ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6002/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 08 decembrie 2009, reclamantul A.P.I. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 1.000.000 euro, în RON la cursul zilei din data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică la 2 ani și 6 luni închisoare corecțională și confiscarea totală a averii personale, așa cum rezultă din sentința nr. 2179/1951 a Tribunalului Popular Oraș–Raion Craiova. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1961, în timp ce era elev al Liceului C.D.L.

din localitatea Timișoara, județul Timiș, a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 315 alin. (1) C. pen. și anume uneltire contra ordinii sociale. La data de 18 august 1961 Tribunalul Popular Oraș Raion Craiova l-a condamnat prin sentința penală nr. 2176/1961 la executarea a 2 ani și 6 luni închisoare corecțională. Avea aproximativ 16-17 ani. Perioada petrecută în închisoare a fost una de coșmar, datorită condițiilor de detenție aproape incompatibile cu viața. La toate acestea s-a adăugat vârsta, întrucât era un copil și datorită acestor aspecte, tinerețea sa a fost distrusă de regimul dictatorial, în plus datorită acestor împrejurări a fost exmatriculat și nu a mai putut urma studii superioare întrucât nimeni nu putea să încadreze în categoria celor cu asemenea studii un fost deținut politic.

Din această cauză, a avut de suferit toată viața, pe plan profesional, nu a putut să aibă o slujbă în concordanță cu potențialul intelectual și cu studiile pe care putea să le efectueze. A mai arătat reclamantul că în prezent este vicepreședinte al A.F.D.P.V.D. din România. Prin precizarea și completarea depusă la data de 21 ianuarie 2010, reclamantul a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării pe care a suferit-o prin sentința penală nr. 2179 din 18 august 1961 și să fie obligat Statul Român să-i plătească suma de 4.500.000 RON. Prin întâmpinările formulate, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice–D.F.P. Argeș a solicitat respingerea acțiunii, motivat în esență pe faptul că reclamantul a fost condamnat pentru o faptă care nu se regăsește în cele care, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, constituie condamnări cu caracter politic.

Reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 315 alin. (1) C. pen., respectiv pentru fapta de uneltire contra ordinii sociale, faptă ce nu este cuprinsă în enumerarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009. Prin sentința civilă nr. 55 din 11 martie 2010, Tribunalul Argeș, a respins acțiunea formulată de reclamantul A.P.I. reținând, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 2 lit. a) din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 are caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată, și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Prin sentința penală nr. 2179 din 18 august 1961 pronunțată de Tribunalul Popular Oraș–Raion Craiova, petentul A.P.I.

a fost condamnat, în baza art. 315 alin. (1) comb. cu art. 138 și 150 C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare corecțională, reținându-se în esență în motivare că inculpatul minor A.P.I., sub influența a o serie de romane polițiste, a luat hotărârea de a înființa o organizație cu scopuri antisociale, scopul fiind cel de a-și procura arme atacând organele de miliție sau patrulele M.F.A. S-a reținut că acesta a comunicat hotărârea sa celor doi prieteni inculpați, astfel că, cei trei inculpați au luat legătura cu alți prieteni, pe care i-au convins să facă parte din organizație. Rezultă, așadar, din considerentele sentinței penale și din textele de lege invocate în motivarea acesteia, că fapta pentru care a fost condamnat reclamantul din cauza de față nu este cuprinsă în enumerarea art. 1 și 2 din Legea nr. 221/2009.

Totodată, pentru a fi constatat caracterul politic al condamnării suferite de reclamant, este necesar ca faptele săvârșite de acesta să fi fost îndreptate împotriva regimului comunist ca regim politic, pentru susținerea principiilor democrației și promovării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ceea ce nu este cazul în speță. Din hotărârea de condamnare a rezultat că reclamantul a fost condamnat pentru uneltire împotriva ordinii sociale, scopul organizației inițiate de reclamant nefiind acela de săvârșire de fapte îndreptate împotriva regimului comunist, ci de a procura arme în vederea atacării organelor și forțelor de miliție, prin urmare faptele reținute în sarcina reclamantului prin acea sentință penală, urmăreau împotrivirea față de ordinea de drept și nu față de regimul politic instaurat.

Susținerea reclamantului, potrivit căreia solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea sa politică și confiscarea totală a averii personale, a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât măsura confiscării nu a fost luată prin sentința penală sus menționată, după cum, din nicio probă administrată nu rezultă luarea unei astfel de măsuri, în plus, din dispozitivul sentinței penale de condamnare depusă la dosar, rezultă că inculpatul în acea cauză avea 9 clase, era necăsătorit și fără avere. De aceea, Tribunalul, pentru considerentele arătate și în raport de temeiurile legale invocate, reținând și prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009, a respins cererea formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, reclamantul, invocând următoarele motive: În mod greșit instanța de fond a concluzionat că infracțiunea pentru care a fost condamnat nu are caracter politic, în înțelesul legii. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 214/1999.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru fapte (...) care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 06 martie 1945. Analizând aceste criterii, coroborate și cu cele prezentate la art. 2 alin. (1) din O.U.G.nr. 214/1999, se ajunge la concluzia că ceea ce trebuie să fi săvârșit persoana în cauză este o faptă prin care acea persoană încearcă să-și exprime protestul împotriva dictaturii, să se manifeste împotriva ordinii sociale comuniste, prin orice mijloace. Datorită faptului că infracțiunea pentru care a fost condamnat nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009, reclamantul a solicitat instanței să constate caracterul politic al acestei condamnări, potrivit art. 4 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.

Cu privire la acest aspect se arată că, potrivit art. 4 alin. (3) din lege, instanța, pentru verificarea caracterului politic, trebuie să administreze probe suplimentare. În acest sens, din înscrisurile depuse rezultă că a fost condamnat din motive politice. Este vorba de hotărârile de acordare a unor drepturi speciale potrivit Decretului nr. 118/1990, în care este evidențiat caracterul politic al condamnării. Aceste hotărâri au avut, la rândul lor, la bază, o altă verificare din partea C.S.D. potrivit decretului nr. 118/1990. De asemenea, instanța trebuia sa aibă în vedere faptul că reclamantul este membru A.F.D.P.R. și a deținut funcția de vicepreședinte al A.F.D.P.R., filiala Petroșani. În ceea ce privește răspunsul A.F.D.P.R.

Argeș, instanța trebuia să constate că din verificările efectuate de acest organism rezultă că cele reținute în sarcina apelantului cu ocazia condamnării au avut în vedere ascunderea unei condamnări care, în esență, a fost una cu caracter politic. Referitor la capătul de cerere privind acordarea de daune morale pentru suferințele provocate prin condamnarea politică, apelantul-reclamant a solicitat, în conformitate cu art. 5 alin. (1) lit. a), admiterea acțiunii, ele fiind justificate prin aceea că a fost arestat la o vârstă fragedă și din această cauză nu a putut să urmeze cursurile școlii în mod normal.

Astfel, i-a fost cauzat un prejudiciu nepatrimonial, care a constat în consecințele dăunătoare, neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului la libertate, cu consecința unor inconveniențe de ordin fizic datorate pierderii confortului, afectarea, în mod implicit a acelor atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale, cum ar fi onoarea și reputația, precum și pe cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane, cum sunt relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia în durerea morală suferită de apelant. S-a arătat că lipsirea de libertate a produs consecințe puternice și în planul vieții private și profesionale, datorită vârstei pe care o avea, fiindu-i afectate, după momentul eliberării, viața familială, imaginea, sursele de venit prin faptul că au fost perturbate condițiile pentru continuarea studiilor, iar ulterior pentru angajarea într-o profesie.

Prejudiciul nepatrimonial nu poate fi reparat integral de către stat, având în vedere natura acestuia, consecințele produse de măsura injustă, fiind ireversibile, extrem de grave și, din aceste motive, imposibil de echivalat bănește. Ceea ce se poate acorda persoanei aflate într-o astfel de situație este doar o indemnizație cu caracter compensatoriu care să amelioreze, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al condamnării, să-i procure satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. De aceea, ce trebuie evaluat este despăgubirea care compensează prejudiciul.

Legislația națională nu consacră criteriile de apreciere proprii prejudiciilor morale, formelor de manifestare a acestora și de cuantificare a despăgubirii destinate reparării acestora, judecătorul urmând a le aprecia, în funcție de circumstanțele particulare, însă în practica judiciară s-au stabilit drept criterii de apreciere importanța valorii ocrotite și lezate, consecințele negative suferite de persoana vătămată pe plan fizic și psihic, implicațiile acestora în viața socială a persoanei vătămate moral, intensitatea cu care a perceput consecințele faptei ilicite. În raport de aceste repere, reclamantul a considerat că i se cuvin daune morale pentru durerile psihice și fizice pe care le-a suferit ca urmare a condamnării–pretium doloris.

În primul rând, i s-a încălcat un drept nepatrimonial fundamental, dreptul la libertate individuală. De asemenea, i-au fost atinse grav onoarea, demnitatea, prestigiul prin însuși faptul că a fost supus unui proces public și condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni, că pe perioada detenției a fost insultat, calomniat, denigrat în fața colegilor de detenție, că după eliberarea din penitenciar i s-au imputat fapte pe care nu le săvârșise, că toata perioada până la căderea regimului comunist a avut statutul de fost deținut. A arătat apelantul că despăgubirile primite ca urmare a aplicării decretului nr. 118/1990 se referă practic la despăgubiri cu caracter material care vizează acordarea unor anumite drepturi în funcție de perioada de condamnare.

Obligativitatea instanței de a ține seama de aceste drepturi, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 se referă la faptul că instanța va aprecia că statul nu a rămas în pasivitate totală, ignorând cu desăvârșire această categorie, a deținuților politici. Însă, prin Legea nr. 221/2009 s-a dorit să se reglementeze aspectul cel mai important cu privire la despăgubirile cuvenite foștilor deținuți politici și anume, daunele morale, aceasta întrucât, după revoluție, nu a existat un cadru legal cu referire concretă la aceste daune. Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată și precizată.

Prin decizia civilă nr. 110A din 21 septembrie 2010,Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamantul A.P.I. și a desființat sentința cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceluiași Tribunal. În motivarea deciziei s-a reținut că prima instanță a constatat, în fapt, că fapta pentru care condamnarea a fost pronunțată era îndreptată împotriva ordinii sociale și a organelor de miliție, apreciind, însă, că ordinea socială a acelui timp era distinctă de cea socialistă. În accepțiune comună ordinea socială se referă la desfășurarea normală a vieții sociale, adică evitarea conflictelor, manifestărilor, protestelor, perturbărilor de orice tip.

Într-o definiție științifică, ea constituie un ansamblu de norme, valori, reguli, obligații, interdicții și practici sociale. Infracțiunea prevăzută de art. 315 C. pen. de la 1936 încrimina simplul fapt al asocierii, în scopul de a pregăti sau de a executa crime sau delicte, ori chiar numai o crimă sau un delict determinat, contra vieții, integrității corporale sau libertății persoanelor, ori contra bunurilor, sub denumirea de delictul de asociație contra liniștii publice. În ceea ce privește subiectul pasiv al acestor infracțiuni, accentul este pus asupra caracterului privat al valorilor ocrotite. Dispozițiile articolelor la care face trimitere Legea nr. 221/2009 vizează condamnări pentru fapte ce se constituie în forme de opunere față de regimul politic.

Pe de altă parte, în mod necontestat, organele miliției, forța de menținere a ordinii publice, la acea vreme, aveau preponderent un rol de impunere cu forța a unor acte materiale de supunere față de principiile statului socialist, constituindu-se într-o formă de amenințare la orice formă de rezistență la adresa acestuia, dar, desigur, și de impunere a respectării normelor de conviețuire socială. Cum rezultă din conținutul hotărârii de condamnare, constituirea grupului organizat nu viza săvârșirea de fapte antisociale la adresa unor persoane private, a avutului acestora, sau a unor instituții cu caracter civil ale societății românești, ci atacarea patrulelor de miliție și ale forțelor armate, în vederea dezarmării lor.

Fapta a fost considerată rezultat al lecturării unor romane polițiste „editate pe timpul regimului burghezo-moșieresc”, ori ascultării unor „posturi de radio clandestine, care împroșcau otrava calomniei țările din sistemul socialist” ea a fost sancționată potrivit legislației vremii, cu pedepse grave, în mod expres judecătorul pricinii având în vedere conținutul burghez al educației tinerilor participanți, influențarea lor de către principii și mentalități contrare celor protejate de noul regim totalitar, ce nu admitea manifestări ale altor convingeri sociale sau politice.

Așadar, în mod expres, instanța de judecată a avut în vedere faptul că săvârșirea infracțiunilor pentru care a pronunțat condamnarea sa constituiau expresia neînregimentării în gândirea socialistă, chiar dacă ele nu au vizat siguranța internă sau externă a statului, deși, inițial, cercetările au fost făcute de organele securității statului, care și-au declinat competența în favoarea instanței de drept comun. În cercetarea caracterului politic al condamnării, trebuie avute, neîndoielnic, în vedere, și situații în care, statul român, prin diferitele sale organe și organisme, a recunoscut calitatea de opozant al regimului comunist, a petentului apelant, prin acordare unor diferite drepturi decurgând din exact această activitate a sa.

Or, în acest sens, la dosar a fost invocată și depusă hotărârea nr. 196/1990 a Comisiei pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990 - Județul Hunedoara, prin care Statul român a recunoscut, deja caracterul politic al condamnării, într-o altă procedură, așa încât, în cea prevăzută de Legea nr. 212/2009 nu se mai poate ajunge la o altă concluzie, diametral opusă acesteia. Ca atare, cu greșita interpretare și aplicare a legii, ca și greșita evaluare a probatoriului cauzei fiind soluționat capătul de cerere vizând constatarea caracterului politic al condamnării, urmează a se observa că, în mod greșit instanța a respins cererea privitoare la existența unei obligații a pârâtului de a dezdăuna pe petent.

Or, această soluție, a atras neintrarea în fondul pretențiilor bănești, în sensul verificării existenței unei afectări ulterioare a vieții normale a persoanei, precum și a stabilirii întinderii necesare sau suficiente a reparației. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o ca nelegală – art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, reținând că în cauză condamnarea reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 315 C. pen. a avut un caracter politic. S-a susținut că instanța a apreciat în mod nelegal că dacă reclamantului i s-au recunoscut drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, acesta beneficiază și de dispozițiile Legii nr. 221/2009, întrucât caracterul politic al condamnării trebuie dovedit.

Că prin hotărârea nr. 196/1990 a Comisiei pentru aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990 reclamantei i s-a recunoscut, în temeiul art. 1 alin. (2) și ultim, vechimea în muncă pentru o anumită perioadă de timp și această recunoaștere nu implică în mod obligatoriu acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 221/2009. S-a susținut că fapta pentru care a fost condamnat reclamantul nu a urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, nefiind îndreptată împotriva regimului comunist ca regim politic ci împotriva ordinii de drept. O altă critică vizează greșita interpretare și aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 4 și 6 din Legea nr. 221/2009, susținându-se că acțiunea în pretenții este inadmisibilă, aceasta putând fi introdusă numai după pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate caracterul politic al condamnării și după prezentarea hotărârii de condamnare cu mențiunea caracterului politic al condamnării.

Recursul nu este fondat. Potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat în data de 6 martie 1945. O condamnare se definește ca fiind cu caracter politic prin raportare la unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, precum și prin raportare la acțiuni de împotrivire cu arme și răsturnarea prin forță a regimului comunist instaurat în România. Regimul politic reprezintă forma concretă de organizare și funcționare a sistemului politic și este reprezentat de modul concret de organizare, instituționalizare și funcționare a sistemului politic și de exercitare a puterii politice de către o forță social-politică în cadrul unei comunități sociale.

În cadrul regimului politic, instituțiile și organele puterii de stat au rol important în constituirea și funcționarea sa. Regimul comunist, ca regim totalitar și-a subordonat total organele puterii de stat pentru a garanta și apăra interesele partidului, forțele de ordine sociale fiind subordonate total partidului totalitar. În mod fondat a reținut instanța de apel prin raportare la aceste noțiuni și activitatea desfășurată de reclamant și care a condus la condamnarea acestuia, că scopul urmărit de reclamant a fost unul de împotrivire față de regimul comunist, inclusiv cu arme, astfel că în cauză condamnarea acestuia poate fi caracterizată ca o condamnare cu caracter politic.

Raportarea instanței la hotărârea nr. 196/1990 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990, este legală deoarece aceasta s-a emis în baza dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a), comisia analizând și recunoscând că perioada de executare a pedepsei s-a făcut în baza unei hotărâri de condamnare pe motive politice. Și ultima critică este nefondată, din dispozițiile art. 4 și 6 din Legea nr. 221/2009 nerezultând obligația pentru persoanele îndreptățite de a formula acțiuni separate pentru atingerea scopului legii, tuturor pretențiilor deduse judecății din aplicarea legii aplicându-se dispozițiile C. proc. civ. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiile art. 312 C. proc.

civ. a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Argeș împotriva deciziei nr. 110 A din 21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2011.