Acesta a fost
extrădat din Italia și preluat de aici la data de 21 iunie 2011.
Potrivit art. 522
1
alin. (1) C. proc. pen. (modificat prin Legea nr. 202/2010), în cazul în care
se cere extrădarea sau predarea pe baza unui mandat european de arestare a unei
persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de
instanța care a judecat în primă instanță la cererea condamnatului.
Având în vedere
faptul că legiuitorul a folosit în cuprinsul acestui text legal sintagma
"va putea fi rejudecată", rejudecarea unei cauze privind o persoană
judecată și condamnată în lipsă nu este obligatorie, necesitatea și
posibilitatea rejudecării ei urmând a fi examinată de instanțele de judecată de
la caz la caz.
În speță s-a
constatat că acesta a fost judecat și condamnat în lipsă (a lipsit de la toate
termenele de judecată), însă aceasta este cauzată de reaua-credință a
condamnatului care s-a sustras de la judecată. Reaua-credință a acestuia
rezultă din faptul că deși ulterior începerii urmăririi penale la data de 17
decembrie 1998 (dar și anterior - la 7 decembrie 1998) acesta a dat două
declarații în faza de urmărire penală (la data de 29 martie 1999) astfel că
avea cunoștință de faptul că este urmărit penal în acest dosar, s-a sustras în
continuare de la urmărire penală și de la judecată. Mai mult, potrivit
procesului-verbal încheiat la 11 august 1999 de I.P.J. Maramureș - Serviciul
cercetări penale, acesta a și fost dat în urmărire generală de către I.P.J.
Prahova (dosar urmărire penală). Deși a fost ulterior citat de către parchet și
apoi de instanță, nu s-a prezentat (din procesele-verbale întocmite în faza de
judecată rezultă că acesta a plecat în Italia).
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel condamnatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și
netemeinicie, solicitând admiterea cererii sale de rejudecare, întrucât a fost
judecat și condamnat în lipsă, neavând posibilitatea de a-și exercita dreptul
la apărare. În rejudecare, solicită aplicarea art. 320
1
C. proc.
pen.
Curtea de Apel Cluj,
prin Decizia penală nr. 117/A din 14 iunie 2012, a respins, ca nefondat, apelul
declarat de condamnatul M.A., reținând că instanța de fond în mod corect a
apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 522
1
alin. (1) C. proc. pen., judecarea și condamnarea în lipsă a petentului
datorându-se relei-credințe a acestuia, care s-a sustras de la judecată și,
ulterior, de la condamnare, ceea ce a condus la emiterea unui mandat european
de arestare.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs condamnatul M.A., invocând cazul de casare prevăzut
de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen. și solicitând casarea
hotărârilor și admiterea cererii de judecare. Condamnatul a arătat că
rejudecarea cauzei după extrădare este o procedură care are ca scop asigurarea
dreptului la apărare al acestuia, că în cauză în mod greșit se reține că a dat
dovadă de rea-credință pe parcursul urmăririi penale, deși s-a prezentat la
fiecare solicitare a organelor judiciare, că a plecat legal din țară, fără a
avea vreo interdicție în acest sens și că instanțele de fond și apel,
respingându-i cererea, i-au încălcat dreptul la un proces echitabil.
Recursul este
întemeiat.
Înalta Curte reține,
astfel cum a precizat și apărarea inculpatului, că la originea procedurii de
rejudecare a condamnatului după extrădarea acestuia stă al doilea Protocol
adițional (Strasbourg, 17 martie 1978) al Convenției europene de extrădare,
încheiată la Paris, la 13 decembrie 1957. Conform acestui protocol, "când
o parte contractantă cere unei alte părți contractante extrădarea unei persoane
în vederea executării unei pedepse sau măsuri de siguranță pronunțate printr-o
hotărâre dată în lipsă împotriva sa, partea solicitată poate refuza extrădarea
în acest scop dacă, după părerea sa, procedura de judecată nu a satisfăcut
minimul de drepturi de apărare recunoscute oricărei persoane învinovățite de o
infracțiune.
Totuși, extrădarea se
va acorda dacă partea solicitantă dă asigurări apreciate ca suficiente spre a
garanta persoanei, a cărei extrădare este cerută, dreptul la o nouă procedură
de judecată care să-i salvgardeze drepturile la apărare. Aceasta hotărâre
îndreptățește partea solicitantă fie să execute judecata în cauză, dacă cel
condamnat nu se împotrivește, fie să urmărească pe cel extrădat, în caz
contrar.
Când partea
solicitată comunică persoanei a cărei extrădare este cerută hotărârea dată în
lipsă împotriva sa, partea solicitantă nu va considera această comunicare că o
nouă notificare atrăgând efecte față de procedura penală în acest stat."
Dreptul la o nouă
procedură de judecată constituie o condiție pentru acordarea extrădării și are
ca scop asigurarea dreptului la apărare al condamnatului, fiind prioritar
principiul garantării dreptului la apărare față de autoritatea de lucru judecat
a hotărârii de condamnare dată în lipsa condamnatului.
În raport de
considerentele ce preced, din studierea actelor și lucrărilor Dosarului nr.
3921/1999, în care petentul M.A. a fost judecat și condamnat în lipsă, se poate
constata că existau suficiente elemente care să îndreptățească instanțele să
aprecieze că sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea cererii de
rejudecare, în vederea asigurării dreptului la apărare al acestuia.
Se observă că în
cursul urmăririi penale M.A. a dat declarații, în calitate de învinuit, doar la
organele de poliție.
Acesta nu a dat nici
o declarație la procuror, nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală,
acțiunea penală a fost pusă în mișcare prin rechizitoriu, iar la judecata în
primă instanță a fost reprezentat de un apărător desemnat din oficiu, care nu a
solicitat administrarea nici unei probe în apărare și nu a exercitat nici o
cale de atac împotriva hotărârii de condamnare, Sentința penală nr. 107 din 7
aprilie 2000 a Tribunalului Maramureș rămânând definitivă prin neapelare.
Chiar dacă etapa
admiterii în principiu a cererii de rejudecare nu este prevăzută in terminis în
textul art. 522
1
C. proc. pen., Înalta Curte constată că la instanța
de fond, prin Încheierea din 30 noiembrie 2011, Tribunalul Maramureș a admis,
în principiu, cererea de rejudecare, administrând ulterior probe în cauză.
Cu toate acestea,
prin sentință, se revine asupra celor constatate prin încheierea evocată și
cererea de rejudecare se apreciază ca inadmisibilă, reținându-se că judecata în
lipsă s-a datorat relei-credințe a petentului, care a plecat din țară. Din
acest punct de vedere, hotărârea este contradictorie, întrucât se revine asupra
celor reținute prin încheierea de admitere în principiu, care, de altfel, nici
nu a fost atacată cu apel de parchet.
Concluzionând, Înalta
Curte reține că, din datele dosarului rezultă că petentul M.A. nu a avut
posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare prevăzut sub sancțiunea
nulității absolute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., drept recunoscut și
garantat de Constituție, de lege, prevăzut de pactele și tratatele la care
România este parte.
Cum în cauză cererea
petiționarului s-a soluționat în baza excepției de inadmisibilitate, fără a se
pronunța o soluție pe fond, Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 2
lit. c) alin. (4) C. proc. pen., va admite recursul, va casa ambele hotărâri și
va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.
Conform art. 192
alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului,
onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi plătit
din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de condamnatul M.G.A. împotriva Deciziei penale nr. 117/A din 14 iunie
2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Casează decizia
penală atacată și Sentința penală nr. 179 din 2 aprilie 2012 a Tribunalului
Maramureș, secția penală, și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond,
respectiv Tribunalul Maramureș.
Onorariul parțial
cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 RON, se va plăti din
fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile
judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 25 septembrie 2012.
Procesat de GGC - AA