ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4654/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 783/PI din 22 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 6675/30/2010, prima instanță a admis cererea formulată de reclamanta SC C.G.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC G.B.E. SRL, SC B.I. SRL și SC B.E. SRL, a constatat nulitatea absolută a divizării parțiale a pârâtei SC G.B.E. SRL și a obligat pârâtele la plata către reclamantă, în solidar, a sumei de 12,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Timiș, secția comercială, la data de 16 august 2010, reclamanta SC C.G.C.

SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC G.B.E. SRL, SC B.I. SRL și SC B.E. SRL, să se constate nulitatea proiectului de divizare din data de 01 iunie 2010 încheiat intre pârâta 1 în calitate de societate divizată parțial și pârâtele 2 și 3 în calitate de societăți beneficiare ale divizării. În fapt, reclamanta a arătat că este principala creditoare a pârâtei 1, împotriva căreia a deschis un număr de șase dosare execuționale: Dosarul nr. 2/2010 deschis la BEJ D.K.N.V., din Lugoj - delegat în circumscripția Judecătoriei Făget, în baza biletului la ordin emis de către pârâta 1 la data de 04 noiembrie 2005, pentru suma de 81.349,96 RON, cu scadență la data de 05 august 2009, refuzat la încasare pentru lipsa parțială de disponibil și dosarele execuționale nr. A, B, C, D și E/2010 la SCPEJ M.A.

din Timișoara, în baza contractelor de leasing financiar din 2005, având ca obiect predarea autoturismelor marca D., care au făcut obiectul contractelor de leasing mai sus amintite. La data de 01 iunie 2010, pârâta 1 a hotărât divizarea sa parțială, beneficiare ale acestei operațiuni fiind două societăți care urmau să fie înființate, respectiv pârâtele 2 și 3. În acest sens a fost întocmit și aprobat proiectul de divizare parțială din data de 01 iunie 2010, care a fost publicat la data de 16 iulie 2010 în M. Of. nr. 3122/16.07.2010. Acest proiect nu respectă cerințele esențiale de formă și de fond pentru operațiunea de divizare.

Având în vedere faptul că proiectul de divizare nu conține elementele prevăzute la art. 241 lit. c)-j), respectiv condițiile alocării de acțiuni la societatea absorbantă sau la societățile beneficiare; data de la care acțiunile sau părțile sociale prevăzute la lit. c) dau deținătorilor dreptul de a participa la beneficii și orice condiții speciale care afectează acest drept; rata de schimb a acțiunilor sau părților sociale și cuantumul eventualelor plăți în numerar; cuantumul primei de divizare; drepturile conferite de către societățile beneficiare deținătorilor de acțiuni care conferă drepturi speciale și celor care dețin alte valori mobiliare în afară de acțiuni sau măsurile propuse în privința acestora; orice avantaj special acordat experților la care se face referire la art. 243 și membrilor organelor administrative sau de control ale societăților implicate în divizare; data situațiilor financiare ale societăților participante, care au fost folosite pentru a se stabili condițiile divizării; și data de la care tranzacțiile societății divizate sunt considerate din punct de vedere contabil ca aparținând societăților beneficiare, elemente care sunt obligatorii, proiectul de divizare este nul.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 251 și art. 241, lit. c)-j) din Legea nr. 31/1990. Prin întâmpinarea pârâtei SC G.B.E. SRL, formulată la 18 ianuarie 2011, s-a invocat pe cale de excepție excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes, excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității. Așadar, la acest specific moment procesual al depunerii întâmpinării, reclamanta nu mai are calitatea procesuală nemaifiind creditoare. Cu privire la interes, fiind satisfăcut dreptul de creanță al reclamantei-creditoare, dispare caracterul de actualitate al interesului reclamantei. În contextul celor prezentate, interesul judiciar al reclamantei, lipsit fiind de majoritatea elementelor definitorii și a atributelor existențiale, rezultă în mod cert și neechivoc că nu se mai justifică.

Cu privire la excepția puterii de lucru judecat, s-a menționat că prin sentința civilă nr. 220/PICC din 26 octombrie 2010, Tribunalul Timiș, secția comercială, a statuat în mod definitiv că proiectul de divizare a respectat cerințele impuse de art. 241 lit. c)-j) din Legea nr. 31/1990, admițând cererea de divizare parțială a pârâtei 1 și înființarea societăților pârâte 2 și 3. Cu privire la inadmisibilitate, pârâta a arătat că după modul cum a fost formulată, dezvoltată și susținută, acțiunea reclamantei este inadmisibilă, întrucât nu o acțiune în anulabilitate/anulare trebuia promovată, ci o eventuală opoziție la divizare, context în care procedura de urmat, respectiv adresabilitatea opoziției ar fi trebuit, conform legii să se îndrepte către O.R.C.

Timiș, nicidecum direct Tribunalului Timiș, secția comercială, așa cum a procedat în prezenta speță reclamanta. În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 115, art. 166 C. proc. civ., art. 238-251 din Legea nr. 31/1990. Prin întâmpinarea pârâtelor SC B.I. SRL și SC B.E. SRL, formulată la data de 18 ianuarie 2011, s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Instanța a respins la termenul de judecată din 01 martie 2011 excepțiile invocate de pârâte. Prima instanță, prin hotărârea apelată, a reținut că cererea este întemeiată pentru următoarele motive: Operațiunea de divizare efectuată de pârâta SC G.B.E. SRL nu respectă dispozițiile imperative ale art. 250 1 din Legea nr. 31/1990, iar cauza sa este ilicită.

Prima instanță a făcut referire la art. 238 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990, arătând că: „Divizarea este operațiunea prin care: a) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai multor societăți totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării către acționarii societății divizate de acțiuni la societățile beneficiare și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizate”, iar potrivit art. 250 1 „Prevederile prezentului capitol referitoare la divizare, cu excepția art. 250 alin. (1) lit. c), se aplică și atunci când o parte din patrimoniul unei societăți se desprinde și este transferată ca întreg uneia sau mai multor societăți existente ori unor societăți care sunt astfel constituite, în schimbul alocării de acțiuni sau părți sociale ale societăților beneficiare către: a) acționarii sau asociații societății care transferă activele (desprindere în interesul acționarilor ori asociaților); sau b) societatea care transferă activele (desprindere în interesul societății)”.

Tribunalul a apreciat că rezultă, fără echivoc, necesitatea ca la noua sau noile societăți înființate, asociații să devină și asociații societății care se divide or, așa cum rezultă din proiectul de divizare nici pârâta SC G.B.E. SRL și nici asociații J.B.N.C. și S.I.P., nu devin în urma acestei operațiuni, asociați ai SC B.I. SRL și SC B.E. SRL. Apoi, art. 966 C. civ., obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea niciun efect. S-a considerat că, în speță, așa cum rezultă dintr-o prezumție simplă, motivul determinant pentru care asociații pârâtei SC G.B.E. SRL au hotărât divizarea societății a fost acela de a evita executarea silită a patrimoniului societății de către creditorii săi, în primul rând societatea reclamantă, așa cum rezultă din dosarele execuționale demarate de aceasta și care vizau o creanță certă, lichidă și exigibilă a acesteia, anterioară hotărârii privind divizarea societății.

Prin proiectul de divizare, bunurile proprietatea societății care se divide se transferă în patrimoniul societăților care se înființează. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC G.B.E. SRL, solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Conform încheierii din 03 martie 2011, împotriva pârâtei apelante SC G.B.E. SRL, Tribunalul Timiș a dispus deschiderii procedurii simplificate de insolvență, fiind desemnat lichidator judiciar, practician în insolvență SCP C.L. SPRL. Examinând apelul declarat de pârâta SC G.B.E. SRL, prin lichidator judiciar C.L. SPRL, prin prisma motivelor de apel invocate, a dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., Curtea a reținut că apelul pârâtei este întemeiat, urmând să fie admis, având în vedere următoarele considerente: Se reține că, potrivit art. 251 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, modificată și republicată, divizarea poate fi declarată nulă, doar dacă nu a fost supusă controlului judiciar, conform art. 37 din lege, sau dacă hotărârea uneia din adunările generale care au votat proiectul de divizare este nulă. Art. 243 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, modificată și republicată, prevede faptul că pot face opoziție creditorii societăților implicate în divizare în condițiile art. 61 din lege, în termen de 30 de zile de la publicarea proiectului de divizare.

În cauză se reține că proiectul de divizare a fost supus, conform legii, controlului judiciar, în conformitate cu art. 37 din Legea nr. 31/1990, prin sentința civilă nr. 220 din 26 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 7471/30/2010, iar reclamanta nu a înțeles să facă opoziție față de proiectul de divizare, astfel că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 251 din Legea nr. 31/1990. Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 42 din 16 februarie 2012 a admis apelul declarat de pârâta SC G.B.E. SRL, prin lichidator judiciar C.L. SPRL. A schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că: A respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.G.C. SRL, prin administrator judiciar T.A.

SPRL. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în cadrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta SC C.G.C. SRL, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC G.B.E. SRL. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor, reclamanta a arătat că este principala creditoare a pârâtei SC G.B.E. SRL, iar la data de 01 iunie 2010 pârâta sus-evocată, a hotărât divizarea sa parțială. În mod corect a reținut prima instanță că proiectul nu respectă cerințele esențiale de formă și fond pentru operațiunea de divizare.

În speța de față, prin divizare parțială societatea mamă transmite aparent, cu titlu gratuit dreptul de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul societății și cesionează anumite drepturi de folosință asupra unor autorizații, care sunt inalienabile, însă operațiunea nu poate fi considerată divizare parțială, atât timp cât capitalul social al societății mamă rămâne neschimbat, iar societățile nou înființate au alți asociați. Această operațiune a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor legale și cu scopul de a frauda interesele creditorilor. Mai susține recurenta că nu a avut loc o reducere a capitalului social, ci o reducere a activului societății. În concluzie, recurenta arată că proiectul de divizare nu conține elementele prevăzute de art. 241 lit. c)-j), astfel încât este nul absolut.

De asemenea, este de reținut și cauza ilicită a divizării societății pârâte, care rezultă din formularea proiectului de divizare care sărăcește gajul general al creditorilor. În ceea ce privește considerentele instanței de apel, recurenta arată că nu se impunea o opoziție împotriva proiectului de divizare, ci o acțiune în constatarea nulității absolute a proiectului de divizare, întrucât acesta nu respectă condițiile legale imperative privind forma. Recursul este nefondat. Din analiza criticilor formulate în raport de hotărârea instanței de apel, se constată că au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta a supus analizei instanței de recurs, problema legată de cazul în care se poate exercita acțiunea în anularea divizării în condițiile îndeplinirii cerinței de control în temeiul art. 37 din Legea nr. 31/1990. Astfel, Legea nr. 31/1990, reglementează cuprinzător divizarea societăților comerciale. Divizarea poate fi în favoarea unei societăți existente sau în favoarea unei noi societăți care ia ființă. Hotărârea privind divizarea se ia de către adunarea generală, în condițiile de cvorum și majoritate prevăzute pentru modificarea actului constitutiv. Astfel, la data de 01 iunie 2010, administratorii SC G.B.E. SRL în calitate de societate divizată, au aprobat divizarea parțială a acestei societăți, prin împărțirea patrimoniului acesteia către SC B. SRL și SC B.E.

SRL. Proiectul de divizare a fost publicat în M. Of. nr. 3122/16.07.2010. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, petenta SC G.B.E. SRL a solicitat să se constate legalitatea hotărârii divizării și a actului constitutiv modificator și să se dispună înregistrarea acestora în registrul comerțului. Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 220/PICC din 26 octombrie 2010, a admis cererea formulată de petentă având ca obiect divizare și a constatat legalitatea hotărârii de divizare parțială, conform proiectului de divizare publicat în M. Of. nr. 3122/16.04.2010, Partea a IV-a. În aceste condiții, este corectă premisa de la care pornește instanța de apel, în sensul că a fost efectuat controlul legalității proiectului de divizare, în condițiile art. 37 din Legea nr. 31/1990.

Nulitatea divizării are un caracter excepțional, iar exercitarea acestei acțiuni este permisă în două cazuri strict și limitativ prevăzute de lege, respectiv fuziunea să nu fi fost suspusă unui control judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 37 din Legea nr. 31/1990 sau hotărârea uneia dintre adunările generale care au votat proiectul divizării să fie nulă sau anulabilă. În raport de aceste precizări, se constată că în situația în care a existat un control al judecătorului delegat asupra regularităților proiectului de divizare, acestea nu mai pot fi invocate ulterior, ca motive de nulitate a divizării. În consecință, nulitatea divizării nu mai poate analizată în raport îndeplinirea cerințelor cerute de art. 251 din Legea nr. 31/1990.

De asemenea, în mod legal a constatat instanța de apel că nici cel de al doilea caz de nulitate a divizării nu este incident în cauză, întrucât recurenta-reclamantă nu a formulat opoziție față de proiectul de divizare. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că invocarea acestuia s-a făcut din punct de vedere formal, fără a fi prezentate criticile care să permită analiza legalității hotărârii din acest punct de vedere. Trecând peste acest aspect, se constată că potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., soluția dată în apel, conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în a aprecia că s-au adus critici nefondate sentinței fondului.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.G.C. SRL, prin administrator judiciar SCP T.A. SPRL, împotriva deciziei civile nr. 42 din 16 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2012.