Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.11.2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4395/2012

HOTĂRÂRE
07.11.2012
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4395/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației în anulare, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2012, sub nr. 1627/1/2012, contestatorul A.D.S. a solicitat anularea deciziei nr. 1344 din 7 mai 2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - secția comercială, în dosarul nr. 5446/1/2008, fără a atașa cererii taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997, modificată și completată, și cu dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, modificată și completată. În drept, au fost invocate prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Intimata SC A.R.V.I.G.-A.

SA Teleorman a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației în anulare, excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat contestația în anulare, excepția lipsei de interes a contestatorului și excepția lipsei calității procesuale a acestuia. Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricărei cereri, excepții, oricăror motive de anulare, înalta Curte conform art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată, cu referire și la prevederile art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997, a luat în examinare excepția netimbrării cererii de contestație în anulare și a reținut: Contestatorul A.D.S.

a fost legal citat pentru termenul din 7 noiembrie 2012, cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei (fila 13 din dosar), conform art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997, modificată, și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, dar acesta, în mod nejustificat, nu și-au îndeplinit obligația legală a timbrării contestației în anulare. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice care se plătesc anticipat sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau ca insuficient timbrată. Constatând că prezenta contestație în anulare nu a fost timbrată anticipat, iar contestatorul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 7 noiembrie 2012, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea de obligația timbrării, înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G.

nr. 32/1995 și să dispună anularea contestației în anulare formulată de contestatorul A.D.S. împotriva deciziei nr. 1344 din 7 mai 2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - secția comercială, în dosarul nr. 5446/1/2008, ca netimbrată. Reținând culpa procesuală a contestatorului în promovarea contestației în anulare de față, în temeiul prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., înalta Curte, va obliga contestatorul A.D.S. la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.R.V.I.G.-A. SA - sucursala Teleorman, știut fiind faptul că reducerea cheltuielilor de judecată reprezintă posibilitatea instanței de a reduce cuantumul acestora, în condițiile textului legal anterior evocat, în raport de munca prestată de avocat și complexitatea cauzei.

D E C I D E Anulează contestația în anulare formulată de contestatorul A.D.S. împotriva deciziei nr. 1344 din 7 mai 2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - secția comercială, în dosarul nr. 5446/1/2008, ca netimbrată. Obligă contestatorul A.D.S. la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.R.V.I.G.-A. SA - sucursala Teleorman. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1310/2013
legal, împotriva acestei hotărâri, reclamantul D.T. a promovat recurs, care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 2203 din 2 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 33723/3/2009
ÎCCJ 2012-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1722/2012
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. 1760 din 24 noiembrie 2011 contestatoru
ÎCCJ 2012-11-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4443/2012
în mod excepțional până la termenul stabilit de instanță. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. ( 1) din Legea nr. 146/1997, modificată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995 cere
ÎCCJ 2011-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1408/2011
judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 13 din dosar. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, re
ÎCCJ 2013-12-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4348/2013
civ., raportat la art. 11 și 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare aspectul insuficientei timbrări a recursului, având în vedere că acesta primează înaintea oricăror alte cereri și excepții, formulate în f
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă