ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4226/2011

Asupra recursului penal de față:

Prin Sentința penală nr. 330 din 26 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 162/88/2010, în temeiul dispozițiilor art. 20 raportat la art. 174 C. pen., inculpatul V.D., fără antecedente penale, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

S-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 981,98 RON despăgubiri materiale, 20.000 RON daune morale către partea civilă M.G. și la 2.417,25 RON cheltuieli de spitalizare către Spitalul Județean de Urgență Tulcea.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat un obiect tăietor despicător iar în temeiul dispozițiilor art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat și 2.500 RON cheltuieli judiciare (onorariu avocat) către partea civilă M.G.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 159/P/2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.D. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat la 174 C. pen.

S-a reținut că, în seara zilei de 19 ianuarie 2009, inculpatul V.D. a atacat-o pe partea vătămată M.G. cu un obiect tăietor despicător (toporișca) în locuința sa, încercând să îi suprime viața, pricinuindu-i leziuni traumatice ce au necesitat 62 - 67 zile de îngrijiri medicale.

Examinând probele administrate în cauză (procese-verbale de sesizare, de cercetare la fața locului, de ridicare obiecte, expertize biocriminalistice, acte medicale legale, declarații părți și martori), tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

Partea vătămată M.G. locuiește în județul Tulcea, singur în locuința sa, soția sa fiind plecată în Italia la copiii celor doi.

Între părți exista o stare conflictuală, generată de soția inculpatului care, pe când lucra ca factor poștal în comună nu a restituit părții vătămate și altor localnici, sumele datorate de diverse societăți de abatorizare reprezentând prețul animalelor predate acestor societăți de proprietari.

În după-amiaza zilei de 19 ianuarie 2009, în jurul orelor 18.00 partea vătămată M.G. se afla în locuința sa, și-a adus lemne pentru încălzire, și-a pregătit masa și a vorbit la telefon cu fiica sa din străinătate. După ce a terminat convorbirea, a mers să-și asigure locuința, iar când a deschis ușa pentru a ajunge în antreu l-a văzut pe inculpatul V.D. în cadrul ușii ținând în mână o toporișcă. Atunci inculpatul V.D. a început să lovească partea vătămată cu toporișca înspre regiunea capului, însă aceasta s-a apărat ridicând antebrațul stâng, fiind lovită.

Inculpatul a încercat să-l lovească a doua oară pe M.G., acesta s-a apărat ridicând mâna dreaptă deasupra capului, însă a reușit să îl lovească la cap. În continuare inculpatul a repetat loviturile la nivelul capului deviate de partea vătămată cu mâna dreaptă, dovadă fiind și urmele lăsate pe pereții antreului, urmate de sfâșierea unei perechi de pantaloni și îndepărtarea stratului de tencuială.

Partea vătămată l-a prins de gât pe agresor, amândoi au căzut și a reușit să-i ia toporișca, dar în încercarea de a-i lua obiectul respectiv, M.G. l-a tăiat pe inculpat la nivelul palmei. Apoi, partea vătămată a luat toporișca mergând la vecini pentru ajutor. A ajuns la locuința familiei P. unde a găsit-o pe martora P.M., căreia i-a relatat cele întâmplate.

Audiată fiind, martora P.M. a susținut că au existat conflicte între părți legate de neplata unor subvenții pentru predarea unor animale. Asemenea și martorii B.N., B.M. și M.C., au confirmat starea conflictuală existentă între părți.

Inculpatul a negat acuzațiile, arătând că în fapt era prieten cu partea vătămată care în seara de 19 ianuarie 2009 l-a invitat să consume împreună un pahar cu vin în locuința sa. Discutând despre vânătoare, M.G. considerând că a fost jignit 1-a lovit cu arma de vânătoare în umărul stâng. Inculpatul a susținut că în urma loviturii a căzut, lovindu-se cu capul de un dulap și-a pierdut cunoștința, iar când și-a revenit, M.G. i-a pus în mână o toporișca.

Potrivit raportului medico-legal din 04 februarie 2009, cu completările ulterioare, partea vătămată M.G. (în vârstă de 68 ani) a prezentat multiple plăgi profunde și superficiale cu aspect incizat (tăiat) ale scalpului frontal, parietal temporal stâng, pavilionul urechii stângi și a feței laterale stângi a gâtului (două) în proces de vindecare prin cicatrizare cvasicompletă în asociere cu fractura diafizară deschisă a osului radius stâng însoțită de fractura parcelară a capului osului radial stâng, în proces de consolidare (fără complicații), pentru care a beneficiat de asistență medicală de specialitate cu reducerea sângerândă și osteosinteză cu placă și șuruburi a os radius stâng, cu evoluție relativ favorabilă.

Leziunile traumatice au putut fi cauzate la data de 19 ianuarie 2009, considerate a fi consecința unor lovituri repetate aplicate în forță cu un obiect ascuțit posibil asemănător unei toporiști, probabil similar sau identic ale bardei, agresorul acționând atât din față cât și/sau lateral - dreapta precum și/sau din spate, cu mențiunea că fractura diafizară deschisă a osului radius de la mâna stângă poate fi calificată drept „leziune de apărare" în tentativa de evitare a loviturilor directe în cap. Leziunile traumatice au pus viața victimei în pericol, necesitând pentru vindecare aproximativ 42 - 45 zile de îngrijiri medicale. La data de 24 martie 2009 prezenta semne subiective și obiective de pareză a nervului cubital stâng cu hipoestezie superficială la deget V și VI mâna stângă și eminenta hipotenară, cu deficit de flexie, extensie și abducție a degetului V de la mâna stângă - neuropatie periferică posttraumatică, sechele ale fracturii diafizare deschise a osului radius stâng însoțită de fractura parcelară a capului osului radial stâng, operate cu reducerea sângerândă și osteosinteză cu placă și șuruburi a os radius stâng, în curs de consolidare, pentru care necesita tratament de recuperare. Astfel, perioada de îngrijiri medicale, a fost prelungită cu încă 20 - 25 zile, însumând în total 62 - 67 zile. Actele medico-legale au fost avizate de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici" București, prin avizul din 12 august 2009.

Suplimentul de expertiză medico-legală efectuat în cursul judecății a stabilit că perioada de îngrijiri medicale însumează 62 - 70 de zile.

S-a apreciat că în drept, fapta inculpatului V.D. întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor prev. de art. 20 -174 C. pen., din probe rezultând că în seara zilei de 19 ianuarie 2009, a atacat cu o toporișca pe partea vătămată M.G., în locuința acesteia, încercând să îi suprime viața, provocându-i leziuni ce au necesitat 62 - 70 zile de îngrijiri medicale.

Chiar dacă inculpatul nu a acționat cu intenția directă de a suprima viața părții vătămate, infracțiunea de omor se poate comite și cu intenție indirectă, esențial fiind, ca poziția psihică a făptuitorului să se stabilească în raport cu instrumentul folosit, regiunea corpului lovită, numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre părți anterior săvârșirii faptei. Împrejurările concrete rezultate din ansamblul probator, starea conflictuală preexistentă, folosirea unui obiect tăietor despicător cu dublu tăiș, apt să provoace decesul, vizând zona vitală a capului, a gâtului cu o intensitate mare, de mai multe ori, au relevat că inculpatul a acționat cu intenția de a suprima viața părții vătămate.

Leziunile descrise de raportul medico-legal în zona capului, a gâtului, leziunile calificate „de apărare la mâna stângă, susțin aceleași concluzii. În aceste condiții, încadrarea juridică a faptei comise de inculpat s-a reținut a fi tentativă la infracțiunea de omor iar nu vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (1) C. pen., astfel că cererea inculpatului V.D. de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă ca nefondată.

La individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., și anume dispozițiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate de legiuitor pentru acest tip de infracțiuni rămase în fază de tentativă, gradul de pericol social ridicat la faptei comise, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, dispunându-se aplicarea unei pedepse de 5 ani închisoare. Față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. S-a dispus și aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei, fiind avute în vedere aceleași criterii, natura și gravitatea faptei comise, împrejurările cauzei și persoana inculpatului care nu s-a folosit de vreo profesie la săvârșirea infracțiunii.

Cu privire la acțiunea civilă s-a reținut că partea civilă M.G. a solicitat 5.000 RON daune materiale și 100.000 RON daune morale, iar Spitalul județean de urgență Tulcea s-a constituit parte civilă cu suma de 2.417,25 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Despăgubirile materiale au fost probate prin înscrisuri, (chitanțe fiscale) și declarațiile martorilor G.P. și C.N., până la concurența sumei de 981,98 RON și drept urmare, s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. obligarea inculpatului V.D. la 981,98 RON către partea civilă M.G., cu titlu de daune materiale. De asemenea, s-a constatat că prin fapta sa culpabilă inculpatul a pricinuit părții civile un prejudiciu moral dată fiind perioada îndelungată de spitalizare și apoi convalescență și din acest motiv a obligat inculpatul și la 20.000 RON daune morale.

Împotriva sentinței Tribunalului Tulcea a declarat apel inculpatul V.D. solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în vătămare corporală gravă, reducerea pedepsei, fiind necunoscut cu antecedente penale. Partea civilă M.G. a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că se impune majorarea pedepsei inculpatului în raport de circumstanțele faptei și majorarea cuantumului daunelor morale.

Prin Decizia penală nr. 40/P din 5 aprilie 2011, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondate apelurile declarate.

S-a reținut în esență că situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță, din coroborarea probelor administrate ce au constat în procesul-verbal de cercetare la fața locului, fotografiile judiciare, actele medio-legale, declarațiile inculpatului și ale martorilor audiați în cauză. În raport de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., s-a constatat că prima instanță a aplicat inculpatului V.D. o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de textul incriminator, modificarea acesteia, în sensul majorării ori reducerii cuantumului pedepsei neimpunându-se, avându-se în vedere circumstanțele reale de comitere a faptei, persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale și atitudinea avută de acesta pe parcursul procesului penal.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei s-a apreciat că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale tentativei la omor întrucât inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri în forță, repetate cu un obiect ascuțit, tăietor despicător, asemănător unei toporiști, similar sau identic cu o bardă, acționând atât din față cât și/sau lateral dreapta, precum/sau din spate, cauzând o fractură diafizară deschisă a osului radius de la mâna stângă care poate fi calificată drept „leziune de apărare" în tentativa de evitare a loviturilor directe la cap. Agresiunea a pus în pericol viața victimei așa cum s-a constatat prin actul medico-legal și trebuie considerată datorită intensității sale repetate, a regiunii vitale vizate, (capul și gâtul) și a instrumentului folosit de inculpat (corp tăietor despicător) ca fiind săvârșită cu intenție (indirectă) de a suprima viața părții vătămate.

Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că despăgubirile acordate de prima instanță au fost suficiente și rezonabil stabilite pe baza probelor administrate, ce au constat în depozițiile martorilor G.P. și C.N.

Împotriva Deciziei penale nr. 40/P din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța au declarat recurs inculpatul V.D. și partea civilă M.G.

Inculpatul V.D. a invocat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. *385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen. în motivare, a susținut în esență că fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (1) C. pen., raportul medico-legal concluzionând că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața victimei. De asemenea, a precizat că a mers la locuința părții vătămate la invitația acesteia, conflictul fiind inițiat de partea vătămată.

Totodată, a solicitat reducerea pedepsei de 5 ani închisoare, urmând a se avea în vedere circumstanțele personale favorabile, fiind necunoscut cu antecedente penale, cu o atitudine sinceră în cursul procesului.

Cât privește partea civilă M.G., ce a invocat cazurile de casare prevăzute de art. *385

9

pct. 14 și *17

2

C. proc. pen., a susținut în motivarea recursului că pedeapsa aplicată inculpatului este redusă raportat la împrejurările comiterii faptei și urmările produse, iar daunele morale sunt nesemnificative față de suferințele fizice și psihice îndurate, urmarea faptei inculpatului.

Prin urmare, se impune majorarea pedepsei inculpatului și a daunelor morale în cuantumul cerut, a susținut partea civilă M.G.

Examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. *385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile inculpatului V.D. și al părții civile M.G. sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Cu privire la recursul inculpatului V.D.

Cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. *385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. este incident dacă faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică.

Încadrarea juridică a faptei presupune realizarea de către instanța de judecată a unei concordanțe între conținutul legal al infracțiunii și conținutul concret al acesteia.

Prin încadrare juridică a faptei se stabilește textul din legea penală care prevede și sancționează fapta care formează obiectul cauzei penale.

Încadrarea juridică a faptei este greșită dacă, în raport cu situația de fapt reținută prin hotărârea atacată, instanța a aplicat greșit dispozițiile din Partea specială a codului penal sau din legile speciale în care faptele sunt prevăzute sub sancțiunea pedepsei (normele de incriminare), condamnându-l pe inculpat pentru o altă infracțiune decât cea ale cărei elemente constitutive sunt întrunite; dacă instanța a aplicat greșit dispozițiile privitoare la tentativă, deși infracțiunea s-a consumat, sau a omis să aplice dispozițiile privitoare la tentativă, dacă instanța a aplicat greșit dispozițiile referitoare la o anumită formă de participație, deși contribuția inculpatului la săvârșirea faptei constituie o altă formă de participație, sau dacă instanța a aplicat greșit dispozițiile privitoare la infracțiunea continuată deși infracțiunea nu a fost săvârșită în formă continuată ori a omis să aplice dispozițiile privitoare la infracțiunea continuată, astfel cum doctrina dar și practica judiciară au statuat.

În cauză, nu este incident cazul de casare prev. de dispozițiile art. *385

9

pct. 17 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în situația în care inculpatul V.D. a fost condamnat pentru o altă infracțiune decât cea ale cărei elemente constitutive sunt întrunite.

Se constată că, instanțele de fond și apel au reținut o corectă situație de fapt, în acord cu probele administrate, o justă încadrare a faptei inculpatului V.D., vinovăția acestuia a fost dovedită, fiind întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., constând în aceea că la data de 19 ianuarie 2009, în jurul orelor 18.00, aflându-se în locuința părții vătămate, inculpatul V.D. a lovit partea vătămată M.G. (în vârstă de 68 de ani), repetat cu o toporișca la nivelul capului, pricinuindu-i multiple plăgi profunde și superficiale ale scalpului frontal, fractură diafizară deschisă a osului radius stâng însoțită de fractura parcelară a capului osului radial stâng - leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 62 - 67 zile îngrijiri medicale.

Distincția dintre tentativa la omor și vătămarea corporală gravă o realizează latura subiectivă, în sensul că în timp ce la tentativa de omor starea de pericol pentru viața victimei este imputabilă făptuitorului pe temeiul intenției, la vătămarea corporală gravă îi este imputabilă pe baza praeterintenției. Pentru delimitarea celor două infracțiuni se impun a fi avute în vedere toate împrejurările în care fapta a fost săvârșită: obiectul vulnerant folosit (în sensul că are sau nu are aptitudinea de a ucide), intensitatea și efectele loviturilor, zona corporală vizată ca și urmările produse; astfel că în raport de toate aceste elemente ce se impun a fi analizate în cauza dedusă judecății transpare intenția făptuitorului, care acționează în cazul omorului cu intenția de a ucide, iar în cazul vătămării corporale grave cu intenția de a lovi sau vătăma integritatea corporală, fiind în culpă față de consecința mai gravă produsă.

Pe de altă parte, există tentativă la infracțiunea de omor atunci când făptuitorul a început executarea acțiunii de ucidere, dar a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul, deci activitatea infracțională a fost curmată din cauze exterioare voinței inculpatului, indiferent de ce natură ar fi acestea.

Raportând cele enunțate la cauza dedusă judecății se constată că inculpatul V.D. a aplicat victimei lovituri repetate, în forță cu obiect ascuțit, tăietor-despicător, asemănător unei toporiști, similar sau identic cu o bardă, la nivelul capului acționând atât din față cât și/sau lateral dreapta, precum și/sau din spate.

Astfel, examinarea medico-legală a părții vătămate a dovedit că aceasta a prezentat multiple (patru) plăgi profunde și superficiale cu aspect incizat (tăiat) ale scalpului frontal, parietal, temporal stâng, pavilionului urechii stângi și a feței laterale stângi a gâtului (două). În asociere cu fractura diafizară deschisă a osului radius stâng însoțită de fractura parcelară a capului osului radial stâng. S-a concluzionat că leziunile traumatice au fost consecința unor lovituri aplicate în forță cu un obiect ascuțit, asemănător unei toporiști, similar sau identic ale bardei, agresorul acționând atât din față cât și/sau lateral - dreapta precum și/sau din spate, fractura diafizară deschisă a osului radius de la mâna stângă fiind calificată ca leziune de apărare, în tentativa de evitare a loviturilor directe la cap.

Leziunile traumatice suferite de partea vătămată au necesitat inițial 42 - 45 zile îngrijiri medicale, prelungite ulterior la 62 - 70 zile, dar nu au pus în primejdie viața victimei.

Deși în rechizitoriu se menționează că leziunile traumatice au pus viața victimei în primejdie, iar instanța de fond dar și cea de apel au reținut aceeași împrejurare, anume că leziunile traumatice au pus în primejdie viața victimei, actele medico-legale au stabilit contrariul, iar în acest sens se au în vedere raportul medico-legal de constatare medico-legală preliminară din 22 ianuarie 2009, raportul medico-legal din 4 februarie 2009 al Serviciului medico-legal Județean Tulcea, completarea raportului medico-legal din 24 martie 2009, suplimentul raportului medico-legal din 7 septembrie 2010 - faptul că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața victimei.

Chiar și în această situație fapta inculpatului realizează conținutul tentativei la omor, pentru că a aplicat victimei lovituri repetate la nivelul capului cu obiect ascuțit, tăietor despicător - toporișca - (apt de a produce moartea) pricinuindu-i patru plăgi profunde la nivelul scalpului frontal parietal temporal stâng, dar și o fractură a osului radius de la mâna stângă în încercarea de evitare a loviturilor directe la cap.

Prin urmare, în raport de natura instrumentului folosit - (toporișca - apt de a ucide), intensitatea și numărul loviturilor aplicate, zona corpului vizată (nivelul capului) ca și urmările produse, este evidentă intenția inculpatului cu care a acționat, aceea de a suprima viața părții vătămate, iar nu de a o vătăma corporal, acesta prevăzând rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui.

Punerea în primejdie a vieții persoanei este susceptibilă de două accepțiuni: juridică și medico-legală. Juridic, înseamnă crearea unui pericol iminent pentru viața persoanei, prin punerea în executare a unei acțiuni apte de a produce suprimarea vieții acesteia și caracterizată de intenția specifică de omor. Medico-legal constă în crearea unui pericol iminent pentru viața persoanei, generat de natura și gravitatea vătămărilor produse prin fapta comisă, important fiind ca leziunea să poată determina moartea persoanei indiferent de modul de îndepărtare a pericolului.

Infracțiunea de vătămare corporală gravă în modalitatea punerii în primejdie a vieții persoanei se referă doar la accepțiunea medico-legală a expresiei enunțate, pe când tentativa la omor la cea juridică.

Aprecierea medico-legală de punere în primejdie a vieții nu poate constitui un criteriu obligatoriu de încadrare a faptei în tentativă de omor, ci constituie un element de fapt ce urmează a fi coroborat cu alte circumstanțe reale și personale, respectiv intenția, regiunea corporală lezată, numărul loviturilor, instrumentul utilizat.

Cu alte cuvinte, dacă medical nu se concluzionează că viata victimei a fost pusă în primejdie urmare a leziunilor traumatice suferite și în această situație fapta urmează a primi încadrarea juridică de tentativă la omor o dată întrunite celelalte elemente enunțate, ce vădesc intenția autorului de a suprima viața victimei.

Cât privește apărarea inculpatului, în sensul că a mers la locuința părții vătămate la invitația acesteia, o asemenea chestiune nu are nicio relevantă pentru încadrarea juridică a faptei, iar varianta susținută de recurent, anume că victima a fost cea care a generat conflictul, nu este susținută probator, inculpatul fiind cel care a pătruns în locuința părții vătămate și a început să o lovească.

În recurs, inculpatul a invocat și cazul de casare prev. de dispozițiile art. *385

9

pct. 14 C. proc. pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului V.D. pentru fapta săvârșită, au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, natura și gravitatea faptei comise, infracțiune contra vieții, împrejurările comiterii faptei, circumstanțele reale în care a fost săvârșită, urmările produse precum și circumstanțele personale ale inculpatului. Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale) cât și pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat, tentativa de omor fiind comisă asupra unei persoane în vârstă de 68 de ani.

Este adevărat că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale însă această împrejurare este insuficientă a conduce la reținerea circumstanțelor atenuante și implicit la reducerea pedepsei sub minimul special, în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei. De altfel, lipsa antecedentelor penale a fost reținută și avută în vedere la individualizarea pedepsei în sensul aplicării unei pedepse spre minimul special.

Avându-se în vedere dispozițiile art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită cât și în ce privește comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului V.D. spre minimul special al pedepsei închisorii cu executare în regim de detenție.

Referitor la recursul părții civile M.G.:

În raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei definite în art. 72 C. pen., o majorare a cuantumului pedepsei de 5 ani închisoare nu se impune iar în acest sens se au în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, în vârstă de 55 de ani, necunoscut cu antecedente penale.

Sub aspectul laturii civile, partea civilă M.G. a solicitat în recurs, invocând cazul de casare prev. de pct. *17

2

C. proc. pen., (hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii) - majorarea daunelor morale la suma de 100.000 RON ca urmare a suferințelor fizice și psihice îndurate urmarea faptei inculpatului.

Referitor la daunele morale, prejudiciile nepatrimoniale, constituie acele consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Asemenea consecințe pot fi durerile fizice, psihice, afective, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnității, etc.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, etc. în speță, partea civilă M.G. a suferit un prejudiciu moral generat de suferințele fizice, psihice urmare a agresiunii inculpatului, necesitând internare medicală în perioada 19 ianuarie 2009 - 30 ianuarie 2009 și o intervenție chirurgicală și în consecință, constatând îndeplinite condițiile legale, corect s-a dispus obligarea inculpatului la plata daunelor morale către partea civilă M.G., în temeiul dispozițiilor art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 14 C. proc. pen. în referire la art. 998 și urm. C. civ.

În ceea ce privește stabilirea cuantumului acestora, s-a avut în vedere ca acestea să nu constituie nici venituri nejustificate pentru partea civilă și nici să nu aibă consecințe pecuniare excesive asupra inculpatului (care nu are un loc de muncă) și familiei acestuia, astfel că prin obligarea sa la 20.000 RON cu titlu de daune morale, este în măsură să ofere o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă și prin urmare majorarea cuantumului acestora nu se justifică.

Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. *385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul V.D. și de partea civilă M.G. împotriva Deciziei penale nr. 40/P din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpatul V.D. și de partea civilă M.G. împotriva Deciziei penale nr. 40/P din 5 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2011.