ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6002/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6002/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 08 decembrie 2009, reclamantul A.P.I. a chemat în judecată pe pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea

ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma

de 1.000.000 euro, în RON la cursul zilei din data efectuării plății, cu titlu de

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică la 2 ani

și 6 luni închisoare corecțională și confiscarea totală a averii personale, așa

cum rezultă din sentința nr. 2179/1951 a Tribunalului Popular Oraș–Raion Craiova.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că

în anul 1961, în timp ce era elev al Liceului C.D.L. din localitatea Timișoara,

județul Timiș, a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 315

alin. (1) C. pen. și anume uneltire contra ordinii sociale. La data de 18 august

1961 Tribunalul Popular Oraș Raion Craiova l-a condamnat prin sentința penală

nr. 2176/1961 la executarea a 2 ani și 6 luni închisoare corecțională. Avea aproximativ

16-17 ani. Perioada petrecută în închisoare a fost una de coșmar, datorită condițiilor

de detenție aproape incompatibile cu viața. La toate acestea s-a adăugat vârsta,

întrucât era un copil și datorită acestor aspecte, tinerețea sa a fost distrusă

de regimul dictatorial, în plus datorită acestor împrejurări a fost exmatriculat

și nu a mai putut urma studii superioare întrucât nimeni nu putea să încadreze în

categoria celor cu asemenea studii un fost deținut politic. Din această cauză, a

avut de suferit toată viața, pe plan profesional, nu a putut să aibă o slujbă în

concordanță cu potențialul intelectual și cu studiile pe care putea să le efectueze.

A mai arătat reclamantul

că în prezent este vicepreședinte al A.F.D.P.V.D. din România.

Prin precizarea și completarea

depusă la data de 21 ianuarie 2010, reclamantul a solicitat să se constate caracterul

politic al condamnării pe care a suferit-o prin sentința penală nr. 2179 din 18

august 1961 și să fie obligat Statul Român să-i plătească suma de 4.500.000 RON.

Prin întâmpinările formulate,

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice–D.F.P. Argeș a solicitat

respingerea acțiunii, motivat în esență pe faptul că reclamantul a fost condamnat

pentru o faptă care nu se regăsește în cele care, conform art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 221/2009, constituie condamnări cu caracter politic. Reclamantul a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 315 alin. (1) C. pen., respectiv

pentru fapta de uneltire contra ordinii sociale, faptă ce nu este cuprinsă în enumerarea

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.

Prin sentința civilă

nr. 55 din 11 martie 2010, Tribunalul Argeș, a respins acțiunea formulată de reclamantul

A.P.I. reținând, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 2 lit. a) din

Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 are caracter politic orice condamnare dispusă printr-o

hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945–22 decembrie

1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată,

și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data

de 6 martie 1945.

Prin sentința penală

nr. 2179 din 18 august 1961 pronunțată de Tribunalul Popular Oraș–Raion Craiova,

petentul A.P.I. a fost condamnat, în baza art. 315 alin. (1) comb. cu art. 138 și

150 C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare corecțională, reținându-se în esență

în motivare că inculpatul minor A.P.I., sub influența a o serie de romane polițiste,

a luat hotărârea de a înființa o organizație cu scopuri antisociale, scopul fiind

cel de a-și procura arme atacând organele de miliție sau patrulele M.F.A. S-a reținut

că acesta a comunicat hotărârea sa celor doi prieteni inculpați, astfel că, cei

trei inculpați au luat legătura cu alți prieteni, pe care i-au convins să facă parte

din organizație. Rezultă, așadar, din considerentele sentinței penale și din textele

de lege invocate în motivarea acesteia, că fapta pentru care a fost condamnat reclamantul

din cauza de față nu este cuprinsă în enumerarea art. 1 și 2 din Legea nr. 221/2009.

Totodată, pentru a fi

constatat caracterul politic al condamnării suferite de reclamant, este necesar

ca faptele săvârșite de acesta să fi fost îndreptate împotriva regimului comunist

ca regim politic, pentru susținerea principiilor democrației și promovării drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului, ceea ce nu este cazul în speță. Din hotărârea

de condamnare a rezultat că reclamantul a fost condamnat pentru uneltire împotriva

ordinii sociale, scopul organizației inițiate de reclamant nefiind acela de săvârșire

de fapte îndreptate împotriva regimului comunist, ci de a procura arme în vederea

atacării organelor și forțelor de miliție, prin urmare faptele reținute în sarcina

reclamantului prin acea sentință penală, urmăreau împotrivirea față de ordinea de

drept și nu față de regimul politic instaurat.

Susținerea reclamantului,

potrivit căreia solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea

sa politică și confiscarea totală a averii personale, a fost apreciată ca neîntemeiată,

întrucât măsura confiscării nu a fost luată prin sentința penală sus menționată,

după cum, din nicio probă administrată nu rezultă luarea unei astfel de măsuri,

în plus, din dispozitivul sentinței penale de condamnare depusă la dosar, rezultă

că inculpatul în acea cauză avea 9 clase, era necăsătorit și fără avere.

De aceea, Tribunalul,

pentru considerentele arătate și în raport de temeiurile legale invocate, reținând

și prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009, a respins cererea formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel, în termen, reclamantul, invocând următoarele motive:

În mod greșit instanța

de fond a concluzionat că infracțiunea pentru care a fost condamnat nu are caracter

politic, în înțelesul legii.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, constituie, de asemenea, condamnare cu

caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945–22 decembrie

1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora

s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 214/1999.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare

cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă

pentru fapte (...) care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar

instaurat la data de 06 martie 1945.

Analizând aceste criterii,

coroborate și cu cele prezentate la art. 2 alin. (1) din O.U.G.nr. 214/1999, se

ajunge la concluzia că ceea ce trebuie să fi săvârșit persoana în cauză este o faptă

prin care acea persoană încearcă să-și exprime protestul împotriva dictaturii, să

se manifeste împotriva ordinii sociale comuniste, prin orice mijloace.

Datorită faptului că infracțiunea

pentru care a fost condamnat nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) din

Legea nr. 221 din 02 iunie 2009, reclamantul a solicitat instanței să constate caracterul

politic al acestei condamnări, potrivit art. 4 alin. (1) raportat la art. 1

alin. (3) din Legea nr. 221/2009.

Cu privire la acest aspect

se arată că, potrivit art. 4 alin. (3) din lege, instanța, pentru verificarea caracterului

politic, trebuie să administreze probe suplimentare.

În acest sens, din înscrisurile

depuse rezultă că a fost condamnat din motive politice. Este vorba de hotărârile

de acordare a unor drepturi speciale potrivit Decretului nr. 118/1990, în care este

evidențiat caracterul politic al condamnării. Aceste hotărâri au avut, la rândul

lor, la bază, o altă verificare din partea C.S.D. potrivit decretului nr. 118/1990.

De asemenea, instanța trebuia sa aibă în vedere faptul că reclamantul este membru

A.F.D.P.R. și a deținut funcția de vicepreședinte al A.F.D.P.R., filiala Petroșani.

În ceea ce privește răspunsul

A.F.D.P.R. Argeș, instanța trebuia să constate că din verificările efectuate de

acest organism rezultă că cele reținute în sarcina apelantului cu ocazia condamnării

au avut în vedere ascunderea unei condamnări care, în esență, a fost una cu caracter

politic.

Referitor la capătul de

cerere privind acordarea de daune morale pentru suferințele provocate prin condamnarea

politică, apelantul-reclamant a solicitat, în conformitate cu art. 5 alin. (1)

lit. a), admiterea acțiunii, ele fiind justificate prin aceea că a fost arestat

la o vârstă fragedă și din această cauză nu a putut să urmeze cursurile școlii în

mod normal. Astfel, i-a fost cauzat un prejudiciu nepatrimonial, care a constat

în consecințele dăunătoare, neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și

încălcările dreptului la libertate, cu consecința unor inconveniențe de ordin fizic

datorate pierderii confortului, afectarea, în mod implicit a acelor atribute ale

persoanei care influențează relațiile sociale, cum ar fi onoarea și reputația, precum

și pe cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane, cum sunt relațiile

cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia în durerea morală suferită

de apelant.

S-a arătat că lipsirea

de libertate a produs consecințe puternice și în planul vieții private și profesionale,

datorită vârstei pe care o avea, fiindu-i afectate, după momentul eliberării, viața

familială, imaginea, sursele de venit prin faptul că au fost perturbate condițiile

pentru continuarea studiilor, iar ulterior pentru angajarea într-o profesie.

Prejudiciul nepatrimonial

nu poate fi reparat integral de către stat, având în vedere natura acestuia, consecințele

produse de măsura injustă, fiind ireversibile, extrem de grave și, din aceste motive,

imposibil de echivalat bănește. Ceea ce se poate acorda persoanei aflate într-o

astfel de situație este doar o indemnizație cu caracter compensatoriu care să amelioreze,

prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al condamnării, să-i procure satisfacții

de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. De aceea,

ce trebuie evaluat este despăgubirea care compensează prejudiciul. Legislația națională

nu consacră criteriile de apreciere proprii prejudiciilor morale, formelor de manifestare

a acestora și de cuantificare a despăgubirii destinate reparării acestora, judecătorul

urmând a le aprecia, în funcție de circumstanțele particulare, însă în practica

judiciară s-au stabilit drept criterii de apreciere importanța valorii ocrotite

și lezate, consecințele negative suferite de persoana vătămată pe plan fizic și

psihic, implicațiile acestora în viața socială a persoanei vătămate moral, intensitatea

cu care a perceput consecințele faptei ilicite.

În raport de aceste repere,

reclamantul a considerat că i se cuvin daune morale pentru durerile psihice și fizice

pe care le-a suferit ca urmare a condamnării–pretium doloris. În primul rând, i

s-a încălcat un drept nepatrimonial fundamental, dreptul la libertate individuală.

De asemenea, i-au fost

atinse grav onoarea, demnitatea, prestigiul prin însuși faptul că a fost supus unui

proces public și condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni, că pe perioada detenției

a fost insultat, calomniat, denigrat în fața colegilor de detenție, că după eliberarea

din penitenciar i s-au imputat fapte pe care nu le săvârșise, că toata perioada

până la căderea regimului comunist a avut statutul de fost deținut.

A arătat apelantul că

despăgubirile primite ca urmare a aplicării decretului nr. 118/1990 se referă practic

la despăgubiri cu caracter material care vizează acordarea unor anumite drepturi

în funcție de perioada de condamnare. Obligativitatea instanței de a ține seama

de aceste drepturi, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 se

referă la faptul că instanța va aprecia că statul nu a rămas în pasivitate totală,

ignorând cu desăvârșire această categorie, a deținuților politici. Însă, prin Legea

nr. 221/2009 s-a dorit să se reglementeze aspectul cel mai important cu privire

la despăgubirile cuvenite foștilor deținuți politici și anume, daunele morale, aceasta

întrucât, după revoluție, nu a existat un cadru legal cu referire concretă la aceste

daune.

Pentru aceste considerente,

s-a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea

acțiunii, așa cum a fost formulată și precizată.

Prin decizia civilă

nr. 110A din 21 septembrie 2010,Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie a admis apelul declarat de reclamantul A.P.I. și a desființat sentința cu

trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceluiași Tribunal.

În motivarea deciziei

s-a reținut că prima instanță a constatat, în fapt, că fapta pentru care condamnarea

a fost pronunțată era îndreptată împotriva ordinii sociale și a organelor de miliție,

apreciind, însă, că ordinea socială a acelui timp era distinctă de cea socialistă.

În accepțiune

comună ordinea socială se referă la desfășurarea normală a vieții sociale, adică

evitarea conflictelor, manifestărilor, protestelor, perturbărilor de orice tip.

Într-o definiție

științifică, ea constituie un ansamblu de norme, valori, reguli, obligații, interdicții

și practici sociale.

Infracțiunea prevăzută

de art. 315 C. pen. de la 1936 încrimina simplul fapt al asocierii, în scopul de

a pregăti sau de a executa crime sau delicte, ori chiar numai o crimă sau un delict

determinat, contra vieții, integrității corporale sau libertății persoanelor, ori

contra bunurilor, sub denumirea de delictul de asociație contra liniștii publice.

În ceea ce privește subiectul pasiv al acestor infracțiuni, accentul este pus asupra

caracterului privat al valorilor ocrotite.

Dispozițiile articolelor

la care face trimitere Legea nr. 221/2009 vizează condamnări pentru fapte ce se

constituie în forme de opunere față de regimul politic.

Pe de altă parte, în mod

necontestat, organele miliției, forța de menținere a ordinii publice, la acea vreme,

aveau preponderent un rol de impunere cu forța a unor acte materiale de supunere

față de principiile statului socialist, constituindu-se într-o formă de amenințare

la orice formă de rezistență la adresa acestuia, dar, desigur, și de impunere a

respectării normelor de conviețuire socială.

Cum rezultă din conținutul

hotărârii de condamnare, constituirea grupului organizat nu viza săvârșirea de fapte

antisociale la adresa unor persoane private, a avutului acestora, sau a unor instituții

cu caracter civil ale societății românești, ci atacarea patrulelor de miliție și

ale forțelor armate, în vederea dezarmării lor.

Fapta a fost considerată

rezultat al lecturării unor romane polițiste „editate pe timpul regimului burghezo-moșieresc”,

ori ascultării unor „posturi de radio clandestine, care împroșcau otrava calomniei

țările din sistemul socialist” ea a fost sancționată potrivit legislației vremii,

cu pedepse grave, în mod expres judecătorul pricinii având în vedere conținutul

burghez al educației tinerilor participanți, influențarea lor de către principii

și mentalități contrare celor protejate de noul regim totalitar, ce nu admitea manifestări

ale altor convingeri sociale sau politice.

Așadar, în mod expres,

instanța de judecată a avut în vedere faptul că săvârșirea infracțiunilor pentru

care a pronunțat condamnarea sa constituiau expresia neînregimentării în gândirea

socialistă, chiar dacă ele nu au vizat siguranța internă sau externă a statului,

deși, inițial, cercetările au fost făcute de organele securității statului, care

și-au declinat competența în favoarea instanței de drept comun.

În cercetarea caracterului

politic al condamnării, trebuie avute, neîndoielnic, în vedere, și situații în care,

statul român, prin diferitele sale organe și organisme, a recunoscut calitatea de

opozant al regimului comunist, a petentului apelant, prin acordare unor diferite

drepturi decurgând din exact această activitate a sa.

Or, în acest sens, la

dosar a fost invocată și depusă hotărârea nr. 196/1990 a Comisiei pentru aplicarea

prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990 - Județul Hunedoara, prin care Statul

român a recunoscut, deja caracterul politic al condamnării, într-o altă procedură,

așa încât, în cea prevăzută de Legea nr. 212/2009 nu se mai poate ajunge la o altă

concluzie, diametral opusă acesteia.

Ca atare, cu greșita interpretare

și aplicare a legii, ca și greșita evaluare a probatoriului cauzei fiind soluționat

capătul de cerere vizând constatarea caracterului politic al condamnării, urmează

a se observa că, în mod greșit instanța a respins cererea privitoare la existența

unei obligații a pârâtului de a dezdăuna pe petent.

Or, această soluție, a

atras neintrarea în fondul pretențiilor bănești, în sensul verificării existenței

unei afectări ulterioare a vieții normale a persoanei, precum și a stabilirii întinderii

necesare sau suficiente a reparației.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

criticând-o ca nelegală – art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs s-a invocat că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii,

reținând că în cauză condamnarea reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

și pedepsite de dispozițiile art. 315 C. pen. a avut un caracter politic.

S-a susținut că instanța

a apreciat în mod nelegal că dacă reclamantului i s-au recunoscut drepturile prevăzute

de Decretul-Lege nr. 118/1990, acesta beneficiază și de dispozițiile Legii nr. 221/2009,

întrucât caracterul politic al condamnării trebuie dovedit.

Că prin hotărârea nr.

196/1990 a Comisiei pentru aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990 reclamantei i

s-a recunoscut, în temeiul art. 1 alin. (2) și ultim, vechimea în muncă pentru o

anumită perioadă de timp și această recunoaștere nu implică în mod obligatoriu acordarea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 221/2009.

S-a susținut că fapta

pentru care a fost condamnat reclamantul nu a urmărit unul dintre scopurile prevăzute

de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, nefiind îndreptată împotriva regimului

comunist ca regim politic ci împotriva ordinii de drept.

O altă critică vizează

greșita interpretare și aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 4 și 6

din Legea nr. 221/2009, susținându-se că acțiunea în pretenții este inadmisibilă,

aceasta putând fi introdusă numai după pronunțarea unei hotărâri prin care să se

constate caracterul politic al condamnării și după prezentarea hotărârii de condamnare

cu mențiunea caracterului politic al condamnării.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 1 din Legea

nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare printr-o

hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989 și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat

în data de 6 martie 1945.

O condamnare se definește

ca fiind cu caracter politic prin raportare la unul dintre scopurile prevăzute la

art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, precum și prin raportare la acțiuni de

împotrivire cu arme și răsturnarea prin forță a regimului comunist instaurat în

România.

Regimul politic reprezintă

forma concretă de organizare și funcționare a sistemului politic și este reprezentat

de modul concret de organizare, instituționalizare și funcționare a sistemului politic

și de exercitare a puterii politice de către o forță social-politică în cadrul unei

comunități sociale.

În cadrul regimului politic,

instituțiile și organele puterii de stat au rol important în constituirea și funcționarea

sa.

Regimul comunist, ca regim

totalitar și-a subordonat total organele puterii de stat pentru a garanta și apăra

interesele partidului, forțele de ordine sociale fiind subordonate total partidului

totalitar.

În mod fondat a reținut

instanța de apel prin raportare la aceste noțiuni și activitatea desfășurată de

reclamant și care a condus la condamnarea acestuia, că scopul urmărit de reclamant

a fost unul de împotrivire față de regimul comunist, inclusiv cu arme, astfel că

în cauză condamnarea acestuia poate fi caracterizată ca o condamnare cu caracter

politic.

Raportarea instanței la

hotărârea nr. 196/1990 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege

nr. 118/1990, este legală deoarece aceasta s-a emis în baza dispozițiilor art. 1

alin. (1) lit. a), comisia analizând și recunoscând că perioada de executare a pedepsei

s-a făcut în baza unei hotărâri de condamnare pe motive politice.

Și ultima critică este

nefondată, din dispozițiile art. 4 și 6 din Legea nr. 221/2009 nerezultând obligația

pentru persoanele îndreptățite de a formula acțiuni separate pentru atingerea scopului

legii, tuturor pretențiilor deduse judecății din aplicarea legii aplicându-se dispozițiile

C. proc. civ.

Având în vedere aceste

considerente, urmează ca în baza dispozițiile art. 312 C. proc. civ. a se respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Argeș împotriva deciziei nr. 110 A din 21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de

Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 septembrie 2011.