ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 981/2012

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta V.A. a chemat în

judecată pârâtul S.R. prin M.F.P., pentru ca, prin sentința ce o va pronunța,

să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor de 200.000 euro, în

echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând prejudiciul

moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate

împotriva sa în perioada 18 iunie 1951 – 27 iulie 1955, prin decizia M.A.I. nr.

200/1951, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că, la 18

iunie 1951, împreună cu familia sa, a fost strămutată din comuna Tomnatic,

județul Timiș, într-un câmp din județul Ialomița, denumit ulterior comuna

Viișoara, stabilindu-i-se totodată și domiciliul obligatoriu până la 27 iulie

1955, când i s-a ridicat domiciliul obligatoriu prin decizia M.A.I. nr. 6100/1955.

A mai arătat că operațiunea de

dislocare a debutat în noaptea de 18 iunie 1951, iar bunurile pe care au avut

voie să le ia au fost limitate, bunurile rămase fiind predate organelor de

miliție. Arătând că în Bărăgan au fost dislocați fiind lăsați pe un câmp

parcelar, unde persoanele dislocate și-au făcut case din chirpici acoperite cu

stuf, aceste persoane suferind neajunsurile legate de lipsa locuinței, a

asistenței medicale și a posibilității de a-și câștiga existența. A mai arătat

că a suportat consecințe și în planul studiilor, evoluția carierei profesionale

fiindu-i îngrădită reclamantei.

A precizat că a beneficiat de o

indemnizație lunară acordată în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1991.

În drept, a invocat art. 5 și

următoarele din Legea nr. 221/2009.

La termenul din data de 13 aprilie

2010, așa cum a rezultat din practicaua sentinței, reclamanta a arătat că

despăgubirile pe care le solicită au caracter material și nu moral, reclamanta

arătând că nu mai are alte probe de administrat.

Prin sentința civilă nr. 504 din 13

aprilie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta V.A. în contradictoriu cu

pârâtul S.R. prin M.F.P.

Pentru a pronunța această hotărâre

judecătorească, prima instanță a reținut că reclamanta, alături de familia sa,

a fost forțată să-și stabilească domiciliul în comuna Viișoara – Slobozia prin

decizia M.A.I. nr. 200/1951, în perioada 18 iunie 1951 – 27 iulie 1955.

Prin hotărârea nr. 2670/1990,

reclamantei i-au fost acordate indemnizații în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990,

reținându-se că situația acesteia se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. e)

din decret.

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 221/2009 persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative

cu caracter politic pot solicita obligarea Statului la acordarea de despăgubiri

reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii

administrative, dacă acele bunuri nu i-au fost restituite sau nu au obținut

despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001 și nr. 247/2005.

În scopul acordării acestor

despăgubiri materiale, persoana care se adresează instanței are îndatorirea de

a-și proba susținerile, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ.,

dovezi pe care reclamanta nu le-a administrat.

În aceste condiții cererea sa, astfel

cum a fost precizată la termenul din data de 13 aprilie 2010, cu privire la

caracterul material al despăgubirilor, a fost neîntemeiată și a fost respinsă

cu această motivare.

Chiar dacă reclamanta a arătat, în

cererea inițială adresată instanței, că aceste despăgubiri au caracter moral,

s-a constatat că, pentru măsurile administrative cu caracter politic,

legiuitorul a stabilit: se pot acorda doar despăgubiri materiale, potrivit art.

5 lit. b) din aceeași lege, despăgubiri morale putând fi acordate doar

prejudiciul suferit prin condamnare, așa cum rezultă din art. 5 alin. (1) lit. a)

din aceeași lege. Astfel, și în acest sens, cererea reclamantei a fost lipsită

de temei.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 221/2009, art. 129 alin. (1) C. proc.

civ., tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat

apel reclamanta V.A., prin care a solicitat obligarea pârâtului S.R. prin M.F.P.

la plata unei despăgubiri civile în sumă de 10.000 euro, echivalent în lei la

data plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca

urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate împotriva sa prin

strămutare, împreună cu întreaga familie, din Banat într-un câmp din Bărăgan

unde i s-a stabilit domiciliul obligatoriu, având o rază de mișcare de 4 Km în jurul lagărului.

Analizând întregul material probator,

Curtea a respins apelul având în vedere următoarele:

Inițial acțiunea formulată de

reclamantă a avut ca obiect acordarea de despăgubiri civile în sumă de 200.000

euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu

caracter politic.

După repunerea cauzei pe rol și cu

ocazia acordării cuvântului în dezbaterea fondului cauzei, reclamanta și-a

modificat obiectul cererii de chemare în judecată în sensul că a solicitat

acordarea de despăgubiri materiale, conform Legii nr. 221/2009.

A motivat cererea arătând că bunurile

care nu au putut fi luate în momentul dislocării au rămas în comuna Tomnatic,

județul Timiș, nu au fost inventariate prin procese verbale și că nu are alte

acte care să dovedească starea lor, acestea fiind însușite, cel mai probabil de

alte persoane.

Având în vedere această modificare a

obiectului acțiunii, instanța de fond s-a pronunțat în conformitate cu

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2010, reținând că

reclamanta nu a probat în nici un fel bunurile care i-au fost confiscate.

În același timp a analizat cauza și

sub aspectul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a), reținând că aceste daune

nu pot fi acordate decât în cazul unui prejudiciu suferit prin condamnare,

privare de libertate.

În apel, reclamanta a criticat soluția

pronunțată doar din perspectiva neacordării daunelor morale, susținând că în

mod greșit nu i-au fost acordate aceste daune, în condițiile O.U.G. nr. 62/2010.

Apelul formulat de reclamantă nu a

fost găsit întemeiat, potrivit dispozițiilor art. 5 din Legii nr. 221/2010,

întrucât numai în cazul condamnărilor prin privare de libertate și în temeiul

unor sentințe penale este posibil acordarea daunelor morale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) nefiind aplicabile în ceea ce privește măsurile

administrative cu caracter politic.

În ceea ce privește cererea de

acordare a daunelor materiale, Curtea a constatat că nici în apel reclamanta nu

a făcut nicio dovadă privind bunurile confiscate, astfel cum prevede art. 1169 C.

civ.

Prin decizia civilă nr. 708/

A din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul formulat de reclamantă.

Împotriva acestei decizii a

formulat recurs, în cadrul termenului legal reclamanta V.A., prin care a

solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta la

despăgubiri civile în cuantum de 10.000 Euro, reprezentând despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter

politic luate împotriva sa.

În motivarea recursului,

reclamanta susține că și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu modificările

aduse prin O.U.G. nr. 62/2010, sens în care are dreptul la despăgubiri pentru

prejudiciul moral.

Recursul este nefondat

pentru considerentele care preced:

Prealabil examinării

criticilor din recurs, Înalta Curte constată că atât prin motivele formulate în

fața instanței de apel, cât și prin cele prezentate prin cererea de recurs,

reclamanta a criticat decizia recurată, numai cu privire la prejudiciul moral

solicitat, astfel încât cauza urmează a fi analizată din perspectiva acestor

considerente dezlegate de către instanța de apel.

Din acest punct de vedere,

criticile referitoare la prejudiciul moral suferit de către reclamantă, ca

urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate împotriva sa, nu

sunt relevante în soluționarea cauzei, față de aspectul care se impune a fi

examinat cu prioritate, vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al Deciziilor

Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, precum și ca urmare a

dezlegării acestei probleme de drept, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să

judece recursul în interesul legii.

Prin urmare, prin decizia nr.

12 din 19 septembrie 2011, sus evocată, publicată în M. Of. la data de 7

noiembrie 2011, s-a stabilit că deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 produc

efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării

acesteia în M. Of. al României, cu excepția situației în care la această dată

era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare

deciziilor Curții Constituționale sus evocate, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit.

a) teza I din Legea nr. 221/2009, și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. al României.

Or, în speța de față, la

data publicării (M. Of. nr. 761/15.11.2010) a Deciziilor Curții Constituționale

nr. 1358 și 1360, nu se pronunțase în apel decizia atacată, în consecință, noul

cadru normativ s-a ivit înainte de definitivarea procesului.

În raport de aceste

considerente, Înalta Curte constată că problema de drept legată de faptul dacă

reclamanta este sau nu îndreptățită la acordarea daunelor morale, în condițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, nu mai poate fi analizată, în

condițiile în care respectivul text de lege nu mai poate fi aplicat cauzei

supusă soluționării.

În consecință, pentru acest

motiv, recursul reclamantei se va respinge, ca nefondat, conform art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta

V.A.

împotriva deciziei civile

nr. 708/ A din 26 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie

2012.