ÎCCJ, decizie (scj.ro #82955)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82955) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Divizarea

societății. Acțiune în constatarea nulității absolute

a proiectului de divizare. Condiții de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept comercial.

Fuziunea și divizarea societăților

Index alfabetic: acțiune în

constatarea nulității absolute

-

divizare

parțială

-

control

de legalitate

Legea nr.

31/1990, art. 37, art. 251

Nulitatea

divizării unei societăți are un caracter excepțional, iar

exercitarea acțiunii în constatarea nulității acesteia este

permisă în două cazuri strict și limitativ prevăzute de

lege, respectiv divizarea să nu fi fost supusă unui control judiciar

în conformitate cu dispozițiile art. 37 din Legea nr. 31/1990 sau

hotărârea uneia dintre adunările generale care au votat proiectul

divizării să fie nulă sau anulabilă.

Prin urmare,

în situația în care a existat un control al judecătorului delegat

asupra regularităților proiectului de divizare, acestea nu mai pot fi

invocate, ulterior, ca motive de nulitate a divizării.

Secția  a II-a civilă, Decizia

nr. 4654 din 22 noiembrie 2012

Prin sentința

civilă nr. 783/PI/22.03.2011, pronunțată de Tribunalul

Timiș în dosar nr. xx75/30/2010, prima instanță a admis cererea

formulată de reclamanta SC C.G.&CO SRL, în contradictoriu cu pârâtele

SC G.B.E. SRL, SC B. SRL și SC B. SRL, a constatat nulitatea absolută

a divizării parțiale a pârâtei SC G.B.E. SRL și a obligat

pârâtele la plata către reclamantă, în solidar, a sumei de 12,3 lei

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a constatat că prin cererea de chemare în

judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Timiș, Secția

comercială, la data de 16.08.2010, reclamanta SC C.G.&CO SRL a

solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC G.B.E. SRL, SC B. SRL și SC  B.

SRL să se constate nulitatea proiectului de divizare din data de

01.06.2010 încheiat între pârâta 1 în calitate de societate divizată

parțial și pârâtele 2 și 3 în calitate de societăți

beneficiare ale divizării.

În fapt, reclamanta a

arătat că este principala creditoare a pârâtei 1, împotriva

căreia a deschis un număr de șase dosare execuționale:

dosarul 2/ex/Făget/2010 deschis la BEJ D.K.N.V. din Lugoj - delegat in circumscripția Judecătoriei Făget, în baza biletului la ordin

emis de către pârâta 1 la data de 04.11.2005, pentru suma de 81.349, 96

lei, cu scadență la data de 05.08.2009, refuzat la încasare pentru

lipsa parțială de disponibil și dosarele execuționale 281,

282, 283, 284 și 285/ex/2010 la S.C.P.E.J. M. și Asociații din

Timișoara, în baza contractelor de leasing financiar nr. 59, 62, 65, 66 si

67/LF/2005, având ca obiect predarea autoturismelor marca Daewoo, model Cielo

cu numerele de înmatriculare (…) care au făcut obiectul contractelor de

leasing mai sus amintite.

La data de 1 iunie 2010

pârâta 1 a hotărât divizarea sa parțială, beneficiare ale

acestei operațiuni fiind două societăți care urmau să

fie înființate, respectiv pârâtele 2 si 3.

În acest sens a fost

întocmit și aprobat proiectul de divizare parțială din data de 1

iunie 2010, care a fost publicat la data de 16 iulie 2010 în Monitorul Oficial

nr. 3122 din 16 iulie 2010.

Acest proiect nu

respectă cerințele esențiale de formă și de fond

pentru operațiunea de divizare.

Având în vedere faptul

că proiectul de divizare nu conține elementele prevăzute la art.

241 lit. c)-j), respectiv condițiile alocării de acțiuni la

societatea absorbantă sau la societățile beneficiare; data de la

care acțiunile sau părțile sociale prevăzute la lit. c) dau

deținătorilor dreptul de a participa la beneficii și orice

condiții speciale care afectează acest drept; rata de schimb a

acțiunilor sau părților sociale și cuantumul eventualelor

plăți în numerar; cuantumul primei de divizare; drepturile conferite

de către societățile beneficiare deținătorilor de

acțiuni care conferă drepturi speciale și celor care dețin

alte valori mobiliare în afară de acțiuni sau măsurile propuse

în privința acestora; orice avantaj special acordat experților la

care se face referire la art. 243 și membrilor organelor administrative

sau de control ale societăților implicate în divizare; data

situațiilor financiare ale societăților participante, care au

fost folosite pentru a se stabili condițiile divizării; si data de la

care tranzacțiile societății divizate sunt considerate din punct

de vedere contabil ca aparținând societăților beneficiare,

elemente care sunt obligatorii, proiectul de divizare este nul.

În drept, reclamanta a

invocat dispozițiile art. 251 și art. 241, lit. c)-j) din Legea nr.

31/1990.

Prin întâmpinarea

pârâtei SC G.B.E. SRL, formulată la 18 ianuarie 2011, s-a invocat pe cale

de excepție excepția lipsei calității procesuale active,

excepția lipsei de interes, excepția autorității de lucru

judecat și excepția inadmisibilității.

Așadar, la acest

specific moment procesual al depunerii întâmpinării, reclamanta nu mai are

calitatea procesuală nemaifiind creditoare.

Cu privire la interes,

fiind satisfăcut dreptul de creanță al reclamantei-creditoare,

dispare caracterul de actualitate al interesului reclamantei. În contextul

celor prezentate, interesul judiciar al reclamantei, lipsit fiind de

majoritatea elementelor definitorii si a atributelor existențiale,

rezultă în mod cert si neechivoc că nu se mai justifică.

Cu privire la

excepția puterii de lucru judecat, s-a menționat că prin

sentința civilă nr. 220PICC din 26 octombrie 2010, Tribunalul

Timiș, Secția comercială, a statuat în mod definitiv că

proiectul de divizare a respectat cerințele impuse de art. 241 lit. c)-j)

din Legea nr. 31/1990, admițând cererea de divizare parțială a

pârâtei 1 și înființarea societăților pârâte 2 și 3.

Cu privire la

inadmisibilitate, pârâta a arătat că după modul cum a fost

formulată, dezvoltată și susținută, acțiunea

reclamantei este inadmisibilă, întrucât nu o acțiune în

anulabilitate/anulare trebuia promovată, ci o eventuală opoziție

la divizare, context în care procedura de urmat, respectiv adresabilitatea

opoziției ar fi trebuit, conform legii, să se îndrepte către

O.R.C Timiș, nicidecum direct Tribunalului Timiș, Secția

comercială, așa cum a procedat în prezenta speță

reclamanta.

În drept, pârâta a

invocat dispozițiile art. 115, art. 166 C. proc. civ., art. 238 – 251 din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinarea

pârâtelor SC B. SRL și SC  B. SRL, formulată la data de 18 ianuarie

2011, s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Instanța a respins

la termenul de judecată din 1 martie 2011 excepțiile invocate de

pârâte.

Prima

instanță, prin hotărârea apelată, a reținut că

cererea este întemeiată pentru următoarele motive:

Operațiunea de

divizare efectuată de pârâta SC G.B.E. SRL nu respectă

dispozițiile imperative ale art. 250

1

din Legea nr. 31/1990,

iar cauza sa este ilicită.

Prima instanță

a făcut referire la art. 238 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990,

arătând că: „Divizarea este operațiunea prin care: a) o

societate, după ce este dizolvată fără a intra în

lichidare, transferă mai multor societăți totalitatea

patrimoniului său, în schimbul repartizării către

acționarii societății divizate de acțiuni la

societățile beneficiare și, eventual, al unei plăți în

numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel

repartizate;…..”, iar potrivit art. 250

1

„Prevederile prezentului

capitol referitoare la divizare, cu excepția art. 250 alin. (1) lit. c),

se aplică și atunci când o parte din patrimoniul unei

societăți se desprinde și este transferată ca întreg uneia

sau mai multor societăți existente ori unor societăți care

sunt astfel constituite, în schimbul alocării de acțiuni sau părți

sociale ale societăților beneficiare către: a) acționarii

sau asociații societății care transferă activele

(desprindere în interesul acționarilor ori asociaților); sau b)

societatea care transferă activele (desprindere în interesul

societății).”.

Tribunalul a apreciat

că rezultă, fără echivoc, necesitatea ca, la noua sau noile

societăți înființate, asociații să devină și

asociații societății care se divide or, așa cum

rezultă din proiectul de divizare nici pârâta SC G.B.E. SRL și nici

asociații J.B.N.C. și S.I.P. nu devin în urma acestei operațiuni

asociați ai SC B. SRL și SC B. SRL.

Apoi, potrivit art. 966 C. civ., obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau

nelicită nu poate avea nici un efect.

S-a considerat că,

în speță, așa cum rezultă dintr-o prezumție

simplă, motivul determinant pentru care asociații pârâtei SC G.B.E.

SRL au hotărât divizarea societății a fost acela de a evita

executarea silită a patrimoniului societății de către

creditorii săi, în primul rând societatea reclamantă, așa cum

rezultă din dosarele execuționale demarate de aceasta și care

vizau o creanță certă, lichidă și exigibilă a

acesteia, anterioară hotărârii privind divizarea

societății.

Prin proiectul de

divizare, bunurile proprietatea societății care se divide se

transferă în patrimoniul societăților care se

înființează.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta SC G.B.E. SRL, solicitând admiterea

acestuia, schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii

acțiunii reclamantei.

Conform încheierii nr.

384 din 03.03.2011, împotriva pârâtei-apelante SC G.B.E. SRL, Tribunalul

Timiș a dispus deschiderea procedurii simplificate de

insolvență, fiind desemnat lichidator judiciar, practician în

insolvență SCP C.L. SPRL.

Examinând apelul

declarat de pârâta SC G.B.E. SRL, prin lichidator judiciar C.L. SPRL, prin

prisma motivelor de apel invocate, a dispozițiilor art. 295 alin. (1) C.

proc. civ., Curtea a reținut că apelul pârâtei este întemeiat, urmând

să fie admis, având în vedere următoarele considerente:

Se reține că,

potrivit art. 251 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile

comerciale, modificată și republicată, divizarea poate fi

declarată nulă, doar dacă nu a fost supusă controlului

judiciar, conform art. 37 din lege, sau dacă hotărârea uneia din

adunările generale care au votat proiectul de divizare este nulă.

Art. 243 din Legea nr.

31/1990 privind societățile comerciale, modificată și

republicată, prevede faptul că pot face opoziție creditorii

societăților implicate în divizare în condițiile art. 61 din

lege, în termen de 30 de zile de la publicarea proiectului de divizare.

În cauză se

reține că proiectul de divizare a fost supus, conform legii,

controlului judiciar, în conformitate cu art. 37 din Legea nr. 31/1990, prin

sentința civilă nr. 220 din 26.10.2010 pronunțată de

Tribunalul Timiș în dosar nr. xx71/30/2010, iar reclamanta nu a

înțeles să facă opoziție față de proiectul de

divizare, astfel că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.

251 din Legea nr. 31/1990.

Curtea de Apel

Timișoara, Secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 42

din 16 februarie 2012, a admis apelul declarat de pârâta SC G.B.E. SRL, prin

lichidator judiciar C.L. SPRL.

A schimbat în tot

hotărârea atacată, în sensul că:

A respins acțiunea

formulată de reclamanta SC C.G. CO SRL, prin administrator judiciar T.

& Asociații SPRL.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în cadrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta SC C.G. & CO SRL, prin care a solicitat admiterea recursului,

modificarea deciziei atacată, în sensul respingerii apelului declarat de

pârâta SC G.B.E. SRL.

Cererea de recurs a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor, reclamanta a arătat că este principala creditoare a

pârâtei SC G.B.E. SRL, iar la data de 1 iunie 2010 pârâta sus evocată, a

hotărât divizarea sa parțială.

În mod corect a

reținut prima instanță că proiectul nu respectă

cerințele esențiale de formă și fond pentru

operațiunea de divizare.

În speța de

față, prin divizare parțială societatea mamă transmite

aparent, cu titlu gratuit dreptul de proprietate asupra unor bunuri din

patrimoniul societății și cesionează anumite drepturi de

folosință asupra unor autorizații, care sunt inalienabile,

însă operațiunea nu poate fi considerată divizare

parțială, atât timp cât capitalul social al societății

mamă rămâne neschimbat, iar societățile nou înființate

au alți asociați.

Această

operațiune a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor

legale și cu scopul de a frauda interesele creditorilor.

Mai susține

recurenta că nu a avut loc o reducere a capitalului social, ci o reducere

a activului societății.

În concluzie, recurenta

arată că proiectul de divizare nu conține elementele

prevăzute de art. 241 lit. c)-j), astfel încât este nul absolut .

De asemenea, este de

reținut și cauza ilicită a divizării societății

pârâte, care rezultă din formularea proiectului de divizare care

sărăcește gajul general al creditorilor.

În ceea ce privește

considerentele instanței de apel, recurenta arată că nu se

impunea o opoziție împotriva proiectului de divizare, ci o acțiune în

constatarea nulității absolute a proiectului de divizare, întrucât

acesta nu respectă condițiile legale imperative privind forma.

Recursul este

nefondat.

Din analiza criticilor

formulate în raport de hotărârea instanței de apel, se constată

că au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Prin prisma motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a supus analizei instanței de recurs problema legată de cazul în care se poate

exercita acțiunea în anularea divizării în condițiile

îndeplinirii cerinței de control în temeiul art. 37 din Legea nr. 31/1990.

Astfel, Legea nr.31/1990

reglementează cuprinzător divizarea societăților

comerciale.

Divizarea poate fi în favoarea

unei societăți existente sau în favoarea unei noi societăți

care ia ființă.  Hotărârea privind  divizarea se ia de

către adunarea generală, în condițiile de cvorum și

majoritate prevăzute pentru modificarea actului constitutiv.

Astfel, la data de 1 iunie

2010, administratorii SC G.B.E. SRL în calitate de societate divizată au

aprobat divizarea parțială a acestei societăți, prin

împărțirea patrimoniului acesteia către SC B. SRL și SC B.

SRL.

Proiectul de divizare a fost

publicat în Monitorul Oficial nr. 3122 din 16 iulie 2010.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, petenta SC G.B.E. SRL a

solicitat să se constate legalitatea hotărârii divizării și

a actului constitutiv modificator și să se dispună înregistrarea

acestora în registrul comerțului.

Tribunalul Timiș,

Secția comercială și de contencios administrativ, prin

sentința civilă nr. 220/PICC din 26 octombrie 2010, a admis cererea formulată de petentă având ca obiect divizare și a constatat

legalitatea hotărârii de divizare parțială, conform proiectului

de divizare publicat în Monitorul Oficial nr. 3122 din 16 iulie 2010, partea a

IV-a.

În aceste condiții, este

corectă premisa de la care pornește instanța de apel, în sensul

că a fost efectuat controlul legalității proiectului de divizare,

în condițiile art. 37 din Legea nr. 31/1990.

Nulitatea divizării are un

caracter excepțional, iar exercitarea acestei acțiuni este

permisă în două cazuri strict și limitativ prevăzute de

lege, respectiv divizarea să nu fi fost suspusă unui control judiciar

în conformitate cu dispozițiile art. 37 din Legea nr. 31/1990 sau

hotărârea uneia dintre adunările generale care au votat proiectul

divizării să fie nulă sau anulabilă.

În raport de aceste

precizări, se constată că în situația în care a existat un

control al judecătorului delegat asupra regularităților

proiectului de divizare, acestea nu mai pot fi invocate ulterior, ca motive de

nulitate a divizării.

În consecință,

nulitatea divizării nu mai poate analizată în raport îndeplinirea

cerințelor cerute de art. 251 din Legea nr. 31/1990.

De asemenea, în mod legal a

constatat instanța de apel că nici cel de al doilea caz de nulitate a

divizării nu este incident în cauză, întrucât

recurenta-reclamantă nu a formulat opoziție față de

proiectul de divizare.

În ceea ce privește

motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că invocarea acestuia s-a făcut din punct de vedere formal,

fără a fi prezentate criticile care să permită analiza

legalității hotărârii din acest punct de vedere.

Trecând peste acest

aspect, se constată că potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ.,

soluția dată în apel, conține motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței în a aprecia că s-au adus critici

nefondate sentinței fondului.

În raport de aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.ă, recursul a

fost respins ca nefondat.