ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5339/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Primul ciclu procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul T.G. a chemat în judecată M.I.R.A. - D.G.P., solicitând anularea parțială a hotărârii prin care s-a dispus neîncadrarea reclamantului în M.I.R.A., la S.P.C.E.E.P.S. al Județului Iași și încadrarea sa la respectivul serviciu. Reclamantul a arătat că la data de 7 martie 2007 a participat la concursul organizat de M.I.R.A. pentru ocuparea postului de agent de poliție (și conducător auto), specialitatea pașapoarte, fiind admis, însă prin adresa din 06 august 2007 emisă de M.I.R.A. s-a hotărât neîncadrarea sa, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c) și art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002.

Prin sentința civilă 646/ca din 9 mai 2008 Tribunalul Iași, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul M.I.R.A. - D.G.P. să emită avizul conform, iar pârâta Instituția Prefectului Iași să emită ordinul de încadrare ca agent de poliție (și conducător auto) la S.P.C.E.E.P.S.. A fost respinsă cererea de anulare a hotărârii (adresa din 6 august 2007 a M.I.R.A.). Prin decizia nr. 479/CA din 3 noiembrie 2008 Curtea de Apel Iași, secția contencios, administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de Prefectul Județului Iași împotriva sentinței civile nr. 646/CA din 09 mai 2008 a Tribunalului Iași, a casat sentința pentru necompetența materială a Tribunalului în raport de dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. coroborat cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a trimis cauza Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ în vederea rejudecării pricinii, ca instanță de fond. 2. Hotărârea Curții de Apel supusă recursului În rejudecare, prin sentința nr. 224/CA din 22 decembrie 2008, Curtea de Apel Iași, secția contencios, administrativ și fiscal, a respins excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților M.I.R.A. și Prefectul Județului Iași. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: A respins excepția de necompetență materială a acestei instanțe având în vedere aceleași considerente enunțate în decizia nr. 479/CA din 03 noiembrie 2008, potrivit cărora soluționarea cauzei este de competența curții de apel întrucât Instituția Prefectului Iași este organ administrativ central.

A constatat că reclamantul a participat la concursul pentru încadrarea în M.I.R.A. încălcând condiția prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, în sensul că a omis, în mod repetat, atât în declarația dată pe propria răspundere, cât și în autobiografia depuse la dosarul de concurs, să arate că a fost condamnat pentru infracțiunea de trafic de influență și despre reabilitarea intervenită în legătură cu această faptă. În acest context, prima instanță a apreciat că atitudinea subiectivă a reclamantului de a ascunde aspectele semnalate, deși se impuneau a fi consemnate, drept condiție de participare la concurs, a reprezentat un impediment la angajarea acestuia.

3. Recursul declarat de reclamant Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T.G., fără a-l motiva în drept. Recurentul nu și-a structurat criticile formulate în motive de recurs, dar, din modul cum au fost prezentate, rezultă că acestea combat soluția fondului sub trei aspecte: a) Ignorarea efectelor reabilitării Recurentul arată că prin sentința penală nr. 677 din 12 octombrie 2006 s-a dispus reabilitarea sa, ceea ce face ca fosta condamnare să își piardă caracterul de antecedent penal. Prin urmare, consideră că nu era obligat să menționeze în autobiografia întocmită în vederea participării la concurs condamnarea sa iar autoritatea publică nu avea niciun motiv pentru a refuza angajarea.

b) Lipsa de previzibilitate a legii În dezvoltarea acestei critici, recurentul afirmă că aprecierile instanței de fond sunt generale și nu au un suport obiectiv, câtă vreme legiuitorul nu a definit un standard minim al cerințelor impuse de societate, astfel încât candidatul să poată ști dacă întrunește condiția comportamentului corespunzător în societate. c) Instanța nu a sancționat invocarea propriei culpe de către intimați Recurentul afirmă că intimații aveau obligația de a efectua cercetări cu privire la cele trei condiții speciale prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 înainte de a avea loc examenul, neîndeplinirea uneia dintre condiții trebuind să conducă la eliminarea candidatului.

Refuzând să emită actul administrativ de numire în funcția de agent de poliție, intimații își invocă, în opinia recurentului, propria turpitudine, eliminându-l nejustificat după ce în urma examenului fusese declarat admis. 4. Apărările formulate de intimați Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații Ministerul Administrației și Internelor- D.G.P. și Prefectul Județului Iași au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Răspunzând criticilor formulate de recurent cu argumente similare, intimații arată, în esență că: a) Refuzul numirii în funcție a fost justificat pe dispozițiile art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 360/2002. Chiar dacă a intervenit reabilitarea, o persoană condamnată pentru o infracțiune gravă nu poate ocupa funcția de polițist.

Referitor la profilul moral al recurentului, intimații consideră că acesta a manifestat rea credință omițând în mod deliberat să indice în autobiografie faptul că a fost condamnat penal. b) Principiile care reglementează conduita morală a polițistului sunt indicate în H.G. nr. 991/2005 pentru aprobarea codului de etică și deontologie al polițistului. La rândul său, reglementarea națională este în acord cu codul european de etică al poliției care prevede la art. 24 că „persoanele care au fost recunoscute vinovate de infracțiuni grave nu trebuie să aibă funcții de poliție”. c) Recurentul a acceptat condițiile de recrutare știind că după examenul propriu-zis se întocmește „nota de cunoaștere a candidatului” existând posibilitatea refuzului de a fi încadrat în situația în care din aceasta vor rezulta aspecte contrare celor declarate sau incompatibilități.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a participat la concursul organizat la data de 7 martie 2007 de către D.G.P., în vederea ocupării unui post de agent de poliție (și conducător auto), specialitatea pașapoarte, la S.P.C.E.E.P.S. al Județului Iași și, obținând media 8,25, a fost declarat admis. Ulterior, prin actul din 06 august 2007, M.I.R.A. – D.G.P. i-a comunicat refuzul de a-l încadra în structura sa, pe funcția pentru care a participat la concurs, indicându-se, ca temei legal al soluției administrative adoptate dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. c) și art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, precum și prevederile O.M.I.R.A.

nr. 300/2004 privind activitatea de management și resurse umane și codul de etică și deontologie a polițistului. Împotriva acestei hotărâri, recurentul a formulat plângere administrativă care i-a fost respinsă, pe lângă temeiurile inițiale, adăugându-se și dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002. În concret, instituția publică i-a comunicat că în cazul special al polițiștilor, reabilitarea nu produce efectele reparatorii din alte domenii. Cât privește cerința de a avea un comportament corespunzător normelor de conduită admise și practicate în societate, s-a considerat că în autobiografia întocmită în vederea participării la concurs recurentul a ascuns toate aspectele referitoare la condamnarea sa, ceea ce contravine dispozițiilor legale enunțate.

Examinând soluția pronunțată de prima instanță, atât din perspectiva criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimaților, cât și potrivit art. 304 1 C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că este legală . Răspunzând punctual criticilor formulate de recurent Înalta Curte reține aspectele prezentate în continuare. a) Curtea de Apel a stabilit, pe baza probei cu înscrisuri administrate în cauză, că refuzul numirii în funcția publică este justificat, recurentul-pârât nefăcând dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Potrivit acestui text legal: „(1) La concursul de admitere în instituțiile de învățământ ale M.A.I.

și la încadrarea directă a unor specialiști are acces orice persoană, indiferent de casă, naționalitate, sex, religie, avere sau origine socială, care îndeplinește, pe lângă condițiile generale legale prevăzute pentru funcționarii publici, și următoarele condiții speciale: c) să aibă un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate ”. Deși instanța a făcut vorbire în considerentele sentinței despre sentința penală nr. 141 din 23 martie 2003 a Tribunalului Iași prin care recurentul-reclamant a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., a reținut și că prin sentința penală nr. 677 din 12 octombrie 2006 a aceleiași instanțe s-a dispus reabilitarea.

Mai mult, instanța de fond a conchis în sensul că recurentul-reclamant îndeplinește condiția prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. b), respectiv: „b) să nu aibă antecedente penale să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni”. Prin urmare, susținerea recurentului referitoare la ignorarea efectelor reabilitării de către Curtea de apel este complet lipsită de suport. De asemenea, Înalta Curte va înlătura și apărările intimaților în sensul că pentru ocuparea unei funcții publice cu caracter special reabilitarea ar fi ineficientă, câtă vreme art. 133 alin. (1), actual art. 155 alin. (1) C. pen.

dispune că: „Reabilitarea face să înceteze decăderile și interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă din condamnare ”. Întreaga doctrină penală este în sensul că în urma reabilitării fosta condamnare își pierde caracterul de antecedent penal și, ca urmare, cel puțin de lege lata, aceasta nu poate constitui un impediment pentru numirea în funcția publică în discuție. Rămâne însă pe deplin aplicabilă dispoziția cuprinsă în art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, precitată, fiindcă recurentul –reclamant nu a demonstrat un comportament corespunzător, care să îl califice pentru ocuparea funcției pentru care a candidat.

Astfel, în vederea participării la concurs recurentului i s-a solicitat, între altele, o autobiografie, scrisă de mână, întocmită conform Îndrumarului pentru întocmirea autobiografiei postat pe pagina web a D.G.P., în care trebuia să menționeze „dacă a fost arestat, judecat sau condamnat sau dacă este în curs de urmărire penală, judecare sau în executarea unei sancțiuni penale, prezentând detaliat în ce au constat faptele, când s-au produs și când s-a luat hotărârea în cauză”. Recurentul-reclamant nu a făcut nicio referire în documentul „autobiografie” la condamnarea pe care o suferise iar aceasta denotă rea-credință și, în general, o atitudine care exclude statutul la care dorește să acceadă.

b) Susținerea recurentului referitoare la lipsa de previzibilitate a reglementării este, de asemenea, nefondată. Condiția de a avea un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate nu poate avea decât semnificația pe care i-o conferă H.G. nr. 991/2005 privind codul de etică și deontologie al polițistului, act normativ al cărui conținut recurentul avea obligație de a-l cunoaște, întrucât a fost indicat în „tematica și bibliografia” pentru concursul la care a participat. În orice caz, după cum bine a arătat Curtea de Apel, omisiunea de a indica faptul că a fost condamnat, chiar dacă între timp a intervenit reabilitarea, conturează trăsături comportamentale evident necorespunzătoare pentru orice candidat, cu atât mai mult pentru unul care dorește să devină polițist.

c) Singurul care este în culpă este recurentul, pentru aspectele reținute la lit. b) și c). În realitate, recurentul a semnat „declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare”. Acest înscris atestă faptul că el a avut cunoștință despre împrejurarea că după concursul propriu – zis se vor efectua verificări în privința celor declarați admiși, iar în situația în care vor rezulta aspecte contrare celor declarate sau incompatibilități, aceste persoane nu vor putea fi încadrate. Declarația menționată, dată potrivit anexei nr. 9 din dispoziția nr. II/960 din 20 ianuarie 2004 a D.D.M.R.U., privind procedurile și formularele utilizate în activitatea de management resurse umane în unitățile M.A.I., face ca orice obiecțiuni ulterioare să fie lipsite de fundament.

2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru toate considerentele expuse la pct. 1I 1 din prezenta decizie, în temeiul art. 312 alin. (1)–(3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul T.G. împotriva sentinței nr. 224/CA din 22 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.