ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5215/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cerere reconvențională, formulată într-o cauză aflată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea (Dosar nr. 5988/288/2007), S.N.S. SA – Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, a solicitat, în contradictoriu cu SC U.M. SA și Ministerul Economiei și Finanțelor (fost Ministerul Industriei și Comerțului), anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriei și Comerțului la 22 octombrie 1999 pentru suprafața de 3.000 m.p., teren situat în Râmnicu Vâlcea. Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că la 2 iulie 1984, prin decretul prezidențial nr. 131, a primit o suprafață de 10.334 m.p., din care face parte și terenul în litigiu, cu scopul realizării unui obiectiv de investiții.

Reclamanta a mai arătat că, în temeiul art. 75 din Legea nr. 15/1990 și a art. 7 din H.G. nr. 1286 din 8 decembrie 1990 este proprietara terenului în litigiu, Ministerul Industriei și Comerțului procedând în mod greșit la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru U.M. Rm. Vâlcea. Prin întâmpinare, pârâta U.M. Râmnicu Vâlcea a invocat excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, precum și excepția tardivității. Aceeași pârâtă a mai susținut că, neavând un drept de proprietate asupra terenului, reclamanta nu poate face dovada vătămării unui drept actual, că acest drept s-a prescris în termen de 3 ani de la data când reclamanta a luat cunoștință de existența actului atacat (22 iulie 2000), precum și că, nefiind proprietara terenului, aceasta nu poate solicita anularea actului.

Prin sentința nr. 120/F-C din 3 septembrie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei S.N.S. SA – sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că pârâtei U.M. Rm. Vâlcea i-a fost eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate, act care a fost înscris în C.F., iar pe terenul respectiv reclamanta a edificat o conductă necesară în activitate. Instanța fondului a mai reținut că reclamanta a luat cunoștință de situația terenului – la 22 august 2000 – cu prilejul încheierii unui protocol cu pârâta U.M. Râmnicu Vâlcea.

Excepțiile invocate au fost apreciate ca fiind în parte întemeiate, astfel: 1. Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile: Instanța fondului a considerat excepția ca fiind întemeiată, reclamanta trebuind să îndeplinească, în prealabil, procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitor la anularea actelor administrative cu caracter individual. Totodată, s-a apreciat că verificarea din oficiu a legalității actului vizat putea fi realizată numai în situația formulării excepției de nelegalitate, conform art. 4 din legea menționată. Acțiunea a fost apreciată ca fiind prematură, întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile. 2. Referitor la excepția tardivității.

Curtea de Apel Pitești, a apreciat-o ca fiind fondată, întrucât certificatul atacat a fost emis la 22 octombrie 1999 și a fost înregistrat în C.F. la 26 noiembrie 1999, iar reclamanta a luat cunoștință de existența actului la 22 august 2000, cu prilejul încheierii protocolului menționat. S-a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, în vigoare până în anul 2004, acțiunea în anulare trebuia formulată într-un termen de un an. Față de admiterea celor două excepții menționate, instanța fondului a considerat că nu se mai justifică analizarea aspectelor legate de fondul pricinii. În termen legal, împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs reclamanta S.N.S.

SA – sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc. civ., iar în motivarea ei s-au adus sentinței, ca principale critici: interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății prin schimbarea naturii și înțelesului lămurit sau vădit neîndoielnic al acestuia; lipsa de temei legal a hotărârii ori darea ei cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În esență, recurenta a arătat că deși prin cererea reconvențională formulată în fața Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a invocat nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru neîndeplinirea condițiilor cerute de art. 1 din H.G.

nr. 834/1991, instanța de fond a pus în discuție excepția lipsei plângerii prealabile și cea a tardivității, ignorând că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”. Mai mult, deși la termenul din 3 septembrie 2008 s-a amânat pronunțarea și înlăuntrul termenului de pronunțare reclamanta a făcut cunoscut că sesizarea sa are ca obiect excepția de nelegalitate a actului, instanța s-a pronunțat la o altă dată decât cea anunțată, neținând seama de această excepție. Examinând cauza prin prisma criticilor mai înainte enunțate, cât și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea/ modificarea sentinței atacate, deci recursul este nefondat. Prin sentința civilă nr. 1122 din 20 februarie 2008, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S.N.S. SA – sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea având ca obiect anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis la data de 22 octombrie 1999 de Ministerul Industriei și Comerțului și a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Curții de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ. Fiind astfel sesizată, Curtea de Apel Pitești, a pus în discuția părților excepția lipsei plângerii prealabile cerută de prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și cea a tardivității cererii în anulare, în ședința publică de la 3 septembrie 2008, dată la care a și rămas în pronunțare pe aceste excepții.

Verificând actele dosarului se constată că nu se confirmă susținerea recurentei în privința amânării pronunțării pentru o altă dată, rezultând doar că la data de 3 septembrie 2008, reclamanta a solicitat amânarea cauzei pentru a depune dovezi în sensul demarării procedurii prealabile. Chiar dacă în cuprinsul notelor scrise depuse după rămânerea în pronunțare, recurenta-reclamantă precizează că obiectul cererii sale reconvenționale vizează excepția de nelegalitate a actului administrativ dedus judecății, rezultă fără dubiu, din înscrisurile existente, că obiectul cererii reconvenționale anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. În aceste condiții apărarea formulată prin cererea de recurs nu poate fi primită, nefiind incidente prevederile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată.

O astfel de precizare nu a fost făcută de altfel, nici cu ocazia dezbaterilor pe cele două excepții invocate din oficiu. În plus, nu se putea solicita în cadrul aceluiași litigiu verificarea legalității aceluiași act administrativ, atât pe cale principală (cererea reconvențională, în speță), cât și pe cale de excepție, în conformitate cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Mai mult, dacă s-ar fi solicitat verificarea legalității actului administrativ în discuție pe calea excepției reglementate prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în cadrul procesului ce face obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, sesizarea instanței de contencios administrativ competente s-ar fi făcut prin încheiere conform textului legal menționat și nu prin sentință de declinare a competenței, urmare a disjungerii cererii reconvenționale.

Raportat la obiectul acțiunii, în mod corect și în acord cu prevederile art. 7 alin. (1) din actul normativ amintit, instanța de contencios administrativ a Curții de Apel Pitești, a invocat din oficiu excepția lipsei plângerii prealabile și a dat o dezlegare corectă prin admiterea acesteia. De altfel, înscrisul doveditor al demarării procedurii prealabile despre care partea interesată face vorbire potrivit consemnărilor din ședința publică de la 3 septembrie 2008 nu a fost depus nici în fața instanței de control judiciar, apărările pe acest aspect fiind înlocuite prin indicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind excepția de nelegalitate. Legea nr. 554/2004 a menținut caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, aceasta fiind o cerință pentru exercitarea dreptului la acțiune, deci pentru sesizarea instanței.

Excepția lipsei procedurii prealabile este o excepție de fond, peremptorie, dirimantă, deoarece conduce la respingerea acțiunii. În speță, efectul admiterii excepției în disuție a fost acela al respingerii acțiunii, însă în opinia constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție soluția care se impunea era aceea de respingere a acțiunii ca inadmisibilă și nu ca prematură, deoarece prematuritatea este o sancțiune care intervine atunci când reclamantul sesizează instanța înainte de nașterea dreptului la acțiune. Soluția Curții de Apel Pitești, a fost în mod just, aceea a respingerii acțiunii ca efect al admiterii excepției lipsei plângerii prealabile, aspect sub care există unanimitate în jurisprudența în materie, așa încât Înalta Curte va substitui doar motivarea, în sensul că acțiunea reclamantei este inadmisibilă și nu prematură.

În acest context, subsidiarul privitor la tardivitatea cererii nu mai este oportun a fi examinat. Pentru toate cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.N.S. SA – sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței nr. 120/F-C din 3 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2009.