ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4911/2010

Prin cererea

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, J.D.V. a formulat contestație în anulare împotriva

Deciziei civile nr. 3787 din 10 iunie   2008 a acestei instanțe, în

contradictoriu cu intimații Primarul Municipiului Pitești și Municipiul

Pitești, prevalându-se de dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În motivarea

contestației, contestatorul a învederat că prin decizia atacată, a fost admis

recursul formulat de pârâții cauzei împotriva Deciziei civile nr. 279 din 28

iunie 2007, pronunțată în Dosarul 1642/109/2006 de Curtea de Apel Pitești,

secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și

pentru cauze cu minori și de familie, soluționarea recursului fiind, în mod

evident, rezultatul unei greșeli materiale.

Contestatorul arată

totodată, în prezentarea istoricului cauzei, că a contestat dispoziția emisă de

Primarul Municipiului Pitești, întrucât i-a fost refuzată restituirea în natură

a unei suprafețe de 31 mp, compusă din două suprafețe distincte: una de 1,20

mp, iar cealaltă de 29,80 mp, deși restituirea în natură acestei suprafețe de

teren (în ambele sale componente) era posibilă, în conformitate cu dispozițiile

legale.

În ce privește

suprafața de 1,20 mp, contestatorul susține că nesocotirea dreptului său de

proprietate este rezultatul unei erori materiale (eroare de calcul matematic).

Astfel, analizând

schița anexă a dispoziției contestate în dosarul de fond, un simplu calcul

matematic evidențiază că suprafața ce se propunea să îi fie restituită în

natură era de 192,20 mp, însă, lecturând conținutul dispoziției emise de

intimat, se constată că suprafață pentru care s-a dispus restituirea în natură

este de 191 mp.

Drept urmare,

contestatorul arată că greșeala s-a strecurat cu ocazia redactării dispoziției,

la momentul efectuării calculelor matematice, astfel că, suprafața ce i-a fost

restituită în natură a fost redusă, din eroare, cu această suprafață de 1,20

mp.

Această eroare de

însumare a suprafețelor propuse spre restituire, a fost semnalată

contestatorului și de expertul cauzei, care, la rândul său, a arătat că

suprafața transpusă în schița anexă a Dispoziției este de 192,20 mp, apreciind

că se impune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispoziției, în sensul

înlăturării mențiunii referitoare la suprafața de 191 mp și inserarea

suprafeței reale de 192,20 mp.

Soluționând cauza în

fond, Tribunalul Argeș, deși a constatat aceste aspecte, a apreciat că această

suprafață de 1,20 mp nu poate fi restituită întrucât constituie spațiu verde în

imediata apropiere a unui bloc de locuințe, astfel că, aceasta nu este liberă,

în sensul Legii nr. 10/2001.

Învestită cu

soluționarea apelului, Curtea de Apel a schimbat soluția pronunțată de prima

instanță și a îndreptat această eroare materială, ceea ce instanța de recurs a

ignorat, care a casat decizia instanței de apel și a menținut sentința

instanței de fond, consacrând astfel o eroare materială evidentă.

Contestatorul susține

că greșeala materială, ca motiv de contestație în anulare specială, în

înțelesul restrictiv al dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., a fost săvârșită

de instanța de recurs care a împărtășit soluția primei instanțe, care, și

aceasta, se întemeia pe confuzia unor date importante ale cauzei, decurgând din

probele administrate, astfel că, îndreptarea ei este posibilă fără reexaminarea

fondului sau reaprecierea probelor.

Contestația în

anulare urmează a fi respinsă ca nefondată pentru considerentele ce succed.

Conform dispozițiilor

art. 318 C. proc. civ.: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”

Contestația în

anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în

contextul acesteia (întrucât este vorba de un text de excepție), noțiunea de

greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale

nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor,

de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui

incident procedural.

Prin consacrarea

acestui motiv de contestație în anulare specială, se urmărește îndreptarea unor

erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării

recursului: respingerea greșită a recursului ca tardiv declarat, anularea

greșită ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de

reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea

fondului sau reaprecierea probelor.

În oricare dintre

situații, pretinsa greșeală materială trebuie să se fi produs în etapa

recursului soluționat prin decizia a cărei retractare se solicită prin

promovarea contestației și în raport de situația existentă în dosar la data

pronunțării deciziei de către instanța de recurs.

În plus, nu orice

greșeală materială conduce la admiterea contestației în anulare, ci numai acele

erori materiale esențiale, care au fost determinante pentru soluția instanței de

recurs.

Înalta Curte constată

însă, că situația descrisă de contestator în motivarea căii de atac, pretinsa

greșeală materială, este imputată în realitate entității învestite cu

soluționarea notificării, respectiv, Primarul Municipiului Pitești la momentul

emiterii Dispoziției nr. 3874 din 29 decembrie 2005 emise, care nu a validat

schițele anexă pe care se întemeia propunerea de restituire în natură susținută

de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 constituită la nivelul autorității

administrative locale, dispunând restituirea în natură a unei suprafețe de

teren de 191 mp, în loc de 192,20 mp;

În opinia

contestatorului, această diminuare este rezultatul unei simple greșeli

matematice, de însumare a suprafețelor, iar nu o limitare a terenului

restituit, în baza aplicării unor dispoziții legale prohibitive din Legea nr.

10/2001.

Instanța de fond a

confirmat legalitatea dispoziției contestate, soluție care, în apel a fost

schimbată, iar această suprafață de 1,20 mp a fost restituită în natură

reclamantului.

Constatând

nelegalitatea deciziei instanței de apel, Înalta Curte, admițând recursul

promovat de pârâții Primarul Municipiului Pitești și Municipiul Pitești, a

modificat în tot decizia și a respins apelul reclamantului ca nefondat.

Prin urmare,

restituirea în natură și a acestei suprafețe de 1,20 mp (obiect material al

raportului juridic dedus judecății), a constituit chiar obiectul disputei

judiciare și miza prezentului proces, astfel că, nu se poate susține că,

soluționând recursul, instanța de recurs a comis o greșeală materială,

menținând soluția primei instanțe, ci a cenzurat legalitatea deciziei recurate,

examinând cauza în baza motivelor de recurs formulate.

În consecință, chiar

reală de ar fi, această eroare, nu ar putea fi considerată o greșeală materială,

în legătură cu aspectele formale ale recursului, întrucât determinarea

întinderii reale a suprafeței de teren restituite în natură contestatorului,

este însuși rezultatul judecății.

Pe de altă parte,

este util a se observa că, pronunțându-se în

Cauza Mitrea contra României

la 29 iulie 2008, Curtea europeană a drepturilor omului a apreciat că o cale

extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părtile procesului, nu

poate fi admisă pentru simplul motiv ca instanța a cărei hotarâre este atacată

a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui “defect

fundamental” care poate conduce la arbitrariu.

Totodată, în mod constant se afirmă în cadrul

jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului că principiul supremației dreptului

reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenției

în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din

perspectiva art. 6 parag. 1, securitatea raporturilor juridice este o

dimensiune esențială.

Acest concept

presupune că o soluție definitivă pronunțată de instanțe cu privire la orice

controversă, să nu mai fie rejudecată (

Cauza Brumărescu

).

În virtutea acestui

principiu, nicio parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri

definitive și executorii numai cu scopul de a obține reexaminarea cauzei și o

nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să folosească

puterea de control decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și

erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă examinare. Controlul nu

trebuie să devină un apel mascat și simplul fapt că ar putea exista două puncte

de vedere asupra aceleiași probleme, nu este un motiv suficient pentru a

rejudeca o cauză, principii reafirmate în numeroase cauze examinate de instanța

de contencios european (Cauza Stan și Rosemberg, Belasin, Blidaru, SC Sefer SA,

Cornif, Cârstoiu, SC Editura Orizonturi SRL, Crețu, Caracaș, Ionescu, Pușcaș,

Tripon II, Savu, etc.)

În consecință, având

în vedere dispozițiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

contestația în anulare formulată de contestatorul J.D.V. împotriva Deciziei

civile nr. 3787 din 10 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG