ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 826/2008

Asupra recursuluide față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor, solicitând instanței ca prin hotărârea

ce se va pronunța să dispună anularea procesul-verbal de control încheiat la data

de 13 februarie 2007 și decizia privind soluționarea contestației înregistrată la

pârât din 2 mai 2007. Totodată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta

a formulat cerere de suspendare a executării actelor administrative atacate.

Curtea Apel Pitești, prin încheierea pronunțată

la data de 19 octombrie 2007, a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării

actelor anterior indicate.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță

a reținut că în speță nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 15 din Legea

nr. 554/2004, modificată, întrucât, la o sumară pipăire a fondului, nu rezultă existența

unor motive vădite de nelegalitate a actelor contestate. De asemenea, instanța a

precizat că, pe lângă cercetarea aparenței de nelegalitate, trebuie să dea eficiență

și principiului proporționalității, prin cântărirea intereselor părților, raportat

la fiecare rezultat posibil. Pe acest aspect, instanța a arătat că, în concret,

trebuie analizat dacă interesul reclamantului de a fi amânată executarea actului

de impunere până la pronunțarea instanței de fond este sau nu mai puternic decât

interesul Statului Român de a se executa actul la scadență, chiar înainte ca instanțele

să se pronunțe asupra legalității sale. În plus, instanța trebuie să țină seama

de consecința acumulării accesoriilor aferente în cazul neexecutării actului la

scadență.

În opinia instanței de fond, simplul fapt al existenței

unei datorii constatate printr-un proces-verbal și al posibilității executării lor

nu poate duce la o soluție de suspendare a executării lor, legislația fiscală prevăzând

posibilitatea restituirii sumelor virate în baza titlului, în situația desființării

acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta

SC A. SRL, care a solicitat casarea acesteia și admiterea cererii de suspendare.

Recurenta a formulat critici ce pot fi încadrate

în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că nu există o fundamentare

juridică care să justifice soluția în raport cu considerentul inexistenței unei

îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate a actului administrativ fiscal.

Pe de altă parte, recurenta a precizat că autoritatea

fiscală care a emis actul contestat a imputat societății, titular al garantului

și beneficiar al finanțării europene nerambursabile, conduita unei alte societăți,

angajate în mod constant pentru „serviciile de asigurare a resurselor necesare realizării

obiectivului de grant”.

De asemenea, recurenta a arătat că acumularea

accesoriilor aferente în cazul neexecutării actului la scadență reprezintă un aspect

care poate justifica îndeplinirea condiției de pagubă iminentă.

Analizând sentința recurată, în raport cu criticile

formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse

în continuare.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant

pentru motivele prevăzute de art. 14 din lege – în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente – și prin cererea adresată instanței competente

pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

Înalta Curte reține că, deși la data solicitării

suspendării și a soluționării în primă instanță a cererii, nu era definit cazul

bine justificat, totuși practica constantă a instanțelor și doctrina au reliefat

înțelesul acestei sintagme, în sensul că exprimă împrejurările legate de starea

de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ, definiție ulterior statuată și de legiuitor,

prin Legea nr. 262/2007 [art. 2 alin. (1) lit. t)].

Definiția legală a sintagmei de „pagubă iminentă”

este dată de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 (aplicabilă în raport

de data sesizării instanței), în sensul că ea reprezintă un prejudiciu material

viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă

a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Înalta Curte constată că interpretarea corectă

a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554-2004 nu trebuie să conducă la o examinare

pe fond a legalității actului administrativ a cărei suspendare se solicită, examinarea

acestuia limitându-se la o simplă pipăire a fondului, așa cum a precizat și instanța

de fond.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar

apreciază că simplele afirmații făcute de recurentă în sensul că executarea actului

administrativ atacat presupune restituirea integrală a sumei bănești cu care s-a

realizat complet obiectivul de grant și prin aceasta s-ar perturba grav activitatea

societății nu poate conduce implicit la concluzia existenței acesteia, în lipsa

unor probatorii corespunzătoare.

Pe acest aspect, Înalta Curte reține că „previzibilitatea

cu evidență” poate fi stabilită, pe lângă suma de bani aflată în discuție și prin

raportare la cifra de afaceri a societății (acesta fiind principalul indicator al

puterii sale economice), precum și prin luarea în considerare și a altor indicatori

economico-financiari ai activității acesteia, ca de pildă: situația financiară,

poziția pe piață, etc.

Așa cum s-a mai menționat, recurenta, prin actele

depuse la dosar nu a probat existența pagubei iminente în cazul punerii în executare

a procesul-verbal de control încheiat la data de 13 februarie 2007.

În consecință, în raport de considerentele anterior

expuse și de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 20

din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL Câmpulung

Muscel împotriva încheierii din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 februarie

2008.