ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7352/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 martie 2011, reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Municipiului București, anularea încheierii nr. II/2 din data de 15 februarie 2011 emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul II, anularea deciziei nr. 73 din 17 august 2010 emise de Camera de Conturi a Municipiului București și anularea procesului-verbal de constatare din 22 iunie 2010 emis de Camera de Conturi a Municipiului București.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în perioada 11 mai 2010 - 22 iunie 2010, Camera de Conturi a Municipiului București a efectuat un audit financiar asupra controlului de execuție pe anul 2009, întocmindu-se procesul-verbal din 2010, pe baza căruia a fost emisă decizia nr. 73 din 17 august 2010 prin care s-a dispus luarea de măsuri pentru cuantificarea prejudiciului adus statului și recuperarea integrală a acestuia. Împotriva acestei decizii, a formulat contestație, respinsă prin încheierea nr. II/2 din 15 februarie 2011 a Curții de Conturi a României.

Apreciază reclamanta că, pe de o parte, încheierea este nulă pentru lipsa temeiului de drept în baza căruia a fost emisă, și, pe de altă parte, în mod eronat pârâtele au constatat efectuarea unor plăți din alocații bugetare pentru cheltuieli care nu ar fi fost strict legate de activitatea instituției fără respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 5002002. Pârâta Curtea de Conturi a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 631 din 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut, în esență, că încheierea contestată cuprinde temeiul de drept care a fundamentat emiterea sa, iar suma la care a fost obligată autoritatea publică emitentă nu reprezintă remunerația aferentă unei activități desfășurate în folosul și în legătură cu activitatea acesteia, ci o despăgubire stabilită ca urmare a emiterii unui act administrativ declarat nelegal. Astfel, suma nu poate fi suportată din fondurile alocate reclamantei cu titlu de cheltuieli de personal. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, invocând art. 299 alin. (1), art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte, examinând, cu prioritate, motivul de ordine publică invocat, din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., reține incidența în cauză a art. 304 pct. 3 C. proc. civ., sentința atacată fiind pronunțată cu încălcarea competenței materiale a primei instanțe. III.1. Argumentele corespunzătoare motivului de ordine publică Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie anularea deciziei nr. 73 din 17 august 2010 emise de Camera de Conturi a Municipiului București și a încheierii nr. II/2 din 15 februarie 2011 emise de Curtea de Conturi a României.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile menționate, se impune a se stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

Din aceste dispozițiile legale, rezultă că actul administrativ care produce efecte juridice, ce este supus obligației executării, este decizia structurii Curții de Conturi, prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Într-adevăr, regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se, la art. 227, că, împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului . 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 631 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2013.