Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.07.2010
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2762/2010

HOTĂRÂRE
23.07.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2762/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față; Prin Încheierea din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3520/281/2009, în baza art. 300 2 C. proc. pen. rap. la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților N.P.M., P.F.G., F.V., P.I. și Ț.V.A.I. și s-a menținut această măsură. În esență, s-a reținut că față de natura infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați de prima instanță, de temeiurile care au determinat arestarea lor și de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, se impune și în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul P.F.G. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., încheierea dată în primă instanță și în apel prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat. Rezultă așadar că legiuitorul a avut în vedere posibilitatea de a ataca cu recurs doar încheierile privind măsurile preventive date de acele instanțe ale căror hotărâri, pe fondul lor, sunt susceptibile de a fi supuse căilor ordinare de atac, respectiv prima instanță și cea de apel.

Per a contrario, în cazul în care instanța de recurs se pronunță asupra măsurilor preventive în cursul judecății, încheierea acestei instanțe este definitivă. Or, în speță, încheierea atacată de către inculpatul P.F.G. este dată de către Curtea de Apel Ploiești, ca instanță învestită să soluționeze recursurile declarate de către inculpații din cauză împotriva Sentinței penale nr. 2388/2009 a Judecătoriei Ploiești și a Deciziei penale nr. 113/2010 a Tribunalului Prahova. În aceste condiții, potrivit celor expuse anterior, recursul declarat de inculpatul P.F.G. împotriva Încheierii din 28 iunie 2010 este inadmisibil și va fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.F.G. împotriva Încheierii din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3520/281/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 iulie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-18
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4124/2010
Asupra recursului penal de față; Prin Încheierea din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 13131/301/2010 (2671/2010),în baza art. 300 2 C. proc.
ÎCCJ 2010-12-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4646/2010
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 144
ÎCCJ 2010-08-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2954/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 16 august 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300 2 alin. (1) și (3
ÎCCJ 2010-02-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 527/2010
Asupra recursurilor de față ; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 244
ÎCCJ 2010-07-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2779/2010
când, potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs. De asemenea, în dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul menționează care este calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății privind măs
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă