ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2543/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.T.G. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâții I.P.J. Iași și I.G.P.R.:

-  anularea dispoziției

din 29 ianuarie 2007 a Șefului I.P.J. Iași;

-  anularea dispoziției

din 13 februarie 2007 a I.G.P.R.;

-  anularea dispoziției

din 20 februarie 2007 a Șefului I.P.J. Iași;

-  reîncadrarea sa ca

polițist în cadrul Poliției Municipiului Pașcani și plata drepturilor salariale

de care a fost lipsit începând cu data încetării raporturilor de serviciu și până

la reîncadrarea efectivă.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că la data de 8 decembrie 2006, orele 20,30-21,00, înainte

de a intra în serviciul de patrulare, a fost depistat având o concentrație de 0,62

mg/l alcool pur în aerul respirat, iar, ca urmare a acestui fapt s-a dispus cercetarea

prealabilă, comisia de disciplină stabilind că se impune sancționarea sa, în temeiul

art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002, cu amânarea promovării în grade profesionale

sau funcții superioare pe o perioadă de un an.

Cu toate acestea, s-a

mai arătat, Șeful I.P.J. Iași a dispus sancționarea cu destituirea din poliție.

Această decizie a fost contestată, contestația fiind respinsă prin dispoziția I.G.P.R.

Reclamantul a apreciat

că această măsură a fost netemeinică și nelegală, întrucât, cu nerespectarea

art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003, a fost dispusă aplicarea unei pedepse

mai grele decât cea propusă de comisia de disciplină.

La data de 25 iunie 2007

reclamantul a depus o cerere prin care a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor

art. 54 alin. (2) din Ordinul Ministerului Internelor și Reformei Administrative

nr. 400/2004, motivat de faptul că acest articol dă posibilitatea șefului unității

să aplice o sancțiune mai gravă decât cea propusă de comisia de disciplină.

Prin sentința nr. 5/CA

din 7 ianuarie 2008 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal,

a fost respinsă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 54 alin. (2) din Ordinul

nr. 400/2004 al Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Totodată instanța

a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate în favoarea Tribunalului

Iași.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut, în esență, că în condițiile în care regimul disciplinar

al polițiștilor este reglementat în cuprinsul Capitolului 4 din Legea nr. 360/2002,

polițiștilor nu le sunt aplicabile dispozițiile Capitolului VII din Legea nr. 188/1999,

astfel încât nici H.G. nr. 1210/2003 emisă în executarea acestui act normativ nu

poate fi aplicabilă.

Ca urmare, a apreciat

instanța, ordinul atacat întrunește condițiile de legalitate instituite de art.

75 teza I din Legea nr. 24/2000, deoarece are ca temei prevederea Legii nr. 360/2002

și se limitează la cadrul stabilit de art. 59 alin. (2) din acest act normativ.

Totodată, prima instanța a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel

Iași, reținând incidența art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul

că actul administrativ atacat în cauză îl constituie dispoziția Șefului I.P.J. Iași,

dispoziția I.G.P.R. reprezentând doar soluționarea contestației formulate împotriva

acesteia.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul C.T.G., fără a-l motiva în drept.

Recurentul susține că

hotărârea pronunțată ignoră faptul că în ierarhia actelor normative hotărârea de

guvern este superioară unui ordin al ministrului și prin urmare, acesta din urmă

nu poate să conțină prevederi contrare.

Consideră că art. 54

alin. (2) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 contravine

art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003 și arată că incidența acestui din urmă

act normativ rezultă chiar din cuprinsul art. 3 al ordinului în discuție.

O critică distinctă se

referă la faptul că Ordinul nr. 400/2004 nu a fost publicat în M. Of., împrejurare

aptă prin ea însăși să determine nelegalitatea art. 54 alin. (2).

În fine, recurentul combate

și modul în care a fost soluționată excepția de necompetență materială, arătând

că petitul cererii de chemare în judecată vizează și anularea dispoziției din 13

februarie 2007 emisă de I.G.P.R., astfel încât Curtea de Apel Iași era competentă

să soluționeze pricina.

Prin întâmpinarea formulată

intimatul-pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

A susținut că H.G. nr.

1210/2003 nu este incidentă în speță întrucât răspunderea disciplinară a polițiștilor

se stabilește potrivit art. 59 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului,

text care constituie o normă specială în raport cu Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarului public.

Referitor la cea de-a

doua excepție, intimatul-pârât a arătat că soluția Curții de Apel este corectă (în

raport de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), întrucât actul administrativ

atacat este dispoziția Șefului I.P.J. Iași din 29 ianuarie 2007 prin care recurentul

a fost sancționat cu „destituirea din poliție”.

Examinând sentința prin

prisma recursului declarat și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și potrivit

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală și temeinică.

Recurentul-reclamant C.T.G.,

agent principal de poliție la compartimentul siguranță publică și patrulare din

cadrul Poliției Municipiului Pașcani, poziția 1001 din Statul de organizare al unității,

a fost destituit din poliție prin dispoziția din 29 ianuarie 2007 emisă de Șeful

I.P.J. Iași. În preambulul actului sancționator s-au reținut ca temei legal al măsurii

dispuse dispozițiile art. 58 lit. d), art. 59 și art. 60 din Legea nr. 360/2002

privind

Statutul polițistului, ale art. 17 lit. e),

art. 54 alin. (2), art. 55 alin. (2) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor

nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministrului Administrației

și Internelor, ale Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 300/2004,

precum și cele ale Ordinului nr. 600/2005.

Excepția de

nelegalitate invocată de recurentul-reclamant în condițiile art. 4 din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ vizează art. 54 alin. (2) din Ordinul

Ministrului Administrației și Internelor nr. 400 din 29 octombrie 2004 care are

următorul cuprins: „Dacă șeful unității nu este de acord cu sancțiunea propusă poate

dispune aplicarea unei alte sancțiuni disciplinare sau formulează propuneri în acest

sens, pe care le va înainta ierarhic, cu respectarea normelor de competență”.

În cauza de

față Consiliul de disciplină al I.P.J. Iași propusese prin încheierea din 18 ianuarie

2007 sancționarea recurentului-reclamant cu „amânarea promovării în grade profesionale

sau funcții superioare pe o perioadă de 1 an” dar șeful inspectoratului i-a aplicat

cea mai gravă sancțiune disciplinară: destituirea din poliție.

Curtea de

Apel a stabilit în mod corect că excepția de nelegalitate este nefondată.

Recurentul

și-a fundamentat excepția pe neconcordanța dintre textul criticat și art. 35

alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor

de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților și instituțiilor

publice, potrivit căruia „persoana care este competentă, potrivit legii de aplicare

a sancțiunilor disciplinare, nu poate aplica o sancțiune disciplinară mai gravă

decât cea propusă de comisia de disciplină”.

Or, cum bine

s-a reținut în considerentele hotărârii primei instanțe, H.G. nr. 1210/2003, adoptată

în executarea art. 60 și 72 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 nu este aplicabilă

polițiștilor.

Răspunderea

disciplinară a polițiștilor este reglementată în secțiunea a 2-a a Capitolului al

IV -lea al Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Potrivit art. 59

alin. (2) din lege „procedura cercetării prealabile se reglementează prin Ordin

al Ministrului Administrației și Internelor”.

Este ceea

ce s-a realizat prin emiterea Ordinului nr. 400 din 29 octombrie 2004 privind regimul

disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor.

Textul atacat

pe calea excepției de nelegalitate nu încalcă principiul constituțional al ierarhiei

actelor normative, întrunind condițiile de legalitate instituite prin art. 75 din

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, deoarece se limitează la cadrul stabilit de art. 59

din Legea nr. 360/2002.

Nu poate fi

primită susținerea recurentului referitoare la stabilirea răspunderii disciplinare

a polițiștilor conform Legii nr. 188/1999 și H.G. nr. 1210/2003 întrucât, potrivit

dispozițiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, dispozițiile acestei legi

se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 numai în situația în care domeniile

respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.

Nici invocarea

art. 3 din Ordinul analizat nu este pertinentă, textul acestuia referindu-se expres

la funcționarii publici care au raporturi de serviciu cu Ministerul, precum și la

personalul contractual, persoane cărora li se aplică alte reglementări (Legea

nr. 188/1999, respectiv C. muncii). Dimpotrivă, art. 2 stabilește clar că prevederile

Ordinului se aplică polițiștilor precum și cadrelor militare din Ministerul Administrației

și Internelor.

Prin urmare,

din chiar textele indicate de recurent, rezultă atât sfera subiecților care sunt

vizați de reglementarea examinată (Ordinul Ministrului Administrației și Internelelor

nr. 400/2004) cât și procedura de constatare și sancționare a abaterilor disciplinare

săvârșite de cele trei tipuri de personal care își desfășoară activitatea în Minister

(polițiști, funcționari publici (nepolițiști) și personal contractual).

În fine, instanța

de fond a mai reținut în mod legal și faptul că nepublicarea Ordinului nu poate

avea drept consecință nelegalitatea acestuia.

Este bine

argumentată soluția adoptată pe dispozițiile art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001,

în vigoare la data emiterii ordinului, potrivit cărora „nu sunt supuse regimului

de publicare în M. Of. al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele,

instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări

din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”. În plus, din interpretarea

logică a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 rezultă că nepublicarea actului

normativ atrage inopozabilitatea acestuia, iar nu nelegalitatea lui.

Referitor

la modul în care a fost soluționată excepția de necompetență materială, Înalta Curte

constată că acesta este la adăpost de orice critică.

Actul administrativ

atacat este dispoziția Șefului I.P.J. Iași din 29 ianuarie 2007.

Dispoziția

I.G.P.R. din 13 februarie 2007 reprezintă numai răspunsul la contestația formulată

de recurent.

Prin urmare,

competența materială se stabilește potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

raportat la art. 2 pct. 1 lit. d) și art. 3 pct. 1 din C. proc. civ., în raport

de rangul autorității emitente, în speța de față ea aparținând Tribunalului Iași.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 158

alin. (3) din C. proc. civ., precum și al art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.T.G. împotriva sentinței nr. 5/CA din 7 ianuarie 2008 a Curții de Apel Iași,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2008.