Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 335/2011

HOTĂRÂRE
21.01.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 335/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Brașov reclamanta SC C.H.Y. SRL Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Mediului și Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, finanțarea cu suma de 185.000 lei pentru realizarea uneia dintre cele trei soluții tehnice protejate prin brevetul de invenții proprii din domeniul mediului înconjurător. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că suma de 185.000 lei solicitată îi este necesară pentru a achita taxele pentru menținerea în vigoare la OSIM a brevetelor de invenții, a proiecta și a executa pilotul conform invenției nr. 116736/2003 cu titlu de microcentrală hidroelectrică, care corespunde cu CBI nr. A/00406 din 28 mai 2009 cu titlu de instalație hidrotehnică pentru prevenirea și diminuarea inundațiilor la nivel local – global.

Reclamanta a mai arătat că proiectul său face parte din categoria K creșterea producției de energie din surse regenerabile conform O.U.G. nr. 196/2005. Microcentrala hidroelectrică funcționează aproximativ 360 zile/an și prin completarea cu două componente conform cererii de brevete funcționează o zi pe an pentru prevenirea și diminuarea inundațiilor. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Brașov a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov și excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Prin sentința nr. 9777/CA din 4 noiembrie 2009 a Tribunalului Brașov s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub același număr 5393/62/2009. La data de 25 ianuarie 2010 reclamantul și-a precizat acțiunea indicând ca pârâți Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Mediului, Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Consiliul Județean Brașov și Instituția Prefectului Brașov precum și obiectul litigiului acordarea sumei de 185.000 lei pentru realizarea proiectului pilot microcentrală hidroelectrică. Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. De asemenea pârâtul Consiliul Județean Brașov a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 46/F din 3 martie 2010, Curtea de Apel Brașov a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată de reclamantă, a respins excepția prematurității invocată de pârâtul Consiliul Județean Brașov și a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Educației Cercetării și Inovării s-a reținut că cererea, astfel cum a fost formulată reprezintă o cerere în pretenții nefiind parcursă procedura legală pentru solicitarea și obținerea unor sume cu titlu de ajutor de stat sau ajutor de minimis.

În acest sens s-a apreciat că cererea de chemare în judecată a celor doi pârâți nu este fundamentată pe un raport juridic obligațional, astfel că excepția este întemeiată. Referitor la excepția prematurității invocată de C.J. Brașov s-a constatat că aceasta este nefondată deoarece din înscrisurile existente la dosar reiese că reclamanta s-a adresat instituțiilor chemate în judecată, precum și altora pentru obținerea acestor fonduri. Pe fondul cauzei, s-a reținut că pretenția dedusă judecății nu se încadrează nici în solicitarea pentru acordarea unui ajutor de stat pentru ca instanța să aibă abilitatea legală de a verifica respectarea de către autoritățile publice chemate în judecată a condițiilor pentru analizarea acestei cereri.

3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs SC C.H.Y. SRL Brașov. În motivele de recurs se arată că instanța de fond nu a luat în considerare Regulamentul nr. 1998/2008 (CE) privind aplicarea art. 87 și art. 88 din tratat – ajutoarele de minimis. De asemenea, instanța de fond nu a observat Factura OSI m cu care recurentul a dovedit că brevetul de invenție este eligibil pentru competiția deschisă conform Programului START-UP. S-a invocat faptul că instanța de fond nu trebuia să ia în considerare H.G. nr. 1164/2007 și nu a cercetat Ordinul nr. 387/2008 pentru a observa că urmare a greșelilor specialiștilor cu competență din instituțiile de stat, recurentul nu a putut fi selectat și nu a beneficiat de contract de finanțare.

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare și a arătat că, în mod corect, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia pentru că acestei instituții nu i-a fost adresată nicio cerere de către recurentul-reclamant prin care să i se pretindă ceva. Ministerul Mediului și Pădurilor a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul pentru următoarele considerente: Reclamanta a solicitat obligarea pârâților să finanțeze proiectul cu 185.000 lei, din care 15.000 lei să fie utilizați pentru achitarea taxelor de menținere în vigoare la OSIM, iar diferența de 170.000 lei să fie utilizați pentru construcția fizică a unui proiect de dezvoltare tehnologică.

Acesta a adresat mai multor instituții cereri de sprijin pentru finanțarea proiectului său tehnic. Referitor la critica soluției instanței de fond pentru neaplicarea Regulamentului nr. 1998/2008 (CE) privind ajutoarele de minims, se constată că aceasta este nefondată. Instanța de fond nu a făcut aplicarea acestui Regulament pentru că nu se impune acest lucru pentru că nu s-a analizat acordarea sau nu a unui ajutor de stat. Deși se invocă o factură OSIM care ar dovedi că brevetul de invenție al asociatului unic N.C.T. este eligibil pentru competiția deschisă conform Programului STAR-UP, instanța de fond nu a fost învestită cu o asemenea problemă a eligibilității proiectului tehnic în cadrul unui program.

În ceea ce privește criticile din recurs referitoare la Ordinul nr. 387/2008 și aplicarea acestuia se constată că sunt nefondate pentru că reclamantul nu a invocat nelegalitatea acestora nici în fața instanței de fond, nici a celei de recurs. Așa cum a arătat și instanțe de fond, reclamantul nu a indicat temeiul legal în baza căruia solicita sumele de la autoritățile pârâte, iar în motivele de recurs nu s-au făcut precizări în acest sens. Excepția nulității recursului invocată de Ministerul Mediului și Pădurilor va fi respinsă pentru că au fost prezentate motivele de recurs, iar hotărârea instanței de fond poate fi analizată sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc.

civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/ 2004, va fi respins recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de Ministerul Mediului și Pădurilor. Respinge recursul declarat de SC C.H.Y. SRL Brașov împotriva sentinței nr. 46/F din 3 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-12-08
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5958/2011
Mediu. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a solicitat reclamantei precizări cu privire la obiectul acțiunii sale, reclamanta arătând printr-o notă scrisă, depusă la dosar că în
ÎCCJ 2023-03-14
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1416/2023
Ședința publică din data de 14 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, la data de 20.08.
ÎCCJ 2022-06-08
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3329/2022
Ședința publică din data de 8 iunie 2022 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 noiembrie
ÎCCJ 2012-04-06
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1942/2012
249 alin. (1) și art. 256 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Prin sentința nr. 88 din 4 mai 2011 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrative și fiscal a respins excepția necompetenței materiale a Curții de
ÎCCJ 2015-09-15
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2736/2015
ția necompetenței materiale a Curții de Apel față de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr 554/2004, arătându-se că sumele stabilite prin actul administrativ fiscal contestat, în cuantum de 465.335 RON (creanța principală) și, respect
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă