ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 826/2008

Asupra recursuluide față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesul-verbal de control încheiat la data de 13 februarie 2007 și decizia privind soluționarea contestației înregistrată la pârât din 2 mai 2007. Totodată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a formulat cerere de suspendare a executării actelor administrative atacate. Curtea Apel Pitești, prin încheierea pronunțată la data de 19 octombrie 2007, a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării actelor anterior indicate.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut că în speță nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată, întrucât, la o sumară pipăire a fondului, nu rezultă existența unor motive vădite de nelegalitate a actelor contestate. De asemenea, instanța a precizat că, pe lângă cercetarea aparenței de nelegalitate, trebuie să dea eficiență și principiului proporționalității, prin cântărirea intereselor părților, raportat la fiecare rezultat posibil. Pe acest aspect, instanța a arătat că, în concret, trebuie analizat dacă interesul reclamantului de a fi amânată executarea actului de impunere până la pronunțarea instanței de fond este sau nu mai puternic decât interesul Statului Român de a se executa actul la scadență, chiar înainte ca instanțele să se pronunțe asupra legalității sale.

În plus, instanța trebuie să țină seama de consecința acumulării accesoriilor aferente în cazul neexecutării actului la scadență. În opinia instanței de fond, simplul fapt al existenței unei datorii constatate printr-un proces-verbal și al posibilității executării lor nu poate duce la o soluție de suspendare a executării lor, legislația fiscală prevăzând posibilitatea restituirii sumelor virate în baza titlului, în situația desființării acestuia. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, care a solicitat casarea acesteia și admiterea cererii de suspendare. Recurenta a formulat critici ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că nu există o fundamentare juridică care să justifice soluția în raport cu considerentul inexistenței unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate a actului administrativ fiscal.

Pe de altă parte, recurenta a precizat că autoritatea fiscală care a emis actul contestat a imputat societății, titular al garantului și beneficiar al finanțării europene nerambursabile, conduita unei alte societăți, angajate în mod constant pentru „serviciile de asigurare a resurselor necesare realizării obiectivului de grant”. De asemenea, recurenta a arătat că acumularea accesoriilor aferente în cazul neexecutării actului la scadență reprezintă un aspect care poate justifica îndeplinirea condiției de pagubă iminentă. Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute de art. 14 din lege – în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente – și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

Înalta Curte reține că, deși la data solicitării suspendării și a soluționării în primă instanță a cererii, nu era definit cazul bine justificat, totuși practica constantă a instanțelor și doctrina au reliefat înțelesul acestei sintagme, în sensul că exprimă împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, definiție ulterior statuată și de legiuitor, prin Legea nr. 262/2007 [art. 2 alin. (1) lit. t)]. Definiția legală a sintagmei de „pagubă iminentă” este dată de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 (aplicabilă în raport de data sesizării instanței), în sensul că ea reprezintă un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Înalta Curte constată că interpretarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554-2004 nu trebuie să conducă la o examinare pe fond a legalității actului administrativ a cărei suspendare se solicită, examinarea acestuia limitându-se la o simplă pipăire a fondului, așa cum a precizat și instanța de fond. Pe de altă parte, instanța de control judiciar apreciază că simplele afirmații făcute de recurentă în sensul că executarea actului administrativ atacat presupune restituirea integrală a sumei bănești cu care s-a realizat complet obiectivul de grant și prin aceasta s-ar perturba grav activitatea societății nu poate conduce implicit la concluzia existenței acesteia, în lipsa unor probatorii corespunzătoare.

Pe acest aspect, Înalta Curte reține că „previzibilitatea cu evidență” poate fi stabilită, pe lângă suma de bani aflată în discuție și prin raportare la cifra de afaceri a societății (acesta fiind principalul indicator al puterii sale economice), precum și prin luarea în considerare și a altor indicatori economico-financiari ai activității acesteia, ca de pildă: situația financiară, poziția pe piață, etc. Așa cum s-a mai menționat, recurenta, prin actele depuse la dosar nu a probat existența pagubei iminente în cazul punerii în executare a procesul-verbal de control încheiat la data de 13 februarie 2007. În consecință, în raport de considerentele anterior expuse și de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. SRL Câmpulung Muscel împotriva încheierii din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 februarie 2008.