ÎCCJ, decizie (scj.ro #83095)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83095) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Divizarea societăților comerciale.
Obligativitatea întocmirii proiectului de divizare. Imposibilitatea instanței
de a se substitui voinței asociaților
Cuprins pe materii : Drept comercial. Fuziunea
și divizarea societăților
Index alfabetic : divizare
-
abuz de drept
Legea
nr
. 31/1990,
art
.
238-art.241
Legea
nr
. 26/1990,
art
. 1
C.
civ
.,
art
. 1077
Proiectul
de divizare este emanația voinței societăților implicate și trebuie să cuprindă
cerințele prevăzute de
art
. 241 din Legea
nr
. 31/1990 pentru a constitui un act juridic apt să pună
bazele reorganizării unei societăți comerciale.
În
contextul în care nu a fost întocmit un proiect de divizare care să
cuprindă cerințele prevăzute de
art
. 241 din
Legea
nr
. 31/1990 instanța nu se poate
substitui voinței asociaților în sensul de a obliga societatea să semneze
un proiect de divizare.
Secția comercială, Decizia
nr
.
2739 din 15 septembrie 2010
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului
Arad
reclamantul
C.V. în calitate de asociat al SC A.D.E.
SRL
Arad
a chemat în judecată pe asociatul SC K.LLC,
solicitând instanței să dispună continuarea procedurii de divizare a SC A.D.E.
SRL începută de asociați prin hotărârea
nr
. 19/2007 a
Adunării Generale a Acționarilor și înscrierea la Oficiul Registrul Comerțului
de pe lângă Tribunalul
Arad
a convenitelor modificări
conform divizării.
Ulterior,
reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că solicită obligarea pârâtei SC
K.LLC să semneze proiectul de divizare întocmit de reclamant, iar în caz de
refuz, sentința să țină loc consimțământului și semnăturii asociatului pârât,
cu obligarea Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul
Arad
să efectueze cuvenitele mențiuni.
Prin
sentința
nr
. 941/2009 pronunțată de Tribunalul
Arad
a fost admisă excepția inadmisibilității și pe cale de
consecință a fost respinsă acțiunea precizată.
În motivarea sentinței, instanța a
reținut în esență că hotărârea A.G.A. a SC A.D.E. SRL
Arad
nr
. 19/2007 este doar o hotărâre de principiu
nefiind
înregistrată la registrul comerțului iar
operațiunile prevăzute de
art
. 238-239 din Legea
nr
. 31/1990 privind diviziunea nu au fost efectuate.
Societățile
beneficiare nu au fost încă constituite și nu există nici un element care să
dovedească intenția reclamantului și a pârâtei cu privire la societatea care se
va înființa, structura, forma de organizare, capitalul social, sediul,
etc
.
Deși unul din capetele de cerere ale acțiunii vizează obligarea pârâtei la
semnarea proiectului de divizare, acesta nu există, fiind confundat cu raportul
de evaluare al patrimoniului societății la nivelul octombrie 2000.
Împotriva sentinței menționate mai sus a
formulat apel reclamantul C.V. iar prin decizia
nr
.
158/2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost respins ca
nefondat
apelul declarat împotriva sentinței
nr
. 941/2009 pronunțată de Tribunalul
Arad
.
În motivarea
deciziei,instanța
de apel a reținut în esență că în mod corect prima instanță a reținut că
niciuna
din condițiile prealabile pentru divizare nu sunt
îndeplinite. Instanța nu se poate substitui voinței asociaților în sensul de a
obliga societatea pârâtă, care are drepturi egale cu reclamanta, să semneze
proiectul de divizare care însă nici nu a fost întocmit, așa cum recunoaște
reclamantul apelant prin motivele de apel, arătând că proiectul de divizare nu
a fost întocmit din cauza neînțelegerilor intervenite între cei doi asociați cu
privire la modalitatea de întocmire a acestuia.
În cauză nu au fost îndeplinite cerințele
prevăzute de lege ca fiind premergătoare pentru întocmirea unui proiect de
divizare și pentru operațiunea de divizare însăși, prevăzute de
art
. 203, 238, 231 din Legea
nr
.
31/1990 și
art
. 1 din Legea
nr
.
26/1990.
Abuzul de majoritate cât și de minoritate,
invocat de apelantul reclamant, este sancționat atât de jurisprudența franceză
cât și de cea românească, dar în speță nu poate fi vorba de abuz de
majoritate sau minoritate în condițiile în care cei doi asociați ai
SC A.D.E. SRL dețin cote egale de
participare.
Împotriva
deciziei comerciale nr.158/2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a formulat
recurs reclamantul C.V., solicitând instanței ca în baza dispozițiilor
art
. 304
pct
. 8 și 9 C.
proc
.
civ
. raportat la
art
. 312 C.
proc
.
civ
. să admită recursul, să caseze decizia
recurată
cu trimiterea cauzei spre
rejudecare
la Tribunalul
Arad
pentru „continuarea procedurii de
diviziune”.
A
arătat că în mod greșit s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute
de lege ca fiind premergătoare divizării deoarece în realitate asociații SC
A.D.E. SRL, și-au dat consimțământul și au început procesul de divizare a
societății, care apoi a fost oprit de către asociatul SC K.LLC, cu
rea-credință, săvârșind un abuz de drept.
Instanța
de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv ambele instanțe au
interpretat acțiunea ca fiind o cerere de divizare a societății împotriva
voinței intimatei SC K.LLC, ceea ce este fals, deoarece cei doi asociați au
fost de acord cu divizarea, neînțelegerile ivindu-se doar cu privire la
divizarea în natură a terenurilor și acest diferend trebuia rezolvat de cele
două instanțe.
Instanța
putea dispune continuarea procedurii divizării și obligarea pârâtei intimate să
semneze proiectul de divizare, fiind vorba de obligația de a face prevăzută de
art
. 1077
C.civ
.
Acțiunea
a fost fundamentată pe teoria abuzului de drept iar prima instanță nu a motivat
împrejurarea pentru care a respins aplicabilitatea teoriei abuzului de drept.
Instanța de apel a considerat în mod eronat că teoria abuzului de drept
nu este aplicabilă speței.
Este
evident că în speță este vorba de abuz de drept în condițiile în care asociatul
SC K. LLC după ce și-a dat consimțământul la divizare, adoptă o poziție de
blocaj, având pretenții absurde și împiedicând astfel continuarea procedurii de
divizare.
Intimata SC K. LLC a formulat
întâmpinare prin care a solicitat în esență respingerea recursului ca
nefondat
, arătând că motivele invocate de recurentă nu se
încadrează în dispozițiile
art
. 304
pct
. 8 și 9 C.
proc
.
civ
.
Asociații
apreciază suveran asupra oportunității de divizare, pe baza proiectului
publicat în condițiile
art
. 242 din Legea
nr
. 31/1990, dar în cauză nu există elaborat un astfel de
proiect iar instanța nu se poate substitui voinței adunării generale.
Analizând
decizia
recurată
în raport de criticile formulate și
temeiurile de drept invocate, Înalta Curte a constatat că recursul este
nefondat
.(…)
Motivul
de recurs prevăzut de
art
. 304
pct
.
8 C.
proc
.
civ
., vizează
nelegalitatea
hotărârii în cazul în care, deși
rezultă fără dubiu natura actului juridic dedus judecății, ori înțelesul lui,
instanța de apel prin interpretarea greșită dată acestuia îi alterează în mod
substanțial natura sau înțelesul lămurit, vădit neîndoielnic. Recurentul
C.V. invocând acest motiv l-a asociat greșitei interpretări a cererii de
chemare în judecată motiv ce poate fi încadrat în dispozițiile
art
. 304
pct
. 6 C.
proc
.
civ
., dar ambele instanțe
s-au pronunțat în limitele investirii prin cererea de chemare în judecată cu
respectarea principiului disponibilității ținând cont și de precizarea la
acțiune formulată de reclamant.
S-a
reținut că instanța de apel a dat o corectă interpretare și a făcut o corectă
aplicare a prevederilor legale incidente, respectiv dispozițiile
art
. 204,
art
. 238,
art
. 241 din Legea
nr
. 31/1990 și
art
. 1 din Legea
nr
.
26/1990.
Astfel,
divizarea societăților comerciale este din punct de vedere
economico-organizatoric o operațiune de reorganizare a persoanei juridice care
se hotărăște de Adunarea Generală a Acționarilor conform
art
.
239 din Legea
nr
. 31/1990.
Proiectul de divizare întocmit cu
respectarea dispozițiilor
art
. 241 din Legea
nr
. 31/1990 reprezintă o propunere ce trebuie aprobată de
asociații societății implicate în respectiva operațiune.
Din
perspectivă juridică, proiectul de divizare este emanația voinței societăților
implicate și trebuie să cuprindă cerințele prevăzute de
art
.
241 din Legea
nr
. 31/1990 pentru a constitui un act
juridic apt să pună bazele reorganizării unei societăți comerciale.
În
contextul în care nu a fost întocmit un proiect de divizare care să
cuprindă cerințele prevăzute de
art
. 241 din
Legea
nr
. 31/1990 instanța nu se poate
substitui voinței asociaților în sensul de a obliga societatea să semneze
un proiect de divizare.
În
procesul divizării se întâlnește un complex de drepturi și obligații aparținând
unor persoane diverse, motiv pentru care descrierea și repartizarea exactă a
activelor și pasivelor reprezintă o cerință esențială, iar asociații apreciază
suveran asupra operațiunii de divizare pe baza unui proiect publicat în
condițiile
art
. 232 din Legea
nr
.
31/1990.
Recurentul
nu este creditor al intimatei pentru a putea solicita în temeiul
art
. 1077 C.
civ
. obligarea
acesteia să semneze un proiect de divizare care nu a fost întocmit și publicat
în condițiile
art
. 241-242 din Legea
nr
. 31/1990, ambele părți litigante fiind asociate cu cote
egale de participare ai SC A.D.E. SRL.
Nu
poate fi vorba nici de abuz de drept așa cum susține recurenta în contextul în
care atât recurentul cât și intimata sunt asociați cu cote egale de participare
ai societății supuse divizării.(…)
Față
de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul
art
.
312 C.
proc
.
civ
., a
respins recursul declarat de C.V.
împotriva deciziei civile
nr
.
158 din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, Secția comercială, ca
nefondat
.