ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3425/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3425/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față,

În

baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 1538 din 23 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr.

11875/3/2008, Tribunalul București, în temeiul dispozițiilor art. 10 din Legea

nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe

inculpatul Ș.G. la pedeapsa de 12 ani închisoare, cu aplicarea dispozițiilor

art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen. și art.

65 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă

de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În

temeiul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap.

la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul Ș.G. la pedeapsa

de 15 ani închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. rap. la art.

64 lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen. și art. 65 C. pen. rap. la art. 64

lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea

pedepsei principale, dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea de 15 ani

închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a)

Teza a II-a și lit. b) C. pen. și art. 65 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza

a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei

principale.

În

temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul Z.M., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

În

temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a

fost condamnat inculpatul A.A.Ș., la pedeapsa de 12 ani închisoare, cu

aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza a II-a și

lit. b) C. pen. și art. 65 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza a II-a și lit.

b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În

temeiul dispozițiilor art. 86

4

C. pen. a fost

revocată suspendarea sub supraveghe a executării pedepsei de 1 an și 6 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1317 din 17 mai 2005 a

Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia penală nr. 421 din 22 noiembrie 2005

a Tribunalului Argeș, urmând ca pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare să se

execute alături de pedeapsa de 12 ani aplicată în prezenta cauză, astfel că, în

final s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 13 ani și 6 luni închisoare

cu aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza a II-a

și lit. b) C. pen. și art. 65 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) Teza a II-a și

lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Împotriva sentinței penale nr. 1538 din

data de 23 decembrie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală și inculpații Ș.G. și A.A.Ș., au formulat apel.

Curtea de Apel București în urma analizării

apelurilor formulate raportat la materialul probator administrat în cauză prin decizia

penală nr. 226/A din 02 noiembrie 2009 a respins, ca nefondate, a apelurile formulate

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. -

Structura

Centrală și inculpații Ș.G. și A.A.Ș. împotriva sentinței penale nr. 1538 din data

de 23 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

Dosarul nr. 11875/3/2008.

Împotriva deciziei penale nr. 226/A

din 02 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 11875/3/2008

(361/2009), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Structura Centrală și inculpații Ș.G. și A.A.Ș., au formulat recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție analizând

cauza, a pronunțat decizia penală nr. 3395/R din 30 septembrie 2010, dispunând admiterea

recursului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală, împotriva deciziei penale nr. 226/A din 02

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie, casând decizia penală atacată și sentința penală nr. 1538

din 23 decembrie 2008 a Tribunalul București, secția a II-a penală, numai cu privire

la inculpatul Z.M. și a trimis cauza, în ce privește pe acest inculpat, spre rejudecare,

la Tribunalul București, cu menținerea celorlalte dispoziții, dispunând, totodată,

respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de inculpații A.A.Ș. și Ș.G. împotriva

aceleiași decizii penale.

În

decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta

Curte de Casație și Justiție a criticat lipsa rolului activ al instanțelor de fond

și de apel, care au stabilit nevinovăția inculpatul Z.M., justificând aplicabilitatea

principiului „in dubio pro reo" în favoarea inculpatului. În acest sens s-a

învederat faptul că în condițiile în care inculpații P.C. și G.I.L. au retractat

declarațiile inițiale în care susțineau participația penală a inculpatului Z.M.,

instanțele de fond și de apel, în virtutea principiului oficialității erau obligate

să epuizeze tot materialul probator avut la îndemână pentru a se stabili cu certitudine

situația de fapt cu privire la afirmațiile celor doi inculpați cu consecințe asupra

angajării răspunderii penale a inculpatului Z.M.

Or, deși în dosarul de urmărire penală

se aflau depuse procesele-verbale ale discuțiilor telefonice purtate cu bărbatul

aflat la postul telefonic ZZZ - despre care inculpatul P.C. a afirmat inițial că

era Z.M., pentru ca apoi să susțină că este, în realitate, un anume „M." despre

care însă, nu a oferit niciun fel de date sau informații care să-l facă identificabil,

aceste probe nefiind valorificate în sensul efectuării unei expertize care să stabilească

cine este această persoană, respectiv dacă utilizatorul numărului de telefon arătat

mai sus a fost ori nu inculpatul Z.M.

În

lumina celor mai sus expuse, Înalta Curte a admis recursul

Ministerului Public și a trimis spre rejudecare în vederea efectuării expertizei

tehnice de natură a clarifica sinceritatea declarațiilor date în cauză de către

cei arătați mai sus și de a lămuri situația de fapt, apreciind că acest mijloc de

probă este în măsură a corobora celelalte dovezi.

Cauza a fost reînregistrată sub nr. 11875.01/3/2008.

Prin sentința penală nr. 475 din 10 iunie

2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 11875.01/3/2008,

în

baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul Z.M. la o pedeapsa

de 20 de ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 71-64 lit. a) Teza a II-a și

b) C. pen.

În

temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului

exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.,

pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În

temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului arestul preventiv de la 29 februarie 2008 și până la 23

decembrie 2008.

În

temeiul dispozițiilor art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea

către inculpatul Z.M. a următoarelor bunuri: - autoturism marca B., aflat în custodia

I.G.P.R., conform dovezii nr. AA; - două lanțuri din material de culoare galbenă,

unul bărbătesc și altul de damă, brățară din metal galben și alb depuse la Trezoreria

Statului, - sumele de 10.000 RON și 150 de euro ce au fost consemnate în procesele

- verbale din data de 7 martie 2008; - certificat de înmatriculare; - certificat

de depunere la Banca V. a sumei de 20.900 de euro depuse la I.G.P.R.; - telefon

marca N. de culoare argintie cu cartela sim C.; - telefon marca N. de culoare neagră

cu inscripția de culoare argintie cu cartela sim V.; - telefon marca P. cartela

sim C.; - telefon marca S. fără cartelă sim.

În

temeiul dispozițiilor art. 191 C. proc. pen. a fost obligat

inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

Tribunalul, cu ocazia cercetării judecătorești,

în lumina dispozițiilor Înaltei Curți, în sensul efectuării expertizei tehnice de

specialitate, la termenul de judecată din data de 17 decembrie 2010 a intenționat

luarea unui supliment de declarație inculpatului Z.M. în sensul clarificării poziției

acestuia față de cele două convorbiri telefonice purtate în data de 22 iunie 2007

(respectiv a recunoașterii sau negării purtării acestor convorbiri, pentru a se

decide apoi dacă mai este necesar efectuarea acelei expertize tehnice de specialitate,

în condițiile în care în primul cadru procesual inculpatul nu a fost audiat, chestionat

cu privire la aceste convorbiri telefonice), inculpatul, însă, declarând în fața

instanței că înțelege de a uza de dreptul la tăcere, astfel că s-a dispus efectuarea

acelei expertize tehnice de specialitate, expertiză care a fost efectuată și depusă

la dosar.

De asemenea, instanța a apreciat ca fiind

necesară reaudierea celor doi foști coinculpați, în sensul luării unor suplimente

de declarații, respectiv a condamnaților P.C. și G.I.L., declarații care au fost

atașate la dosar.

Deși în fața instanței, la rejudecare,

inculpatul Z.M. a înțeles să uzeze de dreptul la tăcere, cu ocazia primei judecări,

acesta a declarat în fața instanței, la termenul de judecată din 13 iunie 2008 că

nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii puse pe seama sa, că „îl cunoaște

pe fostul

coinculpat P.C., fiind prieten de mai mult

timp",

aflând ulterior

că acesta împreună cu fostul coinculpat G.I.L., au fost prinși de organele de poliție

cu o cantitate de heroină, care nu era însă destinată lui. Inculpatul a mai arătat

că în cursul anului 2007, după sărbătorile pascale l-a împrumutat pe fostul coinculpat

P.C. cu aproximativ 13.500 euro, bani pe care îi avea de la familia sa, care desfășoară

o afacere cu flori, sumă care i-a fost restituită la un interval de câteva zile.

Inculpatul a mai arătat că le cunoaște și pe surorile inculpatului P.C., respectiv,

P.L. și G., și nu este adevărat faptul că în data de 22 iunie 2007 ar fi cântărit

la imobilul în care locuiesc acestea cu coinculpatul P.C., acea cantitate de 1 kg

de heroină (primul act material reținut prin actul de sesizare al instanței, al

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată pusă pe seama

inculpatului), după ce, în prealabil, ar fi prelevat o probă din acea cantitate

de heroină. Inculpatul a mai arătat că este membrul unei familii foarte numeroase,

având nu mai puțin de 8 frați, 3 dintre aceștia și mama sa, desfășurând activități

producătoare de venituri, respectiv deținând chioșcuri și tarabe, el ajutându-și

familia în activitatea pe care aceștia o desfășoară, fiind foarte mult ajutat financiar

de către familia sa, ajutor care s-a concretizat și în cumpărarea unui autoturism

marca B., mașină pe care o mai împrumuta unui prieten pe nume D.M., pentru a-și

rezolva diferite probleme.

Inculpatul a mai învederat faptul că obișnuia

să vorbească la telefon cu inculpatul P.C. și nu are cunoștință dacă acesta din

urmă ar avea un alt prieten pe nume „M.".

De asemenea, inculpatul a mai arătat că

nu a exercitat presiuni sau amenințări, de natură a influența pe foștii coinculpați

P.C. și G.I.L. de a reveni asupra declarațiilor date în fața organelor de urmărire

penală în care cei doi arătau că ambele cantități de heroină, respectiv cele din

datele de 22 iunie 2007 și 30 iunie 2007, erau destinate lui, prima cantitate de

1 kg de heroină din data de 22 iunie 2011 ajungând, de altfel, în posesia sa.

Inculpatul a recunoscut faptul că într-una

din zilele verii 2007 a trecut prin fața casei fostului coinculpat P.C., observând

că în fața imobilului existau mai multe persoane de etnie rromă și, de curiozitate,

a mai trecut la scurt timp prin fața acelui imobil fără, însă, a opri autoturismul

și a se interesa ce anume se petrece acolo, precizând că obișnuia să treacă zilnic

prin fața acelui imobil în drumul său spre casă.

Cu ocazia primului ciclu procesual, au

fost, de asemenea, audiați (fiind reaudiați și cu ocazia rejudecării cauzei) foștii

coinculpați G.I.L. și P.C., declarațiile acestora fiind atașate la dosar.

Atât declarația inculpatului Z.M., dată

cu ocazia primului ciclu procesual, cât și a celor doi foști coinculpați audiați

în prezenta cauză în calitate de martori, au fost apreciate a fi mincinoase, fiind

înlăturate în totalitate pentru următoarele considerente.

În

urma administrării și reevaluării probelor dosarului, instanța

de rejudecare a constat vinovăția inculpatului Z.M. cu privire la săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În

formarea convingerii instanței că inculpatul Z.M. se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii puse pe seama sa, a stat și declarația martorei

P.Co., sora lui P.C., care avea, de asemenea, să

declare

că numitul „M.", prietenul fratelui său P.C., este una și aceeași persoană

cu cea pe care avea să o identifice la data de 28 februarie 2008, de pe o planșă

foto, identificare făcută în prezența apărătorului ales, martora mai declarând în

data de 28 februarie 2008, în prezența aceluiași apărător, că inculpatul Z.M., cel

cunoscut doar sub numele de „M.", deține un autoturism marca B. și că în data

de 30 iunie 2007, când au fost reținuți atât fratele cât și concubinul său G.I.L.,

acesta a trecut de câteva ori prin fața imobilului său. Faptul că există identitate

între persoana inculpatului și acel „M." rezultă și din declarația colaboratorului

sub acoperire „M.C.", care în declarațiile date în datele de 22 iunie 2007

și 30 iunie 2007, a precizat că destinatarul celor două cantități de heroină era

inculpatul Z.M., fapt întărit și de declarația unui alt colaborator cu identitate

protejată „P.G.", care la data de 14  octombrie 2008, în fața instanței a menționat

faptul că știe că inculpatul Z.M., se ocupa de traficul de droguri.

Expertiza criminalistică efectuată în cauză,

a concluzionat faptul că „este foarte probabil" (maximum pe o scală a probabilității)

ca persoana care a vorbit de la postul telefonic ZZZ în data de 22 iunie 2007, orele

16:37, cu numitul „G." să fie inculpatul Z.M.

Referitor la acest aspect unul dintre mijloacele

de probă prin care procurorul l-a învinuit pe inculpatul Z.M. de săvârșirea infracțiunii

pentru care a fost trimis în judecată, a fost și conținutul convorbirilor purtate

de inculpatul Z.M. cu inculpatul P.C., în data de 22 iunie 2007, orele 12:59:21

și orele 16:37:49 convorbiri al căror conținut, în opinia procurorului, se referea

la cantitățile de heroină pe care inculpatul Z.M. le cumpăra de la acel „A.”, prin

intermediul coinculpaților P.C., zis „G." și G.I.L.

În raport de întregul material probator

administrat atât în faza de urmărire penală cât și cu ocazia judecării (în primul

și în al doilea ciclu procesual) astfel cum a fost analizat, instanța și-a format

convingerea că inculpatul Z.M. se face vinovat de infracțiunea pusă pe seama sa

prin actul de sesizare al instanței și care, în drept, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului

în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., instanța

de fond a apreciat că gradul de pericol socal al infracțiunii săvârșite de către

inculpatul Z.M. este extrem de ridicat, motiv pentru care în atingerea scopului

educativ și preventiv al pedepsei aplicată acestuia se impune condamnarea la o pedeapsa

orientată la maximum special prevăzut de lege.

În

ceea ce privește bunurile ridicate de la inculpatul Z.M. de

către organele de urmărire penală instanța a apreciat că acestea nu au fost dobândite

sau folosite la săvârșirea infracțiunii de către inculpat în accepțiunea legii pentru

a se dispune confiscarea lor, astfel că, în temeiul dispozițiile art. 169 C. proc.

pen. s-a dispus restituirea lor către inculpatul Z.M.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs

inculpatul Z.M.

Prin decizia penală nr. 361/A din data

de 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis

apelul formulat de

apelantul inculpat Z.M. împotriva sentinței

penale nr. 475 din 10 iunie 20111 pronunțată de Tribunalul București, secția a

II-a penală, în Dosarul nr.  11875.01/3/2008, a fost desființată, în parte, sentința

apelată și în rejudecare a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului Z.M. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. de la 20 ani închisoare

la 13 ani închisoare.

Pentru a decide astfel Curtea de Apel a

reținut că prima instanță, în rejudecarea după casare, a reținut corect situația

de fapt în urma unei analize judicioase mijloacelor de probă administrate, reținând

că la data de 22 iunie 2007 inculpatul a cumpărat de la numitul A.M., prin intermediul

martorilor P.C. și G.I.L. (inculpați în Dosarul nr. 40506/3/2007 al Tribunalului

București, secția a II-a penală), o cantitate de aproximativ 1 kilogram heroină,

cu prețul de 11.000 euro, iar la data de 30 iunie 2007, a cumpărat de la același

A.M., prin intermediul martorilor P.C. și G.I.L., o cantitate de 851,2 grame heroină,

cu prețul de 11.000 euro.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului

Z.M., Curtea a constatat că pedeapsa de 20 ani închisoare este mult prea aspră raportat

la împrejurările care îi sunt favorabile inculpatului.

Astfel, din actele dosarului a rezultat

că inculpatul Z.M. este căsătorit și nu are antecedente penale situație în care

orientarea pedepsei către maximul special nu este justificată.

În

cauză s-a reținut că inculpatul a participat la săvârșirea

a două acte materiale de trafic de droguri, ce aveau ca obiect o cantitatea de heroină

de aproximativ 2 kg iar punerea sub acuzare a acestuia a avut loc abia la începutul

anului 2008, pentru o faptă săvârșită în luna iunie 2007. Acesta a fost achitat

în primul ciclu procesual de către instanțele de fond și apel, cauza fiind trimisă

spre rejudecare la instanța de fond, întrucât cu ocazia primei judecăți cauza nu

a fost lămurită sub toate aspectele, fiind necesară administrarea și altor probe.

Astfel că, de la momentul punerii inculpatului

sub acuzare în luna februarie 2008, când a fost citat în calitatea de învinuit sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri, și până la soluționarea prezentului

apel au trecut aproximativ 4 ani.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. și inculpatul

Z.M., motivele acestora fiind prezentate în praticaua prezentei hotărâri astfel

că ele nu vor mai fi reluate.

Examinând recursurile declarate prin prisma

dispozițiilor legale, Înalta Curte constată următoarele:

Instanța reține că, prin declarația dată

în fața instanței de recurs, în ședința de judecată din data de 9 octombrie 2012

inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în

cursul urmăririi penale și să se realizeze aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Având în vedere poziția procesuală a inculpatului

exprimată de o manieră neechivocă, se constată că potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., coroborate cu art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, cererea de

aplicare

a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. formulată cu ocazia judecării

recursului declarat de inculpat este admisibilă.

Se reține sub acest aspect că potrivit

art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care

cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. (introduse prin Legea nr. 202/2010)

se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă,

imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2010.

Se are în vedere, totodată, că prin Decizia

nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a hotărât că dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură

aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea

legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul vechii

legi și care continuă să fie judecată sub noua lege, până la rămânerea definitivă

a hotărârii de condamnare.

Așa fiind, se constată că în cauza dedusă

judecății sunt îndeplinite condițiile art. 320

1

alin. (1) C. proc.

pen. raportat la art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, instanța de recurs urmând a lua

act de poziția procesuală a inculpatului exprimată în declarația dată la termenul

de judecată din 9 octombrie 2012 și a proceda potrivit dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. implică o reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru

infracțiunea săvârșită de o persoană. Atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatului

precum și elementele de circumstanțiere personală justifică aplicarea unei pedepse

penale în cuantum mai redus decât cea aplicată de instanța de apel.

Având în vedere probele administrate și

starea de fapt reținută în rechizitoriu coroborată cu împrejurarea că inculpatul

a solicitat să fie judecat pe baza acordului de recunoaștere a vinovăției și, față

de criteriile reglementate de dispozițiile art. 72 C. pen. instanța apreciază că,

față de natura și gravitatea faptei comise, a circumstanțelor reale de săvârșire

a acesteia și a celor personale ale inculpatului, pedeapsa de 10 ani închisoare

este aptă să conducă la realizarea scopurilor sancțiunii, astfel după cum acestea

sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen., contribuind la reeducarea inculpatului,

la formarea unei atitudini pozitive a acestuia față de ordinea de drept, regulile

de conviețuire socială și principiile morale. Față de poziția procesuală a inculpatului

se constată că nu mai pot fi primite criticile relative la aprecierea probelor și

reținerea stării de fapt.

Având în vedere incidența dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., Înalta Curte în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul

Public.

În

temeiul art. 385

15

pct. 12 lit. d) C. proc. pen.,

recursul declarat de inculpatul Z.M. va fi admis, casată decizia recurată și sentința

pronunțată de prima instanță numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată

inculpatului.

Se va face aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. și se va reduce cuantumul sancțiunii aplicate

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2001 de la 13 ani la 10 ani închisoare.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale

sentinței penale.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

Z.M. împotriva deciziei penale nr. 361/A din data de 30 noiembrie 2011 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală.

Casează în totalitate decizia penală atacată

și în parte sentința penală nr. 475 din data de 10 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 11875.01/3/2008, numai în ceea ce-l

privește pe inculpatul Z.M. și rejudecând:

În

baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., condamnă pe inculpatul Z.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În

baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a II-a și lit. b)

C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit.

a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

durata prevenției de la 29 februarie 2008 la data de 23 decembrie 2008.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

penale nr. 475 din data de 10 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția

a II-a penală, în Dosarul nr. 11875.01/3/2008.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. împotriva

aceleiași decizii.

Onorariul parțial pentru apărarea din oficiu

a recurentului intimat inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de

50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Celelalte cheltuieli judiciare rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 23 octombrie 2012.