ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1137/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1137/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

penale de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 342/ A din 14

noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au fost admise

apelurile inculpaților F.G. și Ț.G.

S-a desființat, în

parte, decizia apelată și rejudecând:

S-a schimbat

încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul F.G. a fost condamnat

prin sentința apelată din infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (2) rap.

la art. 10 din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) rap. la art. 10

din Legea nr. 143/2000 în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art.

3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul F.G. la pedeapsa

de 7 ani închisoare.

În baza art. 65 C.

pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 3

ani.

În baza art. 71 C.

pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 3 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa

de 10 ani închisoare.

În baza art. 65 C.

pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 5

ani.

În baza art. 71 C.

pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele principale, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

În baza art. 35 alin.

(3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea,

constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei rezultante.

În baza art. 71 C.

pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe

durata executării pedepsei principale.

A fost înlăturată

dispoziția de confiscare, luată în temeiul art. 17 alin. (1) și art. 18 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, a sumelor de 1445 euro, 815 lei și 10 dolari S.U.A.

de la inculpatul F.G. și a sumei de 50 lei de la inculpatul Ț.G.

S-au restituit

inculpatului F.G. sumele de bani consemnate la CEC, după cum urmează:

- 1445 euro conform recipisei

de consemnare seria TA din 23 martie 2011, aflată la fila 71 din dosarul de

urmărire penală;

- 815 lei conform recipisei

de consemnare seria TA din 23 martie 2011, aflată la fila 69 din dosarul de

urmărire penală;

- 10 dolari S.U.A.

conform recipisei de consemnare TA din data de 23 martie 2011, aflată la fila

66 din dosarul de urmărire penală.

S-a restituit

inculpatului Ț.G. suma de 50 lei consemnată la CEC conform recipisei seria TA din 23 martie  2011 aflată la fila 64 din dosarul de urmărire penală.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale.

În baza art. 381 C.

pen. a fost dedusă perioada reținerii și arestării preventive pentru inculpații

F.G. și Ț.G., de la 17 martie 2011 la zi și a fost menținută starea de arest preventiv

pentru ambii inculpați.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariile parțiale,

în cuantum de câte 25 lei, cuvenite apărătorilor din oficiu ai inculpaților,

pentru studiul dosarului la termenul din 12 august 2011, urmează a fi suportate

din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că prin sentința penală nr. 391/ F din 4

mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul

disp. art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 10 din Legea

nr. 143/2000, rap la art. 320

1

pct. 7 C. proc. pen., a fost

condamnat inculpatul F.G., la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b)

C. pen., în condițiile disp. art. 65 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art.

71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art.

3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 10 din Legea nr. 143/2000,

raportat la art. 320

1

pct. 7 C. proc. pen., a fost condamnat

inculpatul F.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.,

în condițiile disp. art. 65 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art.

71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

Conform disp. art. 33

lit. a), 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează a executa pedeapsa cea mai grea

de 10 (zece) ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art.

71 și 64 alin. (1) lit. a) teze a II-a lit. b) C. pen.

Conform dispozițiilor

art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar

conform disp. art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii

și arestării preventive de la 17 martie  2011 la zi.

În temeiul disp. art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 320

1

pct. 7

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul Ț.G., la pedeapsa de 7 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a lit. b) C. pen., în condițiile disp. art. 65 alin. (2) C. pen. cu

aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1)  lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art.

3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 320

1

pct. 7

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul Ț.G. la pedeapsa de 10 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a lit. b) C. pen.

Conform disp. art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează a executa pedeapsa cea mai

grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art.

71 C. pen. și art. 64 alin. (1)  lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

Conform disp. art. 350

C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar conform disp. art.

88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării

preventive de la 17 martie  2011 la zi.

În temeiul disp. art.

17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat cantitatea de 491, 29 grame heroină și 5,78 grame heroină, indisponibilizate la IGPR-DCJSEO conform dovezii seria H.

În temeiul disp. art.

17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea

sumei de 1445 euro, 815 lei și 10 dolari S.U.A. de la inculpatul F.G. și

consemnate la CEC conform recipisei seria TTF, seria TTFA și TA din data de 23

martie 2011 și confiscarea sumei de 50 de lei de la inculpatul Ț.G.

indisponibilizată la CEC conform recipisei seria TA din 23 martie 2011.

Au fost obligați

inculpații la cate 3.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Instanța de fond a

reținut că inculpații au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv,

astfel: F.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 10

din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și Ț.G. pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din legea nr. 143/2000

și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen., reținându-se că în dimineața zilei de 17 martie 2011, în jurul

orelor 4,45, trenul rapid care circula pe ruta Sofia - Ruse - București a oprit

în stația Giurgiu - Nord. Cu ocazia controlului efectuat de lucrătorii de

poliție, cei doi inculpați au încercat să forțeze dispozitivul instalat și să

coboare din tren, motivând că doresc să ia un taxi până la București. Fiind imobilizați și percheziționați corporal în prezența martorilor-asistenți P.S.F.

și B.N., asupra inculpatului Ț.G. s-a găsit în partea dorsală, prins de cureaua

pantalonilor, un pachet de formă dreptunghiulară, de forma unei cărămizi,

învelită în scotch de culoare maronie ce conținea o substanță pulverulentă.

Inculpatul a precizat

că nu știe ce conține pachetul care i-a fost dat spre păstrare de inculpatul F.G.

Potrivit raportului

de constatare tehnico-științifică din 17 martie 2011, pachetul conținea

cantitatea de 500,82 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol.

Inculpatul F.G. a

precizat că avea nevoie de bani pentru a achita un împrumut garantat de o rudă

cu ipoteca instituită asupra casei, și a decis să se ocupe cu vânzarea de

droguri. Prin intermediul unui cunoscut al său, I.V., a cunoscut un cetățean

bulgar, cunoscut sub porecla de K., care locuiește în Ruse și care s-a arătat

disponibil să intermedieze obținerea unor cantități de droguri. Anterior datei

de 16 martie 2011, inculpatul F.G., conform declarației sale, a mai cumpărat

droguri de la acel cetățean bulgar - respectiv heroină.

Inculpatul Ț.G. se

cunoștea cu inculpatul F.G. din copilărie. L-a însoțit pe inculpatul F.G. în

Bulgaria pentru a transporta drogurile, pentru o anumită sumă de bani.

În faza de urmărire

penală, au fost audiați inculpații F.G. și Ț.G., martorii-asistenți P.S.F. și B.N.,

s-a întocmit procesul-verbal de depistare a inculpaților F.G. și Ț.G. în timp

ce dețineau cantitatea de 500,82 grame heroină și s-a efectuat raport de

constatare tehnico-științifică din 17 martie 2011.

Inculpații au

solicitat și instanța de fond a încuviințat ca judecarea cauzei să se facă pe

baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care și le-au însușit

și recunoscut și, totodată, cu aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen., aceștia recunoscând săvârșirea faptelor reținute în actul de

sesizare a instanței.

Tribunalul, din

analiza probatoriului administrat în faza de urmărire penală, a constatat că

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor, așa cum au fost

reținute în rechizitoriu și că aceste infracțiuni au fost săvârșite de

inculpați.

Cu privire la

individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, prevăzute de art. 72 C. pen.,

în raport de gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite-infracțiuni

care aduc atingere relațiilor sociale ocrotite de legea penală referitoare la

sănătate și chiar viață, la modul de săvârșire al acestora, la perseverența

infracțională, în ceea ce privește pe inculpatul F.G., cât și de persoana

inculpaților care au dat dovadă de sinceritate, au familie, au mai săvârșit

fapte penale pentru a căror pedepse a intervenit reabilitarea judecătorească,

inculpatul Ț.G. era taximetrist, inculpatul F.G. - fără ocupație, Tribunalul a

apreciat că rolul educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unor

pedepse al căror cuantum va fi orientat către minim.

Instanța de fond a

constatat că pedepsele aplicate inculpaților atrag existența unor nedemnități

în exercitarea drepturilor de natură electorală, respectiv de a fi aleși în

autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o

funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe perioada executării

pedepselor.

Împotriva acestei

decizii au declarat apel inculpații F.G. și Ț.G., solicitând admiterea

apelului, desființarea sentinței penale apelate și reducerea cuantumului

pedepselor aplicate.

Inculpatul F.G., prin

apărător, a solicitat schimbarea de încadrare juridică a faptei, în sensul pus

în discuție de instanță, din oficiu, urmând a se reține în sarcina acestuia

doar infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art.

3 alin. (1) și (2) din aceeași lege, fără reținerea infracțiunii prev. de art. 10

din legea menționată.

Totodată, a solicitat

reindividualizarea pedepsei aplicate, raportat la schimbarea de încadrare juridică

a faptei, prin înlăturarea disp. art. 10 din Legea nr. 143/2000, dar și la

circumstanțele personale ale acestuia, astfel cum rezultă din referatul de

evaluare psihosocială, din înscrisurile medicale și caracterizările depuse la

dosar.

Nu în ultimul rând,

în susținerea apărării, invocă poziția procesuală sinceră a inculpatului, dar

și gradul de participare la săvârșire faptelor.

Inculpatul Ț.G., prin

apărător, a solicitat redozarea pedepsei aplicate, în sensul diminuării

cuantumului acesteia, reținând criteriile generale de individualizare a

pedepsei, prev. de art. 72 C. pen., circumstanțele atenuante, prev. de art. 74 lit.

a) și c) C. pen., dar și circumstanțele personale ale inculpatului, sens în

care arată că are un copil în întreținere.

În apel s-a realizat

evaluarea psiho-socială a inculpaților, concretizată în depunerea la dosar a

referatelor întocmite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

București și au fost administrată proba cu înscrisuri în circumstanțiere pentru

ambii apelanți (filele 110-117).

Examinând sentința

penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub

toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 371 C.

proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

Printr-o temeinică și

obiectivă evaluare a probatoriului administrat în faza de urmărire penală,

instanța de fond a stabilit o situație de fapt ce corespunde întocmai

împrejurărilor ce rezultă din mijloacele de probă existente în dosar.

Totodată, tribunalul

a stabilit, fără să existe vreun dubiu, că inculpații au săvârșit faptele

pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și a reținut, în mod just,

vinovăția acestora.

Curtea, reexaminând

cauza în virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate de

inculpați, a constatat că săvârșirea, cu vinovăție, a infracțiunilor de trafic

și trafic internațional de droguri de mare risc, deduse judecății, în

modalitatea reținută prin hotărârea instanței de fond este confirmată, dincolo

de orice îndoială rezonabilă, de probe certe și legal administrate.

Astfel, declarațiile

inculpaților prin care au recunoscut săvârșirea faptelor și au descris

modalitatea de săvârșire se coroborează cu declarațiile martorilor P.S.F. și B.N.,

procesul-verbal de depistare a inculpaților F.G. și Ț.G. în timp ce dețineau

cantitatea de 500,82 grame heroină și raportul de constatare

tehnico-științifică din 17 martie 2011.

Mijloacele de probă

menționate confirmă că la data de 17 martie 2011, în jurul orelor 4:45, cu

ocazia controlului efectuat de lucrătorii de poliție în trenul rapid care

circula pe ruta Sofia - Ruse - București, oprit în stația Giurgiu - Nord, au

fost depistați cei doi inculpați și ca urmare a percheziționării corporale a

acestora, în prezența martorilor - asistenți P.S.F. și B.N., asupra

inculpatului Ț.G. s-a găsit, prins de cureaua pantalonilor, în partea dorsală,

un pachet de formă dreptunghiulară conținând 500,82 grame heroină.

Inculpații au

recunoscut comiterea faptelor în modalitatea faptică descrisă în actul de

sesizare a instanței, astfel că judecarea cauzei în fond s-a realizat în

procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

alin. (1) C. proc.

pen.

De altfel, prin

motivele de apel, inculpații nu au criticat hotărârea instanței de fond din

perspectiva situației de fapt reținute.

Apreciind că probele

administrate confirmă săvârșirea de către inculpați a faptelor descrise, Curtea

a reținut că, în drept, acestea întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de trafic și trafic internațional de droguri de mare risc, prev.

de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

săvârșite în concurs real.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul F.G., Curtea a constatat că a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea a trei infracțiuni, respectiv pentru infracțiunile prev. de art. 2 alin.

(1) și (2), art. 3 alin. (1) și (2) și art. 10 din Legea nr. 143/2000, iar

instanța de fond l-a condamnat doar pentru două infracțiuni, și anume pentru

infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (2) rap la art. 10 și art. 3 alin.

(1) și (2) rap. la art. 10 din Legea nr. 43/2000.

În conformitate cu

decizia nr. 38 din 2008 pronunțată în recurs în interesul legii de Secțiile

Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, fapta de organizare, conducere

sau finanțare a acțiunilor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000

constituie o infracțiune distinctă, prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 și

nu o formă agravată a infracțiunilor prevăzute la art. 2-9 din aceeași lege.

Cum însă singurele

apeluri declarate sunt cele ale inculpaților, nu va valorifica această

constatare, deoarece ea ar determina o agravare a situației inculpatului F.G.,

contrar prevederilor art. 372 C. proc. pen.

Prin urmare, având în

vedere că parchetul nu a declarat apel, iar situația juridică a inculpatului F.G.

nu poate fi agravată în propria cale de atac, Curtea a schimbat încadrarea

juridică a faptelor pentru care inculpatul F.G. a fost condamnat prin sentința

apelată din infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (2) rap. la art. 10 din

Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) rap. la art. 10 din Legea nr. 143/2000

în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000.

Analizând cauza din

perspectiva criticilor formulate de inculpați, vizând individualizarea

pedepselor aplicate, Curtea a constatat că instanța de fond a avut în vedere

gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite (infracțiuni care aduc

atingere relațiilor sociale ocrotite de legea penală referitoare la sănătate și

chiar viață persoanelor cărora drogurile le erau destinate), modul concret de

comitere al acestora, perseverența infracțională (în ceea ce privește pe

inculpatul F.G.), cât și de persoana inculpaților care au dat dovadă de

sinceritate, au familie, apreciind, în mod just, că rolul educativ al pedepsei

poate fi atins prin aplicarea unor pedepse al căror cuantum va fi orientat

către minim.

Astfel, prin

aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., minimul

pedepsei pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc

este de 10 ani închisoare, iar pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare

risc este de 6 ani și 8 luni închisoare.

Reevaluând în aceste

coordonate generale pedepsele aplicate fiecărui inculpat, Curtea a constatat că

aplicarea unor pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege este suficientă

pentru reeducarea lor, având în vedere limita minimă ridicată prevăzută de lege

pentru traficul de droguri de mare risc și traficul internațional de droguri de

mare risc, dar și ansamblul elementelor relevante în procesul de

individualizare.

Astfel, faptele

concrete imputate inculpaților constau în introducerea în țară a cantității de 500,82 grame heroină, destinată vânzării, fapte cu un grad de pericol social relativ ridicat având în

vedere consecințele negative ale consumului de droguri asupra sănătății

publice. Totodată, motivația exclusiv pecuniară a activității infracționale

imprimă faptelor o periculozitate sporită, ce trebuie avută în vedere la

individualizarea pedepsei.

Pe de altă parte,

Curtea a avut în vedere și cantitatea semnificativă de droguri introduse în

țară și destinate traficului, dar și rolul favorizant al dependenței de jocuri

și pariuri sportive în ceea ce-l privește pe inculpatul F.G. și asocierea cu

persoane cu comportament criminogen a inculpatului Ț.G., astfel cum a fost

relevat prin referatele de evaluare efectuate în apel.

Împrejurarea de fapt

a recunoașterii de către inculpați a săvârșirii faptelor și a modalităților de

comitere a fost evidențiată prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen. Această atitudine procesuală a inculpaților nu mai poate fi

valorificată ca reprezentând circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.

74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece ar însemna ca, aceleiași situații de

fapt, să i se acorde o dublă valență juridică, ceea ce nu a fost în intenția

legiuitorului.

În condițiile

existenței acordului de vinovăție al inculpaților, art. 320

1

C.

proc. pen. se aplică cu prioritate față de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.,

deoarece, din punct de vedere procedural, conduce la soluționarea cu celeritate

a cauzei, iar din punct de vedere al dreptului substanțial, constituie o cauză

legală de reducere a limitelor de pedeapsă.

De altfel, având în

vedere caracterul pur formal al poziției de recunoaștere a faptelor (neechivoc

stabilite pe baza altor mijloace de probă), Curtea a apreciat că în cauză nici

nu s-ar fi justificat reținerea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., în cazul

celor doi inculpați.

În ceea ce privește

solicitarea acestora de a li se reține ca circumstanță atenuantă comportarea

bună anterioară comiterii faptelor, Curtea nu a apreciat întemeiată o eventuală

valorificare a circumstanțelor personale în raport de dispozițiile art. 74 alin.

(1) lit. c) C. pen., deoarece conduita anterioară a apelantului F.G. nu a fost

constant conformă normelor de drept ( inculpatul F.G. fiind anterior

condamnat), iar manifestările inculpaților în plan social (împrejurarea că au o

bună conduită, au avut ocupație) nu rezultă a fi esențial pozitive, într-o

asemenea măsură încât să justifice reducerea pedepselor.

Totodată, situația

familială a inculpaților nu are o relevanță deosebită în raport de celelalte

date personale iar afecțiunile grave de care suferă inculpatul F.G. nu pot fi

valorificate, în mod esențial, în acest cadru procesual, așa încât Curtea

concluzionează că pedepsele minime prevăzute de lege, sunt proporționale cu

gravitatea faptelor, dar și cu circumstanțele personale ale inculpaților.

Așadar, Curtea a

achiesat în totalitate la argumentele instanței de fond și a apreciat că prin

condamnarea inculpaților la pedepse reprezentând minimul prevăzut de lege, se

poate asigura realizarea scopului preventiv al pedepsei, în conformitate cu

dispozițiile art. 52 C. pen.

În consecință, în

privința individualizării pedepselor aplicate, Curtea a apreciat nefondate

criticile apelanților inculpați, constatând că pedepsele aplicate, prin cuantum

și modalitate de executare, au fost corect stabilite.

Sub aspectul măsurii

de siguranță a confiscării speciale dispuse de către instanța de fond,

reevaluând ansamblul probator existent, Curtea a constatat următoarele:

În privința sumelor

de bani confiscate de la apelanții inculpați măsura este neîntemeiată.

Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000,

măsura confiscării sumelor de bani obținute din valorificarea drogurilor poate

fi dispusă numai prin raportare la acelea care au făcut obiectul infracțiunilor

deduse judecății.

Așadar, sumele de

bani ce fac obiectul măsurii confiscării trebuie să provină din săvârșirea

infracțiunilor imputate inculpaților.

Prin urmare, este

lipsită de suport legal o eventuală confiscare a sumelor ce depășesc nivelul

celor anterior menționate, chiar dacă ar exista indicii că ele provin din

comiterea unor fapte similare, dar care nu au făcut obiectul cercetărilor.

Din perspectiva

acestor considerente, cum drogurile introduse în România nu au fost valorificate

în vederea obținerii unor sume de bani, este lipsită de suport măsura

confiscării sumelor de 1445 euro, 815 lei și 10 dolari S.U.A. de la inculpatul F.G.

și a sumei de 50 lei de la inculpatul Ț.G. ridicate cu ocazia percheziției

corporale asupra acestora, sume ce trebuie restituite apelanților.

Împotriva acestei

hotărâri au formulat recurs inculpații F.G. și Ț.G.

Inculpatul F.G. a

criticat soluția ca netemeinică, solicitând în baza cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. reindividualizarea pedepsei.

Inculpatul Ț.G. a

criticat soluția ca netemeinică și nelegală solicitând schimbarea încadrării

juridice a faptei comise de inculpat doar în dispozițiile art. 3 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000, fără reținerea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000 și reindividualizarea pedepsei.

A invocat cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 17 C. proc. pen.

Înalta Curte,

analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, cât și a cazurilor

care, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se

pot lua în considerare din oficiu de către instanță, constată că recursurile

formulate sunt nefondate.

Inculpatul Ț.G. a

criticat decizia penală pentru nelegalitate, întrucât i s-au reținut în sarcină

două infracțiuni, cea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

și cea prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, deși fapta

incriminată în art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 nu reprezintă

decât o agravantă a infracțiunii prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143 și ca urmare o absoarbe pe aceasta din urmă.

Înalta Curte

apreciază că în decizia penală a fost corect stabilită încadrarea juridică a

faptelor, criticile invocate de inculpat prin apărător neputând fi reținute de

instanță.

Ca urmare a

controlului efectuat la 17 martie 2011, la ora 4:45 în trenul rapid care

circula pe ruta Sofia – Ruse - București, inculpatul a fost depistat deținând

500,82 grame heroină.

Fapta întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 în varianta transportului, dar și pe cele ale art. 3 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 în varianta introducerii în țară.

Nu se poate susține

că infracțiunea reglementată în art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

este o variantă agravată a infracțiunii prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) întrucât

cele mai multe din variantele acesteia din urmă (cultivarea, producerea,

fabricarea, extragerea, prepararea) nu se pot regăsi în elementul material al

infracțiunii reglementate în art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce privește

pedepsele fixate pentru infracțiunile reținute în sarcina celor doi inculpați,

Curtea apreciază că în raport de gravitatea concretă a faptei săvârșite, de

cantitatea mare de droguri introduse în țară, dar și de circumstanțele

personale, acestea sunt apte pentru atingerea scopurilor prevăzute în art. 52 C.

pen.

O reducere a

cuantumului pedepselor aplicate ar avea drept efect o înfrângere a exigențelor

impuse de prevenția generală și prevenția specială.

De aceea, Înalta

Curte, va respinge ca nefondate recursurile inculpaților în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îi va

obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații

F.G.

și

Ț.G.

împotriva deciziei

nr. 342

/

A din 14 noiembrie 2011 a Curț

ii de

Apel București, secția a

II

a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaților

F.G.

și

Ț.G.

, durata prevenției

de la 17 martie 2011 la 12 aprilie 2012.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor

de câte 675 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

câte 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 12 aprilie 2012.