ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3130/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 154 de la 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată și republicată cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.M.I. la o pedeapsă de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pentru săvârșire infracțiunii de trafic de persoane.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

A fost respinsă cererea formulată de partea vătămată T.O. privind acordare de despăgubiri civile, ca nefondată.

În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 589 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani aplicată prin Sentința penală nr. 27/1998 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 2998 din 19 noiembrie 1998 a Curții Supreme de Justiție.

A contopit restul de pedeapsă de 589 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 27/1998 a Tribunalului București cu pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.

Inculpatul a executat o pedeapsă de 6 ani închisoare.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 900 RON cheltuieli judiciare, din care 150 RON reprezintă onorariu apărător oficiu, sumă ce s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din data de 25 mai 2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, rechizitoriu înregistrat pe rolul acestei instanțe la 28 mai 2007 sub nr. 1066/122/2007 a dispus trimitere în judecată, în stare de libertate a inculpatului P.M.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată și republicată cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În faza cercetării judecătorești a fost audiată partea vătămată T.O. și martorii G.P., D. (S.) M. și P.H.P.

Inculpatul P.M.I., deși a fost legal citat la toate termenele de judecată, atât la domiciliu, cât și prin afișare la Consiliul Local Mihai Bravu, acesta nu s-a prezentat în vederea audierii, inculpatul fiind citat inclusiv cu mandat de aducere, din cuprinsul procesului-verbal întocmit de organele de poliție, rezultând că inculpatul este plecat în Spania de 2 - 3 ani de zile, adresa la care acesta locuiește în Spania fiind necunoscută, nici tatăl inculpatului neputând să precizeze adresa la care fiul său locuia în Spania.

La dosarul cauzei s-a depus în xerocopie Sentința penală nr. 390 din 02 august 1999 a Tribunalului București, secția a ll-a penală însoțită de referatul biroului de executări penale.

Prin declarația dată în faza cercetării judecătorești, partea vătămată T.O. a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul în anul 2003, luna august, s-a întâlnit cu inculpatul care era însoțit de tatăl său și un prieten, aceștia fiind cu mașina. Inculpatul a oprit mașina și a venit la ea, întrebând-o dacă nu vrea să meargă să muncească în Spania, împreună, în inculpat având încredere, deoarece îl cunoștea de foarte mult timp pe tatăl acestuia ce repara televizoare în comună.

Inculpatul i-a propus să fie prietena lui și să muncească împreună, amândoi fiind singuri la acea dată și întrucât nu dispunea de bani s-a înțeles cu inculpatul să plătească el taxele pentru eliberarea pașaportului, precum și contravaloarea transportului, urmând ca atunci când ajungeau în Spania și obțineau primii bani să-i restituie acestuia ce cheltuise cu ea.

Partea vătămată a mai arătat că a întreținut relații sexuale cu inculpatul, atât în țară, cât și în Spania, în țară, întreținând relații sexuale de bună voie, însă în Spania a fost forțată, deoarece o lovea numai cu pumnii în cap pentru a nu se observa la un control medical că are urme de lovituri pe ea. Când au ajuns în Spania, inculpatul i-a spus că trebuie să se prostitueze, că lui nu îi place munca, pașaportul său stând tot timpul la inculpat. Că, nu a fost acord cu propunerea inculpatului, însă acesta o amenința, o bătea și i-a spus că dacă deschide gura o să o omoare, inculpatul fiind acela care o ducea în anumite cluburi de noapte din Spania, unde el se așeza la o masă și bea, iar ea era trimisă să întrețină relații sexuale cu diverși clienți.

În timp ce ea întreținea relații cu clienții, inculpatul stătea tot timpul în bar pe care îl părăsea doar atunci când venea poliția.

Cât timp ea a fost nevoită să lucreze pentru inculpat nu a observat să mai aibă și alte fete, aștepta să-i trimită tatăl său din țară, prostituția pentru inculpat, practicând-o circa 9 luni de zile, timp în care inculpatul nu a lucrat deloc, ea nefiind niciun moment lăsată liberă, inculpatul atunci când pleca de acasă să facă cumpărături o încuia în casă, iar dacă vedea că este trează o lua cu el.

Cu ocazia unui control făcut la barul unde era trimisă de inculpat să lucreze, a făcut un denunț împotriva inculpatului, după ce a depus denunțul împotriva inculpatului a fost introdusă într-un program de protecție și cazată într-o locuință specială, protejată.

Inculpatul o punea să vorbească în țară doar de la telefonul public și stătea lângă ea când vorbea, spunându-i că dacă scoate un cuvânt în legătură cu cele ce se întâmplă în Spania vine în România special după fiica și mama ei.

Prin declarație, partea vătămată a mai arătat că se constituie parte civilă cu suma de 30 mii euro, bani pe care i-a obținut prin practicarea prostituției cât timp a fost în Spania la dispoziția inculpatului, care nu-i dădea niciun ban din ceea ce câștiga, iar atunci când vroia să bea un suc îi dădea apă de la chiuvetă.

Martora G.P. prin declarația dată în cursul judecății a arătat că inculpatul a venit la ea acasă, solicitându-i fiicei sale să meargă cu el în Spania unde îi va găsi de muncă pentru a trimite bani acasă la copil, la început inculpatul fiind refuzat de fiica sa care la urmă însă a acceptat, deoarece în țară era foarte greu și nu găsea de lucru.

Văzând că fiica sa nu o sună din Spania așa cum conveniseră, a luat legătura cu tatăl inculpatului pentru a-i cere informații despre fiica sa, pe care l-a amenințat că dacă nu-i dă informațiile cerute va anunța poliție, tatăl inculpatului luând legătura cu acesta din urmă care a sunat-o din Spania, asigurând-o că totul este în regulă.

În declarație martora a mai relatat că după ce a vorbit pentru prima dată la telefon cu inculpatul, la următoarele convorbiri cu acesta a dat-o la telefon și pe fiica sa care părea temătoare, fapt ce a determinat-o să creadă că inculpatul stătea lângă aceasta, care i s-a părut că plânge, la un moment dat auzind la telefon vocea inculpatului care îi striga fiicei sale să îi spună cu ce se ocupă în Spania, acesta spunând, totodată că nu o să plătească ceva, deoarece tatăl său are oameni și îl scapă, după un timp prin sat circulând zvonul că inculpatul era „pește" și lua fete pe care le ducea în străinătate despre aceste zvonuri anunțând-o telefonic și pe fiica sa.

Martora a mai învederat că la un moment dat, mai exact după ce i-a adus fiicei sale la cunoștință zvonurile din sat, l-a auzit pe inculpat la telefon, când spunea „și ce dacă sunt pește", tatăl inculpatului dându-i o singură dată suma de 300 RON, la un moment dat o persoană pe nume V., tot român în Spania, spunându-i că inculpatul o ducea pe fiica sa la un club din Spania de unde o și lua, V., spunându-i și că fiica sa este rău și să ia legătura cu organele competente, ceea ce de altfel a și făcut.

La circa o lună de zile fiica sa a sunat-o din Spania, ocazie cu care aceasta i-a spus că vorbește de pe telefonul unei prietene, că este așa cum ea a auzit, respectiv că inculpatul o ducea la un club unde o punea să se prostitueze, aceste fapte petrecându-se în perioada septembrie 2003 - iulie 2004.

Martora D. (S.) M. prin declarația dată în cursul cercetării judecătorești a arătat că ea a auzit că inculpatul s-ar fi însurat cu partea vătămată T.O. și au plecat în Spania și că le cunoaște pe numitele B.E. și N.C. care o mai invita la ea.

Prin declarație, martora a mai precizat că în cursul anului 2003 a avut puțină treabă la Primăria comunei Mihai Bravu, județul Giurgiu, iar la întoarcere a vrut să treacă pe la numita B.E., însă văzând multă lume la aceasta în curte a renunțat.

Martorul P.H.P., din declarația dată în faza cercetării judecătorești, (tatăl inculpatului), a arătat că el nu știe în ce împrejurări a cunoscut-o inculpatul pe partea vătămată, însă acesta vroia să se însoare cu aceasta, însă el i-a sfătuit să mai aștepte puțin pentru a-i cunoaște familia părții vătămate, însă inculpatul i-a spus că este hotărât să se căsătorească și să plece în străinătate pentru a strânge bani, celor doi el dându-le suma de 800 euro, pentru transportul în străinătate, din Spania sunându-l, atât pe inculpat, cât și pe partea vătămată, aceștia spunându-i că sunt bine.

Cât timp au stat în Spania, inculpatul i-a trimis suma de 130 euro din care i-a dat mamei părții vătămate suma de 100 euro, cei doi spunându-i la telefon că din suma de 130 euro să-i dea martorei G.P. (mama părții vătămate) suma de 100 euro.

În continuarea declarației, martorul a relatat că după ce s-a întors din Spania, el a fost acasă la partea vătămată care i-a spus că inculpatul a obligat-o să se prostitueze cât timp au fost în Spania și acesta o bătea.

În ceea ce privește mențiunea din cuprinsul declarației date în cursul urmăririi penale, respectiv că fiul său, inculpatul din cauză, l-ar fi sunat pentru a-i aduce la cunoștință că partea vătămată fugise de la el și nu mai erau împreună, martorul a arătat că nu știe de ce a declarat astfel în cursul urmăririi penale.

Analizând întregul material probator administrat în cursul procesului penal, prima instanță a reținut că în cursul lunii iunie 2003, inculpatul P.M.I. a recrutat-o pe partea vătămată T.O., cu care se întâlnise întâmplător, pe raza comunei Mihai Bravu, județul Giurgiu, promițându-i acesteia că îi va asigura un loc de muncă în Spania, bine plătit, tot inculpatul ocupându-se și de suportarea cheltuielilor de transport și plata taxelor pentru eliberarea pașaportului.

După ce a transportat partea vătămată T.O. pe teritoriul Spaniei, prin amenințări, inculpatul spunându-i părții vătămate că îi va omorî familia (mama și fetița rămase în țară) și exercitarea de violențe fizice supra acesteia, a obligat-o să practice prostituția, banii astfel obținuți fiind însușiți de către inculpat în cea mai mare parte, mama părții vătămate primind prin intermediul tatălui inculpatului, numitul P.F.P. doar o sumă infimă și anume 300 RON, partea vătămată abia în cursul lunii aprilie 2004 reușind să scape de sub influența inculpatului și să anunțe poliția spaniolă, sub protecția căreia a fost internată într-un centru de asistență socială a emigranților, inculpatul reținându-i, totodată părții vătămate și pașaportul pentru a o împiedica pe aceasta să părăsească Spania.

Pentru a reține astfel, Tribunalul a avut în vedere în primul rând declarațiile părții vătămate T.O., parte vătămată ce a relatat în mod constant, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești că inculpatul a fost acela care a abordat-o, întrebând-o dacă nu dorește să muncească în Spania, la cules de căpșuni, acesta urmând să se ocupe, atât de plata transportului în Spania, cât și de taxele pentru eliberarea pașaportului.

Din declarațiile părții vătămate a mai rezultat că odată ajunși în Spania, inculpatul i-a reținut pașaportul, după care prin exercitarea de violențe fizice asupra sa, inculpatul lovind-o numai în cap, pentru a nu rămâne semne și prin amenințări, acesta spunându-i că o să-i omoare familie (mama și fetița rezultată din căsătoria anterioară), amenințări cu moartea, adresându-i și ei personal, a obligat-o să practice prostituția, inculpatul personal transportând-o la barul de unde racola clienții pentru inculpat lucrând timp de 9 luni de zile, după care a reușit să fugă și să ceară protecția poliției spaniole.

Declarația părții vătămate T.O. s-a coroborat așa cum cer prevederile art. 75 C. proc. pen. cu declarațiile martorilor G.P. - mama părții vătămate, martoră ce a relatat că inculpatul a căutat-o pe fiica sa, promițându-i că îi va găsi un loc de muncă în agricultură în Spania și că în cursul lunii aprilie 2004 partea vătămată a sunat-o din Spania, spunându-i că inculpatul o obliga să practice prostituția, toți banii obținuți astfel, fiind însușiți de acesta.

Martora G.P. a relatat că despre situația fiicei sale în Spania a fost încunoștințată și de numitul „V." care a sunat-o din Spania și i-a adus la cunoștință că partea vătămată era obligată să practice prostituția în Spania în fiecare noapte, într-un club din localitatea Allcala de Henaraes, numitul „V." chiar precizându-i că „a fost de față când inculpatul a lovit-o și strâns-o de gât pe partea vătămată pentru a o obliga să se prostitueze, aspecte confirmate chiar de fiica sa atunci când s-a întors în țară, ocazie cu care i-a mărturisit chinurile la care fusese supusă în Spania de inculpat.

Nu în ultimul rând trebuie avute în vedere și declarațiile martorului P.H.P., tatăl inculpatului, martor ce a relatat că în cursul lunii august 2003, fiul său, inculpatul din cauză, i-a adus la cunoștință faptul că urma să plece în Spania împreună cu partea vătămată pentru a munci în agricultură, un timp primind telefoane de la inculpat care îi spunea că totul este bine, după care acesta a încetat să mai sune, la reluarea legăturii cu inculpatul acesta spunându-i că a fost arestat în Spania și că partea vătămată a fugit de la el, parte vătămată care la întoarcerea în țară i-a spus că a fost bătută de inculpat dar nu și că a fost obligată de acesta să practice prostituția.

Este adevărat că din cuprinsul declarațiilor martorului P.H.P. nu a rezultat că acesta ar fi avut cunoștință de faptul că inculpatul ar fi obligat partea vătămată să practice prostituția în Spania, iar banii astfel obținuți să îi însușească în totalitate, însă relevant în declarațiile acestui martor este faptul că acesta a relatat că inculpatul i-a spus că partea vătămată fugise de la el, or acest comportament al părții vătămate ce plecase de bunăvoie în Spania cu inculpatul care i-a spus că este posibil să se căsătorească cu ea, ambii fiind singuri, nu poate fi explicat decât prin aceea că nu a mai suportat violențele fizice și amenințările la care era supusă de către inculpat pentru a o determina să practice prostituția.

În susținere motivației de mai sus, referitor la motivul care a determinat-o pe partea vătămată să fugă de la inculpat vin și declarațiile date de aceasta imediat după prezentarea în fața poliției spaniole, declarații prin care partea vătămată a relatat că inculpatul o obliga să practice prostituția, refuzul său fiind întâmpinat de inculpat cu exercitarea de violențe fizice și amenințări, declarații ce se află depuse la dosarul cauzei, atât în limba spaniolă, cât și traduse.

Faptul că inculpatul în spatele promisiunilor găsirii unor locuri de muncă în Spania, se ocupa cu recrutare din țară a unor femei cu scopul nedeclarat de a practica prostituția în Spania a fost confirmat și de martora C.G.I., martoră ce a relatat prin declarațiile date că în timp ce era la numita B.E., unde se mai aflau și alte femei, inculpatul Ie-a propus să meargă cu el în Spania că le va găsi de muncă și cazare, ofertă pe care ea personal a declinat-o.

Această martoră nu a putut fi audiată și în faza cercetării judecătorești, întrucât, deși citată, atât la domiciliu în comuna M. B., județul G., cât și în comuna C., județul G., unde locuia fără forme legale, s-a comunicat că martora nu mai locuiește la niciuna din adrese și mai mult decât atât s-a precizat că este plecată din aceste localități, cu aceste adrese de domiciliu figurând și la Serviciul de Evidența Populației Giurgiu conform adresei din 04 noiembrie 2008 aflată la dosar.

Din cuprinsul probatoriului administrat în cauză a rezultat, așadar fără niciun dubiu vinovăția inculpatului P.M.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, prezumția de nevinovăție instituită de art. 5

2

C. proc. pen. fiind răsturnată în cauză în urma probelor administrate în cursul procesului penal, așa cum cer prevederile art. 62 C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite de inculpat, prima instanță a reținut că acesta este extrem de ridicat având în vedere că prin comiterea unei astfel de fapte se aduce atingere gravă libertății sexuale a persoanei, dar nu numai atât, se aduce atingere și vieții, integrității corporale și sănătății persoanei, având în vedere violențele fizice la care sunt supuse persoanele traficului de ființe umane, victimele unei astfel de infracțiuni suferind în același timp și puternice traume psihice ce pot afecta pe viitor integrarea acestora în societate și desfășurarea unei vieți normale.

Referitor la persoana inculpatului, prima instanță a reținut că acesta prezintă o periculozitate deosebită, periculozitate ce a rezultat din modul și mijloacele de comitere a faptei, acesta profitând de gradul redus de instrucție al părții vătămate, fapt ce i-a permis să o recruteze foarte ușor pe aceasta, promițându-i un loc de muncă stabil și bine plătit în Spania, ceea ce a determinat partea vătămată să accepte, presată fiind și de starea financiară precară în care se afla, având în întreținere și un copil minor, împrejurări de care a profitat inculpatul care i-a promis părții vătămate că se va căsători cu aceasta.

De asemenea, nu trebuie omis nici faptul că inculpatul este recidivist postcondamnatoriu conform Sentinței penale nr. 27 din 27 ianuarie 1998 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2998 din 19 noiembrie 1998 a Curții Supreme de Justiție, sentință prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) C. pen., pedeapsă din executarea căreia a fost eliberat condiționat la data de 04 februarie 2003, rămânând un rest neexecutat de 589 zile.

Față de cele arătate mai sus, Tribunalul a apreciat că scopul pedepsei așa cum este el definit de art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât prin executarea de către inculpat a pedepsei aplicate în regim de detenție un cuantum al acesteia de 6 ani închisoare fiind în măsură să contribuie la reeducarea acestuia.

Deși partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 euro, instanța de fond a respins pretențiile acesteia în raport cu dispozițiile art. 1169 C. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul P.M.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei condamnări la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată.

În dezvoltarea motivului de apel invocat, apărătorul din oficiu a solicitat achitarea inculpatului în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că din probele dosarului nu a rezultat existența faptei.

La termenul de judecată din 8 decembrie 2009, apărătorul ales al intimatei părți civile T.O. a susținut că aceasta se află în condițiile prevăzute de art. 365 C. proc. pen., ca urmare a depunerii cererii de apel la Tribunalul Giurgiu de către mama G.P.

În urma verificărilor efectuate, Tribunalul Giurgiu prin judecătorul delegat al Biroului Executări Penale, a comunicat în data de 04 aprilie 2010 că din registrele de evidență ale instanței în format electronic și pe suport de hârtie, cu privire la Dosarul penal nr. 1066/122/2007, nu a rezultat existența unei cereri de apel înregistrate pe numele T.O. sau G.P.

Mai mult, printr-o cerere scrisă depusă la dosarul instanței de apel, partea civilă T.O. susține că își însușește apelul declarat de către mama sa G.P.

Prin Decizia penală nr. 47 de la 24 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 1066/122/2007 (1651/2009) a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de partea civilă T.O. împotriva Sentinței penale nr. 154 de la 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, în Dosarul nr. 1066/122/2007.

A fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.M.I. împotriva acestei sentințe penale.

A fost obligată apelanta parte civilă la 50 RON cheltuieli judiciare către stat și pe apelantul inculpat la 300 RON cu același titlu, din care 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța de apel a constatat că partea civilă T.O. nu poate beneficia de apelul peste termen prevăzut de art. 365 C. proc. pen. declarat oral în conformitate cu art. 366 alin. (4) C. proc. pen., de către apărătorul ales, potrivit art. 362 alin. (2) C. proc. pen.

La dosar se află declarația părții vătămate care a fost audiată de către judecător la termenul de judecată din 17 martie 2008, așa încât în mod nejustificat apărătorul a susținut că aceasta a lipsit la toate termenele de judecată.

În atare situație, Curtea de Apel a constatat că partea civilă T.O. nu a respectat nici dispozițiile art. 363 C. proc. pen., de a declara apel în termen de 10 zile, atâta timp cât Sentința penală nr. 154 de la 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu a fost comunicată de către Biroul Executări Penale la adresa din Spania, Allcala de Henaraes, str. P.L., astfel cum a rezultat din confirmarea existentă la dosar.

Că partea civilă a luat la cunoștință de dispozitivul sentinței penale atacate o confirmă însăși semnătura acesteia de pe dovada comunicării existentă la dosar, care atestă data de 24 martie 2009, așa încât apelul declarat de către aceasta, prin apărător, este tardiv, urmând a fi respins ca atare.

De asemenea, Curtea de Apel examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivului de apel invocat de inculpatul P.M.I., cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen. a constatat următoarele:

În faza de judecată a apelului nu s-a putut da eficiență dispozițiilor art. 378 alin. (1

3

) C. proc. pen., în ceea ce privește audierea inculpatului P.M.I., întrucât nu a fost găsit la domiciliu, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de organul de poliție.

Deși inculpatul P.M.I. a fost citat la adresa din Giurgiu, B-dul C.F.R. județul Giurgiu, nu s-a prezentat în instanță renunțând ulterior și la serviciul avocatului ales, motiv pentru care s-a desemnat un apărător din oficiu.

Pentru ca o infracțiune să existe ea trebuie să prezinte gradul de pericol social a unei infracțiuni, să fie săvârșită cu vinovăție și să fie prevăzută de legea penală.

Or, inculpatul, deși avea cunoștință că împotriva sa s-a pronunțat de către instanța de judecată o condamnare de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, nu s-a prezentat în fața instanței de apel pentru a se conforma dispozițiile art. 66 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, „constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane."

Conform declarațiilor părții vătămate T.O. și a martorilor G.P., C.G. și D.M., cât și din investigațiile efectuate de către autoritățile spaniole a rezultat că inculpatul sub pretextul că îi va asigura un loc de muncă bine plătit pe teritoriul Spaniei, a recrutat-o pe partea vătămată T.O. și a transportat-o în această țară, unde sub amenințări, a obligat-o să practice prostituția, iar banii astfel obținuți au fost însușiți, în cea mai mare parte, de către acesta.

Apărarea inculpatului formulată prin cererea scrisă aflată la dosar, din care a rezultat că partea vătămată a fost de acord să se prostitueze pentru că „așa va câștiga mai ușor bani" urmează a fi înlăturată de instanța de apel, atâta timp cât nu este însoțită de dovezi în acest sens.

Și susținerea inculpatului, în sensul că martorii au dat declarații mincinoase în cauză este fără suport probator, așa încât a fost înlăturată de asemenea de către instanța de apel.

Împrejurările că autoritățile judiciare spaniole nu au finalizat cercetările penale cu privire la săvârșirea unor fapte de prostituție și amenințări, astfel cum a rezultat din adresă, nu poate constitui un motiv de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale și de tragere la răspundere penală a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În art. 4 C. pen. se prevede că legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării, dacă făptuitorul este cetățean român sau dacă, neavând nicio cetățenie are domiciliul în țară.

În atare situație și această apărare a inculpatului care este cetățean român este fără fundament real.

În consecință, Curtea de Apel a constatat că fapta de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 există în materialitatea sa și constituie infracțiune, fiind săvârșită cu vinovăție de către inculpat.

Curtea de Apel a constatat, de asemenea că instanța de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei conform art. 72 C. pen., reținând, totodată periculozitatea deosebită a inculpatului care a fost anterior condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, astfel, cum a rezultat din fișa de cazier judiciar,

Mai mult, așa cum a constatat și instanța de fond inculpatul a săvârșit prezenta faptă în perioada liberării condiționate, motiv pentru care față de natura și gravitatea acesteia, în mod corect s-a dispus revocarea restului de pedeapsă de 589 zile închisoare rămas neexecutat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 61 C. pen.

Așa fiind, Curtea de Apel, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

În ceea ce privește apelul declarat de către partea civilă T.O., Curtea de Apel, în raport cu cele mai sus arătate a făcut aplicare art. 379 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul P.M.I., fără a arăta în scris motivele de recurs.

La termenul de judecată de la 31 mai 2010, în recurs, tatăl inculpatului a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, întrucât fiul său este plecat pentru 3 luni în Spania, la muncă, a învederat faptul că fiul său dorește să se prezinte în instanță și a solicitat un termen mai lung pentru acest motiv și pentru a-și angaja apărător ales, totodată, că nu poate preciza domiciliul acestuia în Spania, fiind consemnate și concluziile reprezentantului parchetului.

Înalta Curte, după deliberare, conform art. 302 alin. (2) C. proc. pen. și art. 177 alin. (9) C. proc. pen., constatând întemeiată cererea formulată de tatăl recurentului inculpat, pentru a-i da posibilitatea acestuia să se prezinte în instanță, cauza fiind la primul termen și față de lipsa de procedură cu partea civilă T.O., în sensul că aceasta nu a fost citată și la adresa din orașul Allcala de Henaraes, str. P.L., Spania, potrivit cererii formulate de către mama părții civile numita G.P., a amânat cauza la 13 septembrie, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data mai sus menționată.

La termenul de astăzi, au lipsit recurentul inculpat P.M.I., pentru apărarea intereselor căruia s-a prezentat apărător desemnat din oficiu, avocat K.A. și intimata parte civilă T.O., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Apărătorul recurentului inculpat, susținând oral, în dezbateri, motivele de recurs a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, iar pe fond, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., arătând faptul că din probele administrate în cauză și din declarațiile date la instanța de fond și de apel rezultă faptul că partea civilă nu a fost constrânsă sau amenințată în vederea plecării în străinătate pentru a practica prostituția, aceasta părăsind țara de bună voie. În subsidiar, apărătorul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat ca în urma admiterii recursului inculpatului să se reducă pedeapsa aplicată acestuia, dându-se eficiență maximă circumstanțelor atenuante de care beneficiază.

Concluziile reprezentantului parchetului asupra recursului declarat de inculpat, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat P.M.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său, în baza propriului examen asupra cauzei, în mod judicios și temeinic motivat a stabilit vinovăția inculpatului P.M.I. în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în contextul concret al cauzei s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului P.M.I. care în luna iunie 2003 a recrutat-o pe partea civilă T.O., sub pretextul asigurării unui loc de muncă bine plătit pe teritoriul Spaniei și a transportat-o în acea țară, unde sub amenințări și violențe a obligat-o să practice prostituția, banii obținuți fiind însușiți în cea mai mare parte de acesta, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată și republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de trafic de persoane în stare de recidivă postcondamnatorie, în raport cu o anterioară condamnare a inculpatului.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, atât în faza urmăririi penale, cât și în aceea a cercetării judecătorești, în primă instanță, respectiv din declarațiile părții civile T.O. cu declarațiile martorilor G.P., P.H.P., C.G.I., D.M., P.G., răspunsul autorităților judiciare din Spania la cererea de comisie derogatorie, acte din dosarul de sesizare a numitei T.O. pe teritoriul Spaniei (în limba română și limba spaniolă ), precum și alte înscrisuri rezultă în mod concret actele de executare comise de inculpatul P.M.I. de recrutare și de exercitare asupra părții civile T.O. a amenințărilor și violențelor, în scopul practicării prostituției, acesta însușindu-și mare parte din banii obținuți de partea civilă, având reprezentarea rezultatului faptei pe care o comite, urmărind producerea acestuia, vinovăția inculpatului fiind dovedită, acționând cu intenție directă.

Partea civilă T.O., în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță, la 17 martie 2008 a menționat că „Inculpatul a oprit mașina și a venit la mine întrebându-mă dacă nu vreau să merg să muncesc în Spania împreună cu ele. Eu l-am întrebat ca ce să muncesc în Spania și mi-a spus că femeile la cules de căpșuni, iar bărbații în construcții. Eu am avut încredere în inculpat, deoarece îl cunoșteam de foarte mul timp pe tatăl acestuia ce repara televizoare în comună. Inculpatul mi-a propus să fiu prietena lui și să muncim împreună, amândoi fiind singuri la acea dată..Eu am întreținut relații sexuale cu inculpatul atât în țară, cât și în Spania. În țară am întreținut relații sexuale de bună voie însă în Spania am fost forțată, deoarece mă lovea numai cu pumnii în cap pentru a nu se observa la un control medical că am urme de lovituri pe mine. Noi am plecat spre Spania cu un autobuz mic pe care l-am luat din Giurgiu. Doar eu și inculpatul am plecat spre Spania, deoarece acesta nu a mai găsit fete. Ulterior eu am aflat că inculpatul a mai încercat să găsească și alte fete de peste tot să meargă în Spania. Eu știu acest lucru deoarece tatăl inculpatului i-a spus acestuia că o să aducă el celelalte fete în Spania. Când am ajuns în Spania, inculpatul mi-a spus că trebuie să mă prostituez că lui nu-i place munca, pașaportul meu stând tot timpul la inculpat. Precizez instanței că eu nu am ținut în mână niciodată pașaportul. Eu nu am fost de acord cu propunerea inculpatului, însă acesta mă amenința, mă bătea și mi-a spus că dacă deschid gura o să mă omoare. Inculpatul mă ducea în anumite cluburi de noapte din Spania, unde el se așeza la o masă și bea iar eu eram trimisă să întrețin relații sexuale cu diverși clienți. În Spania prostituția în cluburi este legală iar patronul clubului respectiv avea fixat tariful, pentru o jumătate de oră, pentru o oră din acest tarif el își oprea cca. 20 euro, iar diferența o luam eu. După ce întrețineam relații sexuale cu clienții dimineața ne duceam la persoana care ținea evidența persoanelor cu care am întreținut relații sexuale în fiecare seară și după ce își oprea partea diferența mi-o dădea mie. Eu puneam banii în geantă, mă duceam acasă, mă culcam, dar când mă trezeam nu mai aveam banii. Într-o oră câștigam 300 euro, uneori pe noapte 800 - 900 euro. Eu am practicat prostituția pentru inculpat cca. 9 luni de zile timp în care inculpatul nu a lucrat deloc. Eu nu am fost niciun moment lăsată liberă, inculpatul când pleca de acasă să facă cumpărături mă încuia în casă, iar dacă vedea că sunt trează mă lua cu el".

Martora G.P. în declarația dată la în fața primei instanței, a menționat că „La început fiica mea nu a vrut să plece deoarece nu prea avea încredere în inculpat, însă până la urmă a acceptat deoarece în țară îi era foarte greu și nu avea de muncă. Atunci când a plecat în Spania eu i-am spus fetei mele să mă sune să vedem și noi dacă îi este bine. Văzând că nu mă sună eu am luat legătura cu tatăl inculpatului, acesta lăsându-mi un număr de telefon și atunci eu l-am întrebat ce se întâmplă de ce nu mă sună fiica mea din Spania. Tatăl inculpatului mi-a spus că nu știe iar eu i-am comunicat acestuia că dacă nu mă sună chiar în ziua respectivă eu o să anunț la poliție să nu i se fi întâmplat ceva fiicei mele. Tatăl inculpatului a luat legătura cu acesta și inculpatul m-a sunat din Spania și m-a asigurat că totul este în regulă, dar nu era așa. După ce am vorbit cu inculpatul acesta mă suna și mi-o dădea pe fiica mea la telefon, acesta stând lângă ea, de acest lucru, dându-mi seama, deoarece fiica mei părea temătoare la telefon și mi se părea că plânge iar la un moment dat chiar l-am auzit pe inculpat când țipa la fiica mea și îi spunea „spune-i lui maică-ta ce se întâmplă că ce o să-mi facă maică-ta" „că tata are oameni și mă scapă." După un timp eu am aflat prin sat că inculpatul era pește și că lua fete și le ducea în străinătate. Având numărul de telefon de la care mă suna inculpatul din Spania eu am sunat-o pe fiica mea și i-am adus la cunoștință despre cele ce se vorbea prin sat. În timp ce vorbeam cu fiica mea la telefon inculpatul i-a luat telefonul și mi-a spus că „ce dacă este pește" și să le spun la persoanele care-l vorbeau de rău prin sat vorbe murdare. În acest interval inculpatul îi trimitea tatălui său bani, însă acesta o singură dată m-a chemat și mi-a dat suma de 300 RON. La un moment dat am primit un telefon de la o persoană pe nume V., tot român care mi-a spus că inculpatul o duce pe fiica mea la un club din Spania și tot el o lua de la acel club. V. mi-a spus că fetei mele îi este rău și să iau legătura cu organele competente".

Martorul P.H.P. în declarația dată în fața primei instanțe a precizat că după ce s-a întors din Spania eu am fost acasă la T.O. și aceasta mi-a spus că atunci când a fost în Spania inculpatul a bătut-o. Aceasta nu mi-a spus că inculpatul a obligat-o să se prostitueze. Eu nu mai știu de ce am declarat în cursul urmăririi penale că fiul meu m-ar fi sunat pentru a-mi comunica că T.O. fugise de la el și nu mai erau împreună.

În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica apărătoarei inculpatului că în cauză fapta nu există, atâta timp cât din mijloacele de probă administrate a rezultat că inculpatul a recrutat-o pe partea civilă T.O., sub pretextul asigurării unui loc de muncă bine plătit pe teritoriul Spaniei și a transportat-o în acea țară, unde sub amenințări și violențe a obligat-o să practice prostituția, banii obținuți fiind însușiți în cea mai mare parte de acesta.

Mai mult din conținutul mijloacelor de probă administrate a fost dovedită contribuția concretă a inculpatului, ca autor al săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, recrutând-o pe partea civilă și exercitând asupra acesteia amenințări și violențe.

Astfel, instanța de recurs constată că între percepția asupra materialului probator administrat și soluțiile pronunțate de către instanțe, în sensul condamnării și menținerii acestei condamnări pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia, neexistând vădite și esențiale neconcordante, așa încât nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 385 pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută nici critica formulată în subsidiar, în sensul reducerii pedepsei aplicată acestuia, întrucât sub aspectul individualizării pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în regim de detenție, a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise, de valorile sociale atinse, de circumstanțele reale în care s-a săvârșit infracțiunea și de urmările produse, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a profitat de gradul de instrucție redus la părții civile, acesta este recidivist, postcondamnatoriu, anterior fiind condamnat pentru o infracțiune de tâlhărie la o pedeapsă de 7 ani închisoare, din care a fost liberat condiționat, dovedind perseverență infracțională.

Prin cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, orientată către media prevăzută de lege, cu executare în regim de detenție, s-a considerat just că numai aceasta este în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ, dar și de exemplaritate ale pedepsei, asigurând îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Totodată, Înalta Curte consideră că pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul asigură și respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, așa încât nu se impune diminuarea cuantumului acesteia, prin reținerea unor circumstanțe atenuante judiciare, întrucât acestea nu se justifică, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate în recurs de către apărătoarea recurentului inculpat nu sunt fondate.

De asemenea, instanța de recurs verificând hotărâre atacată nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 47 din 24 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 47 din 24 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13 septembrie 2010.