ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4432/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4432/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 349 din 19 iulie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și a respins

excepția de nelegalitate a H.G. nr. 576 din 10 septembrie 1998 invocată de reclamanții

S.G. și S.H. în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Apărării

Naționale și M.F.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Instanța de fond a constatat,

în primul rând, că în speță este invocată excepția de nelegalitate a unui act administrative

unilateral cu caracter normativ.

Astfel, în acord cu prevederile

art. 2 din Legea nr. 262/2007, dispozițiile referitoare la excepția de nelegalitate

se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a

prezentei legi. Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative

unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa

inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile

legale în vigoare la momentul emiterii actului administrative.

Prin urmare, instanța

de fond a constatat că, în speță, fiind vorba de excepția de nelegalitate a unui

act administrativ unilateral cu caracter normativ, aceasta este admisibilă chiar

dacă actul respectiv a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Cu privire la fondul cauzei,

instanța de fond a constatat că reclamanții au menționat că excepția de nelegalitate

invocată este întemeiată față de împrejurarea că H.G. nr. 576/1998 este un act inexistent

întrucât nu a fost contrasemnat de ministrul care trebuia să pună în aplicare hotărârea

și nu a fost publicat în M. Of.

Totodată, reclamanții

au învederat că hotărârea a cărei nelegalitate o invocă nu are caracter militar

sau secret întrucât reglementează situația vânzării locuințelor de serviciu aflate

în administrarea Ministerului Apărării Naționale; se mai susține, în acest sens,

că hotărârea privește raporturi și acte juridice civile, de drept privat și nu conține

dispoziții militare sau cu privire la apărarea Statului Român.

Mai consideră reclamanții

că, în cauză, nu sunt respectate nici prevederile art. 108 alin. (2) din Constituție

conform cărora hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, față de

împrejurarea că la data adoptării H.G. nr. 576/1998 o astfel de lege nu exista,

fiind adoptată abia în anul 2004, și anume Legea nr. 562/2004.

Curtea de apel a constatat,

în primul rând, că prin H.G. nr. 562/1998 a fost autorizat Ministerul Apărării Naționale

să valorifice prin vânzare, în condițiile legii, locuințele de serviciu aflate în

administrarea sa.

Actul normative menționat,

emis în baza Legii nr. 114/1996, stabilește sfera persoanelor care sunt vizate de

dispozițiile acestora, și anume se arată că locuințele de serviciu pot fi vândute

personalului militar și civil disponibilizat în condițiile O.G. nr. 7/1998, personalului

militar în rezervă sau retragere provenit din rândul cadrelor militare active cu

o vechime de cel puțin 10 ani vechime în funcții militare, cu condiția ca aceste

categorii de personal să le dețină în calitate de chiriași; hotărârea menționează

și persoanele care sunt exceptate de la aplicarea prevederilor acestui act, și anume

personalul militar și civil a cărui activitate, respectiv contract de muncă, a încetat

prin demisie sau din motive imputabile lor, în condițiile prevăzute de Legea

nr. 80/1995 și C. muncii; se precizează, totodată, modalitatea de vânzare a acestor

locuințe, precum și destinația sumelor rezultate din vânzarea locuințelor, acestea

din urmă fiind reținute integral de Ministerul Apărării Naționale.

Astfel fiind, consideră

instanța de fond că acest act administrativ nu are caracter de act de comandament

cu caracter militar, putând fi supus controlului instanței de contencios administrativ,

însă prin conținutul său care vizează modul de vânzare a locuințelor de serviciu

ce se află în administrarea Ministerului Apărării Naționale are caracter militar,

fiind astfel exceptat de la obligativitatea de publicare în M. Of., potrivit

art. 108 alin. (4) din Constituția României și art. 11 din Legea nr. 24/2000.

Totodată, instanța de

fond a constatat că H.G. nr. 562/1998 este semnată de Primul Ministru și contrasemnată

de miniștrii care urmau să le pună în executare, și anume Ministrul Apărării Naționale

și Ministrul Finanțelor.

În ceea ce privește afirmația

reclamanților că prin hotărârea emisă au fost încălcate prevederile art. 108

alin. (2) din Constituția României conform cărora hotărârile se emit pentru organizarea

executării legilor, instanța a apreciat că nu poate fi reținută, câtă vreme actul

administrativ atacat a fost emis tocmai pentru vânzarea locuințelor de serviciu

de către Ministerul Apărării Naționale în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. ultim

din Legea nr. 114/1996.

Totodată, s-a constatat

că sunt neîntemeiate susținerile reclamanților în sensul că nu au fost emise norme

de aplicare a prevederilor H.G. nr. 576/1998 față de împrejurarea că prin Ordinul

nr. 98 din 27 septembrie 1998 emis de Ministerul Apărării Naționale au fost aprobate

normele metodologice privind vânzarea locuințelor de serviciu de către Ministerul

Apărării Naționale.

Împotriva sentinței

nr. 349 din 19 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, au declarat recurs reclamanții S.G. și S.H., criticând-o în temeiul

art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs invocate, recurenții-reclamanți au susținut, în esență, următoarele:

Printr-un prim motiv de

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susțin recurenții-reclamanți

că hotărârea atacată este criticabilă, deoarece instanța de fond învestită cu soluționarea

excepției de nelegalitate, se contrazice prin considerentele expuse. Astfel, instanța

de fond constată caracterul militar al H.G. nr. 562/1998, deși reține că respectiva

hotărâre de Guvern a fost emisă în temeiul Legii nr. 114/1996, act normativ ce nu

cuprinde în dispozițiile lui reglementări cu caracter militar; în acest sens, susțin

recurenții-reclamanți că atâta timp cât actul superior în temeiul căruia a fost

adoptată hotărârea atacată nu are caracter militar nici hotărârea de Guvern nu poate

avea caracter militar, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul H.G. nr. 562/1998 nu

se regăsește vreo dispoziție care să facă mențiunea că acest act normativ ar avea

caracter militar.

Mai susțin recurenții-reclamanți

că hotărârea este criticabilă, în condițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., și datorită

faptului că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv

H.G. nr. 576/1998. În acest sens, se arată că Legea nr. 114/1996 nu a reglementat

locuințele de serviciu aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale,

astfel că H.G. nr. 576/1998 nu avea cum să fie emisă pentru organizarea executării

Legii nr. 114/1996, atâta timp cât prin această lege nu se reglementează decât locuințele

construite din bugetul de stat și din bugetele locale. Ori, cât timp acest act normativ

de categorie inferioară prin dispozițiile sale reglementează alte categorii de locuințe

decât cele prevăzute de Legea nr. 114/1996, act normativ superior, nu poate fi considerat

ca act normativ legal.

Totodată, în opinia recurenților-reclamanți,

Curtea a dat o greșită interpretare a H.G. nr. 576/1998, considerând că are caracter

militar, atâta timp cât din cuprinsul acestui act normativ nu reiese acest caracter.

Astfel, se susține că natura juridică a acestui act normativ este dată de natura

actelor ce urmează a fi reglementate, ori în speță hotărârea reglementează modalitatea

de vânzare a locuințelor de serviciu aflate în administrarea Ministerului

Apărării Naționale categoriile speciale vizate de aplicarea dispozițiilor acestui

act, precum și destinația sumelor rezultate din perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare.

Ori, natura juridică a

contractelor de vânzare-cumpărare este una civilă și, conform Legii nr. 7/1996,

publicitatea imobiliară a contractelor de vânzare-cumpărare este obligatorie și,

pe cale de consecință, H.G. nr. 576/1998 nu putea avea caracter militar, și pe cale

de consecință era obligatorie publicarea acestuia în M. Of.

Sentința civilă recurată

este criticabilă, în opinia recurenților-reclamanți, și în condițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., deoarece este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, se susține că

instanța de fond, nu putea reține că actul administrativ atacat a fost emis tocmai

pentru vânzarea locuințelor de către Ministerul Apărării Naționale, temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. ultim din Legea nr. 114/1996, ce nu cuprinde dispoziții sau reglementări

cu caracter militar.

O ultimă critică vizează

faptul că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ, prevăzut de dispozițiile

art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., în sensul că nu a analizat amănunțit toate

probele existente la dosar.

În acest sens se arată

că în mod greșit instanța de fond a reținut în motivarea hotărârii atacate că H.G.

nr. 576/1998, în baza căruia a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare în

litigiu, a fost contrasemnat de Ministrul Apărării Naționale și Ministrul de Finanțe,

în condițiile în care la dosarul de fond a fost depusă de reprezentanții pârâtului

Ministerul Apărării Naționale o copie a respectivului act normativ semnat doar de

Primul Ministru de la acea vreme și nu de către cei doi miniștri.

În opinia recurenților-reclamanți,

Curtea de apel, în mod greșit în soluționarea cauzei s-a referit doar la înscrisurile

din dosarul nou format, fără să aibă în vedere înscrisurile și dovezile din dosarul

de fond, în care s-a ridicat excepția de nelegalitate, și care a fost atașat dosarului

nou format.

de recurs

Examinând hotărârea atacată

prin prisma criticilor recurenților ce pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate și raportat

la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză nu este fondat,

în considerarea celor în continuare arătate:

Curtea de apel a fost

învestită în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

nr. 544/2004, cu o excepție de nelegalitate având ca obiect H.G. nr. 576/1998 privind

vânzarea locuințelor de serviciu de către Ministerul Apărării Naționale, în raport

cu dispozițiile art. 108 alin. (2) și (4) din Constituția României.

Înalta Curte constată,

în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenții-reclamanți se

rezumă, cu mici nuanțe, la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond,

cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, așa încât

nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului în considerentele hotărârii

recurate, ci își va limita analiza doar la criticile care se circumscriu unor motive

de recurs, în condițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că acesta nu poate fi primit, în condițiile în care din considerentele

hotărârii recurate rezultă cu claritate care au fost argumentele care au format

convingerea instanței de fond, fără a se putea reține caracterul contradictoriu,

în sensul invocat de recurenții-reclamanți. Astfel, faptul că instanța de fond a

concluzionat în sensul caracterului militar al actului normativ în raport de care

a fost invocată excepția de nelegalitate, nu contravine argumentului că respectivul

act normativ a fost emis în executarea unei legi fără caracter militar, respectiv

Legea nr. 114/1996, cum în mod greșit susțin recurenții-reclamanți.

În ceea ce privește motivul

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că și acest

motiv este neîntemeiat, în condițiile în care instanța de fond a interpretat corect

actul normativ dedus judecății atunci când a respins excepția de nelegalitate invocate

de recurenții-reclamanți.

Astfel, va fi înlăturată

critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 108 alin. (2) din Constituția

României, în condițiile în care din chiar conținutul său rezultă că H.G. nr. 576/1998

a fost emisă în baza art. 53 din Legea nr. 114/1996, legea generală în materia locuințelor.

Sunt nefondate susținerile recurenților în sensul că actul normativ contestat nu

a fost emis în executarea Legii nr. 114/1996, în condițiile în care locuințele la

care se referă H.G. nr. 576/1998, se circumscriu noțiunii de locuință de serviciu,

în sensul art. 2 lit. d) din Legea locuinței nr. 114/1996, și evident pot fi vândute

în baza unui act normativ emis în baza art. 53 alin. ultim din același act normativ.

Înalta Curte urmează a

înlătura și criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției

pronunțate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev.

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că în mod corect instanța de fond a

constatat că H.G. nr. 576/1998 a fost emis cu respectarea dispozițiile art. 108

alin. (2) și (4) din Constituția României.

Astfel, în mod corect

instanța de fond a reținut că H.G. nr. 576/1998, fiind semnată de Primul Ministru

și contrasemnată de către Ministrul Apărării Naționale și Ministrul Finanțelor,

respectată, astfel, exigența impusă de dispozițiilor art. 108 alin. (4) din Constituția

României. Prin urmare, Înalta Curte va înlătura criticile recurenților-reclamanți

referitoare la emiterea actului normativ cu încălcarea condițiilor de formă impuse

de art. 108 alin. (4) din Constituția României.

Totodată, este neîntemeiată

și critica referitoare la, încălcarea art. 108 alin. (4) teza finală din Constituția

României, prin nepublicarea respectivului act normativ în M. Of. al României, în

condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut caracterul militar al

respectivului act normativ, în raport de conținutul acestuia și clasificarea sa,

și implicit exceptarea sa de la obligativitatea publicării în M.Of. Astfel, este

de necontestat caracterul militar al H.G. nr. 576/1998, clasificat ca și „secret

de serviciu”, în condițiile în care prin respectivul act normativ a fost autorizat

Ministerul Apărării Naționale să procedeze la vânzarea, în anumite condiții, a unor

imobile aflate în administrarea, către anumite categorii de persoane, foști salariați

ai acestei instituții.

Nu pot fi reținute nici

ultimele critici referitoare la încălcarea art. 129 C. proc. civ., în sensul invocat

de recurenții-reclamanți în condițiile în care, din considerentele hotărârii recurate,

rezultă că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele și a analizat

toate probele pe care le-a considerat necesare pentru o bună soluționare a cauzei

deduse prezentei judecăți.

Toate considerentele expuse

converg către concluzia că soluția de respingere a excepției de nelegalitate pronunțată

de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins

ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 4 din Legea contenciosului

administrativ nr. 544/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.G. și S.H. împotriva sentinței civile nr. 349 din 19 iulie 2010 a Curții de

Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2010.