ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3346/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1043/16 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 15234/3/2009 s-a dispus în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, condamnarea inculpatului C.I. (fiul lui I. și E.) la o pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

și art. 16 din Legea nr. 143/2000, același inculpat a fost condamnat la o pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, prima instanță stabilind ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen. În baza art. 71 C. pen., i-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie. De asemenea, Tribunalul București, în baza art. 350 C. proc.

pen. a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 25 martie 2009 la zi. Prin aceeași hotărâre prima instanță, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, a dispus condamnarea inculpatului N.C.R. (fiul lui C. și al V.) la o pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 350 C. proc. pen., prima instanță a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 25 martie 2009 la zi. În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. f) C. pen., prima instanță a dispus confiscarea cantităților de 5,69 grame heroina și 7,44 grame heroină ridicate de la inculpatul C.I. și a cantității de 25,90 grame heroină ridicată de la inculpatul N.C.R., rămase în urma analizelor de laborator și distrugerea acestora.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea sumei de 1433 lei ridicată de la inculpatul C.I. Totodată, prima instanță, în baza art. 191 C. proc. pen., i-a obligat pe inculpați la plata sumelor de câte 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, că la data de 25 martie 2009, numitul S.F. a formulat un denunț față de C., în baza art. 15 din Legea nr. 143/2000, precizând că este consumator de droguri, respectiv heroină, pe care o cumpăra cu suma de 50 lei pe doză, pentru consumul său propriu, de la numitul C., acesta comercializând drogurile în locuința sa din sectorul 4. Urmare denunțului formulat, în aceeași zi, în baza ordonanței de delegare dispuse de procuror, organele de poliție au procedat, în prezența martorului asistent P.M.D., la consemnarea seriilor bancnotelor ce formează suma de 100 lei, ce urma a fi folosită de martorul denunțător S.F.

la cumpărarea sub supravegherea organelor de poliție a unei cantități de droguri de la C., identificat în persoana inculpatului C.I. În vederea efectuării flagrantului, în prezența martorului asistent M.T.R., s-a efectuat o percheziție corporală asupra denunțătorului S.F., fără să se găsească substanțe stupefiante sau psihotrope supuse controlului legal și i s-a înmânat suma de 100 lei înseriată pentru a cumpăra două doze de heroină. În jurul orei 14,30, organele de poliție, împreună cu martorii asistenți M.T.R. și P.M.D. și martorul denunțător S.F., s-au deplasat în zona sectorului 4, iar, în jurul orei 15,00, martorul denunțător S.F., sub supravegherea atentă a lucrătorilor de poliție, s-a deplasat către locuința inculpatului C.I., situată in sectorul 4. Denunțătorul s-a deplasat, în continuare, a bătut la ușa apartamentului și a intrat în locuință, în interiorul căreia se afla inculpatul C.I., martorul S.F.

solicitându-i acestuia 2 doze de heroină, pentru care i-a înmânat suma de 100 lei jar inculpatul C.I. i-a spus că îi vinde cele două doze de heroină numai dacă și le administrează în locuința sa, motiv pentru care, pentru a părea convingător, denunțătorul a desfăcut una din cele două doze de heroină remise de inculpat și a introdus heroina aflată în acea punguță într-o țigară, fără, însă, a o fuma. S-a mai reținut că după încheierea tranzacției, inculpatul C.I. a deschis ușa apartamentului, iar denunțătorul a plecat și a predat lucrătorilor de poliție doza de heroină și țigara în care se afla cealaltă doză de heroină, iar după predarea drogurilor, martorul denunțător S.F. a fost din nou percheziționat, asupra sa negăsindu-se bani, bunuri sau substanțe interzise de lege la deținere.

În baza autorizației nr. 89 din 25 martie 2009 emisă de Tribunalul București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 12287/3/2009, lucrătorii de poliție au efectuat o percheziție domiciliară la adresa inculpatului C.I., ocazie cu care, asupra acestuia s-au găsit: în buzunarul drept al pantalonilor pe care îi purta, suma de 1400 lei; în buzunarul stâng al pantalonilor, suma de 133 lei, printre care și bancnotele ale căror serii fuseseră consemnate anterior într-un proces - verbal; în același buzunar, 43 de pungulițe din material plastic de culoare albă ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare maronie și o punguță cu diametrul de circa 3 cm, din material plastic, ce conținea o substanță pulverulentă de culoare maronie.

Totodată, pe gresia de pe holul de acces în apartament, în apropiere de ușa băii, a fost găsită o punguliță de culoare albă, ce conținea o substanță pulverulentă de culoare maronie, iar în urma efectuării constatării tehnico-științifice, s-a stabilit că substanța găsită în toate punguțele menționate reprezenta heroină în amestec cu cafeina și paracetamol. După ce s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul C.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, acesta a formulat, în baza art. 16 din Legea nr. 143/2000, un denunț față de R., persoana de la care se aproviziona cu heroină contra sumei de 130 lei gramul.

În vederea prinderii în flagrant a acestuia, identificat ulterior în persoana inculpatului N.C.R., inculpatul C.I. I-a contactat telefonic, în prezența lucrătorilor de poliție, spunându-i codificat că vrea să cumpere heroină („am vândut mașina și am bani") și au stabilit ca loc de întâlnire intersecția B.M.B. cu C.V. sector 3, în zona magazinului P., lângă o florărie, după ce inculpatul N.C.R. a refuzat să vină la locuința inculpatului C.I. împreună cu organele de poliție, inculpatul C.I. și martorul asistent M.T.R. s-au deplasat la locul de întâlnire, unde inculpatul C. l-a indicat lucrătorilor de poliție pe inculpatul N.C.R., care coborâse dintr-un taxi. Organele de poliție l-au imobilizat de inculpatul N.C.R., care a aruncat pe jos o punguță sferică de aproximativ 5-7 cm diametru, în care se afla o substanță pulverulentă de culoare maronie, stabilindu-se, în urma constatării tehnico-științifice, că aceasta reprezintă heroină în amestec cu cafeina și paracetamol.

Tribunalul București a reținut această situație de fapt pe baza următoarelor mijloace de probă: denunțul și declarațiile martorului S.F., procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul-verbal de înseriere bani, procesul-verbal de percheziție domiciliară, procesele-verbale de percheziții corporale ale martorului S.F., procesele-verbale de percheziții corporale ale inculpaților, depozițiile martorilor M.T.R., P.M.D., I.A.A. și A.M.A., rapoartele de constatare tehnico - științifică din 25 martie 2009, și din 30 martie 2009; declarațiile învinuitului C.O.P. și ale inculpaților C.I. și N.C.R. Prima instanță a apreciat că,în drept, faptele inculpatului C.I.

care, la data de 25 martie 2009, a vândut martorului S.F., cu suma de 100 lei, 2 doze conținând 0,34 grame heroină și a deținut pentru consum propriu și vânzare o doză mare conținând 7,56 grame de heroină și 44 doze conținând 6,20 grame de heroină, întrunesc elementele constitutive ale infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și, respectiv, ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Referitor la fapta inculpatului N.C.R. care, la data de 25 martie 2009, a fost depistat având asupra sa, pentru vânzare, cantitatea de 26,08 grame heroină, Tribunalul București a apreciat că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al infracțiunilor, modalitatea concretă de săvârșire a acestora, precum și circumstanțele personale ale fiecăruia dintre inculpați - N.C.R. fără antecedente penale, iar C.I. are antecedente penale, aflându-se în faza cercetării judecătorești tot cu privire la fapte de acest gen - și atitudinea lor procesuală sinceră, de recunoaștere a faptelor și de colaborare cu organele de cercetare. Având în vedere circumstanțele personale ale fiecărui inculpat în parte, prima instanță a aplicat dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

raportat la art. 76 lit. a) C. pen., reducându-le, astfel, pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de legiuitor pentru faptele săvârșite, și având în vedere colaborarea acestora cu organele de cercetare și denunțul formulat cu privire la activitatea infracțională a inculpatului N. de către inculpatul C., iar de către inculpatul N. pentru alte persoane, potrivit adresei emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fila 218 dosar fond, a aplicat ambilor inculpați dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 și, în consecință, a redus la jumătate pedepsele aplicate. Totodată, prima instanță a apreciat că scopul educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins numai prin privarea de libertate a inculpaților, astfel încât a interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

- pe durata și în condițiile art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie. Apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. f) C. pen., Tribunalul București a dispus confiscarea cantităților de 5,69 și 7,44 grame heroină ridicate de la inculpatul C.I. și a cantității de 25,90 grame heroină ridicată de la inculpatul N.C.R., rămase în urma analizelor de laborator și distrugerea acestora, iar, în temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a luat măsura de siguranță a confiscării speciale de la inculpatul C.I. a sumei de 1433 lei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații C.I.

și N.C.R., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie. M.P. a invocat următoarele aspecte de nelegalitate și netemeinicie: 1) greșita reținere față de inculpatul C.I., pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.; 2) greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, prin stabilirea unor sancțiuni penale coborâte mult sub limita minimului special, ca urmare a reținerii circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., în concurs cu cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000; 3) greșita reținere a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.

în privința inculpatului C.I. doar pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, fără a o reține și pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, arătându-se că, fiind vorba de o împrejurare ce vizează persoana inculpatului, nu poate fi reținută doar pentru una dintre infracțiunile aflate în concurs. Reprezentantul Parchetului a arătat, în esență, că, față de gradul ridicat de pericol social al faptelor, modalitatea concretă de comitere a acestora, cantitatea mare de droguri deținută și persoana inculpaților, C.I. fiind cunoscut cu antecedente penale și cercetat în prezent pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen, iar inculpatul N.C.R. având o poziție procesuală lipsită de orice credibilitate, nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante, solicitându-se înlăturarea acestora și majorarea pedepselor aplicate de instanța de fond.

Apelanții inculpați au criticat sentința pronunțată de Tribunalul București sub aspectul netemeiniciei vizând modul de individualizare a pedepselor ce le-au fost aplicate, apelantul C.I. solicitând reducerea acestora, prin reținerea ca circumstanțe atenuante, atât a împrejurărilor prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cât și a celor reglementate de lit. a) a aceluiași articol, iar apelantul N.C.R. solicitând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, conform art. 86 1 C. pen. S-a arătat de către apelantul - inculpat C.I. că instanța de fond nu a valorificat corespunzător datele favorabile referitoare la persoana sa, respectiv atitudinea sinceră și cooperantă manifestată pe parcursul procesului penal, precum și faptul că are 3 copii minori în întreținere.

Comportamentul procesual corespunzător a fost invocat și de apelantul inculpat N.C.R., care a considerat că această împrejurare, alături de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, că anterior arestării își câștiga existența în mod onest și urma cursuri școlare, fiind cunoscut ca o persoană demnă, care își ajută familia, constituie tot atâtea aspecte care justifică concluzia că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în condițiile art. 86 1 C. pen. Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel București, secția I penală, apreciat ca neîntemeiat apelul declarat de inculpatul N.C.R.

și ca fondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul C.I., în limitele ce se vor arăta. Astfel, prin Decizia penală nr. 59/ A din 5 martie 2010, instanța de prim control judiciar, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de apelantul-intimat-inculpat C.I.

împotriva sentinței penale nr. 1043 din 16 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, din Dosarul nr. 15234/3/2009, pe care a desființat-o în parte și, în fond, rejudecând: I. Pentru inculpatul C.I., a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, alături de care a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, repunand, în individualitatea lor, pedepsele de 4 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani și de 2 ani închisoare. În temeiul art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, l-a condamnat pe inculpatul C.I.

la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., i-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, fără drept. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea și a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai grea și anume pedeapsa de 6 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (1), C. pen., instanța de prim control judiciar a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b), C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale, potrivit art. 66 C. pen. II. În ceea ce privește pe inculpatul N.C.R. - instanța de apel, în temeiul art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, l-a condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii da trafic de droguri de mare risc. În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, care va fi executată după executarea pedepsei principale a închisorii, conform art. 66 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 18, alin. (1) din Legea nr. 143/2000, instanța de apel a dispus confiscarea specială de la inculpatul C.I. a cantității totale de 13,40 grame de heroină, în amestec cu cofeină și cu paracetamol. În temeiul art. 109 alin. (4) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a dispus restituirea către inculpatul C.I. a sumei de 1433 lei, confiscată în baza procesului-verbal de percheziție domiciliară din data de 25 martie 2009 (filele 18-20, dosar de urmărire penală). Prin aceeași decizie, instanța de apel a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-intimat-inculpat N.C.R.

împotriva aceleiași sentințe penale. În temeiul art. 383 alin. (11) C. proc. pen., raportat la art. 300 2 C. proc. pen., cu aplicarea art. 160 b alin. (1) și alin. (3), C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a apelanților-intimați-inculpați C.I. și N.C.R. În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus, pentru ambii apelanți-intimați-inculpați perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 25 martie 2009 la zi. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile de procedură pentru judecarea apelurilor declarate de M.P. și de apelantul-intimat-inculpat C.I., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., l-a obligat pe apelantul-intimat-inculpat N.C.R. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel instanța de prim control judiciar a constatat că primul motiv de apel invocat de Parchet, este întemeiat, întrucât, într-adevăr, în mod nelegal instanța de fond a reținut starea de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., în privința infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, comisă de inculpatul C.I.

A reținut că din fișa de cazier judiciar atașată la dosar (f. 181 dosar apel) rezultă că, într-adevăr, acest inculpat a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an 11 luni și 1 zi închisoare prin sentința penală nr. 580 din 24 aprilie 1998 a Judecătoriei Sectorului 1 București, fiind arestat la 22 iulie 1999 și liberat condiționat la data de 25 aprilie 2000, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 332 zile închisoare, însă, în privința acestei condamnări, la data de 12 iunie 2006 s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească prevăzut de art. 135 alin. (1) lit. a) C. pen., fiind, așadar, aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (2) C. pen. privind condamnările de care nu se tine seama la stabilirea stării de recidivă.

Curtea de Apel București a considerat fondat și cel de-al doilea motiv de apel invocat de Parchet, constatând că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. în ceea ce privește infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, comisă de inculpații C.I. și N.C.R., întrucât deși a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, dând probelor administrate eficiența prevăzută de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul București a procedat la o greșită individualizare a pedepselor stabilite în sarcina acestora pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fără a ține seama de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen.

S-a mai reținut că chiar dacă inculpații au adoptat o atitudine de colaborare cu organele de anchetă, denunțând și facilitând, în timpul urmăririi penale, identificarea și tragerea la răspundere penală și a altor persoane pentru infracțiuni legate de droguri, se constată că această împrejurare a fost corespunzător valorificată prin reținerea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, instanța neputând să-i acorde eficiență juridică, în lipsa altor date relevante, și prin prisma prevederilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

Sub acest aspect, Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat că, deși cei doi inculpați au recunoscut în cursul urmăririi penale comiterea faptelor în modalitatea reținută prin actul de sesizare, arătând că au efectuat și cu alte ocazii operațiuni având ca obiect droguri de mare risc (f. 76, 78, 113, 119 d.u.p.), în faza cercetării judecătorești aceștia au revenit parțial asupra declarațiilor inițiale, susținând, în pofida tuturor evidențelor (cantitatea mare de droguri descoperită, declarațiile martorului denunțător S.F., faptul că inculpatul C.I. mai este cercetat pentru infracțiuni similare) că nu s-au mai ocupat cu vânzarea de heroină până la momentul prinderii lor în flagrant și că inculpatul N.C.R.

i-a dat inculpatului C.I. drogurile în schimbul unei sume de bani pe care acesta o datora celui din urmă. Pe de altă parte, s-a apreciat de instanța de apel că poziția de recunoaștere fără rezerve a faptelor, manifestată de inculpați în cursul urmăririi penale, trebuie privită și prin prisma faptului că aceștia au fost surprinși în flagrant în timp ce vindeau heroină, neavând, practic, posibilitatea să nege sau să-și formuleze alte strategii de apărare.

În contextul aspectelor anterior menționate, Curtea de Apel București a apreciat că, în mod greșit, a fost reținută de instanța de fond circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., atitudinea procesuală manifestată de inculpați, privită împreună cu celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., nefiind de natură să diminueze, într-o asemenea măsură, periculozitatea socială a inculpaților, încât să impună coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, limită redusă la jumătate, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.

S-a mai considerat de către instanța de apel, că trebuie avute în vedere, în acest sens, gradul deosebit de ridicat de pericol social al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc - dedus din natura, frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracțiune și urmările nefaste pe care le produce asupra sănătății publice - cantitatea mare de droguri depistată asupra inculpaților (14,07 grame heroină în cazul inculpatului C.I. și 26,09 grame heroina asupra inculpatului N.C.R.), datele de caracterizează persoana acestora - cu un nivel redus de școlarizare, fără ocupație și loc de muncă, inculpatul C.I. fiind cunoscut cu antecedente penale și fiind în prezent cercetat într-o altă cauză, pentru comiterea unor infracțiuni similare, precum și faptul că pentru inculpați traficul de droguri reprezintă o sursă permanentă de venituri ilicite, în absența unei alte ocupații stabile și a unui loc de muncă.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea de Apel București a constatat că, în cauză, nu se impune reținerea ca circumstanță atenuantă a împrejurării prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., poziția procesuală relativ sinceră a inculpaților urmând a fi avută în vedere de instanța de apel la stabilirea unor pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, apreciind că, prin aplicarea unor sancțiuni penale în cuantum de câte 6 ani închisoare, situate, așadar, cu doar 1 an peste limita minimă stabilită de lege în cazul infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, poate fi atins scopul preventiv - educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

Totodată, față de gradul ridicat de pericol social al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și datele ce caracterizează persoana inculpaților, astfel cum au fost anterior expuse, Curtea apreciază că se impune majorarea duratei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., aplicată inculpaților în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., de la 2 ani la 4 ani după executarea pedepsei principale. Referitor la cel de-al treilea motiv de apel invocat de parchet, Curtea deși a apreciat critica drept întemeiată, neputând fi reținute dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

doar pentru una dintre infracțiunile aflate în concurs, din moment ce este vorba de o circumstanță ce privește persoana inculpatului C.I., caracterizându-l sub aspectul periculozității, a constatat că acesta nu mai poate fi avut în vedere, atâta timp cât s-a apreciat ca fiind fondat cel de-al doilea motiv de apel invocat, și anume acela privitor la greșita reținere a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. înlăturând această circumstanță atenuantă pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, comisă de inculpatul C.I., nu se mai poate pune problema reținerii respectivei circumstanțe pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din aceeași lege.

Instanța de prim control judiciar, în apelul declarat de M.P., Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat, din oficiu, și un alt aspect de nelegalitate a hotărârii atacate, în ceea ce privește greșita confiscare de către instanța de fond de la inculpatul C.I. doar a unei părți din cantitatea de droguri rămasă în urma analizelor de laborator, respectiv a cantității de 13,13 grame heroină, impunându-se, în temeiul dispozițiilor art. 118 lit. f) C. pen., art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reformarea sentinței și sub acest aspect, prin luarea față de inculpatul C.I. a măsurii de siguranță a confiscării speciale cu privire la întreaga cantitate, de 13,40 grame heroină, în amestec cu cafeina și paracetamol, rămasă în urma analizelor de laborator, conform mențiunilor din cuprinsul raportului de constatare tehnico-științifică din 27 martie 2009 și a dovezii din 06 aprilie 2009 (f. 46-48; f. 56 d.u.p.).

Instanța de prim control judiciar, în ceea ce privește criticile formulate de apelantul C.I., Ie-a apreciat ca nefondate, pentru aceleași motive expuse pe larg mai sus considerând că, în cauză, nu se impune reducerea pedepsei aplicată inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, fiind necesară, ci dimpotrivă, majorarea acesteia într-un cuantum care să asigure realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

În acest sens, s-a reținut de către instanța de apel că infracțiunea de trafic de droguri de mare risc săvârșită de inculpat se caracterizează printr-un grad ridicat de pericol social având în vedere natura faptei, consecințele acesteia, devenită un adevărat flagel și cantitatea mare de droguri deținută în vederea vânzării, astfel încât, în contextul acestor împrejurări, atitudinea relativ sinceră manifestată de inculpat nu reduce în mod semnificativ periculozitatea socială a acestuia, pentru a impune recunoașterea ei ca circumstanță atenuantă judiciară, îi sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., aceasta urmând să fie valorificată prin stabilirea pedepsei într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege.

Pe de altă parte, contrar susținerilor apelantului, Curtea de Apel București, secția I penală, a apreciat că nu pot fi reținute în favoarea acestuia nici dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., din fișa de cazier judiciar rezultând că, și anterior comiterii infracțiunilor ce formează obiectul prezentului dosar, inculpatul nu și-a conformat conduita exigențelor legii penale, iar în prezent, este cercetat pentru săvârșirea alte infracțiuni privind circulația drogurilor de mare risc, aspecte care, alături de faptul că acesta are un nivel redus de școlarizare, nu are ocupație și loc de muncă din care să obțină venituri licite, demonstrează periculozitate socială inculpatului și determină concluzia că reeducarea sa nu poate fi asigurată prin stabilirea unei pedepse coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

Având, însă, în vedere că, pentru motivele anterior expuse în considerente, s-a înlăturat starea de recidivă post-executorie pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vedere consumului propriu, precum și atitudinea procesuală corespunzătoare manifestată de inculpat, atitudine de care s-a ținut seama și la stabilirea cuantumului pedepsei pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, instanța de prim control judiciar a apreciat că respectiva conduită procesuală trebuie valorificată și în procesul de individualizare judiciară a pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, prin stabilirea unei sancțiuni penale orientată, de asemenea, spre minimul special prevăzut de lege, apreciind cuantumul fixat de Tribunal, orientat către maximul special, ca fiind disproporționat, atât în raport cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea concurentă, cât și în raport cu circumstanțele personale ale inculpatului, circumstanțele reale ale comiterii faptei.

În consecință, instanța de apel a admis sub acest aspect calea atac promovată de apelantul C.I. și a reformat hotărârea atacată, în sensul reducerii pedepsei aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, de la 2 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare. Totodată, din oficiu, Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat că, în mod nelegal, instanța fond a dispus confiscarea de la inculpatul C.I. a sumei de 1433 lei, ridicată cu ocazia percheziției domiciliare din data de 25 martie 2009, consemnată la CEC B., conform recipisei din 27 martie 2009, reținând că din nici o probă administrată în cauză nu a rezultat că respectiva sumă de bani fost dobândită prin săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, întrucât la termenul din data de 05 martie 2010, la solicitarea instanței, apelantul - inculpat C.I.

a învederat Curții că suma 1433 lei nu provenea din vânzarea de droguri, ci i-a fost trimisă din Spania de sora sa. Pe cale de consecință, constatând că în cauză, nu s-a probat că această sumă a fost dobândită prin săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, instanța de apel a admis, și sub acest aspect, apelul inculpatului C.I. și a dispus, în temeiul art. 109 alin. (4) C. proc. pen., restituirea către apelant a respectivei sume de bani. Instanța de prim control judiciar, referitor la apelul declarat de inculpatul N.C.R., a constatat că acesta este nefondat, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 86 1 C. pen.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut, în primul rând, că, în raport de cuantumul pedepsei aplicată inculpatului în această fază a procesului penal, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, respectiv de 6 ani închisoare, nu mai este îndeplinită cerința privitoare la limita maximă a pedepsei cu închisoarea stabilită de art. 86 1 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru a putea fi dispusă suspendarea sub supraveghere a executării sancțiunii penale.

Pe de altă parte, Curtea de Apel București a apreciat că nu este îndeplinită nici cerința prevăzută de art. 86 1 alin. (1) lit. c) C. pen., periculozitatea socială a inculpatului, demonstrată, atât de gravitatea deosebită a activității infracționale desfășurate, dedusă din cantitatea mare de droguri deținută în vederea vânzării, cât și de datele ce caracterizează persoana sa (cu un nivel redus de școlarizare, fără ocupație și loc muncă din care să obțină venituri licite), determinând concluzia că reeducarea acestuia nu poate fi asigurată decât prin executarea în regim de detenție a pedepsei cu închisoarea aplicată.

În ceea ce privește susținerea apelantului inculpat referitoare la atitudinea procesuală corespunzătoare manifestată pe parcursul procesului și la lipsa antecedentelor penale, instanța de prim control judiciar a arătat că aceste împrejurări vor fi valorificate prin stabilirea unei sancțiuni penale orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, nefiind de natură să determine reducerea semnificativă a periculozității sociale a inculpatului, încât să justifice coborârea pedepsei sub limita minimă prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și suspendarea sub supraveghere a executării sancțiunii penale, în condițiile art. 86 1 C. pen.

Referitor la celelalte circumstanțe favorabile invocate de apelant, Curtea de Apel București a constatat, pe de o parte, că existența acestora a fost contrazisă de înscrisurile depuse la dosarul de fond (f. 136 - 138), din care nu rezultă, așa cum s-a susținut, că inculpatul ar fi desfășurat o activitate onestă sau că ar fi urmat anumite cursuri școlare, absolvind doar învățământul gimnazial și o școală de șoferi, iar, pe de altă parte, că situația sa familială dificilă nu constituie, în raport cu gravitatea deosebită a faptei comise și celelalte date ce caracterizează persoana inculpatului, un element de care să se țină seama la aprecierea periculozității sale sociale. Având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de apelantul - intimat - inculpat C.I., a desființat, în parte, sentința penală atacată și, în fond, rejudecând în limitele anterior relevate, a dispus conform dispozitivului mai sus -menționat. Totodată, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - intimat - inculpat N.C.R. Împotriva deciziei penale mai sus-menționate, în termen legal, au declarat recurs ambii inculpați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele menționate în partea introductivă a prezentei decizii. În esență, recurentul inculpat C.I., prin apărătorul ales, a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. și a solicitat admiterea recursului formulat, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare.să se constate că în mod greșit au fost înlăturate de instanța de apel circumstanțele atenuante reținute în favoarea sa și, pe cale de consecință, acordarea unei eficiente sporite acestora și reducerea cuantumului pedepsei până la limita anterior stabilită de prima instanță, soluție pe care o consideră legală și temeinică. Recurentul inculpat N.C.R., prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului formulat, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, în principal, în baza art. 334 C. proc. pen.

să se dispună schimbarea încadrării juridice dată faptei reținută în sarcina acestui inculpat din trafic de droguri în cea de consum de droguri, aplicarea unei pedepse corespunzătoare noii încadrări juridice și reținerea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., întrucât acesta, în mod constant, a declarat că este consumator și nu traficant, din actele dosarului nerezultând că inculpatul ar fi traficat droguri. În subsidiar, a solicitat să se constate că raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și la circumstanțele personale ale inculpatului, pedeapsa aplicată de instanțele anterioare este prea aspră, Înalta Curte urmând a dispune reducerea cuantumului acesteia sub limita anterior stabilită.

Recursurile declarate de inculpații C.I. și N.C.R., sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că instanța de prim control judiciar a reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste evaluări a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de aceștia încadrarea juridică corespunzătoare, reținând, justificat, în favoarea lor și dând eficiență numai dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, înlăturând circumstanțele atenuante incorect reținute de prima instanță în favoarea lor.

Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a procedat justificat atunci când, deși și-a însușit situația de fapt corect reținută de prima instanță, a observat că sentința penală pronunțată se impunea a fi, în anumite limite, reformată și, pe cale de consecință, a modificat-o, justificat, în sensul celor arătate mai sus pe larg. Astfel se constată că, atât prima instanță, cât și cea de prim control judiciar au procedat corect atunci când au reținut, urmare unei judicioase aprecieri a materialului probator că, în drept, faptele inculpatului C.I.

care, la data de 25 martie 2009, a vândut martorului S.F., cu suma de 100 lei, 2 doze conținând 0,34 grame heroină și a deținut pentru consum propriu și vânzare o doză mare conținând 7,56 grame de heroină și 44 doze conținând 6,20 grame de heroină, întrunesc elementele constitutive ale infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și, respectiv, ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, iar fapta inculpatului N.C.R., constând în aceea că la data de 25 martie 2009, a fost depistat având asupra sa, pentru vânzare, cantitatea de 26,08 grame heroină, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Astfel, deși ambii inculpați în faza de urmărire penală și-au recunoscut faptele așa cum au fost reținute și descrise în actul de inculpare, ulterior și-au nuanțat declarațiile, în încercarea, nereușită, de altfel, de a-și diminua răspunderea penală, susțineri evident subiective și lipsite de orice suport probator, care au și fost avute în vedere și analizate de instanța de prim control judiciar atunci când, justificat, a constatat că nu pot fi reținute în favoarea acestora dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen. Astfel, se constată că inculpatul N.C.R., contrar probatoriului administrat în cauză, care a fost în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție (denunțul și declarațiile martorilor S.F., M.T.R., P.M.D., I.A.A.

și A.M.A., procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul-verbal de înseriere bani, procesul-verbal de percheziție domiciliară, procesele-verbale de percheziții corporale ale martorului S.F., procesele-verbale de percheziții corporale ale inculpaților, care de altfel, s-au coroborat între ele dar și cu rapoartele de constatare tehnico - științifică din 25 martie 2009, din 30 martie 2009; declarațiile învinuitului C.O.P., precum și cu declarațiile inculpaților C.I. și N.C.R. date în faza de urmărire penală), a avut o poziție procesuală oscilantă, susținând că drogurile care au fost găsite asupra sa la momentul când a fost surprins în flagrant (cantitatea de aproximativ 26 grame heroină) nu erau destinate vânzării, ci le deținea pentru consum propriu, fiind consumator.

Potrivit dispozițiilor art. 69 din C. proc. pen. „declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări, ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză" or, în cauză, deși inculpatul, a negat, în mod constant, iar în fața instanței de ultim control judiciar s-a prevalat de dreptul la tăcere, că ar fi vândut vreo cantitate de droguri vreunei persoane, susținând că este consumator de droguri, aceste împrejurări nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă și rămân, astfel, simple afirmații subiective, lipsite de corespondent în realitatea obiectivă, neputând constitui, prin urmare, temei al schimbării juridice dată faptei din cea reținută în sarcina sa în cea deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, așa cum, neîntemeiat, a solicitat acesta în recursul promovat.

Prin urmare, nu poate fi primită solicitarea recurentului inculpat N.C.R. de a se schimba încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina sa din infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în cea de deținere fără drept de droguri de mare risc pentru consum propriu, fiind evident că respectiva cantitate de heroină cu care a fost surprins asupra sa era în scop de vânzare către inculpatul C.I. (conform propriei declarații de la fila 120 d.u.p.) și nu era destinată consumului propriu, așa cum, nefondat, a tins a acredita ideea acesta. În ceea ce privește motivul de recurs formulat de ambii inculpați, vizând dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu poate fi primit, fiind de asemenea, nefondat.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a procedat, în mod justificat, atunci când, dând curs și solicitării parchetului, dar și constatând din examinarea actelor dosarului că prima instanță a greșit când a reținut în favoarea acestora dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen., Ie-a înlăturat și, pe cale de consecință, în rejudecare, i-a condamnat pentru săvârșirea faptelor astfel cum au fost reținute în actul de inculpare, pe inculpatul C.I.

la o pedeapsă rezultantă majorată de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare și pe inculpatul N.C.R. la o pedeapsă de majorată de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, ambilor menținându-le dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000. Totodată, se mai constată că instanța de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci când a reformat hotărârea primei instanțe și, justificat, a aplicat inculpaților C.I. și N.C.R. câte o pedeapsă (rezultantă în cazul primului) de 6 ani închisoare, considerând că aceste pedepse, sunt suficiente și corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât în ceea ce privește cuantumul acestora, dar și ca modalitate de executare (în regim de privare de libertate), fiind astfel apte să atingă scopul preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., acordând suficientă eficiență dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, corect reținute și de către prima instanță.

Astfel, în cauza dedusă judecății, ambii inculpați inițial, în faza de urmărire penală au recunoscut faptele săvârșite, însă ulterior, și-au mai nuanțat poziția în faza cercetării judecătorești, pentru ca, în final, să adopte o atitudine cooperantă, colaborând cu organele de anchetă în vederea stabilirii adevărului în cauză și au formulat fiecare câte un denunț, fapt ce Ie-a profitat fiecăruia, instanțele anterioare acordând eficiență dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000. Înalta Curte constată, așadar că, din probele administrate, a rezultat starea de fapt corect reținută de ambele instanțe, relevând, în mod justificat, că faptele inculpaților C.I.

și N.C.R., astfel cum au fost descrise în actul de inculpare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc (heroină) și de deținere de droguri de risc (heroină) pentru consum propriu fără drept, în concurs real prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000 (în cazul primului inculpat) și infracțiunea de trafic de droguri de mare risc (heroină) prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000. De asemenea, se mai constată că, în mod justificat, instanța de apel a modificat, din oficiu, sentința primei instanțe, sub aspectul greșitei confiscări a unei părți din cantitatea de droguri găsită asupra inculpatului C.I.

și greșitei confiscări de la același inculpat a sumei de 1433 lei, îndreptând hotărârea în sensul aplicării dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 18 alin. (1) din aceeași lege cu privire la confiscarea întregii cantități drog de 13,40 g heroină în amestec cu cafeina și paracetamol și respectiv,dispunând restituirea către inculpat a sumei de 1433 lei, greșit confiscată, reținând că nu s-a dovedit cu nici un mijloc de probă că această sumă ar fi provenit din comiterea vreunei infracțiuni.

Față de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, dar raportat și la circumstanțele personale ale acestora, la cantitățile de heroină traficate.la valorile sociale lezate prin activitatea ilicită a inculpatților, Înalta Curte consideră că, în mod justificat, instanța de prim control judiciar a majorat pedepsele aplicate inculpaților, la câte 6 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, urmare înlăturării dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen. nejustificat reținute de către prima instanță, apreciindu-le ca fiind corespunzătoare aptitudinii de reeducare a celor doi inculpați și posibilităților lor de a reacționa pozitiv la mijlocul de represiune ales, ținând cont și de vârsta lor tânără, de lipsa antecedentelor penale, de lipsa unei experiențe de viață, de dezideratul de a asigura cât mai rapid și eficient îndreptarea acestora, dar în mod deosebit, de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a apreciat că, în cauză, se impune majorarea cuantumul pedepselor aplicate inculpaților de către prima instanță și, prin urmare, a considerat justificat că nu se poate schimba modalitatea de executare a pedepselor, prin reținerea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. raportat la cuantumul pedepselor astfel cum a fost stabilit în cauză.

În același sens, Înalta Curte mai reține că pentru ca pedepsele stabilite să dobândească eficiență funcțională, nu pot fi aplicate nici prevederile art. 81 C. pen., dar nici prevederile art. 86 1 C. pen., ca modalitate de executare a pedepselor și, prin urmare, scopul preventiv, educativ, de coerciție și de exemplaritate al pedepsei, consfințit în dispozițiile art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât în regim de privare de libertate, fiind astfel, suficiente și proporționale, în raport cu natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina acestora, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei și cu datele ce caracterizează persoana inculpaților (doi tineri care nu au mai avut conflicte cu legea penală).

Așadar, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a acordat suficientă eficiență dispozițiilor art. 16 din legea specială, reținute în favoarea inculpaților, orientând pedepsele spre minimul special și, justificat, a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins decât în regim de privare de libertate. În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că nu se justifică reținerea ci