ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4303/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4303/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iași, prin Sentința penală nr. 343 din 8 mai 2009 a condamnat pe inculpații:
V.V.D. (fiul lui C. și M., fără antecedente penale), la 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplic. art. 41 alin. (2), a art. 74 lit. a) și a art. 76 lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2320 RON obținută din comercializarea cantității de 177 comprimate ecstasy.
- C.C.C. (fiul lui G. și D., recidivist) la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru aceeași infracțiune prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplic. art. 37 lit. b), a art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și a art. 76 lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 17 din aceeași lege, s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a cantității de 319 comprimate ecstasy.
- P.R.A. la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru aceeași infracțiune, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplic. art. 74 lit. a) și a art. 76 lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 17 din aceeași lege, s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantității de 119 comprimare ecstasy.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarele:
În cadrul acțiunilor organului de poliție judiciară din D.I.I.C.O.T. Iași în materia traficului ilicit de droguri la 6 martie 2007, s-a dispus procurarea de droguri de către investigatorii sub acoperire „M.”, „G.” și colaboratorul lor „C.”, actul procedural legal fiind emis de procuror.
În acest context, cei trei s-au infiltrat în grupul persoanelor vizate și în una din zilele lunii martie 2007, „G.”, prin intermediul lui „C.”, a cumpărat de la V.V.D., 8 comprimate ecstasy.
La analiza științifică s-a constatat prezența substanței active inclusă în tabelele I și II anexe ale Legii nr. 143/2000, substanța având efecte psihotrope cu rezultate devastatoare asupra sistemului nervos central al omului.
Telefonic „M.” a stabilit o întâlnire cu V.V.D., după data de 26 martie 2007.
Ca atare, „M.”, aflat în zona supermarketului B., s-a întâlnit cu V.V.D., a urcat în autoturismul marca V.G., număr de înmatriculare XXX cu care cel din urmă venise, s-au deplasat în perimetrul caselor de schimb de pe str. S., aici V.V.D. cerându-i ca suma de 2.000 RON să fie convertită în euro în ideea evitării riscului marcării bancnotelor.
Schimbul s-a realizat de către investigator și s-a negociat prețul unui comprimat până la 40 RON bucata. Imediat după acest moment, inculpatul a primit 600 euro, i-a dat investigatorului 3 chei pentru lacătele unei căsuțe poștale situată în scara G a blocului K, de pe str. N., locuința sa, și i-a spus că drogurile se află în acea cutie poștală. Deschizând cutia poștală, investigatorul a ridicat un plic din material plastic, transparent, învelit într-un șervețel, în interior găsindu-se 50 comprimate albastre, fiecare fiind învelit în staniol.
Analizele de laborator au stabilit că respectivele comprimate sunt „ecstasy”.
La 26 martie 2009, organele abilitate au organizat procedura flagrantului, în cadrul acesteia constatându-se că V.V.D. s-a întâlnit cu P.R.A. și l-a rugat să intermedieze vânzarea unei cantități de ecstasy, cel din urmă acceptând.
Ca atare, V.V.D. s-a întâlnit și cu C.C.C. în zona cartierului F., zonă în care acesta locuia, aici cei doi deplasându-se de această dată cu autoturismul B. număr de înmatriculare YYY. La întâlnirea faptică, P.R.A. nu a auzit cele discutate, el rămânând în vehicul.
Cerându-i-se, de către V.V.D., vinderea a 120 de comprimate, C.C.C. a acceptat, inclusiv ca banii să-i fie dați ulterior. Pentru a realiza predarea drogurilor, C.C.C. s-a deplasat într-un loc viran din acel cartier, loc aflat în apropierea unei căi ferate ce străbate cartierul amintit, a umblat într-un măriciniș de unde a ridicat câteva pietre și dintr-o pungă a extras 119 comprimate ecstasy. După trecerea unui interval de aprox. 30 minute, C.C.C. a predat punga cu comprimatele lui V.V.D., lângă acesta aflându-se și P.R.A.
După momentul descris, V.V.D. și P.R.A. au cumpărat un lacăt pe care l-au montat ulterior la cutia poștală a apartamentului 4 de la blocul F de pe str. Z., în acel apartament locuind o prietenă de-a lor, studentă la medicină I.A.E. După deschiderea cutiei poștale, cei doi au lăsat comprimatele ecstasy în acea cutie și au încuiat-o. V.V.D., care convenise cu „M.” să se întâlnească, a plecat, P.R.A. rămânând în zonă pentru supraveghere.
Întâlnirea cu „M.” a avut loc tot în zona supermarketului B., investigatorul a predat 4800 RON alcătuiți din bancnote de 100, 50 și 10 RON, seriile acestora fiind individualizate anterior de echipa operativă. Predarea efectivă a sumei a avut loc în spatele unui imobil situat lângă Școala Generală nr. 15. După ce a intrat în posesia sumei, V.V.D. l-a dus pe „M.” pe str. Z., aici acesta a fost preluat de P.R.A., ambii au intrat în bloc, accesul fiindu-le permis de către I.A.E.
În scara blocului, P.R.A. i-a dat investigatorului cheia cutiei poștale și i-a spus să deschidă și să ia ce se află acolo.
Procedând întocmai, investigatorul a luat din cutia poștală un pachet de țigări inscripționat P.M., în acesta aflându-se 3 pungi din plastic învelite în șervețele de hârtie.
Conform schemei de derulare a flagrantului, la semnalul investigatorului, echipa operativă a pătruns în scara imobilului și l-a imobilizat pe P.R.A., În paralel, o altă echipă l-a depistat în trafic și l-a prins pe V.V.D. în autoturismul condus de acesta găsindu-se cei 4800 RON, plasați lângă schimbătorul de viteze.
Verificarea seriilor bancnotelor componente a relevat că sunt cele înscrise în procesul-verbal.
În continuare, în aceeași zi, echipa operativă s-a deplasat în teren și cu ajutorul unui câine de urmărire antrenat pentru detectarea drogurilor, în zona în care acționase C.C.C. s-a găsit o pungă din plastic, albă, în interiorul ei aflându-se alte patru pungi ce conțineau câte 50 de comprimate albastre, fiecare învelită în staniol.
Constatările științifice efectuate asupra comprimatelor au stabilit existența substanței active drog de mare risc astfel cum s-a mai detaliat.
Împotriva sentinței au declarat apeluri cei trei inculpați.
C.C.C. a criticat hotărârea fondului pentru greșita sa condamnare, el susținând că probatoriul administrat nu a conturat, fără dubiu, vinovăția sa, instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale referitoare la ridicarea unor sume de bani ce nu au legătură cu cauza, neaplicarea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 pentru care la dosar a depus adresa D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași.
Inculpatul P.R.A., în apel, a considerat că probele care au constituit fundamentul condamnării lui nu au fost analizate, nu a fost motivată înlăturarea apărărilor lui, greșita încadrare juridică a faptei pentru că el este consumator de droguri, iar în operațiunea flagrantului persoana sa a apărut întâmplător.
Inculpatul V.V.D., în apel, a considerat că sentința este nelegală pentru că nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție, în ce-l privește, fapta de trafic ilicit de drog de mare risc, neexistând.
Curtea de Apel Iași, prin Decizia penală nr. 75 din 6 mai 2010 a admis apelul formulat de inculpatul C.C.C., a desființat sentința numai cu privire la acesta și aplicând art. 19 din Legea nr. 682/2002, a redus pedeapsa principală, de la 6 ani închisoare, la 4 ani și 6 luni închisoare.
În baza disp. art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea, către inculpat, a sumelor de 100 euro și 813 RON ridicate cu ocazia percheziției imobiliare.
Prin aceeași decizie, s-au respins, ca nefondate, apelurile coinculpaților V.V.D. și P.R.A.
Nemulțumiți și de decizia pronunțată în apeluri, inculpații, în termenul legal, au declarat recursuri, cazurile de casare motivate fiind detaliate în prezenta.
Recursurile nu sunt fondate pentru considerentele următoare:
Este de amintit că, exceptând cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., celelalte considerate motive de nelegalitate a hotărârii instanței de fond, au fost ridicate și acea fază procesuală a apelului, instanța competentă analizându-le și respingându-le în mod legal și temeinic.
Astfel, cu privire la stabilirea situației de fapt și implicit încadrarea juridică și vinovăția inculpaților, probatoriul administrat a evidențiat participarea fiecărui inculpat la comiterea faptelor pentru care au fost condamnați.
Implicarea inculpaților în desfășurarea activităților infracționale este dovedită prin procesul-verbal de constatare a flagrantului, procesul-verbal dresat de investigatorul sub acoperire „M.”, procesul-verbal de comparare a seriilor bancnotelor găsite în autoturismul inculpatului V.V.D., procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul C.C.C. cu inculpatul V.V.D. și cu inculpatul P.R.A. și cele prin care se stabileau înțelegerile cu „M.” privind vânzările de droguri, acestea reflectând legătura cu actele materiale întreprinse, probele fizice (drogurile găsite asupra inculpatului P.R.A., bancnotele aflate în vehiculul inculpatului V.V.D., comprimatele găsite în punguțele ascunse de inculpatul C.C.C., declarațiile martorilor I.A.E., M.L., B.A., acestea din urmă relatând că aveau cunoștință despre preocupările inculpaților în ce privește consumul de droguri, ale martorei C.I., aceasta relatând contactarea lui C.C.C. de către coinculpatul V.V.D. pentru a-l atrage la comercializarea unei cantități însemnate de drog pentru care i se promisese o sumă „frumoasă” de bani, ea sfătuindu-l să nu se implice, martorul P.B. în legătură cu inculpatul C.C.C. care-și procura „comprimate” de la „D.” pe care, de altfel, l-a și identificat a fi inculpatul V.V.D.
Apărările inculpaților, contradictorii în diferitele momente când au acceptat să declare, au fost, motivat, înlăturate, aprecierea coroborată a probatoriului astfel cum a reținut instanța de fond și cea de apel, în fața acesteia desfășurându-se și ascultarea nemijlocită a martorilor indicați, conturând fără dubiu situația de fapt, încadrarea juridică a faptelor și vinovăția inculpaților.
Privind activitatea investigatorului sub acoperire „M.” aceasta, în cauză este legală, nicio probă nu atestă că el ar fi provocat în vreun fel derularea acțiunilor inculpaților până la momentul flagrantului, inculpatul V.V.D. fiind cunoscut anterior ca prezentând preocupări în traficul ilicit de droguri.
Acțiunile inculpaților, astfel cum s-a detaliat, se înscriu în activitatea infracțională incriminată de disp. art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000: punere în vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, transport, deținere de droguri (de mare risc în cauză), constatarea flagrantului constituind un mijloc de facilitare a probațiunii, de regulă, traficul de droguri presupunând o clandestinitate.
Invocarea apărării, că investigatorul sub acoperire „M.”, nu a fost audiat nemijlocit și în condiții de contradictorialitate în faza cercetării judecătorești astfel încât inculpații să aibă asigurat dreptul la proces echitabil în condițiile art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenție, din verificarea lucrărilor cauzei se constată că instanțele au depus diligențe în asigurarea rolului activ, termenele de judecată acordate și citarea realizându-se, dar lipsa avocaților aleși la termenul când respectivul a fost prezent și ulterior detașarea lui nefiind culpa lor. Însă, procesele-verbale încheiate de investigatorul amintit nu sunt singurele mijloacele de probă în contextul acțiunilor inculpaților, interceptările convorbirilor telefonice, transcrise, relevă participarea lor și susțin cele detaliate de investigator, toate fiind emise cu respectarea normelor de procedură și de competență.
De asemenea, susținerea inculpatului P.R.A., că acțiunile lui ar constitui complicitate, nu este de reținut, fapta lui, de a intermedia vânzarea drogurilor procurate de la inculpatul C.C.C. chiar în condițiile în care tranzacția a intervenit între „M.” și coinculpatul V.V.D., în circumstanțele detaliate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000.
Ca un element comun în înlăturarea apărărilor inculpaților, că acțiunile lor nu constituie elementele constitutive ale infracțiunii incriminată de art. 2 din Legea nr. 143/2000, probele au demonstrat că ei au acționat și obiectiv și subiectiv pentru traficarea ilicită a comprimatelor ecstasy.
Sub aspectul cazului de casare prev.de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., din analiza modului în care instanțele au procedat la individualizarea pedepsei, se reține că orientându-se la pedepsele de 5 ani închisoare pentru inculpatul V.V.D., 4 ani și 6 luni închisoare pentru inculpatul C.C.C., în privința acestuia instanța de apel reținând incidența disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 și de 4 ani închisoare pentru inculpatul P.R.A., s-au avut în vedere toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., dar și persoana inculpaților, starea de recidivă prezentată de inculpatul C.C.C. și atitudinea lor procesuală, pentru toți apreciindu-se că sunt justificate circumstanțe atenuante.
Pentru considerentele expuse, decizia instanței de apel fiind legală și temeinică, recursurile formulate nu sunt fondate și potrivit disp. art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
Conform dispozițiilor art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.V.D., C.C.C. și P.R.A. împotriva Deciziei penale nr. 75 din 6 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat P.R.A. la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurenții inculpați V.V.D. și C.C.C. la plata sumei de câte 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - NN