ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 73/2010

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 146 din 20 noiembrie 2008 a Tribunalului Olt, în baza art. 20 alin. (1) raportat la art. 197 alin. (1) și 3 teza I C. pen., a fost condamnat inculpatul G.I., recidivist, la 6 ani închisoare.

S-a înlăturat aplicarea prevederilor art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (1) - (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timpul detenției.

S-a luat act că partea vătămată Z.C.I., cu încuviințarea ocrotitorului legal D.L.,  nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 17 alin. (1) - (3) C. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlul de despăgubiri pentru daune morale către partea vătămată.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON, incluzând onorarii de avocați din oficiu pentru partea vătămată și inculpat avansate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Olt.

Pentru a pronunța această hotărâre, în cauză s-a reținut următoarea situație de fapt: în seara zilei de 6/7 iulie 2008, partea vătămată, în timp ce se afla împreună cu prietenul său, martorul B.V.I., de aceștia s-a apropiat inculpatul G.I., care fiind sub influența băuturilor alcoolice, prin amenințare cu lovirea, a determinat plecarea martorului. În continuare, inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu palma și i-a pretins să-l însoțească în satul B. al comunei V., iar atunci când a constatat refuzul acesteia, prin folosirea forței, a luat-o de umăr și a așezat-o pe motoscuterul ce îl conducea. Pentru ca minora - parte vătămată să nu fugă, inculpatul a așezat-o pe acest mijloc de transport în fața sa și a imobilizat-o cu mâinile în timp ce conducea vehiculul. În acest mod inculpatul s-a deplasat cu partea vătămată până la marginea comunei V., județul Olt, unde a oprit pentru a da un telefon, însă în tot acest timp o ținea de mână pe victimă pentru a nu-i da ocazia să scape. Cu toate acestea, s-a reținut că partea vătămată a reușit să trimită un mesaj pe telefonul mobil către martorul B.V.I., prin care îi solicita acestuia să se ducă la mama sa pentru a-i obține sprijinul, moment în care inculpatul a luat telefonul mobil al părții vătămate. Inculpatul a încercat de mai multe ori s-o convingă pe partea vătămată să întrețină raporturi sexuale și de fiecare dată a oprit motoscuterul. Văzând că partea vătămată îl refuză, inculpatul i-a adresat amenințări cu bătaia. De asemenea, rugămințile adresate de partea vătămată de a fi lăsată în pace nu l-au înduplecat pe inculpat, care s-a înfuriat și din nou i-a aplicat victimei o lovitură cu palma peste față. Situația s-a repetat atunci când partea vătămată, pe drum, l-a întrebat pe inculpat dacă are copii și s-a exprimat în sensul că ar dori ca și aceștia să treacă prin chinurile sale. Ajungând la o baracă situată pe un câmp, în apropierea comunei C., județul Olt, în jurul orei 5

30

inculpatul a prezentat martorului L.G., ce se afla acolo, pe victimă ca fiind sora sa. După plecarea martorului, inculpatul a încercat să violeze pe partea vătămată, iar în acest scop a dezbrăcat-o pe aceasta și și-a scos hainele. Pentru ca partea vătămată să nu opună rezistență, inculpatul a amenințat-o cu un spray lacrimogen. Datorită împotrivirii victimei, dar și datorită influenței băuturilor alcoolice, inculpatul nu a reușit să întrețină raporturi sexuale cu aceasta. În urma demersurilor familiei părții vătămate ce a fost anunțată de martorul B.V.I., prin cooperare cu organele de poliție, partea vătămată a fost găsită de aceștia pe drum în apropierea comunei C., județul Olt în jurul orelor 7 - 8.

În urma examinării medico-legale a victimei, s-a constatat că aceasta nu a prezentat leziuni traumatice evidente și că este virgină.

Ca probe cu caracter concludent în acest sens, s-au reținut cele ce rezultă din declarațiile părții vătămate în coroborare cu cele din declarația martorului B.V.I., ce prezintă actele de constrângere morală și fizică ale inculpatului la adresa sa și a părții vătămate, mesajul telefonic adresat de partea vătămată prin care solicita ajutorul acestuia și al familiei, cât și demersurile făcute pentru găsirea victimei, cu cele din declarația martorului D.N., care a menționat aceleași demersuri din cursul nopții și cu acelea din declarația martorului L.G., care a relatat sosirea celor două părți dimineața în baracă și faptul că victima era speriată, în coroborare cu constatările organului de poliție consemnate în procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 7 iulie 2007, în care s-a constatat deteriorarea obiectelor de îmbrăcăminte ale victimei (bluză, sutien) prin rupere și urme de forme neregulate de culoare brun-gălbui pe partea interioară a chilotului victimei în zona organelor genitale, dar și cu acelea consemnate de același organ în procesul-verbal din 7 iulie 2007 referitoare la depistarea părții vătămate și inculpatului pe raza comunei C., județul Olt, în punctul terenului de fotbal C. în dimineața zilei de 7 iulie 2007, în timp ce acesta din urmă repara la motoscuter. Nu în ultimul rând, s-au reținut ca probe concludente faptele similare comise de inculpat, ce au constituit infracțiunea de viol pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 963 din 5 iunie 1995 pronunțată de Judecătoria Slatina, ce dovedesc predispoziția acestuia pentru cele menționate, cât și celelalte antecedente penale ale inculpatului ce includ o condamnare în baza art. 239 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 321 C. pen. prin Sentința penală nr. 107 din 30 septembrie 1997 pronunțată de Tribunalul Olt și un număr de două scoateri de sub urmărire penală cu aplicare de amenzi administrative pentru fapte de furt calificat, ce dovedesc faptul că a adoptat o conduită ilicită cu caracter constant. În plus, este de reținut ca probă în sensul celor de mai sus, faptul că inculpatul, după incident s-a adresat tatălui părții vătămate pentru a se împăca, dar și că manifestă totuși o atitudine de regret.

Susținerile formulate în apărare de inculpat au fost apreciate nefondate. Astfel, apărarea a susținut că partea vătămată nu a fost constrânsă nici moral și nici fizic în vederea actului sexual și că se impune achitarea inculpatului pentru că fapta nu există, a fost considerată o simplă afirmație, atâta timp cât nu are la bază vreo probă și este contrazisă de probele dosarului. În acest sens, deși reală constatarea că din certificatul medico legal nu rezultă leziuni specifice infracțiunii de viol, totuși această probă deși utilă, nu a fost concludentă, atâta timp cât celelalte probe menționate mai sus denotă acte materiale ce țin de acțiunea de viol prin constrângerea victimei, cu mențiunea că fapta s-a oprit în forma tentativei. Pe de altă parte s-a observat că în concluziile sale inculpatul, prin apărător, s-a referit și la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de viol. Această susținere a fost considerată lipsită de temei, probele administrate denotă existența infracțiunii de viol în forma tentativei. În plus, afirmația că partea vătămată i-a declarat că a mai întreținut relații sexuale, este contrazisă și de faptul că din constatările preliminare emise de Serviciul Județului Olt de medicină legală Olt la data de 7 iulie 2007 din care rezultă că aceasta este virgină.

S-a constatat că fapta comisa de către inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol în forma tentativei prevăzută de art. 20 alin. (1) raportat la art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen.

La individualizarea pedepsei principale aplicată inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., atât cu caracter real cât și personal.

Între aceste criterii s-au observat cele privind circumstanțele reale ale infracțiunii, limitele de pedeapsă legale care sunt cuprinse între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzut de lege pentru infracțiunea consumată, corespunzător incidenței în cauză a tentativei în condițiile art. 21 alin. (2) C. pen., respectiv existența antecedentelor penale ale inculpatului așa cum au fost menționate anterior. În aceste condiții, aplicarea unui nivel de 6 ani închisoare ca pedeapsă principală este de natură să realizeze scopul și funcțiile acestei sancțiuni.

Instanța a constatat că nu sunt incidente prevederile art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., referitoare la recidiva postexecutorie, întrucât la data la care s-a comis infracțiunea, 6/7 iulie 2007, nu mai erau întrunite condițiile referitoare la primul termen al recidivei. În acest sens s-a observat că termenul reabilitării judecătorești în ce privește pedeapsa de 7 ani închisoare pronunțată prin Sentința penală nr. 963 din 5 iunie 1995 a Judecătoriei Slatina, a fost întrerupt prin condamnarea la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pronunțată prin Sentința penală nr. 107 din 30 septembrie 1997 a Tribunalului Olt, astfel că de la data la care se consideră executată această din urmă pedeapsă (18 septembrie 1998) va curge un termen al reabilitării calculat în funcție de prima pedeapsă (deci 5 ani plus 3 ani și 6 luni) care s-a constatat ca împlinit anterior datei menționate mai sus. În acest sens s-au avut în vedere prevederile art. 38 alin. (2) C. pen. De aceea, s-a înlăturat aplicarea prevederilor art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

Operațiunea de individualizare a pedepsei nu a fost continuată în cazul inculpatului prin suspendarea condiționată ori sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât, deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. (1) lit. b) C. pen. și respectiv art. 86

1

alin. (1) lit. b) C. pen., nu sunt realizate cele privind durata pedepsei pronunțate, cât și cele privind atingerea scopului pedepsei fără executarea acesteia.

Pe de altă parte, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (1) - (3) C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe timpul detenției.

În ce privește atât pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I, cât și de lit. c) - e) C. pen., cât și cea accesorie, având același conținut, acestea nu s-au interzis, întrucât prin aplicația prevederilor art. 65 alin. (1) și respectiv a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza H. contra Marii Britanii din 30 martie 2004, cât și a prevederilor art. 71 alin. (3) C. pen., nu sunt îndeplinite condițiile legale. Astfel, în privința dreptului de a alege în autoritățile publice sau în funcții elective publice ca și a drepturilor părintești ori acela de a fi tutore sau curator s-a reținut ca argument, faptul că nu există raport de la cauză la efect între natura și gravitatea infracțiunii comise și valorile sociale ocrotite prin normele la care se referă aceste drepturi. În ce privește dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, s-a impus aceeași constatare, întrucât inculpatul nu s-a folosit de vreun astfel de mijloc în comiterea infracțiunii.

Sub aspectul laturii civile a procesului s-a luat act că partea vătămată, cu încuviințarea ocrotitorului legal, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a constatat că sunt dovedite condițiile prevăzute de art. 17 alin. (1) - (3) C. proc. pen., privind exercitarea din oficiu a acțiunii civile. În acest sens, s-a avut în vedere că partea vătămată este o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă și au fost îndeplinite condițiile esențiale ale răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 998, art. 999 C. civ. Aceste din urmă condiții s-au referit la existența unei fapte ilicite delictuale comisă de inculpat, așa cum a fost prezentată mai sus, care a produs un prejudiciu de natură morală victimei, constând în suferințele de natură psihică. Astfel, victima era minoră, iar în vederea realizării actului sexual, a fost constrânsă atât moral cât și fizic o perioadă relativ mare de timp. În raport de intensitatea acestor traume ale victimei, instanța a stabilit că o sumă de 2.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru aceste daune ca obligație în sarcina inculpatului către partea vătămată este de natură să reprezinte o integrală reparație indirectă a prejudiciului menționat.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru înlăturarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. și neaplicarea prevederilor art. 118 C. pen.

Un alt motiv de apel a vizat individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, pe care a apreciat-o mică în raport cu fapta săvârșită.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie în sensul că pedeapsa de 6 ani închisoare cu privare la libertate este mare, în raport cu fapta reținută în sarcina sa.

Prin Decizia penală nr. 199 din 16 octombrie 2009 Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt împotriva Sentinței penale nr. 146 din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3947/104/2007, privind pe inculpatul G.I.

A desființat în parte sentința apelată sub aspectul laturii penale și civile.

A aplicat dispozițiile art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.I. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.

A obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 RON daune morale către partea vătămată Z.C.I.

A înlăturat dispoziția din sentință conform căreia "se ia act că partea vătămată cu încuviințarea ocrotitorului legal, nu s-a constituit parte civilă".

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a unui spray lacrimogen - corp delict.

A menținut celelalte dispoziții din sentința apelată.

A respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

A obligat apelantul inculpat la plata sumei de 655,98 RON cheltuieli judiciare către intimata parte vătămată, reprezentând onorariu avocat și cheltuielile de transport și la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a constatat că situația de fapt a fost corect reținută în raport de probele administrate în cauză.

S-a apreciat că în mod greșit a fost înlăturat art. 37 lit. b) C. pen., motiv pentru care a dispus aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și a majorat pedeapsa aplicată de la 6 ani la 7 ani și 6 luni închisoare.

În ceea ce privește latura civilă, s-a majorat cuantumul daunelor morale cuvenite părții vătămate de la 2.000 RON la 10.000 RON și a fost înlăturată dispoziția din sentință conform căreia se ia act că partea vătămată cu încuviințarea ocrotitorului legal, nu s-a constituit parte civilă, iar în baza art. 118 lit. b) C. pen. a fost confiscat corpul delict - spray lacrimogen.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând hotărârea prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei aplicate, în raport de circumstanțele personale.

Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, în conformitate cu art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul G.I. este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că, în mod corect, instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 alin. (1) raportat la art. 197 alin. (1) și 3 teza I C. pen.

Înalta Curte consideră că, în cauză, prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitor la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului, care în noaptea de 6/7 iulie 2007, prin acte de amenințare, a determinat pe minora - parte vătămată - să se urce pe scuterul pe care-l conducea, după care s-a îndreptat către comuna C., județul Olt, iar la ieșirea din această localitate i-a propus să întrețină relații sexuale, refuzat fiind a dus-o pe aceasta într-o baracă, reiterând propunerea, care nu a fost acceptată de către minoră, totuși a obligat-o să întrețină raporturi sexuale, inculpatul datorită stării de ebrietate nereușind să-l întrețină, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al tentativei la infracțiunea de viol.

Din mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, au rezultat împrejurările comiterii infracțiunii.

Examinarea criticii formulate de inculpat va fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în C. pen. român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni".

Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.

Fapta inculpatului este una gravă, astfel că în operația complexă a tratamentului penal, în mod corect s-a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei (tentativă de viol), care a avut drept victimă o minoră, de consecințele nefaste ale faptei inculpatului asupra dezvoltării psihice ulterioare a părții vătămate, de modul și împrejurările în care s-a comis fapta, de antecedentele penale ale inculpatului (a mai fost condamnat pentru fapte asemănătoare), astfel încât resocializarea sa viitoare pozitivă nu va fi posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., care prevăd că "legea penală apără persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept".

Pentru aceste considerente apreciază nefondat recursul inculpatului pe acest aspect.

În ceea ce privește înlăturarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că această susținere este nefondată, în mod corect Curtea de Apel Craiova a făcut aplicarea acestor dispoziții, apreciind că inculpatul se află în situația recidivei postexecutorii în raport de executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 107 din 30 septembrie 1997 a Tribunalului Olt și data comiterii prezentei infracțiuni (6/7 iulie 2007).

Analizând recursul și prin prisma cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu, constată că nu este incident nici un alt motiv de casare al hotărârii.

Față de cele reținute, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 191 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 199 din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2010.