ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei

penale de față:

La data de 08

noiembrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția

penală, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva

rezoluției nr.

13646/3403/VIII/1/2010 din 3 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație

și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și a rezoluției

nr. 8959/4007/VIII/l/2010

din 21octombrie 2010 a procurorului șef Secție Urmărire Penală

și Criminalistică

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii petiționarul a

arătat că atât procurorul de caz, cât și

procurorul

ierarhic superior au încălcat cu ocazia instrumentării plângerii penale

formulate

prevederile legale, ignorând dispozițiile hotărârii pronunțate de Înalta Curte

de Casație și Justiție în dosarul nr. 224/2004.

Înalta Curte,

analizând cererea formulată, reține următoarele:

Prin rezoluția

nr. 13646/3403/VIII/1/2010 din 3 septembrie 2010, Parchetul de pe

lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, a

respins

plângerea formulată de petiționarul A.I., reținând-se, în esență, că nu

sunt

îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen. și art. 223 C. proc. pen.

referitoare la

admisibilitatea sesizării, având în vedere că situația de fapt descrisă

în cuprinsul acesteia este

ambiguă

și incoerentă.

Petentul a

făcut, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., plângere la procurorul

ierarhic superior

care, prin rezoluția nr. 8959/4007/VIII/1/2010 din 21octombrie 2010 a

respins-o, ca

neîntemeiată, întrucât din situația de fapt expusă în actul de sesizare al

organelor de

urmărire penală nu se conturează elemente concrete ale vreunei infracțiuni, iar

plângerea ca mod de sesizare nu îndeplinește condițiile de formă și fond

prevăzute de norma

procesual

penală.

Examinând

plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției

nr. 13646/3403/VIII/1/2010

din 3 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și

Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și a rezoluției nr. 8959

/4007/VIII/1/2010

din 21octombrie 2010 a procurorului șef Secție Urmărire Penală și

Criminalistică

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta

Curte apreciază că este inadmisibilă.

În speță, petentul a formulat plângere

împotriva rezoluției procurorului prin

care

s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii penale introduse.

Potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (3)-(4)

și ale art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva soluțiilor de

netrimitere în judecată persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale

căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere ce se rezolvă de

procurorul ierarhic superior, iar după respingerea acesteia se pot adresa

cu plângere judecătorului de la instanța căreia

i-ar reveni, potrivit legii, competența

să judece cauza în primă instanță.

Prin urmare, este inadmisibilă

plângerea adresată instanței contra celorlalte măsuri sau acte ale

procurorului, prin care nu s-a dispus neînceperea urmăririi penale, clasare,

scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale,

singura cale de atac ce poate fi promovată

împotriva acestora fiind cea reglementată

de prevederile art. 278 alin. (1)

și (2) C. proc. pen., adică plângerea a cărei competență de soluționare îi

revine procurorului ierarhic superior.

Așadar,

analizând dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că rezoluțiile

și ordonanțele de netrimitere în

judecată sunt singurele acte ale procurorului care

sunt supuse și cenzurii instanței de judecată, nu doar controlului

ierarhic, legiuitorul

reglementând o procedură specială în cazul acestor

soluții.

În același sens

s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia

nr. LVII din 24

septembrie 2007 a admis recursul în interesul legii, stabilind că plângerea

împotriva

măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror, altele decât rezoluțiile și

ordonanțele de

netrimitere în judecată, reglementate de art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., este

inadmisibilă.

Având în vedere

considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte va respinge, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de

petiționarul A.I.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen. va obliga petiționarul la cheltuieli judiciare către stat,

întrucât acestuia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac

care nu e prevăzută de lege.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I.

împotriva

rezoluției nr. 13646/3403/VIII/l/2010 din 3 septembrie 2010 a Parchetului de pe

lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică.

Obligă petiționarul la plata sumei de

300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 20 ianuarie 2011.