ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1056/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 204/2009 a Tribunalului Giurgiu inculpatul l.A.M. a fost condamnat la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară. În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. Prin aceeași sentință penală nr. 204/2009 a Tribunalului Giurgiu inculpata M.A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în forma complicității, și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea vătămată S.A.L.I. ca nefondată. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații să plătească statului câte 800 lei fiecare cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză, prima instanță a reținut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei că, în perioada octombrie 2004 -ianuarie 2005, inculpații l.A.M. și M.A.M., au racolat, transportat, cazat și exploatat sexual pe teritoriul Italiei, în localitatea Bologna, pe partea vătămată S.A.I.

și pe numita P.A.L., inculpatul l.A.M. propunându-i părții vătămate S.A.I. să meargă cu el în Italia pentru a lucra ca menajeră, spunându-i totodată că va locui în Italia împreună cu el și prietena sa inculpata M.A.M., în orașul Bologna, partea vătămată fiind de acord cu propunerea inculpatului care i-a adus la cunoștință și faptul că împreună cu ea va merge în Italia și numita l.N. Inculpatul l.A.M. s-a ocupat de eliberarea pașaportului părții vătămate, cheltuielile ocazionate de obținerea documentului ca și de transportul părții vătămate în Italia fiind suportate de inculpat, transportul fiind efectuat cu un microbuz al firmei SC L.T. din Giurgiu, în Bologna partea vătămată S.A.I. și numita l.N.

fiind cazate în apartamentul celor doi inculpați din Bologna, Italia. A doua zi după sosirea celor două în Italia, inculpatul l.A.M., Ie-a adus la cunoștință că nu au unde să se angajeze, că îi sunt datoare cu suma de 1000 euro fiecare, sumă cheltuită pentru obținerea pașapoartelor și transportul lor și că singura posibilitate de returnare a banilor era aceea de a se prostitua, după această discuție inculpatul Ie-a luat pașapoartele și Ie-a obligat să iasă pe stradă să se prostitueze în folosul lui și al prietenei sale, inculpata M.A.M. Partea vătămată S.A.I. și numita l.N. au fost forțate să se prostitueze sub supravegherea inculpatului l.A.M. și a unui cetățean albanez, banii încasați în urma practicării prostituției fiind luați de cei doi inculpați, iar atunci când partea vătămată S.A.I.

i-a adus la cunoștință inculpatului l.A.M. că vrea pașaportul pentru a se putea întoarce în țară acesta a refuzat să-i dea pașaportul, a lovit-o și obligat-o să se prostitueze în continuare, amenințând-o că o va vinde unor cetățeni albanezi dacă va încerca să plece, partea vătămată reușind să plece de la cei doi inculpați ajutată fiind de reprezentanți ai Fundației P.G. pe care i-a întâlnit pe stradă și care i-au spus că, dacă dorește să nu mai fie exploatată sexual să meargă cu ei, ceea ce de altfel a și făcut partea vătămată, care în prezența unui reprezentant al acestei fundații a depus o plângere la poliția din localitatea San Lasaro din Italia, fundație de unde a reușit să se întoarcă în tară în urma obținerii titlului de călătorie de la Ambasada României în condițiile în care inculpatul nu i-a restituit pașaportul.

Nici unul dintre inculpații audiați în cauză nu au recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina lor, însă declarațiile acestora nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză. Inculpatul l.A.M. a recunoscut prin declarațiile date că spre sfârșitul anului 2004 a organizat deplasarea părții vătămate S.A.I. în Italia, respectiv că s-a ocupat de eliberarea pașaportului părții vătămate, taxele aferente fiind achitate de acestea ca de altfel și contravaloarea biletului de autocar, aceste aspecte fiind confirmate și de partea vătămată prin declarațiile date, însă acesta a contestat afirmațiile părții vătămate privitoare la obligarea acesteia să practice prostituția, aceeași poziție adoptând-o și inculpata M.A.M., însă declarațiile acestora sunt contrazise de probele administrate în cauză, relevante fiind în acest sens declarațiile martorei P.A.

(audiată la urmărirea penală). Susținerile părții vătămate S.A.L.I., precum și cele ale martorei P.A.L. potrivit cărora inculpatul l.A.M. se ocupa cu recrutarea unor tinere din țară, promițându-le că vor lucra ca menajere în Italia, unde odată ajunse erau obligate să se prostitueze, reiese și din declarațiile martorei V.D.I., martoră ce a relatat că inculpatul l.A. i-a propus să meargă în Italia să lucreze, de cheltuielile pentru eliberarea pașaportului și de cele pentru transport urmând să se ocupe tot el, însă, deoarece nu avea încredere în inculpat și interveniseră și niște probleme personale nu a mai plecat cu acesta, motiv pentru care inculpatul l.A. a început să o sune insistent la telefon și chiar să o caute la domiciliu, solicitându-i să-i înapoieze banii pe care îi dăduse pentru pașaport, fiind nevoită să-și schimbe numărul de telefon întrucât inculpatul a sunat chiar și din Italia.

La rândul său martora C.F., mama părții vătămate, a arătat prin declarațiile date că fiica sa i-a spus că inculpatul l.A. s-a ocupat de cheltuielile pentru obținerea pașaportului și cele de transport, iar la întoarcerea în țară i-a comunicat faptul că inculpatul l.A. a obligat-o să se prostitueze în Italia, fiind amenințată și ținută sub teroare de acesta și concubina lui, inculpata M.A.M. Martora a mai relatat că de câte ori vorbea la telefon cu fiica sa în Italia, aceasta avea un tremur în voce, părea speriată, spunându-i totodată că nu putea să vorbească la telefon prea multe, la întoarcere spunându-i că era supravegheată de inculpatul l.A.

în timp ce suna în țară, inculpatul l.A., după întoarcere fiicei sale, căutând-o foarte des, fie la telefon, fie personal, după ultima întâlnire cu acesta partea vătămată, spunându-i că inculpatul a obligat-o să scrie o declarație, folosindu-se de amenințări, declarație în care a consemnat că nu-l cunoaște pe inculpat, nu a avut de-a face cu el în Italia, la întoarcere partea vătămată tremura și era îngrozită, chiar în stare de șoc având în vedere comportamentul inculpatului l.A. care împreună cu un alt bărbat, după ce a ieșit din casă, au imobilizat-o și au condus-o la autoturismul cu care veniseră, unde prin presiuni și amenințări a fost obligată să scrie declarația la care a făcut referire.

Faptul că inculpatul l.A. s-a ocupat de plecarea numitei l.N. în Italia rezultă și din cuprinsul declarațiilor martorului N.G.C., martor ce a relatat că inculpatul în anul 2004 l-a sunat din Italia rugându-l să-l ajute în obținerea pașaportului pentru o cunoștință pe nume N. cu, care trebuia să meargă la București la sediul Monitorului Oficial pentru a-și declara pierdut pașaportul, însă, deși, inițial acceptase, ulterior a renunțat și la sfaturile prietenei sale căreia nu i se părea un lucru curat ceea ce-i solicita inculpatul, căruia i-a comunicat că nu-l poate ajuta atunci când i-a dat telefon, din auzite el aflând că inculpatul ducea fete în Italia pentru a practica prostituția, ceea ce l-a determinat să nu mai aibă dea face cu acesta.

Prin declarațiile date, martorul a mai precizat că în perioada sărbătorilor de iarnă s-a întâlnit într-un magazin cu partea vătămată care i-a spus că a avut probleme cu inculpatul în timp ce se afla în Italia, acesta refuzând să-i dea pașaportul, parte vătămată ce i s-a părut schimbat total din punct de vedere fizic, însă nu a intrat în amănunte, dându-și seama că și aceasta căzuse în plasa inculpatului și anume să se prostitueze. Totodată martorul a învederat și faptul că la câteva zile după întâlnirea cu partea vătămată, inculpatul l.A.M. l-a sunat rugându-l să se întâlnească ocazie cu care acesta i-a spus că a avut ceva probleme cu partea vătămată de la care are de recuperat o sumă de bani și dacă este de acord să meargă cu el la un avocat unde să dea o declarație prin care să arate că partea vătămată nu este în deplinătatea facultăților mintale, ceea ce a refuzat să facă, spunându-i inculpatului că nu vrea să fie amestecat în problemele acestuia.

Comportamentul inculpatului față de partea vătămată, în timp ce se aflau în Italia, rezultă și din declarația martorului G.A.B. care a relatat prin declarațiile date că partea vătămată l-a sunat din Italia, ocazie cu care i-a spus că inculpatul l.A. i-a luat pașaportul și refuză să i-l restituie și că în timp ce vorbea cu aceasta, partea vătămată sunându-l de la un telefon public, i-a sunat acesteia telefonul ocazie cu care a auzit când inculpatul o amenința pe aceasta, partea vătămată începând să plângă și să-i spună că inculpatul l.A. nu o lasă să se întoarcă în țară. Prin declarațiile date martorul a mai precizat și faptul că inculpatul l.A. s-a întâlnit în țară cu partea vătămată, acesta fiind chemat de inculpat chiar în timp ce el se afla la partea vătămată în locuință, la întoarcere aceasta spunându-i că a fost împinsă de inculpatul l.A.

într-o mașină și obligată să dea o declarație în care să menționeze că în Italia nu a fost supusă presiunilor de inculpat, că nu a fost amenințată și că nu i s-a luat pașaportul, personal văzându-l pe inculpat, atunci când a ieșit din casă, că acesta avea în mână o declarație pe care el a refuzat să o semneze, teama pe care inculpatul l.A. o inspira părții vătămate rezultă și din declarația acestui martor care a relatat prin declarațiile date că, la întoarcerea în țară, partea vătămată era total schimbată, slăbită, cuprinsă de teamă, la fel prezentându-se partea vătămată și după întâlnirea cu inculpatul l.A. când acesta a obligat-o să dea declarația la care a făcut referire, respectiv partea vătămată era speriată și plângea.

Insistențele depuse de inculpat de a se întâlni cu partea vătămată după sosirea acesteia în țară, insistențe determinate de depunerea de către aceasta la carabinieri în Italia, a unei plângeri împotriva celor doi inculpați, plângere în urma căreia s-a și efectuat o percheziție domiciliară la apartamentul unde locuiau cei doi și unde a stat și partea vătămată, sunt scoase în evidență și de declarațiile martorilor C.C. și C.D., unchii părții vătămate, cei care au fost martori la insistențele telefonice ale inculpatului l.A.M. de a se întâlni cu partea vătămată, întâlnire care de altfel a și avut loc, și unde au însoțit-o și ei, ocazie cu care inculpatul l.A., pe un ton răstit i-a solicitat părții vătămate să-și retragă plângerea formulată împotriva sa în Italia.

Cu ocazia acestei întâlniri, martorii au relatat că partea vătămată i-a solicitat inculpatului să-i restituie pașaportul și lucrurile ei personale, însă acesta a refuzat, motivând că pașaportul s-a deteriorat, vocabularul folosit de inculpat fiind neserios și amenințător, ocazie cu care acesta chiar a încercat să sugereze că i se poate întâmpla ceva părții vătămate (accident, bătaie), și el nu va fi vinovat de ce s-au putea întâmpla, comportament ce i-a determinat să plece. Reiese din nota Consulatului General al României din Milano, Italia, nr. 178 din 17 noiembrie 2006, notă în cuprinsul căreia se precizează că în urma plângerii depuse de partea vătămată S.A.L.I., la Secția de Carabinieri San Lazzaro Oi Savena, Italia, că la apartamentul unde locuia inculpatul l.A.

împreună cu inculpata M.A.M., apartament în care a locuit și partea vătămată, precum și M.C. și P.A., s-a efectuat o percheziție de către carabinierii din localitate, la momentul percheziției în locuință aflându-se M.A.M., C.A., P.A., A.C.F., M.C.E. și A.C. Din cuprinsul procesului verbal încheiat de către carabinieri și aflat la dosar în copie, rezultă că percheziția a avut loc la data de 09 decembrie 2004, deci anterior întoarcerii în tară a martorei P.A.L., întoarcerea acesteia și a numitei M.C. având loc la data de 17 decembrie 2004, conform procesului verbal din 29 martie 2006, fiind confirmate astfel susținerile martorei P.A. potrivit cărora atât ea cât și M.C. au fost duse la microbuz de către tatăl inculpatei ulterior percheziției, și trimise în țară cu un microbuz al firmei L.T., așa cum a afirmat în declarații.

La individualizarea pedepselor ce se au fost aplicate inculpaților s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptei comisă de inculpați, persoana acestora, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În ceea ce privește pericolul social al faptelor comise de inculpați, tribunalul a reținut că este extrem de ridicat, pericolul faptelor rezidând din modul, mijloacele și împrejurările în care au fost comise infracțiunile, inculpatul l.A.M. fiind acela care a recrutat-o atât pe partea vătămată S.A.I. cât și pe numita l.N. în timp ce se întorsese în țară din Italia, promițându-le în mod mincinos că le va găsi un loc de muncă în Italia în calitate de menajere, inculpatul profitând atât de faptul că partea vătămată S.A.I.

îi cunoștea și deci putea avea încredere în el, cât și de faptul că cele două aveau nevoie de un loc de muncă care să fie mai bine remunerat decât ceea ce ar fi găsit în țară, în timp ce inculpata M.A.M. nu numai că Ie-a găzduit pe partea vătămată și l.N. în apartamentul închiriat de părinții săi, în care locuia și ea și inculpatul l.A.M., dar s-a ocupat și de pregătirea părții vătămate în vederea practicării prostituției, deplasându-se cu aceasta pentru a-i cumpăra îmbrăcăminte și a-i arăta unde să se ducă și cum să procedeze. Pericolul social ridicat al infracțiunilor comise de cei doi inculpați rezultă și din faptul că prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni se aduce atingere unor drepturi fundamentale ale ființei umane și anume dreptul la libertatea de mișcare, dreptul la libertatea sexuală și chiar se aduce atingere vieții și integrității corporale, fenomenul traficului de persoane cunoscând o recrudescență în ultima perioadă.

Pe lângă pericolul social ridicat al faptelor comise de inculpați, tribunalul a reținut că aceștia au dat dovadă de o periculozitate sporită, inculpații conlucrând pentru a determina partea vătămată să se prostitueze și a o împiedica să se întoarcă în țară, inculpatul l.A.M. exercitând pe lângă amenințările că o va vinde unor albanezi pe partea vătămată și violențe fizice asupra acesteia, în timp ce inculpata M.A.M. o supraveghea pe partea vătămată atunci când inculpatul l.A.M. nu era acasă sau era în țară, o ținea încuiată pentru a nu putea pleca și în același timp avea grijă să practice prostituția întrucât inculpata nu muncea și nu se putea întreține decât din banii obținuți din practicarea prostituției de către partea vătămată.

Nu în ultimul rând s-a reținut și atitudinea inculpaților pe parcursul procesului penal, concretizată în negarea săvârșirii infracțiunilor, încercând astfel să împiedice organele judiciare să afle adevărul. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații l.A.M. și M.A.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Ambii inculpați au susținut că faptele reținute în sarcina lor, fie nu există în materialitatea lor, fie ei nu se fac vinovați de comiterea lor/sau nu au săvârșit infracțiunea reținută, motiv pentru care au solicitat achitarea pe temeiul prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. (inculpatul l.A.M.) ori de art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (inculpata M.A.M.). Se arată de către apelanți că declarațiile părții vătămate și ale martorei P.A. nu s-au luat cu respectarea dispozițiilor procedurale privind depunerea jurământului. De asemenea instanța nu a ținut seama de faptul că inculpații nu și-au recunoscut vinovăția, poziție procesuală ce se coroborează cu celelalte probe administrate. Apelanții au solicitat în subsidiar și reidividualizarea pedepselor sub aspectul modalității de executare, în sensul ca executarea să se facă fără privare de libertate. Curtea, examinând potrivit art. 371 și art. 378 C. proc. pen. apelurile declarate de cei doi inculpați, a constatat că este întemeiat doar cel formulat de inculpata M.A.M.

și doar sub aspectul individualizării pedepsei în privința cuantumului acesteia. În calea de atac a apelului cei doi inculpați au fost audiați, poziția lor procesuală fiind de negare a comiterii infracțiunilor reținute în sarcina lor. S-a consemnat astfel că vinovăția inculpaților constând în aceea că într-o perioadă de 4 luni (octombrie 2004 - ianuarie 2005) au racolat, transportat, cazat și exploatat sexual, pe teritoriul Italiei, mai multe persoane de sex feminin, obținând de pe urma acestor activități, beneficii materiale este pe deplin dovedită. În activitatea inculpatului este de remarcat că racolarea victimelor se făcea din rândul unui cerc de persoane cunoscute, apropiate, ceea ce făcea ca încrederea victimelor în inculpat să nu fie pusă la îndoială de la început.

Mai mult, inculpatul se ocupa cu procurarea actelor necesare deplasării victimei, plătea deplasările, comunicând victimei abia în Italia despre datoriile materiale pe care victima le avea față de inculpat, moment la care i se lua pașaportul pentru a nu putea părăsi teritoriul Italiei. Inculpatul se ocupa de asemenea cu "plasarea" victimei în locul unde urma să-și "desfășoare activitatea", după ce îi procura articole de îmbrăcăminte, specifice "activității desfășurate". Inculpata M.A.M. era cea care supraveghea activitatea victimelor atunci când inculpatul lipsea (plecând în România pentru câteva zile, ori în alte deplasări), ceea ce relevă că activitatea infracțională era organizată suficient de bine.

Inculpații exercitau de asemenea și amenințări la adresa victimelor atunci când acestea, refuzau ori încercau să părăsească locul de cazare. Declarațiile inculpatului l.A.M. concordă cu cele ale părții vătămate S.A.I. în ce privește organizarea deplasării victimei în Italia, procurarea pașaportului, plata taxelor aferente și a c/val. deplasării victimei în Italia, cazarea victimei, dar inculpatul neagă obligarea victimei la practicarea prostituției, poziție procesuală contrazisă de probele administrate deja și care trebuie cenzurată în lipsa unor alte dovezi produse de inculpat care să conducă la o altă constatare. Așadar solicitările de achitare formulate de inculpați se bazează pe apărări de circumstanță și pe susțineri care nu-și găsesc niciun temei în dovezile produse.

Din probele administrate și reținerile instanței de fond dar și din considerentele arătate reiese fără tăgadă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, acestei infracțiuni regăsindu-i-se atât latura obiectivă cât și latura subiectivă cu vinovăția în forma intenției directe. Inculpatei M.A.M. i s-a reținut ca formă de participație complicitatea, constând în ajutorul și sprijinul dat inculpatului l.A.M. pentru racolarea, cazarea și exploatarea sexuală a victimei S.A.I., pe teritoriul Italiei, iar temeiul invocat pentru achitarea inculpatei presupune neefectuarea niciunui act material constitutiv al laturii obiective a infracțiunii de către inculpată (art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. c) C. proc. pen.). Ori, așa cum s-a arătat, inculpata, pe lângă faptul că sprijinea activitatea inculpatului de racolare a victimei s-a ocupat cu cazarea acesteia, supravegherea activității desfășurată de victimă, ținea legătura cu inculpatul atunci când acesta era plecat de la locul de cazare a victimei. Toate aceste acte materiale nu pot fi ignorate, câtă vreme ele sunt dovedite în cauză. În ceea ce privește solicitarea subsidiară a inculpaților, respectiv cea de reindividualizare a pedepselor aplicate s-a constatat că doar în ce privește pe inculpata M.A.M. se constată că pedeapsa aplicată de 6 ani închisoare este prea severă în raport cu persoana inculpatei și forma de participație (complicitate) la activitatea infracțională, fiind justificată o reducerea a pedepsei de 5 ani închisoare, această reducere fiind în concordanță cu dispozițiile art. 72 C. pen.

și cu scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. În ce privește modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților se constată că împrejurările comiterii, natura infracțiunilor și gravitatea acestora, pericolul social ridicat prin atingerea adusă libertății de mișcare a persoanei, dreptului la libertate sexuală, atingerea adusă vieții și integrității corporale, conduc la concluzia că scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen., prevenirea comiterii de noi fapte penale și reinserția socială a inculpaților nu pot fi atinse decât prin executarea pedepselor în regim de detenție. În continuare cei doi inculpați au înțeles a iniția și calea de atac a recursului. Primului caz de casare - art. 385 9 pct. 4 C. proc.

pen., făcându-se trimitere la motivele formulate în scris și depuse la dosar, s-a arătat că judecarea cauzei la fond s-a făcut în ședință secretă, încălcându-se principiul publicității ședinței de judecată. Pentru acest motiv s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. s-a susținut că instanțele de fond și apel nu s-au pronunțat cu privire la unele probe administrate și nici asupra unor cereri esențiale pe care inculpații le-au formulat de natură a influența soluția procesului. Astfel cele două instanțe nu s-au pronunțat asupra declarațiilor martorilor A.C.F.

și l.A.F. De asemenea, instanțele nu s-au pronunțat asupra declarațiilor martorilor I.M.I., S.F. și l.P. În mod greșit instanțele au preluat din rechizitoriu că inculpații au desfășurat activitatea infracțională pe o durată de 4 luni de zile, în realitate inculpații desfășurând activitatea infracțională în 7 zile. În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 - față de inculpați s-a pronunțat o soluție greșită de condamnare și în mod greșit instanțele au reținut că există mai multe părți vătămate întrucât pentru celelalte părți vătămate cauza a fost disjunsă. Perchezițiile efectuate la domiciliul inculpaților din Italia nu dovedesc vinovăția inculpaților pentru faptele reținute în sarcina acestora.

Față de motivele exprese de casare invocate, cu examinarea și a celor abordabile din oficiu, persoanele recurente, calitățile acestora, I.C.C.J. retine următoarele: Sub aspectul chestiunilor procedurale invocate, este de redat că nu sunt de constatat vicii, nereguli care să atragă casarea hotărârilor. Este reală împrejurarea că exclusiv instanța de fond a dezbătut cauza și în ședințe secrete însă aceste aspecte au fost pe deplin și legal conturare în funcție de disp. art. 290 alin. (3) C. proc. pen., respectiv în cadrul ședinței din 13 februarie 2008 dispunându-se efectiv admiterea cererii în acest sens chiar din partea apărării și s-a declarat ședința secretă pe tot parcursul judecării cauzei.

Dispozițiile procedural penale permit astfel de variante - art. 290 alin. (2) C. proc. pen., declararea ședinței secrete pe tot cursul sau o anumită parte a judecării cauzei. Ancorarea unei astfel de dispoziții în realitatea speței era un argument suficient pentru a hotărî astfel. Sub aspectul deplinei conturări a speței raportat la cele consemnate în fapt, prin prisma cazurilor de casare specificate, este de consemnat că vinovăția inculpaților este pe deplin dovedită, în perioada octombrie 2004 - ianuarie 2005 au racolat, transportat, cazat și exploatat sexual, pe teritoriul Italiei, mai multe persoane de sex feminin, obținând de pe urma acestor activități, beneficii materiale. Este reală împrejurarea că în cauza de față parte vătămată este doar S.A.

dar atâta vreme cât prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea cu privire la alte victime, este de consemnat, doar ca circumstanțiere, o posibilă amploare a activității infracționale. în activitatea inculpatului este de remarcat că racolarea victimelor se făcea din rândul unui cerc de persoane cunoscute, apropiate, ceea ce făcea ca încrederea victimelor în inculpat să nu fie pusă la îndoială de la început. Mai mult, inculpatul se ocupa cu procurarea actelor necesare deplasării victimei, plătea deplasările, comunicând victimei abia în Italia despre datoriile materiale pe care victima le avea față de inculpat, moment la care i se lua pașaportul pentru a nu putea părăsi teritoriul Italiei.

Inculpatul se ocupa de asemenea cu "plasarea" victimei în locul unde urma să-și "desfășoare activitatea", după ce îi procura articole de îmbrăcăminte, specifice "activității desfășurate". În acest sens probatoriul administrat, cel evidențiat la nivelul instanțelor inferiore, este concludent, neputând fi combătut cu cel propus de recurenți. Inculpata M.A.M. era cea care supraveghea activitatea victimelor atunci când inculpatul lipsea (plecând în România pentru câteva zile, ori în alte deplasări), ceea ce relevă că activitatea infracțională era organizată suficient de bine. Inculpații exercitau de asemenea și amenințări la adresa victimelor atunci când acestea, refuzau ori încercau să părăsească locul de cazare.

Declarațiile inculpatului l.A.M. concordă cu cele ale părții vătămate S.A.I. în ce privește organizarea deplasării victimei în Italia, procurarea pașaportului, plata taxelor aferente și a c/val. deplasării victimei în Italia, cazarea victimei, dar inculpatul neagă obligarea victimei la practicarea prostituției, poziție procesuală contrazisă de probele administrate deja și care trebuie cenzurată în lipsa unor alte dovezi produse de inculpat care să conducă la o altă constatare. Așadar solicitările de restituire formulate de inculpați se bazează pe apărări de circumstanță și pe susțineri care nu-și găsesc niciun temei în dovezile produse, ce au fost administrate și luate în considerare.

Din probele administrate și reținerile instanței de fond reiese fără tăgadă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, acestei infracțiuni regăsindu-i-se atât latura obiectivă cât și latura subiectivă cu vinovăția în forma intenției directe. Inculpatei M.A.M. i s-a reținut ca formă de participație complicitatea, constând în ajutorul și sprijinul dat inculpatului l.A.M. pentru racolarea, cazarea și exploatarea sexuală a victimei S.A.I., pe teritoriul Italiei. Inculpata, pe lângă faptul că sprijinea activitatea inculpatului de racolare a victimei s-a ocupat cu cazarea acesteia, supravegherea activității desfășurată de victimă, ținea legătura cu inculpatul atunci când acesta era plecat de la locul de cazare a victimei.

Toate aceste acte materiale nu pot fi ignorate, câtă vreme ele sunt dovedite în cauză. Așadar nu avem elemente concrete de a considera în alt sens decât cel propus. Probele esențiale de vinovăție se coroborează între ele iar susținerile inculpaților, în care neagă comiterea faptelor, nu pot fi primite, alte susțineri, în sensul contrar celor dispuse, sunt izolate, nu se pot corobora cu restul esențial al probațiunii ce converge spre reținerea de vinovăție. În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate s-a constatat, cu deplin temei, că doar în ce privește pe inculpata M.A.M. se constată că pedeapsa aplicată de 6 ani închisoare este prea severă în raport cu persoana inculpatei și forma de participație (complicitate) la activitatea infracțională, fiind justificată pe deplin o reducerea a pedepsei de 5 ani închisoare, această reducere fiind în concordanță cu dispozițiile art. 72 C. pen.

și cu scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. În ce privește modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților se constată că împrejurările comiterii, natura infracțiunilor și gravitatea acestora, pericolul social ridicat prin atingerea adusă libertății de mișcare a persoanei, dreptului la libertate sexuală, atingerea adusă vieții și integrității corporale, conduc la concluzia că scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen., prevenirea comiterii de noi fapte penale și reinserția socială a inculpaților nu pot fi atinse decât prin executarea pedepselor în regim de detenție. Așa fiind, pe considerentele art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se vor respinge ca nefondate recursurile formulate.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații l.A.M. și M.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 261/ A din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2010.