ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4432/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 349 din 19 iulie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 576 din 10 septembrie 1998 invocată de reclamanții S.G. și S.H. în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Apărării Naționale și M.F. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Instanța de fond a constatat, în primul rând, că în speță este invocată excepția de nelegalitate a unui act administrative unilateral cu caracter normativ.

Astfel, în acord cu prevederile art. 2 din Legea nr. 262/2007, dispozițiile referitoare la excepția de nelegalitate se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi. Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrative. Prin urmare, instanța de fond a constatat că, în speță, fiind vorba de excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, aceasta este admisibilă chiar dacă actul respectiv a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond a constatat că reclamanții au menționat că excepția de nelegalitate invocată este întemeiată față de împrejurarea că H.G. nr. 576/1998 este un act inexistent întrucât nu a fost contrasemnat de ministrul care trebuia să pună în aplicare hotărârea și nu a fost publicat în M. Of. Totodată, reclamanții au învederat că hotărârea a cărei nelegalitate o invocă nu are caracter militar sau secret întrucât reglementează situația vânzării locuințelor de serviciu aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale; se mai susține, în acest sens, că hotărârea privește raporturi și acte juridice civile, de drept privat și nu conține dispoziții militare sau cu privire la apărarea Statului Român.

Mai consideră reclamanții că, în cauză, nu sunt respectate nici prevederile art. 108 alin. (2) din Constituție conform cărora hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, față de împrejurarea că la data adoptării H.G. nr. 576/1998 o astfel de lege nu exista, fiind adoptată abia în anul 2004, și anume Legea nr. 562/2004. Curtea de apel a constatat, în primul rând, că prin H.G. nr. 562/1998 a fost autorizat Ministerul Apărării Naționale să valorifice prin vânzare, în condițiile legii, locuințele de serviciu aflate în administrarea sa. Actul normative menționat, emis în baza Legii nr. 114/1996, stabilește sfera persoanelor care sunt vizate de dispozițiile acestora, și anume se arată că locuințele de serviciu pot fi vândute personalului militar și civil disponibilizat în condițiile O.G.

nr. 7/1998, personalului militar în rezervă sau retragere provenit din rândul cadrelor militare active cu o vechime de cel puțin 10 ani vechime în funcții militare, cu condiția ca aceste categorii de personal să le dețină în calitate de chiriași; hotărârea menționează și persoanele care sunt exceptate de la aplicarea prevederilor acestui act, și anume personalul militar și civil a cărui activitate, respectiv contract de muncă, a încetat prin demisie sau din motive imputabile lor, în condițiile prevăzute de Legea nr. 80/1995 și C. muncii; se precizează, totodată, modalitatea de vânzare a acestor locuințe, precum și destinația sumelor rezultate din vânzarea locuințelor, acestea din urmă fiind reținute integral de Ministerul Apărării Naționale.

Astfel fiind, consideră instanța de fond că acest act administrativ nu are caracter de act de comandament cu caracter militar, putând fi supus controlului instanței de contencios administrativ, însă prin conținutul său care vizează modul de vânzare a locuințelor de serviciu ce se află în administrarea Ministerului Apărării Naționale are caracter militar, fiind astfel exceptat de la obligativitatea de publicare în M. Of., potrivit art. 108 alin. (4) din Constituția României și art. 11 din Legea nr. 24/2000. Totodată, instanța de fond a constatat că H.G. nr. 562/1998 este semnată de Primul Ministru și contrasemnată de miniștrii care urmau să le pună în executare, și anume Ministrul Apărării Naționale și Ministrul Finanțelor.

În ceea ce privește afirmația reclamanților că prin hotărârea emisă au fost încălcate prevederile art. 108 alin. (2) din Constituția României conform cărora hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, instanța a apreciat că nu poate fi reținută, câtă vreme actul administrativ atacat a fost emis tocmai pentru vânzarea locuințelor de serviciu de către Ministerul Apărării Naționale în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. ultim din Legea nr. 114/1996. Totodată, s-a constatat că sunt neîntemeiate susținerile reclamanților în sensul că nu au fost emise norme de aplicare a prevederilor H.G. nr. 576/1998 față de împrejurarea că prin Ordinul nr. 98 din 27 septembrie 1998 emis de Ministerul Apărării Naționale au fost aprobate normele metodologice privind vânzarea locuințelor de serviciu de către Ministerul Apărării Naționale.

2. Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 349 din 19 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții S.G. și S.H., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenții-reclamanți au susținut, în esență, următoarele: Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susțin recurenții-reclamanți că hotărârea atacată este criticabilă, deoarece instanța de fond învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, se contrazice prin considerentele expuse. Astfel, instanța de fond constată caracterul militar al H.G.

nr. 562/1998, deși reține că respectiva hotărâre de Guvern a fost emisă în temeiul Legii nr. 114/1996, act normativ ce nu cuprinde în dispozițiile lui reglementări cu caracter militar; în acest sens, susțin recurenții-reclamanți că atâta timp cât actul superior în temeiul căruia a fost adoptată hotărârea atacată nu are caracter militar nici hotărârea de Guvern nu poate avea caracter militar, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul H.G. nr. 562/1998 nu se regăsește vreo dispoziție care să facă mențiunea că acest act normativ ar avea caracter militar. Mai susțin recurenții-reclamanți că hotărârea este criticabilă, în condițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., și datorită faptului că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv H.G.

nr. 576/1998. În acest sens, se arată că Legea nr. 114/1996 nu a reglementat locuințele de serviciu aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, astfel că H.G. nr. 576/1998 nu avea cum să fie emisă pentru organizarea executării Legii nr. 114/1996, atâta timp cât prin această lege nu se reglementează decât locuințele construite din bugetul de stat și din bugetele locale. Ori, cât timp acest act normativ de categorie inferioară prin dispozițiile sale reglementează alte categorii de locuințe decât cele prevăzute de Legea nr. 114/1996, act normativ superior, nu poate fi considerat ca act normativ legal. Totodată, în opinia recurenților-reclamanți, Curtea a dat o greșită interpretare a H.G.

nr. 576/1998, considerând că are caracter militar, atâta timp cât din cuprinsul acestui act normativ nu reiese acest caracter. Astfel, se susține că natura juridică a acestui act normativ este dată de natura actelor ce urmează a fi reglementate, ori în speță hotărârea reglementează modalitatea de vânzare a locuințelor de serviciu aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale categoriile speciale vizate de aplicarea dispozițiilor acestui act, precum și destinația sumelor rezultate din perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare. Ori, natura juridică a contractelor de vânzare-cumpărare este una civilă și, conform Legii nr. 7/1996, publicitatea imobiliară a contractelor de vânzare-cumpărare este obligatorie și, pe cale de consecință, H.G.

nr. 576/1998 nu putea avea caracter militar, și pe cale de consecință era obligatorie publicarea acestuia în M. Of. Sentința civilă recurată este criticabilă, în opinia recurenților-reclamanți, și în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, se susține că instanța de fond, nu putea reține că actul administrativ atacat a fost emis tocmai pentru vânzarea locuințelor de către Ministerul Apărării Naționale, temeiul dispozițiilor art. 53 alin. ultim din Legea nr. 114/1996, ce nu cuprinde dispoziții sau reglementări cu caracter militar. O ultimă critică vizează faptul că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ, prevăzut de dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

civ., în sensul că nu a analizat amănunțit toate probele existente la dosar. În acest sens se arată că în mod greșit instanța de fond a reținut în motivarea hotărârii atacate că H.G. nr. 576/1998, în baza căruia a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare în litigiu, a fost contrasemnat de Ministrul Apărării Naționale și Ministrul de Finanțe, în condițiile în care la dosarul de fond a fost depusă de reprezentanții pârâtului Ministerul Apărării Naționale o copie a respectivului act normativ semnat doar de Primul Ministru de la acea vreme și nu de către cei doi miniștri. În opinia recurenților-reclamanți, Curtea de apel, în mod greșit în soluționarea cauzei s-a referit doar la înscrisurile din dosarul nou format, fără să aibă în vedere înscrisurile și dovezile din dosarul de fond, în care s-a ridicat excepția de nelegalitate, și care a fost atașat dosarului nou format.

3. Hotărârea instanței de recurs Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurenților ce pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză nu este fondat, în considerarea celor în continuare arătate: Curtea de apel a fost învestită în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o excepție de nelegalitate având ca obiect H.G. nr. 576/1998 privind vânzarea locuințelor de serviciu de către Ministerul Apărării Naționale, în raport cu dispozițiile art. 108 alin. (2) și (4) din Constituția României.

Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenții-reclamanți se rezumă, cu mici nuanțe, la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, așa încât nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului în considerentele hotărârii recurate, ci își va limita analiza doar la criticile care se circumscriu unor motive de recurs, în condițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit, în condițiile în care din considerentele hotărârii recurate rezultă cu claritate care au fost argumentele care au format convingerea instanței de fond, fără a se putea reține caracterul contradictoriu, în sensul invocat de recurenții-reclamanți.

Astfel, faptul că instanța de fond a concluzionat în sensul caracterului militar al actului normativ în raport de care a fost invocată excepția de nelegalitate, nu contravine argumentului că respectivul act normativ a fost emis în executarea unei legi fără caracter militar, respectiv Legea nr. 114/1996, cum în mod greșit susțin recurenții-reclamanți. În ceea ce privește motivul întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că și acest motiv este neîntemeiat, în condițiile în care instanța de fond a interpretat corect actul normativ dedus judecății atunci când a respins excepția de nelegalitate invocate de recurenții-reclamanți. Astfel, va fi înlăturată critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 108 alin. (2) din Constituția României, în condițiile în care din chiar conținutul său rezultă că H.G.

nr. 576/1998 a fost emisă în baza art. 53 din Legea nr. 114/1996, legea generală în materia locuințelor. Sunt nefondate susținerile recurenților în sensul că actul normativ contestat nu a fost emis în executarea Legii nr. 114/1996, în condițiile în care locuințele la care se referă H.G. nr. 576/1998, se circumscriu noțiunii de locuință de serviciu, în sensul art. 2 lit. d) din Legea locuinței nr. 114/1996, și evident pot fi vândute în baza unui act normativ emis în baza art. 53 alin. ultim din același act normativ. Înalta Curte urmează a înlătura și criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., constatând că în mod corect instanța de fond a constatat că H.G. nr. 576/1998 a fost emis cu respectarea dispozițiile art. 108 alin. (2) și (4) din Constituția României. Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că H.G. nr. 576/1998, fiind semnată de Primul Ministru și contrasemnată de către Ministrul Apărării Naționale și Ministrul Finanțelor, respectată, astfel, exigența impusă de dispozițiilor art. 108 alin. (4) din Constituția României. Prin urmare, Înalta Curte va înlătura criticile recurenților-reclamanți referitoare la emiterea actului normativ cu încălcarea condițiilor de formă impuse de art. 108 alin. (4) din Constituția României. Totodată, este neîntemeiată și critica referitoare la, încălcarea art. 108 alin. (4) teza finală din Constituția României, prin nepublicarea respectivului act normativ în M. Of.

al României, în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut caracterul militar al respectivului act normativ, în raport de conținutul acestuia și clasificarea sa, și implicit exceptarea sa de la obligativitatea publicării în M.Of. Astfel, este de necontestat caracterul militar al H.G. nr. 576/1998, clasificat ca și „secret de serviciu”, în condițiile în care prin respectivul act normativ a fost autorizat Ministerul Apărării Naționale să procedeze la vânzarea, în anumite condiții, a unor imobile aflate în administrarea, către anumite categorii de persoane, foști salariați ai acestei instituții. Nu pot fi reținute nici ultimele critici referitoare la încălcarea art. 129 C. proc.

civ., în sensul invocat de recurenții-reclamanți în condițiile în care, din considerentele hotărârii recurate, rezultă că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele și a analizat toate probele pe care le-a considerat necesare pentru o bună soluționare a cauzei deduse prezentei judecăți. Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluția de respingere a excepției de nelegalitate pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.G. și S.H. împotriva sentinței civile nr. 349 din 19 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2010.