ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 981/2012

Asupra recursului de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta V.A. a chemat în judecată pârâtul S.R. prin M.F.P., pentru ca, prin sentința ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor de 200.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate împotriva sa în perioada 18 iunie 1951 – 27 iulie 1955, prin decizia M.A.I. nr. 200/1951, cu cheltuieli de judecată. În fapt, reclamanta a arătat că, la 18 iunie 1951, împreună cu familia sa, a fost strămutată din comuna Tomnatic, județul Timiș, într-un câmp din județul Ialomița, denumit ulterior comuna Viișoara, stabilindu-i-se totodată și domiciliul obligatoriu până la 27 iulie 1955, când i s-a ridicat domiciliul obligatoriu prin decizia M.A.I.

nr. 6100/1955. A mai arătat că operațiunea de dislocare a debutat în noaptea de 18 iunie 1951, iar bunurile pe care au avut voie să le ia au fost limitate, bunurile rămase fiind predate organelor de miliție. Arătând că în Bărăgan au fost dislocați fiind lăsați pe un câmp parcelar, unde persoanele dislocate și-au făcut case din chirpici acoperite cu stuf, aceste persoane suferind neajunsurile legate de lipsa locuinței, a asistenței medicale și a posibilității de a-și câștiga existența. A mai arătat că a suportat consecințe și în planul studiilor, evoluția carierei profesionale fiindu-i îngrădită reclamantei. A precizat că a beneficiat de o indemnizație lunară acordată în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1991.

În drept, a invocat art. 5 și următoarele din Legea nr. 221/2009. La termenul din data de 13 aprilie 2010, așa cum a rezultat din practicaua sentinței, reclamanta a arătat că despăgubirile pe care le solicită au caracter material și nu moral, reclamanta arătând că nu mai are alte probe de administrat. Prin sentința civilă nr. 504 din 13 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta V.A. în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P. Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că reclamanta, alături de familia sa, a fost forțată să-și stabilească domiciliul în comuna Viișoara – Slobozia prin decizia M.A.I.

nr. 200/1951, în perioada 18 iunie 1951 – 27 iulie 1955. Prin hotărârea nr. 2670/1990, reclamantei i-au fost acordate indemnizații în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, reținându-se că situația acesteia se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. e) din decret. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic pot solicita obligarea Statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative, dacă acele bunuri nu i-au fost restituite sau nu au obținut despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001 și nr. 247/2005. În scopul acordării acestor despăgubiri materiale, persoana care se adresează instanței are îndatorirea de a-și proba susținerile, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc.

civ., dovezi pe care reclamanta nu le-a administrat. În aceste condiții cererea sa, astfel cum a fost precizată la termenul din data de 13 aprilie 2010, cu privire la caracterul material al despăgubirilor, a fost neîntemeiată și a fost respinsă cu această motivare. Chiar dacă reclamanta a arătat, în cererea inițială adresată instanței, că aceste despăgubiri au caracter moral, s-a constatat că, pentru măsurile administrative cu caracter politic, legiuitorul a stabilit: se pot acorda doar despăgubiri materiale, potrivit art. 5 lit. b) din aceeași lege, despăgubiri morale putând fi acordate doar prejudiciul suferit prin condamnare, așa cum rezultă din art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeași lege. Astfel, și în acest sens, cererea reclamantei a fost lipsită de temei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 221/2009, art. 129 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta V.A., prin care a solicitat obligarea pârâtului S.R. prin M.F.P. la plata unei despăgubiri civile în sumă de 10.000 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate împotriva sa prin strămutare, împreună cu întreaga familie, din Banat într-un câmp din Bărăgan unde i s-a stabilit domiciliul obligatoriu, având o rază de mișcare de 4 Km în jurul lagărului.

Analizând întregul material probator, Curtea a respins apelul având în vedere următoarele: Inițial acțiunea formulată de reclamantă a avut ca obiect acordarea de despăgubiri civile în sumă de 200.000 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic. După repunerea cauzei pe rol și cu ocazia acordării cuvântului în dezbaterea fondului cauzei, reclamanta și-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată în sensul că a solicitat acordarea de despăgubiri materiale, conform Legii nr. 221/2009. A motivat cererea arătând că bunurile care nu au putut fi luate în momentul dislocării au rămas în comuna Tomnatic, județul Timiș, nu au fost inventariate prin procese verbale și că nu are alte acte care să dovedească starea lor, acestea fiind însușite, cel mai probabil de alte persoane.

Având în vedere această modificare a obiectului acțiunii, instanța de fond s-a pronunțat în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2010, reținând că reclamanta nu a probat în nici un fel bunurile care i-au fost confiscate. În același timp a analizat cauza și sub aspectul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a), reținând că aceste daune nu pot fi acordate decât în cazul unui prejudiciu suferit prin condamnare, privare de libertate. În apel, reclamanta a criticat soluția pronunțată doar din perspectiva neacordării daunelor morale, susținând că în mod greșit nu i-au fost acordate aceste daune, în condițiile O.U.G. nr. 62/2010.

Apelul formulat de reclamantă nu a fost găsit întemeiat, potrivit dispozițiilor art. 5 din Legii nr. 221/2010, întrucât numai în cazul condamnărilor prin privare de libertate și în temeiul unor sentințe penale este posibil acordarea daunelor morale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) nefiind aplicabile în ceea ce privește măsurile administrative cu caracter politic. În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor materiale, Curtea a constatat că nici în apel reclamanta nu a făcut nicio dovadă privind bunurile confiscate, astfel cum prevede art. 1169 C. civ. Prin decizia civilă nr. 708/ A din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul formulat de reclamantă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în cadrul termenului legal reclamanta V.A., prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta la despăgubiri civile în cuantum de 10.000 Euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate împotriva sa. În motivarea recursului, reclamanta susține că și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 62/2010, sens în care are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Recursul este nefondat pentru considerentele care preced: Prealabil examinării criticilor din recurs, Înalta Curte constată că atât prin motivele formulate în fața instanței de apel, cât și prin cele prezentate prin cererea de recurs, reclamanta a criticat decizia recurată, numai cu privire la prejudiciul moral solicitat, astfel încât cauza urmează a fi analizată din perspectiva acestor considerente dezlegate de către instanța de apel.

Din acest punct de vedere, criticile referitoare la prejudiciul moral suferit de către reclamantă, ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate împotriva sa, nu sunt relevante în soluționarea cauzei, față de aspectul care se impune a fi examinat cu prioritate, vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, precum și ca urmare a dezlegării acestei probleme de drept, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii. Prin urmare, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, sus evocată, publicată în M. Of.

la data de 7 noiembrie 2011, s-a stabilit că deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 produc efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of. al României, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare deciziilor Curții Constituționale sus evocate, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. al României. Or, în speța de față, la data publicării (M. Of. nr. 761/15.11.2010) a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și 1360, nu se pronunțase în apel decizia atacată, în consecință, noul cadru normativ s-a ivit înainte de definitivarea procesului.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că problema de drept legată de faptul dacă reclamanta este sau nu îndreptățită la acordarea daunelor morale, în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, nu mai poate fi analizată, în condițiile în care respectivul text de lege nu mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării. În consecință, pentru acest motiv, recursul reclamantei se va respinge, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta V.A. împotriva deciziei civile nr. 708/ A din 26 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2012.