ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4863/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4210 din 30

noiembrie 2009 a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de RA A.P.P.S.

SA, a admis acțiunea din Dosarul nr. 670/3/2008 și cererea reconvențională din Dosarul

nr. 15546/3/2008, formulate de reclamanta pârâtă RA A.P.P.S. SA - Sucursala

pentru A.Î.F.I. și Statul Român, prin M.F.P., în contradictoriu cu pârâta

reclamantă SC A.P. SA București, a dispus evacuarea acesteia din urmă din

spațiul comercial situat în București, Sector 2 și a respins ca neîntemeiată

cererea pârâtei - reclamante privind obligarea reclamantei - pârâte RA A.P.P.

SA să încheie un contract autentic de vânzare cumpărare, prin procedura negocierii

directe, pentru spațiul comercial mai sus menționat, respingând totodată și

cererea de arătate a titularului dreptului, formulată de reclamanta - pârâtă.

În acest sens

instanța a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, sub nr. 15546/3/2008, reclamanta RA A.P.P.S.

SA - Sucursala pentru A.Î.F.I. a chemat în judecată pârâta SC A.P. SA

București, solicitând evacuarea acesteia, iar prin întâmpinarea depusă în

dosar, pârâta a invocat excepția de litispendență în raport de cauza ce

formează obiectul Dosarului nr. 670/3/2008 al Tribunalului București, secția a

IX-a contencios administrativ și fiscal, având ca obiect obligarea reclamantei

RA A.P.P.S. SA să încheie contract de vânzare - cumpărare cu pârâta SC A.P. SA

București pentru spațiul în discuție, dosar declinat la Curtea de Apel București.

Admițând excepția de

litispendență invocată, secția comercială, a Tribunalului București a trimis

dosarul la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, unde a fost respinsă excepția necompetenței materiale a acestei

instanțe, curtea de apel apreciind că îi revine competența de soluționare în

primă instanță, în raport de calitatea RA R.A.P.P.S. SA de autoritate publică

centrală, iar cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de RA

A.P.P.S. SA, în raport de dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

s-a reținut că aceasta reprezintă, în realitate, o apărare de fond.

În sfârșit, pe fondul

cauzei instanța a reținut următoarea situație de fapt: părțile au încheiat

contractul de închiriere din 2004 pentru spațiul menționat mai sus, a cărui

valabilitate a fost prelungită prin acte adiționale, până la data de 31

decembrie 2007; prin adresa din 2004, SC A.P. SA București a solicitat cumpărarea

spațiului închiriat, în temeiul O.G. nr. 19/2002, aprobată și modificată prin

Legea nr. 640/2002, prin adresa din 9 decembrie 2004 RA A.P.P.S. SA a încunoștințat

SC A.P. SA București cu privire la aprobarea cererii sale în Consiliul de

Administrație al autorității publice, urmând a se proceda la dezmembrarea

cadastrală și evaluarea spațiului; prin adresa din 11 octombrie 2005 pârâta a

adus la cunoștință reclamantei existența unei notificări, înregistrată la

sediul său cu privire la teren și împrejurarea că, în baza Legii nr. 247 din 19

iulie 2005 vânzarea spațiului comercial aflat la această adresă nu se mai poate

efectua, notificare comunicată ulterior, reclamantei, în urma repetatelor

existențe ale acesteia; în aceste condiții reclamanta s-a adresat, la 9

ianuarie 2008, instanței de contencios administrativ solicitând obligarea

pârâtei, în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 19/2002, aprobată prin Legea nr. 640/2002

să procedeze la încheierea contractului de vânzare - cumpărare.

În raport de această

situație de fapt și având în vedere că la data de 31 decembrie 2007 durata

contractului de închiriere a expirat și o nouă prelungire prin act adițional a

acestuia nu a mai avut loc, întrucât, deși Secretarul General al Guvernului a

aprobat prelungirea cu 60 de zile de la data expirării, reclamanta nu s-a

prezentat pentru semnarea actului adițional, instanța de fond a concluzionat că

aceasta nu mai poate solicita vânzarea imobilului prin negociere directă, dată

fiind expirarea termenului locațiunii și, prin urmare refuzul autorității

pârâte este justificat.

Cu privire la

respingerea cererii de arătate a titularului dreptului, formulată de pârâtă s-a

reținut că bunul, a cărui vânzare se solicită, face parte din proprietatea privată

a statului și nu din proprietatea lui publică pentru a fi îndeplinite

condițiile art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998, pentru participarea

în cauză a Statului Român, prin M.F.P.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC A.P. SA București.

În motivarea

recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., reclamanta SC A.P. SA București a arătat în esență următoarele:

- Instanța de fond a

reținut lipsa calității reclamantei de chiriaș deși nu a invocat excepția

lipsei calității procesual pasive nefiind discutată în contradictoriu această

chestiune - motiv ce cade sub incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

- Sentința a fost

pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 11 și art. 31

din O.G. nr. 31/2001.

A arătat recurenta că

în temeiul prevederilor art. 11 și 31 din O.G. nr. 31/2001 aprobată și

modificată prin Legea nr. 640/2002, în anul 2004 a solicitat pârâtei cumpărarea spațiului închiriat prin negociere directă, în perioada în care

contractul de închiriere era în vigoare.

Cu adresa din 9

decembrie 2004, RA A.P.P.S. SA a comunicat recurentei, că Consiliul de

administrație al RA A.P.P.S. SA a aprobat vânzarea spațiului iar ulterior

aceeași intimată a reconfirmat că s-a aprobat vânzarea doar a spațiului situat

la parterul imobilului.

Consideră recurenta că

nu a intenționat suplinirea voinței intimatei vânzătoare întrucât această

voință a fost legal exprimată în momentul aprobării de către Consiliul de

administrație.

A mai arătat recurenta

că prin promovarea acțiunii a urmărit finalizarea acordului de voință perfectat

între părți, că principiul neretroactivității legii civile împiedică aplicarea

O.G. nr. 28/2007, unei situații născute în 2004. Deși O.G. nr. 28/2007 prevede obligativitatea

aprobării prin hotărâre de Guvern a listei imobilelor ce se află în diferite

situații, până în prezent nu a fost adoptată o asemenea hotărâre.

Mai apreciază recurenta,

de asemenea că acțiunea sa are ca obiect obligația de a face și se încadrează

în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

În privința cererii

reconvenționale a pârâtei RA A.P.P.S. SA și a cererii conexe a S.A.I.F.I. prin

care solicită evacuarea sa din spațiu, se arată că se va conforma dacă nu va

obține o hotărâre favorabilă.

Intimatele „A.P.P.S.

RA și RA A.P.P.S. SA - au formulat întâmpinare la cererea de recurs și au

solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiat.

Au arătat intimatele

că, Consiliul de Administrație a aprobat vânzarea conform art. 14 din O.G. nr. 15/2002

- însă în timpul acestei proceduri, la RA A.P.P.S. SA - a fost introdusă o

cerere de notificare pentru imobilul în cauză - cerere pe care a comunicat-o către

SC A.P. SA București. Având în vedere incidența prevederilor art. 21 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001, vânzarea bunurilor imobile este interzisă.

Înalta Curte analizând

cererea de recurs, motivele invocate și în considerarea prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., constată că aceasta este nefondată pentru următoarele

considerente:

În mod corect

instanța de fond a apreciat că nu prezintă relevanță împrejurarea că la data de

9 decembrie 2004, Consiliul de Administrație a aprobat vânzarea spațiului în

litigiu câtă vreme nu a fost finalizată procedura de vânzare prin negociere

directă iar la data de 31 decembrie 2007 durata contractului de închiriere a

expirat, reclamanta nemaidorind prelungirea contractului de închiriere.

În conformitate cu art.

1295 alin. (1) C. civ. vinderea este perfectată de îndată ce părțile s-au

învoit asupra lucrului și asupra prețului.

Potrivit art. 1303 C.

civ., prețul vânzării trebuie să fie serios și determinat de părți. Vânzarea nu

este perfectă decât după ce prețul a fost determinat.

În raport de

dispozițiile art.  16 alin. (1) din O.G. nr. 19/2002 - în vederea vânzării

imobilelor RA A.P.P.S. SA stabilește un preț de ofertă pe baza unui raport de

evaluare care nu poate fi mai mic decât valoarea contabilă a imobilului și care

va fi avut în vedere ca bază de pornire în cazul vânzării prin negociere

directă.

În conformitate cu art.

20 din O.G. nr. 19/2002 - Cu ocazia vânzării fiecărui imobil RA A.P.P.S. SA va

încheia un proces verbal cuprinzând datele cu privire la desfășurarea

procedurii de vânzare și la prețul obținut.

Rezultă din cele

arătate mai sus că adresa prin care s-a comunicat recurentei aprobarea listelor

imobilului spre vânzare prin negociere directă de către Consiliul de

Administrație nu reprezintă un acord de voință, vânzarea - cumpărarea se

consideră perfectată la momentul stabilirii prețului - în cadrul procedurii

prevăzute de art. 16 raportat la art. 33 din ordonanță.

În lipsa derulării

procedurii de evaluare și respectiv a stabilirii prețului se apreciază că

reclamanta - recurentă nu a avut un drept vătămat în accepțiunea art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, ci doar o vocație de a perfecta contractul de vânzare -

cumpărare iar Consiliul de Administrație și-a exercitat doar o competență

specială de a aproba periodic lista imobilelor ce urmează a fi vândute precum

și metoda de vânzare a acestora (art. 14 din O.G. nr. 19/2002) nefinalizată

însă.

Având în vedere că RA

A.P.P.S. SA a făcut și dovada că a fost notificată în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 10/2001 să restituie în natură imobilul teren situat în Sectorul 2,

rezultă raportat la dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, orice

procedură de vânzare - cumpărare este nulă absolut.

De altfel și art. 11 alin.

(1) din O.G. nr. 19/2001 vorbește despre imobilele proprietate privată a

statului care au situația juridică clarificată, și deci nu are importanță că se

solicită doar terenul, se consideră că există notificare în sensul Legii nr. 10/2001.

Văzând și acest

aspect, Înalta Curte consideră că RA A.P.P.S. SA a avut motive întemeiate

pentru care nu a demarat și procedura de vânzare - cumpărare a imobilului în

litigiu.

În consecință, se

reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale

prin raportare la situația de fapt și a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică.

Prin urmare în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC A.P. SA București împotriva sentinței civile nr. 4210 din 30

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2010.