ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față: La data de 08 noiembrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 13646/3403/VIII/1/2010 din 3 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și a rezoluției nr. 8959/4007/VIII/l/2010 din 21octombrie 2010 a procurorului șef Secție Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea cererii petiționarul a arătat că atât procurorul de caz, cât și procurorul ierarhic superior au încălcat cu ocazia instrumentării plângerii penale formulate prevederile legale, ignorând dispozițiile hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 224/2004.

Înalta Curte, analizând cererea formulată, reține următoarele: Prin rezoluția nr. 13646/3403/VIII/1/2010 din 3 septembrie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, a respins plângerea formulată de petiționarul A.I., reținând-se, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen. și art. 223 C. proc. pen. referitoare la admisibilitatea sesizării, având în vedere că situația de fapt descrisă în cuprinsul acesteia este ambiguă și incoerentă. Petentul a făcut, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc.

pen., plângere la procurorul ierarhic superior care, prin rezoluția nr. 8959/4007/VIII/1/2010 din 21octombrie 2010 a respins-o, ca neîntemeiată, întrucât din situația de fapt expusă în actul de sesizare al organelor de urmărire penală nu se conturează elemente concrete ale vreunei infracțiuni, iar plângerea ca mod de sesizare nu îndeplinește condițiile de formă și fond prevăzute de norma procesual penală. Examinând plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 13646/3403/VIII/1/2010 din 3 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și a rezoluției nr. 8959 /4007/VIII/1/2010 din 21octombrie 2010 a procurorului șef Secție Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta Curte apreciază că este inadmisibilă.

În speță, petentul a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului prin care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii penale introduse. Potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (3)-(4) și ale art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere ce se rezolvă de procurorul ierarhic superior, iar după respingerea acesteia se pot adresa cu plângere judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Prin urmare, este inadmisibilă plângerea adresată instanței contra celorlalte măsuri sau acte ale procurorului, prin care nu s-a dispus neînceperea urmăririi penale, clasare, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva acestora fiind cea reglementată de prevederile art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen., adică plângerea a cărei competență de soluționare îi revine procurorului ierarhic superior. Așadar, analizând dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că rezoluțiile și ordonanțele de netrimitere în judecată sunt singurele acte ale procurorului care sunt supuse și cenzurii instanței de judecată, nu doar controlului ierarhic, legiuitorul reglementând o procedură specială în cazul acestor soluții.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. LVII din 24 septembrie 2007 a admis recursul în interesul legii, stabilind că plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror, altele decât rezoluțiile și ordonanțele de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă. Având în vedere considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petiționarul la cheltuieli judiciare către stat, întrucât acestuia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 13646/3403/VIII/l/2010 din 3 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2011.