ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2086/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Municipiului București, reclamantul Cabinetul de Avocat „M.G.” a chemat în judecată pârâta RA - APS pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să finalizeze procedura de vânzare începută în baza ordonanței nr. 19 din 24 ianuarie 2002 prin negociere directă cu Cabinetul de avocat „M.G.” pentru imobilul situat în București, Piața W.M. Tribunalul București, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2036 din 26 martie 2007 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

În considerentele sentinței se arată că potrivit art. 37 din O.G. nr. 19/2002 litigiile cu privire la desfășurarea procedurilor de vânzare a imobilelor proprietate privată a statului, aflate în administrarea RA - APPS sunt de competența instanțelor de contencios administrativ și cum nu este prevăzută o competență specială, competența se determină potrivit regulilor generale prevăzute de art. 10 din Legea nr. 554/2004. Cum litigiul are ca obiect obligarea unei autorități publice centrale la încheierea unui contract administrativ, în conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost declinată competența în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 5855/3/2007 la această instanță iar prin sentința civilă nr. 2707 din 31 octombrie 2007 Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul a încheiat cu pârâta la 30 iunie 2005 contractul de locațiune nr. BB care a fost prelungit succesiv prin actele adiționale din 26 aprilie 2005 și din 23 august 2006 până la 28 iunie 2007. Reclamantul a depus la RA - APPS o cerere înregistrată sub nr. 5328 din 2 mai 2006 prin care s-a solicitat cumpărarea spațiului deținut cu titlu de locațiune iar pârâta i-a comunicat, la 24 mai 2006, că spațiul a fost inclus în etapa a III-a de dezmembrare a numărului cadastral de bază a imobilului.

S-a arătat că art. 31 din O.G. nr. 19 din 24 ianuarie 2002 a prevăzut că vânzarea imobilelor ce fac obiectul unor contracte de locațiune valabil încheiate se face prin negociere directă, iar prețul de ofertă de stabilește pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate potrivit legii, negocierea pornind de la acest preț de ofertă. Art. 31 din O.G. nr. 19 din 24 ianuarie 2002 a fost modificat prin Legea nr. 640 din 7 decembrie 2002 care a aprobat-o și modificat-o iar textul prevede că vânzarea se poate face prin negociere directă. Față de data formulării cererii rezultă că, potrivit art. 31 din O.G. nr. 19/2002, modificat, pârâta nu avea obligația de a vinde prin negociere directă ci era o posibilitate, iar pârâta a ales să vândă spațiul prin licitație deschisă și nu prin negociere directă.

Faptul că pârâta a răspuns reclamantului că spațiul deținut a fost inclus în etapa a III-a de dezmembrarea numărului cadastral nu echivalează cu începerea procedurii de vânzare, nefiind stabilit nici un preț de ofertă. De altfel, au fost invocate și modificările aduse legislației în privința vânzării imobilelor aflate în administrarea RA - APPS care se poate face prin licitație deschisă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Cabinetul de Avocat „M.G.” solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. Soluția instanței de fond este considerată greșită pentru că la data formulării cererii de cumpărare se aplicau dispozițiile art. 31 din O.G.

nr. 19/2002, modificate prin Legea nr. 640 din 7 decembrie 2002, iar capitolul II din acest act normativ avea mai multe secțiuni între care vânzarea imobilelor prin licitație și vânzarea imobilelor prin negociere directă. În conformitate cu dispozițiile art. 32, pârâta, după primirea cererii de cumpărare, era obligată să comunice solicitantului decizia de admitere sau de respingere în termen de 15 zile, astfel că este considerată greșită susținerea instanței de fond că pârâta a considerat că se impune vânzarea prin licitație. Greșită a fost apreciată și susținerea instanței de fond potrivit căreia răspunsul dat de pârâtă nu ar echivala cu începerea procedurii de vânzare pentru că, după acest răspuns, a fost selectat evaluatorul care a și efectuat raportul de evaluare și l-a înaintat RA - APPS, apreciindu-se că prin acesta a fost acceptată tacit cererea de cumpărare.

Este invocat și faptul că la 19 iulie 2006 recurentul ar fi notificat RA - APPS și a solicitat continuarea procedurii de vânzare începută și încheierea contractului de vânzare-cumpărare la care pârâta-intimată nu a răspuns. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. RA - APPS a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Recurentul a încheiat la 30 iunie 2005 un contract de locațiune și prestări servicii cu RA -APPS pentru imobilul situat în București, Piața W.M., fiind încheiat un act adițional la 26 aprilie 2006 și un altul la 23 iunie 2007, fiind prelungit termenul locațiunii până la data de 28 iunie 2007. În baza acestui contract, reclamanta a solicitat cumpărarea spațiului iar în prezenta cauză solicită obligarea pârâtei la finalizarea procedurii de vânzare a imobilului prin negociere directă. La momentul formulării cererii de cumpărare erau în vigoare dispozițiile O.G.

nr. 19/2002, astfel cum a fost completată și modificată prin Legea nr. 640/2002. Soluția instanței de fond este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Este adevărat că în Capitolul II al O.G. nr. 19/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 640/2002 sunt patru secțiuni, dar una dintre acestea prevede regulile comune privind vânzarea imobilelor. Recurentul susține că ar fi fost declanșată procedura de vânzare prin negociere directă deoarece a formulat cerere de cumpărare, pârâta a organizat licitație pentru selectarea evaluatorului în vederea stabilirii prețului de ofertă, chiar a și fost efectuat raportul de evaluare și înaintat RA - APPS.

Aceste susțineri sunt nefondate pentru că operațiunile legate de selectarea evaluatorului prin licitație și stabilirea prețului de ofertă pe baza raportului de evaluare sunt îndeplinite obligatoriu, indiferent dacă vânzarea imobilului s-ar face prin negociere directă sau prin licitație publică, astfel cum rezultă din prevederile art. 15 din O.G. nr. 19/2002, art. inclus în secțiunea a II-a - Reguli comune privind vânzarea imobilelor, aplicabile deci celor două categorii de vânzări. Pentru declanșarea procedurii de vânzare prin negociere directă nu este suficientă numai selectarea evaluatorului, întocmirea raportului de evaluare ci, potrivit art. 32 din O.G. nr. 19/2002, după depunerea cererii de cumpărare, RA - APPS trebuie să comunice solicitantului decizia sa de admitere sau de respingere a cererii în termen de 15 zile de la data primirii acesteia și numai dacă este admisă se poate trece la negociere directă a vânzării imobilului.

Este greșită susținerea recurentei că deși nu a fost emisă nici o decizie de admitere sau respingere a cererii, prin actele întocmite ar fi o acceptare tacită a cererii de cumpărare pentru că negocierea directă nu poate fi tacită iar actele trebuiau să fie îndeplinite indiferent de varianta aleasă pentru vânzare/negociere directă sau licitație publică. Nu pot fi reținute nici criticile vizând faptul că pârâta nu a respectat termenul prevăzut de art. 32 din O.G. nr. 19/2002 pentru că recurentul nu s-a adresat intimatei pentru refuzul de a soluționa cererea, drept conferit de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Nici răspunsul înaintat recurentului la data de 24 mai 2006 nu poate fi considerat că reprezintă acceptarea tacită a vânzării prin negociere directă pentru că aceasta nu poate constitui decizie, în sensul art. 32 din O.G.

nr. 19/2002. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. va fi respins recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Cabinet de Avocatură „M.G.” împotriva sentinței civile nr. 2707 din 31 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2008.