ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3346/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3346/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 1043/16 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București,

secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 15234/3/2009 s-a dispus în baza art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C.

pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și cu aplicarea art. 16 din

Legea nr. 143/2000, condamnarea inculpatului C.I. (fiul lui I. și E.) la o

pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000, același

inculpat a fost condamnat la o pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au

fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, prima instanță stabilind ca

acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare și

interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a

și lit. b) C. pen. pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei principale,

în baza art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i-a interzis inculpatului

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C.

pen. pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.

De asemenea, Tribunalul București, în baza art. 350 C.

proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C.

pen. a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reținerii și arestării

preventive de la 25 martie 2009 la zi.

Prin aceeași hotărâre prima instanță, în baza art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C.

pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și cu aplicarea art. 16 din

Legea nr. 143/2000, a dispus condamnarea inculpatului N.C.R. (fiul lui C. și al

V.) la o pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durata de 2 ani

după executarea pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C.

pen. pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 C. proc. pen., prima instanță a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus

din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 25

martie 2009 la zi.

În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. f) C. pen., prima instanță a

dispus confiscarea cantităților de 5,69 grame heroina și 7,44 grame heroină

ridicate de la inculpatul C.I. și a cantității de 25,90 grame heroină ridicată

de la inculpatul N.C.R., rămase în urma analizelor de laborator și distrugerea

acestora.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., a dispus

confiscarea sumei de 1433 lei ridicată de la inculpatul C.I.

Totodată, prima instanță, în baza art. 191 C. proc.

pen., i-a obligat pe inculpați la plata sumelor de câte 1.500 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut, în fapt, că la data de 25 martie 2009, numitul S.F. a formulat un

denunț față de C., în baza art. 15 din Legea nr. 143/2000, precizând că este

consumator de droguri, respectiv heroină, pe care o cumpăra cu suma de 50 lei

pe doză, pentru consumul său propriu, de la numitul C., acesta comercializând

drogurile în locuința sa din sectorul 4.

Urmare denunțului formulat, în aceeași zi, în baza

ordonanței de delegare dispuse de procuror, organele de poliție au procedat, în

prezența martorului asistent P.M.D., la consemnarea seriilor bancnotelor ce

formează suma de 100 lei, ce urma a fi folosită de martorul denunțător S.F. la

cumpărarea sub supravegherea organelor de poliție a unei cantități de droguri

de la C., identificat în persoana inculpatului C.I. În vederea efectuării

flagrantului, în prezența martorului asistent M.T.R., s-a efectuat o percheziție

corporală asupra denunțătorului S.F., fără să se găsească substanțe stupefiante

sau psihotrope supuse controlului legal și i s-a înmânat suma de 100 lei

înseriată pentru a cumpăra două doze de heroină.

În jurul orei 14,30, organele de poliție, împreună cu

martorii asistenți M.T.R. și P.M.D. și martorul denunțător S.F., s-au deplasat

în zona sectorului 4, iar, în jurul orei 15,00, martorul denunțător S.F., sub

supravegherea atentă a lucrătorilor de poliție, s-a deplasat către locuința

inculpatului C.I., situată in sectorul 4.

Denunțătorul s-a deplasat, în continuare, a bătut la

ușa apartamentului și a intrat în locuință, în interiorul căreia se afla

inculpatul C.I., martorul S.F. solicitându-i acestuia 2 doze de heroină, pentru

care i-a înmânat suma de 100 lei jar inculpatul C.I. i-a spus că îi vinde cele

două doze de heroină numai dacă și le administrează în locuința sa, motiv

pentru care, pentru a părea convingător, denunțătorul a desfăcut una din cele

două doze de heroină remise de inculpat și a introdus heroina aflată în acea

punguță într-o țigară, fără, însă, a o fuma.

S-a mai reținut că după încheierea tranzacției,

inculpatul C.I. a deschis ușa apartamentului, iar denunțătorul a plecat și a

predat lucrătorilor de poliție doza de heroină și țigara în care se afla

cealaltă doză de heroină, iar după predarea drogurilor, martorul denunțător S.F.

a fost din nou percheziționat, asupra sa negăsindu-se bani, bunuri sau

substanțe interzise de lege la deținere.

În baza autorizației nr. 89 din 25 martie 2009 emisă

de Tribunalul București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 12287/3/2009,

lucrătorii de poliție au efectuat o percheziție domiciliară la adresa

inculpatului C.I., ocazie cu care, asupra acestuia s-au găsit: în buzunarul

drept al pantalonilor pe care îi purta, suma de 1400 lei; în buzunarul stâng al

pantalonilor, suma de 133 lei, printre care și bancnotele ale căror serii

fuseseră consemnate anterior într-un proces - verbal; în același buzunar, 43 de

pungulițe din material plastic de culoare albă ce conțineau o substanță

pulverulentă de culoare maronie și o punguță cu diametrul de circa 3 cm, din

material plastic, ce conținea o substanță pulverulentă de culoare maronie.

Totodată, pe gresia de pe holul de acces în

apartament, în apropiere de ușa băii, a fost găsită o punguliță de culoare

albă, ce conținea o substanță pulverulentă de culoare maronie, iar în urma

efectuării constatării tehnico-științifice, s-a stabilit că substanța găsită în

toate punguțele menționate reprezenta heroină în amestec cu cafeina și

paracetamol.

După ce s-a dispus începerea urmăririi penale față de

inculpatul C.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1)

și (2) și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, acesta a formulat, în

baza art. 16 din Legea nr. 143/2000, un denunț față de R., persoana de la care

se aproviziona cu heroină contra sumei de 130 lei gramul.

În vederea prinderii în flagrant a acestuia,

identificat ulterior în persoana inculpatului N.C.R., inculpatul C.I. I-a

contactat telefonic, în prezența lucrătorilor de poliție, spunându-i codificat

că vrea să cumpere heroină („am vândut mașina și am bani") și au stabilit

ca loc de întâlnire intersecția B.M.B. cu C.V. sector 3, în zona magazinului P.,

lângă o florărie, după ce inculpatul N.C.R. a refuzat să vină la locuința

inculpatului C.I.

împreună cu organele de poliție, inculpatul C.I. și

martorul asistent M.T.R. s-au deplasat la locul de întâlnire, unde inculpatul C.

l-a indicat lucrătorilor de poliție pe inculpatul N.C.R., care coborâse

dintr-un taxi. Organele de poliție l-au imobilizat de inculpatul N.C.R., care a

aruncat pe jos o punguță sferică de aproximativ 5-7 cm diametru, în care se

afla o substanță pulverulentă de culoare maronie, stabilindu-se, în urma

constatării tehnico-științifice, că aceasta reprezintă heroină în amestec cu

cafeina și paracetamol.

Tribunalul București a reținut această situație de

fapt pe baza următoarelor mijloace de probă: denunțul și declarațiile

martorului S.F., procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante,

procesul-verbal de înseriere bani, procesul-verbal de percheziție domiciliară,

procesele-verbale de percheziții corporale ale martorului S.F.,

procesele-verbale de percheziții corporale ale inculpaților, depozițiile

martorilor M.T.R., P.M.D., I.A.A. și A.M.A., rapoartele de constatare tehnico -

științifică din 25 martie 2009, și din 30 martie 2009; declarațiile

învinuitului C.O.P. și ale inculpaților C.I. și N.C.R.

Prima instanță a apreciat că,în drept, faptele

inculpatului C.I. care, la data de 25 martie 2009, a vândut martorului S.F., cu

suma de 100 lei, 2 doze conținând 0,34 grame heroină și a deținut pentru consum

propriu și vânzare o doză mare conținând 7,56 grame de heroină și 44 doze

conținând 6,20 grame de heroină, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000 și, respectiv, ale infracțiunii de deținere de

droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Referitor la fapta inculpatului N.C.R. care, la data

de 25 martie 2009, a fost depistat având asupra sa, pentru vânzare, cantitatea

de 26,08 grame heroină, Tribunalul București a apreciat că aceasta întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților,

prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen., respectiv gradul de pericol social concret al infracțiunilor, modalitatea

concretă de săvârșire a acestora, precum și circumstanțele personale ale

fiecăruia dintre inculpați - N.C.R. fără antecedente penale, iar C.I. are

antecedente penale, aflându-se în faza cercetării judecătorești tot cu privire

la fapte de acest gen - și atitudinea lor procesuală sinceră, de recunoaștere a

faptelor și de colaborare cu organele de cercetare.

Având în vedere circumstanțele personale ale fiecărui

inculpat în parte, prima instanță a aplicat dispozițiile art. 74 alin. (1) lit.

c) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen., reducându-le, astfel, pedeapsa

aplicată sub minimul special prevăzut de legiuitor pentru faptele săvârșite, și

având în vedere colaborarea acestora cu organele de cercetare și denunțul

formulat cu privire la activitatea infracțională a inculpatului N. de către

inculpatul C., iar de către inculpatul N. pentru alte persoane, potrivit

adresei emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

fila 218 dosar fond, a aplicat ambilor inculpați dispozițiile art. 16 din Legea

nr. 143/2000 și, în consecință, a redus la jumătate pedepsele aplicate.

Totodată, prima instanță a apreciat că scopul

educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins numai prin privarea de

libertate a inculpaților, astfel încât a interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. - pe durata și în

condițiile art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 17 alin.

(1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. f) C.

pen., Tribunalul București a dispus confiscarea cantităților de 5,69 și 7,44

grame heroină ridicate de la inculpatul C.I. și a cantității de 25,90 grame heroină

ridicată de la inculpatul N.C.R., rămase în urma analizelor de laborator și

distrugerea acestora, iar, în temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a luat măsura

de siguranță a confiscării speciale de la inculpatul C.I. a sumei de 1433 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în

termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații C.I. și

N.C.R., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

M.P. a invocat următoarele aspecte de nelegalitate și

netemeinicie: 1) greșita reținere față de inculpatul C.I., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a stării de

recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.; 2) greșita

individualizare a pedepselor aplicate inculpaților pentru infracțiunea de

trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, prin stabilirea unor sancțiuni penale coborâte mult sub limita

minimului special, ca urmare a reținerii circumstanței atenuante judiciare

prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., în concurs cu cauza legală de reducere a

pedepsei prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000; 3) greșita reținere a

circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. în privința

inculpatului C.I. doar pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc,

fără a o reține și pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, arătându-se că, fiind vorba de o împrejurare ce vizează

persoana inculpatului, nu poate fi reținută doar pentru una dintre

infracțiunile aflate în concurs.

Reprezentantul Parchetului a arătat, în esență, că,

față de gradul ridicat de pericol social al faptelor, modalitatea concretă de

comitere a acestora, cantitatea mare de droguri deținută și persoana

inculpaților, C.I. fiind cunoscut cu antecedente penale și cercetat în prezent

pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen, iar inculpatul N.C.R. având

o poziție procesuală lipsită de orice credibilitate, nu se justifică reținerea

circumstanțelor atenuante, solicitându-se înlăturarea acestora și majorarea

pedepselor aplicate de instanța de fond.

Apelanții inculpați au criticat sentința pronunțată

de Tribunalul București sub aspectul netemeiniciei vizând modul de

individualizare a pedepselor ce le-au fost aplicate, apelantul C.I. solicitând

reducerea acestora, prin reținerea ca circumstanțe atenuante, atât a

împrejurărilor prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cât și a celor

reglementate de lit. a) a aceluiași articol, iar apelantul N.C.R. solicitând

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, conform art. 86

1

C. pen.

S-a arătat de către apelantul - inculpat C.I. că

instanța de fond nu a valorificat corespunzător datele favorabile referitoare

la persoana sa, respectiv atitudinea sinceră și cooperantă manifestată pe

parcursul procesului penal, precum și faptul că are 3 copii minori în

întreținere.

Comportamentul procesual corespunzător a fost invocat

și de apelantul inculpat N.C.R., care a considerat că această împrejurare,

alături de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, că anterior

arestării își câștiga existența în mod onest și urma cursuri școlare, fiind

cunoscut ca o persoană demnă, care își ajută familia, constituie tot atâtea

aspecte care justifică concluzia că scopul pedepsei poate fi atins și fără

executarea acesteia în condițiile art. 86

1

C. pen.

Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de apel

invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub

toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel București, secția I penală,

apreciat ca neîntemeiat apelul declarat de inculpatul N.C.R. și ca fondate

apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de

inculpatul C.I., în limitele ce se vor arăta.

Astfel, prin Decizia penală nr. 59/ A din 5 martie

2010, instanța de prim control judiciar, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București

și de apelantul-intimat-inculpat C.I. împotriva sentinței penale nr. 1043 din

16 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, din Dosarul nr.

15234/3/2009, pe care a desființat-o în parte și, în fond, rejudecând:

I. Pentru inculpatul C.I., a descontopit pedeapsa

rezultantă de 4 ani închisoare, alături de care a fost aplicată pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, repunand, în

individualitatea lor, pedepsele de 4 ani închisoare, cu pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a

și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani și de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, l-a condamnat pe

inculpatul C.I. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii

de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., i-a aplicat

acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, l-a condamnat pe același

inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru comiterea

infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului

propriu, fără drept.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34

lit. b) C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea și a stabilit ca

inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai grea și anume pedeapsa de 6

ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (1), C. pen., instanța de

prim control judiciar a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b), C.

pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale, potrivit art.

66 C. pen.

II. În ceea ce privește pe inculpatul N.C.R. -

instanța de apel, în temeiul art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, l-a condamnat la pedeapsa de 6 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii da trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, care va fi

executată după executarea pedepsei principale a închisorii, conform art. 66 C.

pen.

În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

și art. 18, alin. (1) din Legea nr. 143/2000, instanța de apel a dispus

confiscarea specială de la inculpatul C.I. a cantității totale de 13,40 grame

de heroină, în amestec cu cofeină și cu paracetamol.

În temeiul art. 109 alin. (4) C. proc. pen., instanța

de prim control judiciar a dispus restituirea către inculpatul C.I. a sumei de 1433

lei, confiscată în baza procesului-verbal de percheziție domiciliară din data

de 25 martie 2009 (filele 18-20, dosar de urmărire penală).

Prin aceeași decizie, instanța de apel a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de apelantul-intimat-inculpat N.C.R. împotriva aceleiași sentințe

penale.

În temeiul art. 383 alin. (11) C. proc. pen.,

raportat la art. 300

2

C. proc. pen., cu aplicarea art. 160

b

alin. (1) și alin. (3), C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a

apelanților-intimați-inculpați C.I. și N.C.R.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus,

pentru ambii apelanți-intimați-inculpați perioada reținerii și arestării preventive

începând cu data de 25 martie 2009 la zi.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., instanța

de prim control judiciar a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile

de procedură pentru judecarea apelurilor declarate de M.P. și de

apelantul-intimat-inculpat C.I., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

l-a obligat pe apelantul-intimat-inculpat N.C.R. la plata sumei de 300 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel instanța de prim control

judiciar a constatat că primul motiv de apel invocat de Parchet, este

întemeiat, întrucât, într-adevăr, în mod nelegal instanța de fond a reținut

starea de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., în

privința infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de mare risc, în

vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

comisă de inculpatul C.I.

A reținut că din fișa de cazier judiciar atașată la

dosar (f. 181 dosar apel) rezultă că, într-adevăr, acest inculpat a fost

condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an 11 luni și 1 zi închisoare prin

sentința penală nr. 580 din 24 aprilie 1998 a Judecătoriei Sectorului 1

București, fiind arestat la 22 iulie 1999 și liberat condiționat la data de 25

aprilie 2000, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 332 zile închisoare,

însă, în privința acestei condamnări, la data de 12 iunie 2006 s-a împlinit

termenul de reabilitare judecătorească prevăzut de art. 135 alin. (1) lit. a) C.

pen., fiind, așadar, aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (2) C. pen. privind

condamnările de care nu se tine seama la stabilirea stării de recidivă.

Curtea de Apel București a considerat fondat și cel

de-al doilea motiv de apel invocat de Parchet, constatând că instanța de fond a

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. în

ceea ce privește infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, comisă de inculpații C.I. și N.C.R.,

întrucât deși a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția

inculpaților, dând probelor administrate eficiența prevăzută de art. 63 alin. (2)

C. proc. pen., Tribunalul București a procedat la o greșită individualizare a

pedepselor stabilite în sarcina acestora pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fără a ține seama

de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen.

S-a mai reținut că chiar dacă inculpații au adoptat o

atitudine de colaborare cu organele de anchetă, denunțând și facilitând, în

timpul urmăririi penale, identificarea și tragerea la răspundere penală și a

altor persoane pentru infracțiuni legate de droguri, se constată că această

împrejurare a fost corespunzător valorificată prin reținerea dispozițiilor art.

16 din Legea nr. 143/2000, instanța neputând să-i acorde eficiență juridică, în

lipsa altor date relevante, și prin prisma prevederilor art. 74 alin. (1) lit. c)

C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

Sub acest aspect, Curtea de Apel București, secția I

penală, a constatat că, deși cei doi inculpați au recunoscut în cursul

urmăririi penale comiterea faptelor în modalitatea reținută prin actul de

sesizare, arătând că au efectuat și cu alte ocazii operațiuni având ca obiect

droguri de mare risc (f. 76, 78, 113, 119 d.u.p.), în faza cercetării

judecătorești aceștia au revenit parțial asupra declarațiilor inițiale,

susținând, în pofida tuturor evidențelor (cantitatea mare de droguri

descoperită, declarațiile martorului denunțător S.F., faptul că inculpatul C.I.

mai este cercetat pentru infracțiuni similare) că nu s-au mai ocupat cu

vânzarea de heroină până la momentul prinderii lor în flagrant și că inculpatul

N.C.R. i-a dat inculpatului C.I. drogurile în schimbul unei sume de bani pe

care acesta o datora celui din urmă.

Pe de altă parte, s-a apreciat de instanța de apel că

poziția de recunoaștere fără rezerve a faptelor, manifestată de inculpați în

cursul urmăririi penale, trebuie privită și prin prisma faptului că aceștia au

fost surprinși în flagrant în timp ce vindeau heroină, neavând, practic,

posibilitatea să nege sau să-și formuleze alte strategii de apărare.

În contextul aspectelor anterior menționate, Curtea

de Apel București a apreciat că, în mod greșit, a fost reținută de instanța de

fond circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.,

atitudinea procesuală manifestată de inculpați, privită împreună cu celelalte

criterii de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., nefiind de

natură să diminueze, într-o asemenea măsură, periculozitatea socială a

inculpaților, încât să impună coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut

de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, limită redusă la

jumătate, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.

S-a mai considerat de către instanța de apel, că

trebuie avute în vedere, în acest sens, gradul deosebit de ridicat de pericol

social al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc - dedus din natura,

frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de

infracțiune și urmările nefaste pe care le produce asupra sănătății publice -

cantitatea mare de droguri depistată asupra inculpaților (14,07 grame heroină

în cazul inculpatului C.I. și 26,09 grame heroina asupra inculpatului N.C.R.),

datele de caracterizează persoana acestora - cu un nivel redus de școlarizare,

fără ocupație și loc de muncă, inculpatul C.I. fiind cunoscut cu antecedente

penale și fiind în prezent cercetat într-o altă cauză, pentru comiterea unor

infracțiuni similare, precum și faptul că pentru inculpați traficul de droguri

reprezintă o sursă permanentă de venituri ilicite, în absența unei alte

ocupații stabile și a unui loc de muncă.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea de Apel

București a constatat că, în cauză, nu se impune reținerea ca circumstanță

atenuantă a împrejurării prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.,

poziția procesuală relativ sinceră a inculpaților urmând a fi avută în vedere

de instanța de apel la stabilirea unor pedepse orientate către minimul special

prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, apreciind că, prin aplicarea

unor sancțiuni penale în cuantum de câte 6 ani închisoare, situate, așadar, cu

doar 1 an peste limita minimă stabilită de lege în cazul infracțiunii de trafic

de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, poate fi atins scopul preventiv -

educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

Totodată, față de gradul ridicat de pericol social al

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și datele ce caracterizează

persoana inculpaților, astfel cum au fost anterior expuse, Curtea apreciază că

se impune majorarea duratei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., aplicată

inculpaților în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., de la 2 ani la 4 ani după

executarea pedepsei principale.

Referitor la cel de-al treilea motiv de apel invocat

de parchet, Curtea deși a apreciat critica drept întemeiată, neputând fi

reținute dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. doar pentru una dintre

infracțiunile aflate în concurs, din moment ce este vorba de o circumstanță ce

privește persoana inculpatului C.I., caracterizându-l sub aspectul

periculozității, a constatat că acesta nu mai poate fi avut în vedere, atâta

timp cât s-a apreciat ca fiind fondat cel de-al doilea motiv de apel invocat,

și anume acela privitor la greșita reținere a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit.

c) C. pen. pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. înlăturând

această circumstanță atenuantă pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000, comisă de inculpatul C.I., nu se mai poate pune

problema reținerii respectivei circumstanțe pentru infracțiunea prevăzută de art.

4 alin. (1) și (2) din aceeași lege.

Instanța de prim control judiciar, în apelul declarat

de M.P., Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat, din oficiu, și

un alt aspect de nelegalitate a hotărârii atacate, în ceea ce privește greșita

confiscare de către instanța de fond de la inculpatul C.I. doar a unei părți

din cantitatea de droguri rămasă în urma analizelor de laborator, respectiv a

cantității de 13,13 grame heroină, impunându-se, în temeiul dispozițiilor art. 118

lit. f) C. pen., art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

reformarea sentinței și sub acest aspect, prin luarea față de inculpatul C.I. a

măsurii de siguranță a confiscării speciale cu privire la întreaga cantitate,

de 13,40 grame heroină, în amestec cu cafeina și paracetamol, rămasă în urma

analizelor de laborator, conform mențiunilor din cuprinsul raportului de constatare

tehnico-științifică din 27 martie 2009 și a dovezii din 06 aprilie 2009 (f.

46-48; f. 56 d.u.p.).

Instanța de prim control judiciar, în ceea ce

privește criticile formulate de apelantul C.I., Ie-a apreciat ca nefondate,

pentru aceleași motive expuse pe larg mai sus considerând că, în cauză, nu se

impune reducerea pedepsei aplicată inculpatului pentru infracțiunea de trafic

de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, fiind necesară, ci dimpotrivă,

majorarea acesteia într-un cuantum care să asigure realizarea scopului

preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

În acest sens, s-a reținut de către instanța de apel

că infracțiunea de trafic de droguri de mare risc săvârșită de inculpat se

caracterizează printr-un grad ridicat de pericol social având în vedere natura

faptei, consecințele acesteia, devenită un adevărat flagel și cantitatea mare

de droguri deținută în vederea vânzării, astfel încât, în contextul acestor împrejurări,

atitudinea relativ sinceră manifestată de inculpat nu reduce în mod

semnificativ periculozitatea socială a acestuia, pentru a impune recunoașterea

ei ca circumstanță atenuantă judiciară, îi sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C.

pen., aceasta urmând să fie valorificată prin stabilirea pedepsei într-un

cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege.

Pe de altă parte, contrar susținerilor apelantului,

Curtea de Apel București, secția I penală, a apreciat că nu pot fi reținute în

favoarea acestuia nici dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., din fișa

de cazier judiciar rezultând că, și anterior comiterii infracțiunilor ce

formează obiectul prezentului dosar, inculpatul nu și-a conformat conduita

exigențelor legii penale, iar în prezent, este cercetat pentru săvârșirea alte

infracțiuni privind circulația drogurilor de mare risc, aspecte care, alături

de faptul că acesta are un nivel redus de școlarizare, nu are ocupație și loc

de muncă din care să obțină venituri licite, demonstrează periculozitate

socială inculpatului și determină concluzia că reeducarea sa nu poate fi

asigurată prin stabilirea unei pedepse coborâtă sub minimul special prevăzut de

lege.

Având, însă, în vedere că, pentru motivele anterior

expuse în considerente, s-a înlăturat starea de recidivă post-executorie pentru

infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vedere

consumului propriu, precum și atitudinea procesuală corespunzătoare manifestată

de inculpat, atitudine de care s-a ținut seama și la stabilirea cuantumului

pedepsei pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, instanța de

prim control judiciar a apreciat că respectiva conduită procesuală trebuie

valorificată și în procesul de individualizare judiciară a pedepsei aplicate

pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

prin stabilirea unei sancțiuni penale orientată, de asemenea, spre minimul

special prevăzut de lege, apreciind cuantumul fixat de Tribunal, orientat către

maximul special, ca fiind disproporționat, atât în raport cu pedeapsa aplicată

pentru infracțiunea concurentă, cât și în raport cu circumstanțele personale

ale inculpatului, circumstanțele reale ale comiterii faptei.

În consecință, instanța de apel a admis sub acest

aspect calea atac promovată de apelantul C.I. și a reformat hotărârea atacată,

în sensul reducerii pedepsei aplicată inculpatului pentru infracțiunea

prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16

din Legea nr. 143/2000, de la 2 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare.

Totodată, din oficiu, Curtea de Apel București,

secția I penală, a constatat că, în mod nelegal, instanța fond a dispus

confiscarea de la inculpatul C.I. a sumei de 1433 lei, ridicată cu ocazia

percheziției domiciliare din data de 25 martie 2009, consemnată la CEC B.,

conform recipisei din 27 martie 2009, reținând că din nici o probă administrată

în cauză nu a rezultat că respectiva sumă de bani fost dobândită prin

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, întrucât la termenul din data de

05 martie 2010, la solicitarea instanței, apelantul - inculpat C.I. a învederat

Curții că suma 1433 lei nu provenea din vânzarea de droguri, ci i-a fost

trimisă din Spania de sora sa.

Pe cale de consecință, constatând că în cauză, nu s-a

probat că această sumă a fost dobândită prin săvârșirea infracțiunii de trafic

de stupefiante, instanța de apel a admis, și sub acest aspect, apelul

inculpatului C.I. și a dispus, în temeiul art. 109 alin. (4) C. proc. pen.,

restituirea către apelant a respectivei sume de bani.

Instanța de prim control judiciar, referitor la

apelul declarat de inculpatul N.C.R., a constatat că acesta este nefondat,

nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 86

1

C. pen.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut, în primul

rând, că, în raport de cuantumul pedepsei aplicată inculpatului în această fază

a procesului penal, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare

risc, respectiv de 6 ani închisoare, nu mai este îndeplinită cerința privitoare

la limita maximă a pedepsei cu închisoarea stabilită de art. 86

1

alin.

(1) lit. a) C. pen., pentru a putea fi dispusă suspendarea sub supraveghere a

executării sancțiunii penale.

Pe de altă parte, Curtea de Apel București a apreciat

că nu este îndeplinită nici cerința prevăzută de art. 86

1

alin. (1)

lit. c) C. pen., periculozitatea socială a inculpatului, demonstrată, atât de

gravitatea deosebită a activității infracționale desfășurate, dedusă din

cantitatea mare de droguri deținută în vederea vânzării, cât și de datele ce

caracterizează persoana sa (cu un nivel redus de școlarizare, fără ocupație și

loc muncă din care să obțină venituri licite), determinând concluzia că

reeducarea acestuia nu poate fi asigurată decât prin executarea în regim de

detenție a pedepsei cu închisoarea aplicată.

În ceea ce privește susținerea apelantului inculpat

referitoare la atitudinea procesuală corespunzătoare manifestată pe parcursul

procesului și la lipsa antecedentelor penale, instanța de prim control judiciar

a arătat că aceste împrejurări vor fi valorificate prin stabilirea unei

sancțiuni penale orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru

infracțiunea săvârșită, nefiind de natură să determine reducerea semnificativă

a periculozității sociale a inculpatului, încât să justifice coborârea pedepsei

sub limita minimă prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și suspendarea sub supraveghere a

executării sancțiunii penale, în condițiile art. 86

1

C. pen.

Referitor la celelalte circumstanțe favorabile

invocate de apelant, Curtea de Apel București a constatat, pe de o parte, că

existența acestora a fost contrazisă de înscrisurile depuse la dosarul de fond

(f. 136 - 138), din care nu rezultă, așa cum s-a susținut, că inculpatul ar fi

desfășurat o activitate onestă sau că ar fi urmat anumite cursuri școlare,

absolvind doar învățământul gimnazial și o școală de șoferi, iar, pe de altă

parte, că situația sa familială dificilă nu constituie, în raport cu gravitatea

deosebită a faptei comise și celelalte date ce caracterizează persoana

inculpatului, un element de care să se țină seama la aprecierea periculozității

sale sociale.

Având în vedere toate aceste considerente anterior expuse,

Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

București și de apelantul - intimat - inculpat C.I., a desființat, în parte,

sentința penală atacată și, în fond, rejudecând în limitele anterior relevate,

a dispus conform dispozitivului mai sus -menționat. Totodată, în temeiul art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a respins, ca

nefondat, apelul declarat de apelantul - intimat - inculpat N.C.R.

Împotriva deciziei penale mai sus-menționate, în

termen legal, au declarat recurs ambii inculpați, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie pentru motivele menționate în partea introductivă

a prezentei decizii.

În esență, recurentul inculpat C.I., prin apărătorul

ales, a invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și a

solicitat admiterea recursului formulat, casarea ambelor hotărâri și, în

rejudecare.să se constate că în mod greșit au fost înlăturate de instanța de

apel circumstanțele atenuante reținute în favoarea sa și, pe cale de

consecință, acordarea unei eficiente sporite acestora și reducerea cuantumului

pedepsei până la limita anterior stabilită de prima instanță, soluție pe care o

consideră legală și temeinică.

Recurentul inculpat N.C.R., prin apărătorul desemnat

din oficiu, a invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc.

pen. și a solicitat admiterea recursului formulat, casarea ambelor hotărâri și,

în rejudecare, în principal, în baza art. 334 C. proc. pen. să se dispună

schimbarea încadrării juridice dată faptei reținută în sarcina acestui inculpat

din trafic de droguri în cea de consum de droguri, aplicarea unei pedepse

corespunzătoare noii încadrări juridice și reținerea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., întrucât acesta, în mod constant, a declarat că este consumator și nu

traficant, din actele dosarului nerezultând că inculpatul ar fi traficat

droguri.

În subsidiar, a solicitat să se constate că raportat

la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și la circumstanțele

personale ale inculpatului, pedeapsa aplicată de instanțele anterioare este

prea aspră, Înalta Curte urmând a dispune reducerea cuantumului acesteia sub

limita anterior stabilită.

Recursurile declarate de inculpații C.I. și N.C.R.,

sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că instanța

de prim control judiciar a reținut în mod corect situația de fapt și au

stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste evaluări a ansamblului

probator administrat în cauză, dând faptelor comise de aceștia încadrarea

juridică corespunzătoare, reținând, justificat, în favoarea lor și dând

eficiență numai dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, înlăturând

circumstanțele atenuante incorect reținute de prima instanță în favoarea lor.

Înalta Curte constată că instanța de prim control

judiciar a procedat justificat atunci când, deși și-a însușit situația de fapt

corect reținută de prima instanță, a observat că sentința penală pronunțată se

impunea a fi, în anumite limite, reformată și, pe cale de consecință, a

modificat-o, justificat, în sensul celor arătate mai sus pe larg.

Astfel se constată că, atât prima instanță, cât și

cea de prim control judiciar au procedat corect atunci când au reținut, urmare

unei judicioase aprecieri a materialului probator că, în drept, faptele

inculpatului C.I. care, la data de 25 martie 2009, a vândut martorului S.F., cu

suma de 100 lei, 2 doze conținând 0,34 grame heroină și a deținut pentru consum

propriu și vânzare o doză mare conținând 7,56 grame de heroină și 44 doze

conținând 6,20 grame de heroină, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000 și, respectiv, ale infracțiunii de deținere de

droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, iar fapta inculpatului N.C.R., constând în

aceea că la data de 25 martie 2009, a fost depistat având asupra sa, pentru

vânzare, cantitatea de 26,08 grame heroină, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Astfel, deși ambii inculpați în faza de urmărire

penală și-au recunoscut faptele așa cum au fost reținute și descrise în actul

de inculpare, ulterior și-au nuanțat declarațiile, în încercarea, nereușită, de

altfel, de a-și diminua răspunderea penală, susțineri evident subiective și

lipsite de orice suport probator, care au și fost avute în vedere și analizate

de instanța de prim control judiciar atunci când, justificat, a constatat că nu

pot fi reținute în favoarea acestora dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen.

Astfel, se constată că inculpatul N.C.R., contrar

probatoriului administrat în cauză, care a fost în măsură să răstoarne

prezumția de nevinovăție (denunțul și declarațiile martorilor S.F., M.T.R., P.M.D.,

I.A.A. și A.M.A., procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante,

procesul-verbal de înseriere bani, procesul-verbal de percheziție domiciliară,

procesele-verbale de percheziții corporale ale martorului S.F.,

procesele-verbale de percheziții corporale ale inculpaților, care de altfel,

s-au coroborat între ele dar și cu rapoartele de constatare tehnico -

științifică din 25 martie 2009, din 30 martie 2009; declarațiile învinuitului C.O.P.,

precum și cu declarațiile inculpaților C.I. și N.C.R. date în faza de urmărire

penală), a avut o poziție procesuală oscilantă, susținând că drogurile care au

fost găsite asupra sa la momentul când a fost surprins în flagrant (cantitatea

de aproximativ 26 grame heroină) nu erau destinate vânzării, ci le deținea

pentru consum propriu, fiind consumator.

Potrivit dispozițiilor art. 69 din C. proc. pen.

„declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului

penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate

cu fapte și împrejurări, ce rezultă din ansamblul probelor existente în

cauză" or, în cauză, deși inculpatul, a negat, în mod constant, iar în

fața instanței de ultim control judiciar s-a prevalat de dreptul la tăcere, că

ar fi vândut vreo cantitate de droguri vreunei persoane, susținând că este

consumator de droguri, aceste împrejurări nu au fost dovedite cu nici un mijloc

de probă și rămân, astfel, simple afirmații subiective, lipsite de corespondent

în realitatea obiectivă, neputând constitui, prin urmare, temei al schimbării

juridice dată faptei din cea reținută în sarcina sa în cea deținere de droguri

de mare risc pentru consum propriu, așa cum, neîntemeiat, a solicitat acesta în

recursul promovat.

Prin urmare, nu poate fi primită solicitarea

recurentului inculpat N.C.R. de a se schimba încadrarea juridică dată faptei

reținută în sarcina sa din infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în

cea de deținere fără drept de droguri de mare risc pentru consum propriu, fiind

evident că respectiva cantitate de heroină cu care a fost surprins asupra sa

era în scop de vânzare către inculpatul C.I. (conform propriei declarații de la

fila 120 d.u.p.) și nu era destinată consumului propriu, așa cum, nefondat, a

tins a acredita ideea acesta.

În ceea ce privește motivul de recurs formulat de

ambii inculpați, vizând dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că nici acesta nu poate fi primit, fiind de asemenea,

nefondat.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea

pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele

de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei

săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa

este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul

ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Înalta Curte constată că instanța de prim control

judiciar a procedat, în mod justificat, atunci când, dând curs și solicitării

parchetului, dar și constatând din examinarea actelor dosarului că prima

instanță a greșit când a reținut în favoarea acestora dispozițiile art. 74 lit.

c) C. pen., Ie-a înlăturat și, pe cale de consecință, în rejudecare, i-a

condamnat pentru săvârșirea faptelor astfel cum au fost reținute în actul de

inculpare, pe inculpatul C.I. la o pedeapsă rezultantă majorată de la 4 ani

închisoare la 6 ani închisoare și pe inculpatul N.C.R. la o pedeapsă de

majorată de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, ambilor menținându-le

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Totodată, se mai constată că instanța de prim control

judiciar a procedat în mod corect atunci când a reformat hotărârea primei

instanțe și, justificat, a aplicat inculpaților C.I. și N.C.R. câte o pedeapsă

(rezultantă în cazul primului) de 6 ani închisoare, considerând că aceste

pedepse, sunt suficiente și corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C.

pen., atât în ceea ce privește cuantumul acestora, dar și ca modalitate de

executare (în regim de privare de libertate), fiind astfel apte să atingă

scopul preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art.

52 C. pen., acordând suficientă eficiență dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000,

corect reținute și de către prima instanță.

Astfel, în cauza dedusă judecății, ambii inculpați

inițial, în faza de urmărire penală au recunoscut faptele săvârșite, însă

ulterior, și-au mai nuanțat poziția în faza cercetării judecătorești, pentru ca,

în final, să adopte o atitudine cooperantă, colaborând cu organele de anchetă

în vederea stabilirii adevărului în cauză și au formulat fiecare câte un

denunț, fapt ce Ie-a profitat fiecăruia, instanțele anterioare acordând

eficiență dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Înalta Curte constată, așadar că, din probele

administrate, a rezultat starea de fapt corect reținută de ambele instanțe,

relevând, în mod justificat, că faptele inculpaților C.I. și N.C.R., astfel cum

au fost descrise în actul de inculpare, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc (heroină) și de deținere de

droguri de risc (heroină) pentru consum propriu fără drept, în concurs real

prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000 (în

cazul primului inculpat) și infracțiunea de trafic de droguri de mare risc

(heroină) prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 16 din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, se mai constată că, în mod justificat,

instanța de apel a modificat, din oficiu, sentința primei instanțe, sub

aspectul greșitei confiscări a unei părți din cantitatea de droguri găsită

asupra inculpatului C.I. și greșitei confiscări de la același inculpat a sumei

de 1433 lei, îndreptând hotărârea în sensul aplicării dispozițiilor art. 17 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 și art. 18 alin. (1) din aceeași lege cu privire la

confiscarea întregii cantități drog de 13,40 g heroină în amestec cu cafeina și

paracetamol și respectiv,dispunând restituirea către inculpat a sumei de 1433

lei, greșit confiscată, reținând că nu s-a dovedit cu nici un mijloc de probă

că această sumă ar fi provenit din comiterea vreunei infracțiuni.

Față de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor,

dar raportat și la circumstanțele personale ale acestora, la cantitățile de

heroină traficate.la valorile sociale lezate prin activitatea ilicită a

inculpatților, Înalta Curte consideră că, în mod justificat, instanța de prim

control judiciar a majorat pedepsele aplicate inculpaților, la câte 6 ani

închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, urmare înlăturării

dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen. nejustificat reținute de către prima

instanță, apreciindu-le ca fiind corespunzătoare aptitudinii de reeducare a

celor doi inculpați și posibilităților lor de a reacționa pozitiv la mijlocul

de represiune ales, ținând cont și de vârsta lor tânără, de lipsa

antecedentelor penale, de lipsa unei experiențe de viață, de dezideratul de a

asigura cât mai rapid și eficient îndreptarea acestora, dar în mod deosebit, de

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a

apreciat că, în cauză, se impune majorarea cuantumul pedepselor aplicate inculpaților

de către prima instanță și, prin urmare, a considerat justificat că nu se poate

schimba modalitatea de executare a pedepselor, prin reținerea dispozițiilor art.

86

1

C. pen. raportat la cuantumul pedepselor astfel cum a fost

stabilit în cauză.

În același sens, Înalta Curte mai reține că pentru ca

pedepsele stabilite să dobândească eficiență funcțională, nu pot fi aplicate

nici prevederile art. 81 C. pen., dar nici prevederile art. 86

1

C.

pen., ca modalitate de executare a pedepselor și, prin urmare, scopul

preventiv, educativ, de coerciție și de exemplaritate al pedepsei, consfințit

în dispozițiile art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât în regim de privare de

libertate, fiind astfel, suficiente și proporționale, în raport cu natura și

gravitatea faptelor reținute în sarcina acestora, cu ansamblul tuturor

împrejurărilor cauzei și cu datele ce caracterizează persoana inculpaților (doi

tineri care nu au mai avut conflicte cu legea penală).

Așadar, Înalta Curte constată că instanța de prim

control judiciar a acordat suficientă eficiență dispozițiilor art. 16 din legea

specială, reținute în favoarea inculpaților, orientând pedepsele spre minimul

special și, justificat, a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins decât

în regim de privare de libertate.

În consecință, manifestările nejustificate de

clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel

de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii

societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și

aplicarea legii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că nu se

justifică reținerea ci