Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.02.2010
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 506/2010

HOTĂRÂRE
10.02.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 506/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de revizuire adresată Curții de Apel Suceava și înregistrată sub nr. 1201/39/2009 din 27 noiembrie 2009, revizuentele G.V. și G.A.L. au solicitat admiterea cererii de anulare a hotărârii pronunțate în Dosarul nr. 187/39/2009 și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice. În motivarea cererii de revizuire, acestea au arătat că intimatele și-au exercitat în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu, pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică în Dosarul nr. 807/40/2008 al Tribunalului Botoșani, astfel încât soluția dată ca urmare a formulării plângerii în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. nu este corectă.

Prezentă în instanță, revizuenta G.V. a precizat că a formulat mai multe plângeri împotriva unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și împotriva miniștrilor care au emis ordinele contestate. Prin Sentința penală nr. 126 din 27 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 197 alin. (1) C. proc. pen., a trimis cauza având ca obiect revizuirea formulată de revizuentele G.V. și G.A.L. Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, spre competentă soluționare. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuenta G.V., fără a-l motiva în scris și fără a se prezenta în instanță pentru a-l susține.

Examinând, din oficiu, hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță, iar potrivit art. 399 alin. (5) din aceeași lege, după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanței competente. Cum în speță cauza a fost judecată în primă instanță de Curtea de Apel Suceava, în mod corect instanța a trimis cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, spre competentă soluționare deoarece nu putea soluționa cererea de revizuire adresată direct instanței.

Prin urmare, hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind motive de casare a acesteia, iar recursul declarat de revizuenta G.V. este nefondat, urmând a fi respins ca atare. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta revizuentă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta G.V. împotriva Sentinței penale nr. 126 din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta revizuentă la 160 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de revizuire de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 15 iunie 2010, pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de revizuire formulată
ÎCCJ 2011-04-27
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 277/2011
reținut că prin sentința penală nr. 122 din 13 noiembrie 2009 Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petiționarul C.I. împotriva sentinței penale nr. 48
ÎCCJ 2010-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 471/2010
Apel Suceava, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de revizuient, prin decizia penală nr.169 din 07 aprilie 2008 a Curții de Apel Suceava. În cuprinsul rezoluției nr. 53/P/2008 s-a mai menționat că, din actele dos
ÎCCJ 2010-03-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1119/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Sentința penală nr. 122 din 13 noiembrie 2009 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuir
ÎCCJ 2010-04-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1669/2010
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 767 din 26 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1008/39/2009, s-
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă