ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4863/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4210 din 30 noiembrie 2009 a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de RA A.P.P.S. SA, a admis acțiunea din Dosarul nr. 670/3/2008 și cererea reconvențională din Dosarul nr. 15546/3/2008, formulate de reclamanta pârâtă RA A.P.P.S. SA - Sucursala pentru A.Î.F.I. și Statul Român, prin M.F.P., în contradictoriu cu pârâta reclamantă SC A.P. SA București, a dispus evacuarea acesteia din urmă din spațiul comercial situat în București, Sector 2 și a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei - reclamante privind obligarea reclamantei - pârâte RA A.P.P.

SA să încheie un contract autentic de vânzare cumpărare, prin procedura negocierii directe, pentru spațiul comercial mai sus menționat, respingând totodată și cererea de arătate a titularului dreptului, formulată de reclamanta - pârâtă. În acest sens instanța a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 15546/3/2008, reclamanta RA A.P.P.S. SA - Sucursala pentru A.Î.F.I. a chemat în judecată pârâta SC A.P. SA București, solicitând evacuarea acesteia, iar prin întâmpinarea depusă în dosar, pârâta a invocat excepția de litispendență în raport de cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 670/3/2008 al Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, având ca obiect obligarea reclamantei RA A.P.P.S.

SA să încheie contract de vânzare - cumpărare cu pârâta SC A.P. SA București pentru spațiul în discuție, dosar declinat la Curtea de Apel București. Admițând excepția de litispendență invocată, secția comercială, a Tribunalului București a trimis dosarul la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, unde a fost respinsă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, curtea de apel apreciind că îi revine competența de soluționare în primă instanță, în raport de calitatea RA R.A.P.P.S. SA de autoritate publică centrală, iar cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de RA A.P.P.S. SA, în raport de dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 s-a reținut că aceasta reprezintă, în realitate, o apărare de fond.

În sfârșit, pe fondul cauzei instanța a reținut următoarea situație de fapt: părțile au încheiat contractul de închiriere din 2004 pentru spațiul menționat mai sus, a cărui valabilitate a fost prelungită prin acte adiționale, până la data de 31 decembrie 2007; prin adresa din 2004, SC A.P. SA București a solicitat cumpărarea spațiului închiriat, în temeiul O.G. nr. 19/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 640/2002, prin adresa din 9 decembrie 2004 RA A.P.P.S. SA a încunoștințat SC A.P.

SA București cu privire la aprobarea cererii sale în Consiliul de Administrație al autorității publice, urmând a se proceda la dezmembrarea cadastrală și evaluarea spațiului; prin adresa din 11 octombrie 2005 pârâta a adus la cunoștință reclamantei existența unei notificări, înregistrată la sediul său cu privire la teren și împrejurarea că, în baza Legii nr. 247 din 19 iulie 2005 vânzarea spațiului comercial aflat la această adresă nu se mai poate efectua, notificare comunicată ulterior, reclamantei, în urma repetatelor existențe ale acesteia; în aceste condiții reclamanta s-a adresat, la 9 ianuarie 2008, instanței de contencios administrativ solicitând obligarea pârâtei, în temeiul dispozițiilor O.G.

nr. 19/2002, aprobată prin Legea nr. 640/2002 să procedeze la încheierea contractului de vânzare - cumpărare. În raport de această situație de fapt și având în vedere că la data de 31 decembrie 2007 durata contractului de închiriere a expirat și o nouă prelungire prin act adițional a acestuia nu a mai avut loc, întrucât, deși Secretarul General al Guvernului a aprobat prelungirea cu 60 de zile de la data expirării, reclamanta nu s-a prezentat pentru semnarea actului adițional, instanța de fond a concluzionat că aceasta nu mai poate solicita vânzarea imobilului prin negociere directă, dată fiind expirarea termenului locațiunii și, prin urmare refuzul autorității pârâte este justificat.

Cu privire la respingerea cererii de arătate a titularului dreptului, formulată de pârâtă s-a reținut că bunul, a cărui vânzare se solicită, face parte din proprietatea privată a statului și nu din proprietatea lui publică pentru a fi îndeplinite condițiile art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998, pentru participarea în cauză a Statului Român, prin M.F.P. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A.P. SA București. În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., reclamanta SC A.P. SA București a arătat în esență următoarele: - Instanța de fond a reținut lipsa calității reclamantei de chiriaș deși nu a invocat excepția lipsei calității procesual pasive nefiind discutată în contradictoriu această chestiune - motiv ce cade sub incidența art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. - Sentința a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 11 și art. 31 din O.G. nr. 31/2001. A arătat recurenta că în temeiul prevederilor art. 11 și 31 din O.G. nr. 31/2001 aprobată și modificată prin Legea nr. 640/2002, în anul 2004 a solicitat pârâtei cumpărarea spațiului închiriat prin negociere directă, în perioada în care contractul de închiriere era în vigoare. Cu adresa din 9 decembrie 2004, RA A.P.P.S. SA a comunicat recurentei, că Consiliul de administrație al RA A.P.P.S. SA a aprobat vânzarea spațiului iar ulterior aceeași intimată a reconfirmat că s-a aprobat vânzarea doar a spațiului situat la parterul imobilului. Consideră recurenta că nu a intenționat suplinirea voinței intimatei vânzătoare întrucât această voință a fost legal exprimată în momentul aprobării de către Consiliul de administrație.

A mai arătat recurenta că prin promovarea acțiunii a urmărit finalizarea acordului de voință perfectat între părți, că principiul neretroactivității legii civile împiedică aplicarea O.G. nr. 28/2007, unei situații născute în 2004. Deși O.G. nr. 28/2007 prevede obligativitatea aprobării prin hotărâre de Guvern a listei imobilelor ce se află în diferite situații, până în prezent nu a fost adoptată o asemenea hotărâre. Mai apreciază recurenta, de asemenea că acțiunea sa are ca obiect obligația de a face și se încadrează în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958. În privința cererii reconvenționale a pârâtei RA A.P.P.S. SA și a cererii conexe a S.A.I.F.I. prin care solicită evacuarea sa din spațiu, se arată că se va conforma dacă nu va obține o hotărâre favorabilă.

Intimatele „A.P.P.S. RA și RA A.P.P.S. SA - au formulat întâmpinare la cererea de recurs și au solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiat. Au arătat intimatele că, Consiliul de Administrație a aprobat vânzarea conform art. 14 din O.G. nr. 15/2002 - însă în timpul acestei proceduri, la RA A.P.P.S. SA - a fost introdusă o cerere de notificare pentru imobilul în cauză - cerere pe care a comunicat-o către SC A.P. SA București. Având în vedere incidența prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, vânzarea bunurilor imobile este interzisă. Înalta Curte analizând cererea de recurs, motivele invocate și în considerarea prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente: În mod corect instanța de fond a apreciat că nu prezintă relevanță împrejurarea că la data de 9 decembrie 2004, Consiliul de Administrație a aprobat vânzarea spațiului în litigiu câtă vreme nu a fost finalizată procedura de vânzare prin negociere directă iar la data de 31 decembrie 2007 durata contractului de închiriere a expirat, reclamanta nemaidorind prelungirea contractului de închiriere. În conformitate cu art. 1295 alin. (1) C. civ. vinderea este perfectată de îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului. Potrivit art. 1303 C. civ., prețul vânzării trebuie să fie serios și determinat de părți.

Vânzarea nu este perfectă decât după ce prețul a fost determinat. În raport de dispozițiile art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 19/2002 - în vederea vânzării imobilelor RA A.P.P.S. SA stabilește un preț de ofertă pe baza unui raport de evaluare care nu poate fi mai mic decât valoarea contabilă a imobilului și care va fi avut în vedere ca bază de pornire în cazul vânzării prin negociere directă. În conformitate cu art. 20 din O.G. nr. 19/2002 - Cu ocazia vânzării fiecărui imobil RA A.P.P.S. SA va încheia un proces verbal cuprinzând datele cu privire la desfășurarea procedurii de vânzare și la prețul obținut. Rezultă din cele arătate mai sus că adresa prin care s-a comunicat recurentei aprobarea listelor imobilului spre vânzare prin negociere directă de către Consiliul de Administrație nu reprezintă un acord de voință, vânzarea - cumpărarea se consideră perfectată la momentul stabilirii prețului - în cadrul procedurii prevăzute de art. 16 raportat la art. 33 din ordonanță.

În lipsa derulării procedurii de evaluare și respectiv a stabilirii prețului se apreciază că reclamanta - recurentă nu a avut un drept vătămat în accepțiunea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci doar o vocație de a perfecta contractul de vânzare - cumpărare iar Consiliul de Administrație și-a exercitat doar o competență specială de a aproba periodic lista imobilelor ce urmează a fi vândute precum și metoda de vânzare a acestora (art. 14 din O.G. nr. 19/2002) nefinalizată însă. Având în vedere că RA A.P.P.S. SA a făcut și dovada că a fost notificată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 să restituie în natură imobilul teren situat în Sectorul 2, rezultă raportat la dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, orice procedură de vânzare - cumpărare este nulă absolut.

De altfel și art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 19/2001 vorbește despre imobilele proprietate privată a statului care au situația juridică clarificată, și deci nu are importanță că se solicită doar terenul, se consideră că există notificare în sensul Legii nr. 10/2001. Văzând și acest aspect, Înalta Curte consideră că RA A.P.P.S. SA a avut motive întemeiate pentru care nu a demarat și procedura de vânzare - cumpărare a imobilului în litigiu. În consecință, se reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale prin raportare la situația de fapt și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Prin urmare în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.P. SA București împotriva sentinței civile nr. 4210 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2010.