ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5215/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cerere reconvențională, formulată într-o

cauză aflată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea (Dosar nr. 5988/288/2007), S.N.S.

SA – Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, a solicitat, în contradictoriu

cu SC U.M. SA și Ministerul Economiei și Finanțelor (fost Ministerul Industriei

și Comerțului), anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

emis de Ministerul Industriei și Comerțului la 22 octombrie 1999 pentru suprafața

de 3.000 m.p., teren situat în Râmnicu Vâlcea.

Motivându-și cererea,

reclamanta a arătat că la 2 iulie 1984, prin decretul prezidențial nr. 131, a primit

o suprafață de 10.334 m.p., din care face parte și terenul în litigiu, cu scopul

realizării unui obiectiv de investiții.

Reclamanta a mai arătat

că, în temeiul art. 75 din Legea nr. 15/1990 și a art. 7 din H.G. nr. 1286 din 8

decembrie 1990 este proprietara terenului în litigiu, Ministerul Industriei și Comerțului

procedând în mod greșit la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate pentru U.M. Rm. Vâlcea.

Prin întâmpinare, pârâta

U.M. Râmnicu Vâlcea a invocat excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile, precum și excepția tardivității. Aceeași pârâtă a mai susținut că, neavând

un drept de proprietate asupra terenului, reclamanta nu poate face dovada vătămării

unui drept actual, că acest drept s-a prescris în termen de 3 ani de la data când

reclamanta a luat cunoștință de existența actului atacat (22 iulie 2000), precum

și că, nefiind proprietara terenului, aceasta nu poate solicita anularea actului.

Prin sentința nr. 120/F-C

din 3 septembrie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei S.N.S. SA – sucursala Exploatarea

Minieră Râmnicu Vâlcea.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că pârâtei U.M. Rm. Vâlcea i-a fost eliberat certificat

de atestare a dreptului de proprietate, act care a fost înscris în C.F., iar pe

terenul respectiv reclamanta a edificat o conductă necesară în activitate. Instanța

fondului a mai reținut că reclamanta a luat cunoștință de situația terenului – la

22 august 2000 – cu prilejul încheierii unui protocol cu pârâta U.M. Râmnicu Vâlcea.

Excepțiile invocate au

fost apreciate ca fiind în parte întemeiate, astfel:

lipsei procedurii prealabile:

Instanța fondului a considerat

excepția ca fiind întemeiată, reclamanta trebuind să îndeplinească, în prealabil,

procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitor la anularea actelor

administrative cu caracter individual. Totodată, s-a apreciat că verificarea din

oficiu a legalității actului vizat putea fi realizată numai în situația formulării

excepției de nelegalitate, conform art. 4 din legea menționată. Acțiunea a fost

apreciată ca fiind prematură, întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii

procedurii prealabile.

tardivității.

Curtea de Apel Pitești,

a apreciat-o ca fiind fondată, întrucât certificatul atacat a fost emis la 22

octombrie 1999 și a fost înregistrat în C.F. la 26 noiembrie  1999, iar reclamanta

a luat cunoștință de existența actului la 22 august 2000, cu prilejul încheierii

protocolului menționat.

S-a avut în vedere că,

potrivit dispozițiilor art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, în vigoare până

în anul 2004, acțiunea în anulare trebuia formulată într-un termen de un an.

Față de admiterea celor

două excepții menționate, instanța fondului a considerat că nu se mai justifică

analizarea aspectelor legate de fondul pricinii.

În termen legal, împotriva

sus menționatei sentințe a declarat recurs reclamanta S.N.S. SA – sucursala Exploatarea

Minieră Râmnicu Vâlcea.

Cererea de recurs a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc. civ., iar în

motivarea ei s-au adus sentinței, ca principale critici: interpretarea greșită a

actului juridic dedus judecății prin schimbarea naturii și înțelesului lămurit sau

vădit neîndoielnic al acestuia; lipsa de temei legal a hotărârii ori darea ei cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În esență, recurenta a

arătat că deși prin cererea reconvențională formulată în fața Judecătoriei Râmnicu

Vâlcea a invocat nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

pentru neîndeplinirea condițiilor cerute de art. 1 din H.G. nr. 834/1991, instanța

de fond a pus în discuție excepția lipsei plângerii prealabile și cea a tardivității,

ignorând că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

„legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul

unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”.

Mai mult, deși la termenul

din 3 septembrie 2008 s-a amânat pronunțarea și înlăuntrul termenului de pronunțare

reclamanta a făcut cunoscut că sesizarea sa are ca obiect excepția de nelegalitate

a actului, instanța s-a pronunțat la o altă dată decât cea anunțată, neținând seama

de această excepție.

Examinând cauza prin prisma

criticilor mai înainte enunțate, cât și în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea/ modificarea

sentinței atacate, deci recursul este nefondat.

Prin sentința civilă

nr. 1122 din 20 februarie 2008, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a disjuns cererea reconvențională

formulată de pârâta-reclamantă S.N.S. SA – sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu

Vâlcea având ca obiect anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului

de proprietate emis la data de 22 octombrie 1999 de Ministerul Industriei și Comerțului

și a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Curții de Apel

Pitești, secția comercială și contencios administrativ.

Fiind astfel sesizată,

Curtea de Apel Pitești, a pus în discuția părților excepția lipsei plângerii prealabile

cerută de prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și cea a tardivității

cererii în anulare, în ședința publică de la 3 septembrie 2008, dată la care a și

rămas în pronunțare pe aceste excepții.

Verificând actele dosarului

se constată că nu se confirmă susținerea recurentei în privința amânării pronunțării

pentru o altă dată, rezultând doar că la data de 3 septembrie 2008, reclamanta a

solicitat amânarea cauzei pentru a depune dovezi în sensul demarării procedurii

prealabile.

Chiar dacă în cuprinsul

notelor scrise depuse după rămânerea în pronunțare, recurenta-reclamantă precizează

că obiectul cererii sale reconvenționale vizează excepția de nelegalitate a actului

administrativ dedus judecății, rezultă fără dubiu, din înscrisurile existente, că

obiectul cererii reconvenționale anularea parțială a certificatului de atestare

a dreptului de proprietate.

În aceste condiții apărarea

formulată prin cererea de recurs nu poate fi primită, nefiind incidente prevederile

art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată.

O astfel de precizare

nu a fost făcută de altfel, nici cu ocazia dezbaterilor pe cele două excepții invocate

din oficiu.

În plus, nu se putea solicita

în cadrul aceluiași litigiu verificarea legalității aceluiași act administrativ,

atât pe cale principală (cererea reconvențională, în speță), cât și pe cale de excepție,

în conformitate cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, dacă s-ar fi

solicitat verificarea legalității actului administrativ în discuție pe calea excepției

reglementate prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în cadrul procesului ce

face obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, sesizarea instanței

de contencios administrativ competente s-ar fi făcut prin încheiere conform textului

legal menționat și nu prin sentință de declinare a competenței, urmare a disjungerii

cererii reconvenționale.

Raportat la obiectul acțiunii,

în mod corect și în acord cu prevederile art. 7 alin. (1) din actul normativ amintit,

instanța de contencios administrativ a Curții de Apel Pitești, a invocat din oficiu

excepția lipsei plângerii prealabile și a dat o dezlegare corectă prin admiterea

acesteia.

De altfel, înscrisul doveditor

al demarării procedurii prealabile despre care partea interesată face vorbire potrivit

consemnărilor din ședința publică de la 3 septembrie 2008 nu a fost depus nici în

fața instanței de control judiciar, apărările pe acest aspect fiind înlocuite prin

indicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind excepția de nelegalitate.

Legea nr. 554/2004 a menținut

caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, aceasta fiind o cerință pentru

exercitarea dreptului la acțiune, deci pentru sesizarea instanței.

Excepția lipsei procedurii

prealabile este o excepție de fond, peremptorie, dirimantă, deoarece conduce la

respingerea acțiunii.

În speță, efectul admiterii

excepției în disuție a fost acela al respingerii acțiunii, însă în opinia constantă

a Înaltei Curți de Casație și Justiție soluția care se impunea era aceea de respingere

a acțiunii ca inadmisibilă și nu ca prematură, deoarece prematuritatea este o sancțiune

care intervine atunci când reclamantul sesizează instanța înainte de nașterea dreptului

la acțiune.

Soluția Curții de Apel

Pitești, a fost în mod just, aceea a respingerii acțiunii ca efect al admiterii

excepției lipsei plângerii prealabile, aspect sub care există unanimitate în jurisprudența

în materie, așa încât Înalta Curte va substitui doar motivarea, în sensul că acțiunea

reclamantei este inadmisibilă și nu prematură.

În acest context, subsidiarul

privitor la tardivitatea cererii nu mai este oportun a fi examinat.

Pentru toate cele arătate,

în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.N.S. SA – sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței

nr. 120/F-C din 3 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 noiembrie 2009.