ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5339/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5339/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul T.G. a chemat în judecată M.I.R.A. - D.G.P.,

solicitând anularea parțială a hotărârii prin care s-a dispus neîncadrarea reclamantului

în M.I.R.A., la S.P.C.E.E.P.S. al Județului Iași și încadrarea sa la respectivul

serviciu.

Reclamantul a arătat că

la data de 7 martie 2007 a participat la concursul organizat de M.I.R.A. pentru

ocuparea postului de agent de poliție (și conducător auto), specialitatea pașapoarte,

fiind admis, însă prin adresa din 06 august 2007 emisă de M.I.R.A. s-a hotărât neîncadrarea

sa, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c)

și art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002.

Prin sentința civilă 646/ca

din 9 mai 2008 Tribunalul Iași, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul M.I.R.A.

- D.G.P. să emită avizul conform, iar pârâta Instituția Prefectului Iași să emită

ordinul de încadrare ca agent de poliție (și conducător auto) la S.P.C.E.E.P.S..

A fost respinsă cererea de anulare a hotărârii (adresa  din 6 august 2007 a M.I.R.A.).

Prin decizia nr. 479/CA

din 3 noiembrie 2008 Curtea de Apel Iași, secția contencios, administrativ și fiscal,

a admis recursul formulat de Prefectul Județului Iași împotriva sentinței civile

nr. 646/CA din 09 mai 2008 a Tribunalului Iași, a casat sentința pentru necompetența

materială a Tribunalului în raport de dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. coroborat

cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a trimis cauza Curții de Apel Iași,

secția contencios administrativ în vederea rejudecării pricinii, ca instanță de

fond.

Apel

supusă

recursului

În rejudecare, prin sentința

nr. 224/CA din 22 decembrie 2008, Curtea de Apel Iași, secția contencios, administrativ

și fiscal, a respins excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a

respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților M.I.R.A. și Prefectul

Județului Iași.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

A respins excepția de

necompetență materială a acestei instanțe având în vedere aceleași considerente

enunțate în decizia nr. 479/CA din 03 noiembrie 2008, potrivit cărora soluționarea

cauzei este de competența curții de apel întrucât Instituția Prefectului Iași este

organ administrativ central.

A constatat că reclamantul

a participat la concursul pentru încadrarea în M.I.R.A. încălcând condiția prevăzută

de art. 10 lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, în sensul

că a omis, în mod repetat, atât în declarația dată pe propria răspundere, cât și

în autobiografia depuse la dosarul de concurs, să arate că a fost condamnat pentru

infracțiunea de trafic de influență și despre reabilitarea intervenită în legătură

cu această faptă.

În acest context, prima

instanță a apreciat că atitudinea subiectivă a reclamantului de a ascunde aspectele

semnalate, deși se impuneau a fi consemnate, drept condiție de participare la concurs,

a reprezentat un impediment la angajarea acestuia.

reclamant

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul T.G., fără a-l motiva în drept.

Recurentul nu și-a structurat

criticile formulate în motive de recurs, dar, din modul cum au fost prezentate,

rezultă că acestea combat soluția fondului sub trei aspecte:

a)

Ignorarea efectelor reabilitării

Recurentul arată că prin

sentința penală nr. 677 din 12 octombrie 2006 s-a dispus reabilitarea sa, ceea ce

face ca fosta condamnare să își piardă caracterul de antecedent penal. Prin urmare,

consideră că nu era obligat să menționeze în autobiografia întocmită în vederea

participării la concurs condamnarea sa iar autoritatea publică nu avea niciun motiv

pentru a refuza angajarea.

b)

Lipsa de previzibilitate

a legii

În dezvoltarea acestei

critici, recurentul afirmă că aprecierile instanței de fond sunt generale și nu

au un suport obiectiv, câtă vreme legiuitorul nu a definit un standard minim al

cerințelor impuse de societate, astfel încât candidatul să poată ști dacă întrunește

condiția comportamentului corespunzător în societate.

c)

Instanța nu a sancționat

invocarea propriei culpe de către intimați

Recurentul afirmă că intimații

aveau obligația de a efectua cercetări cu privire la cele trei condiții speciale

prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 înainte de a avea loc examenul,

neîndeplinirea uneia dintre condiții trebuind să conducă la eliminarea candidatului.

Refuzând să emită actul administrativ de numire în funcția de agent de poliție,

intimații își invocă, în opinia recurentului, propria turpitudine, eliminându-l

nejustificat după ce în urma examenului fusese declarat admis.

de intimați

Prin întâmpinările formulate

în cauză, intimații Ministerul Administrației și Internelor- D.G.P. și Prefectul

Județului Iași au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Răspunzând criticilor

formulate de recurent cu argumente similare, intimații arată, în esență că:

a)

Refuzul numirii în funcție

a fost justificat pe dispozițiile art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 360/2002.

Chiar dacă a intervenit

reabilitarea, o persoană condamnată pentru o infracțiune gravă nu poate ocupa funcția

de polițist. Referitor la profilul moral al recurentului, intimații consideră că

acesta a manifestat rea credință omițând în mod deliberat să indice în autobiografie

faptul că a fost condamnat penal.

b)

Principiile care reglementează

conduita morală a polițistului sunt indicate în H.G. nr. 991/2005 pentru aprobarea

codului de etică și deontologie al polițistului. La rândul său, reglementarea națională

este în acord cu codul european de etică al poliției care prevede la art. 24 că

„persoanele care au fost recunoscute vinovate de infracțiuni grave nu trebuie să

aibă funcții de poliție”.

c)

Recurentul a acceptat

condițiile de recrutare știind că după examenul propriu-zis se întocmește „nota

de cunoaștere a candidatului” existând posibilitatea refuzului de a fi încadrat

în situația în care din aceasta vor rezulta aspecte contrare celor declarate sau

incompatibilități.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

de drept relevante

Recurentul-reclamant a

participat la concursul organizat la data de 7 martie 2007 de către D.G.P., în vederea

ocupării unui post de agent de poliție (și conducător auto), specialitatea pașapoarte,

la S.P.C.E.E.P.S. al Județului Iași și, obținând media 8,25, a fost declarat admis.

Ulterior, prin actul

din 06 august 2007, M.I.R.A. – D.G.P. i-a comunicat refuzul de a-l încadra în structura

sa, pe funcția pentru care a participat la concurs, indicându-se, ca temei legal

al soluției administrative adoptate dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. c) și

art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului,

precum și prevederile O.M.I.R.A. nr. 300/2004 privind activitatea de management

și resurse umane și codul de etică și deontologie a polițistului. Împotriva acestei

hotărâri, recurentul a formulat plângere administrativă care i-a fost respinsă,

pe lângă temeiurile inițiale, adăugându-se și dispozițiile art. 10 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 360/2002.

În concret, instituția

publică i-a comunicat că în cazul special al polițiștilor, reabilitarea nu produce

efectele reparatorii din alte domenii.

Cât privește cerința de

a avea un comportament corespunzător normelor de conduită admise și practicate în

societate, s-a considerat că în autobiografia întocmită în vederea participării

la concurs recurentul a ascuns toate aspectele referitoare la condamnarea sa, ceea

ce contravine dispozițiilor legale enunțate.

Examinând soluția pronunțată

de prima instanță, atât din perspectiva criticilor formulate de recurent, a apărărilor

intimaților, cât și potrivit art. 304

1

C. proc. civ. sub toate aspectele,

Înalta Curte constată că este legală

.

Răspunzând punctual criticilor

formulate de recurent Înalta Curte reține aspectele prezentate în continuare.

a)

Curtea de Apel a stabilit,

pe baza probei cu înscrisuri administrate în cauză, că refuzul numirii în funcția

publică este justificat, recurentul-pârât nefăcând dovada îndeplinirii condiției

prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Potrivit acestui text

legal:

„(1) La concursul de admitere

în instituțiile de învățământ ale M.A.I. și la încadrarea directă a unor specialiști

are acces orice persoană, indiferent de casă, naționalitate, sex, religie, avere

sau origine socială, care îndeplinește, pe lângă condițiile generale legale prevăzute

pentru funcționarii publici, și următoarele condiții speciale:

c) să aibă un comportament corespunzător cerințelor

de conduită admise și practicate în societate

”.

Deși instanța a făcut

vorbire în considerentele sentinței despre sentința penală nr. 141 din 23

martie 2003 a Tribunalului Iași prin care recurentul-reclamant a fost condamnat

la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență

prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., a reținut și că prin sentința penală

nr. 677 din 12 octombrie 2006 a aceleiași instanțe s-a dispus reabilitarea. Mai

mult, instanța de fond a conchis în sensul că recurentul-reclamant îndeplinește

condiția prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. b), respectiv:

„b) să nu aibă antecedente

penale să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de

infracțiuni”.

Prin urmare, susținerea

recurentului referitoare la ignorarea efectelor reabilitării de către Curtea de

apel este complet lipsită de suport.

De asemenea, Înalta Curte

va înlătura și apărările intimaților în sensul că pentru ocuparea unei funcții publice

cu caracter special reabilitarea ar fi ineficientă, câtă vreme art. 133 alin. (1),

actual art. 155 alin. (1) C. pen. dispune că:

„Reabilitarea face să

înceteze decăderile și interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă din

condamnare

”.

Întreaga doctrină penală

este în sensul că în urma reabilitării fosta condamnare își pierde caracterul de

antecedent penal și, ca urmare, cel puțin de lege lata, aceasta nu poate constitui

un impediment pentru numirea în funcția publică în discuție.

Rămâne însă pe deplin

aplicabilă dispoziția cuprinsă în art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002,

precitată, fiindcă recurentul –reclamant nu a demonstrat un comportament corespunzător,

care să îl califice pentru ocuparea funcției pentru care a candidat.

Astfel, în vederea participării

la concurs recurentului i s-a solicitat, între altele, o autobiografie, scrisă de

mână, întocmită conform Îndrumarului pentru întocmirea autobiografiei postat pe

pagina web a D.G.P., în care trebuia să menționeze „dacă a fost arestat, judecat

sau condamnat sau dacă este în curs de urmărire penală, judecare sau în executarea

unei sancțiuni penale, prezentând detaliat în ce au constat faptele, când s-au produs

și când s-a luat hotărârea în cauză”.

Recurentul-reclamant nu

a făcut nicio referire în documentul „autobiografie” la condamnarea pe care o suferise

iar aceasta denotă rea-credință și, în general, o atitudine care exclude statutul

la care dorește să acceadă.

b)

Susținerea recurentului

referitoare la lipsa de previzibilitate a reglementării este, de asemenea, nefondată.

Condiția de a avea un

comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate

nu poate avea decât semnificația pe care i-o conferă H.G. nr. 991/2005 privind codul

de etică și deontologie al polițistului, act normativ al cărui conținut recurentul

avea obligație de a-l cunoaște, întrucât a fost indicat în „tematica și bibliografia”

pentru concursul la care a participat.

În orice caz, după cum

bine a arătat Curtea de Apel, omisiunea de a indica faptul că a fost condamnat,

chiar dacă între timp a intervenit reabilitarea, conturează trăsături comportamentale

evident necorespunzătoare pentru orice candidat, cu atât mai mult pentru unul care

dorește să devină polițist.

c)

Singurul care este în

culpă este recurentul, pentru aspectele reținute la lit. b) și c).

În realitate, recurentul

a semnat „declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare”.

Acest înscris atestă faptul că el a avut cunoștință despre împrejurarea că după

concursul propriu – zis se vor efectua verificări în privința celor declarați admiși,

iar în situația în care vor rezulta aspecte contrare celor declarate sau incompatibilități,

aceste persoane nu vor putea fi încadrate.

Declarația menționată,

dată potrivit anexei nr. 9 din dispoziția nr. II/960 din 20 ianuarie 2004 a D.D.M.R.U.,

privind procedurile și formularele utilizate în activitatea de management resurse

umane în unitățile M.A.I., face ca orice obiecțiuni ulterioare să fie lipsite de

fundament.

adoptate

Pentru toate considerentele

expuse la pct. 1I 1 din prezenta decizie, în temeiul art. 312 alin. (1)–(3) C.

proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de

față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul T.G. împotriva sentinței nr. 224/CA din 22 decembrie 2008 a Curții

de Apel Iași, secția contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2009.