ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2965/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, A.V.A.S. a solicitat în contradictoriu cu S.I.F. Moldova S.A., în principal, acordarea unui termen de grație de 18 luni pentru efectuarea voluntară a plății creanței stabilite prin sentința comercială nr. 116 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 4138/2/2009 și în subsidiar, eșalonarea la plată a creanței stabilite prin titlul executoriu menționat, pe termen de 3 ani, în rate anuale egale, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii ce va fi pronunțată în cauză.

În motivarea cererii se arată că A.V.A.S., în calitate de ordonator principal de credite este singura instituție care poate dispune efectuarea de plăți către debitori și, cu toate că a întreprins toate măsurile legale ce se impun pentru respectarea termenului de grație prevăzut de O.G. nr. 22/2002, aceasta nu și-a putut îndeplini obligațiile de bună voie. Instituirea popririi asupra conturilor A.V.A.S. la cererea creditorilor (păgubiți F.N.I., S.I.F. Moldova) a condus la o lipsă de disponibilități bănești, ceea ce poate conduce la intrarea în incapacitate de plată a instituției reclamante. Nu din rea-credință, ci din imposibilitatea fortuită, respectiv lipsa fondurilor bănești, A.V.A.S. nu poate achita debitul datorat în termenul stabilit de O.G.

nr. 22/2002. Prin sentința comercială nr. 47 din 29 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă acțiunea formulată de A.V.A.S. în contradictoriu cu S.I.F. Moldova S.A. ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că, în sensul O.U.G. nr. 4/2011, situațiile invocate de către debitor trebuie să aibă un caracter excepțional care, în ordinea interesului ocrotit, să permită în mod evident aprecierea că îndeplinirea lor este esențială și cu mult mai importantă, nu pentru debitor, ci pentru scopul public căruia îi deservesc. Situația invocată de către debitor nu are caracter excepțional, iar Curtea nu poate aprecia de ce plata unor creditori în proceduri de executare silită justifică amânarea plății altora, fără o ordine legală de prioritate între aceștia.

Debitoarea nu arată care este modalitatea în care ar putea depăși această situație, ca garanție a plății datoriei către S.I.F. Moldova S.A., într-o manieră în care aceasta să-și vadă acoperite prejudiciile proprii întârzierii și riscul viitor de neplată. În condițiile în care A.V.A.S., ca instituție publică, sau autoritățile statului care stabilesc bugetul acestei instituții nu au dispus și măsurile necesare pentru asigurarea, în bugetul propriu al instituției, măsurile care să facă previzibilă și efectivă plata în viitor a titlului executor al S.I.F. Moldova S.A., Curtea a apreciat că măsura amânării plății sau rescadențarea sa nu apare ca o măsură justificată și rezonabilă pentru restrângerea drepturilor solicitate de creditor.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs A.V.A.S., invocând dispozițiile art. 304 1 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii formualte. În motivarea recursului se arată că instanța a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor normative introduse prin O.U.G. nr. 4/2011, prin care a fost modificată O.G. nr. 22/2002. Reglementarea posibilității amânării sau eșalonării obligației de plată constituie și o măsură legislativă menită să permită instituției debitoare să întreprindă demersurile necesare pentru asigurarea creditelor bugetare în vederea îndeplinirii obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii. Recurenta susține că în mod greșit a apreciat instanța că nu a făcut dovada lipsei disponibilităților bănești, asupra conturilor sale fiind înființate popriri încă din anul 2008. Deși A.V.A.S.

ia toate măsurile legale ce se impun pentru efectuarea de plăți voluntare, cu respectarea termenului de grație prevăzut de O.G. nr. 22/2002, aceasta nu și-a putut îndeplini obligațiile nu din rea-credință, ci din imposibilitatea fortuită, ca urmare a lipsei disponibilităților bănești. În cauză, intimata S.I.F. Moldova S.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte consideră recursul nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002, recurenta – reclamantă A.V.A.S. beneficia de termenul legal de 6 luni, interval de timp în care nu se poate face legal niciun act de executare, care devine altfel contestabil.

În aceste condiții, cererea de suspendare a executării silite este neîntemeiată. Dispozițiile legale cuprinse în O.U.G. nr. 4/2011 prevăd doar posibilitatea instanței de a acorda un termen de grație, respectiv a unei eșalonări la plată și nu a unei obligații, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere dreptului conferit de lege, exercitarea acestuia neputându-se face decât în condițiile prevăzute. Este de reținut faptul că întârzierea plății unui titlu executor produce pentru creditor prejudicii previzibile, mai ales în domeniul comercial, unde respectarea disciplinei plății este vitală pentru participanții la viața economică. Limitarea dreptului creditorului de a-și vedea realizată creanța în procedura executării unui titlu emis de către o instanță este de natură să aducă atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și celui al cărui conținut este cuprins în protocolul 1 la Convenție.

Executarea unei hotărâri judecătorești trebuie integrată ca parte a unui proces în sensul art. 6 din Convenția Europeană, astfel că dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea internă a statului ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă. Dispozițiile O.U.G. nr. 4/2011 prin care a fost modificată O.G. nr. 22/2002 privesc nu numai imposibilitatea temporară de a executa titlul dar și faptul că debitoarea va dispune de sumele necesare efectuării plăților în perioada următoare, în cadrul termenelor prevăzute de lege. În speță, recurenta – reclamantă nu a dat nicio garanție că plata va putea fi făcută în limitele termenului de grație sau conform eșalonării propuse, neproducând nicio dovadă în acest sens, nici la fond, nici în recurs.

Debitoarea motivează că a întreprins toate măsurile legale care se impun pentru efectuarea unei plăți voluntare, însă nu a dovedit în niciun fel această afirmație. Simplele afirmații ale acesteia în sensul că i-au scăzut veniturile și că există pe viitor posibilitatea intrării acesteia în incapacitate de plată nu constituie argumente temeinice pentru admiterea cererii formulate de recurentă. Prin admiterea cererii de acordare a unui termen de grație și de eșalonare a plății, instanța ar permite ca o hotărâre executorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Față de aceste considerente, prima instanță în mod legal a respins acțiunea astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI București împotriva sentinței comerciale nr. 47 din 29 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2011.