ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7352/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

30 martie 2011, reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera

de Conturi a Municipiului București, anularea încheierii nr. II/2 din data de 15

februarie 2011 emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul II, anularea

deciziei nr. 73 din 17 august 2010 emise de Camera de Conturi a Municipiului

București și anularea procesului-verbal de constatare din 22 iunie 2010 emis de

Camera de Conturi a Municipiului București.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că,

în perioada 11 mai 2010 - 22 iunie 2010, Camera de Conturi a Municipiului București

a efectuat un audit financiar asupra controlului de execuție pe anul 2009, întocmindu-se

procesul-verbal din 2010, pe baza căruia a fost emisă decizia nr. 73 din 17

august 2010 prin care s-a dispus luarea de măsuri pentru cuantificarea prejudiciului

adus statului și recuperarea integrală a acestuia.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație,

respinsă prin încheierea nr. II/2 din 15 februarie 2011 a Curții de Conturi a României.

Apreciază reclamanta că, pe de o parte, încheierea

este nulă pentru lipsa temeiului de drept în baza căruia a fost emisă, și, pe de

altă parte, în mod eronat pârâtele au constatat efectuarea unor plăți din alocații

bugetare pentru cheltuieli care nu ar fi fost strict legate de activitatea instituției

fără respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 5002002.

Pârâta Curtea de Conturi a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 631 din 31 ianuarie 2012, Curtea

de Apel București a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut, în esență, că încheierea

contestată cuprinde temeiul de drept care a fundamentat emiterea sa, iar suma la

care a fost obligată autoritatea publică emitentă nu reprezintă remunerația aferentă

unei activități desfășurate în folosul și în legătură cu activitatea acesteia, ci

o despăgubire stabilită ca urmare a emiterii unui act administrativ declarat nelegal.

Astfel, suma nu poate fi suportată din fondurile alocate reclamantei cu titlu de

cheltuieli de personal.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică

și nelegală, reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs,

solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, invocând

art. 299 alin. (1), art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând, cu prioritate, motivul

de ordine publică invocat, din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., reține incidența în cauză a art. 304 pct. 3 C. proc. civ., sentința atacată

fiind pronunțată cu încălcarea competenței materiale a primei instanțe.

III.1. Argumentele corespunzătoare motivului de

ordine publică

Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie

anularea deciziei nr. 73 din 17 august 2010 emise de Camera de Conturi a Municipiului

București și a încheierii nr. II/2 din 15 februarie 2011 emise de Curtea de Conturi

a României.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ

este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis

de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării

legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice”.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată

și cu dispozițiile menționate, se impune a se stabili care este actul administrativ

care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, actul supus executării

și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul

privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum

și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin

Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832/13.12.2010,

Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se

poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării

deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate

de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial

contestația”.

Din aceste dispozițiile legale, rezultă că actul

administrativ care produce efecte juridice, ce este supus obligației executării,

este decizia structurii Curții de Conturi, prin care se respinge integral sau parțial

contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca

având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul menționat cuprinde procedura

de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se,

la art. 227, că, împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența

de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva

încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de

contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează

în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ

și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia

contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor

de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse

într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel

că se impune a se stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ

emis de o structură județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică

de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios

administrativ și fiscal a tribunalului

.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.

304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenția Națională

de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 631 din 31 ianuarie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre

competentă soluționare Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie

2013.