ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1056/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1056/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
recursurilor de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 204/2009
a Tribunalului Giurgiu inculpatul l.A.M. a fost condamnat la pedeapsa de 6 (șase)
ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și 5
(cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C.
pen., pedeapsă complementară.
În baza art. 71
C. pen. au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
Prin aceeași
sentință penală nr. 204/2009 a Tribunalului Giurgiu inculpata M.A. a fost
condamnat la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii
de trafic de persoane, în forma complicității, și 5 (cinci) ani interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă
complementară.
În baza art. 71
C. pen. au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
A fost
respinsă acțiunea civilă formulată de partea vătămată S.A.L.I. ca nefondată.
În baza art. 191
alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații să plătească statului câte
800 lei fiecare cheltuieli judiciare.
Pentru a
pronunța această sentință, din examinarea mijloacelor de probă administrate în
cauză, prima instanță a reținut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei
că, în perioada octombrie 2004 -ianuarie 2005, inculpații l.A.M. și M.A.M., au
racolat, transportat, cazat și exploatat sexual pe teritoriul Italiei, în
localitatea Bologna, pe partea vătămată S.A.I. și pe numita P.A.L., inculpatul
l.A.M. propunându-i părții vătămate S.A.I. să meargă cu el în Italia pentru a
lucra ca menajeră, spunându-i totodată că va locui în Italia împreună cu el și
prietena sa inculpata M.A.M., în orașul Bologna, partea vătămată fiind de acord
cu propunerea inculpatului care i-a adus la cunoștință și faptul că împreună cu
ea va merge în Italia și numita l.N.
Inculpatul l.A.M.
s-a ocupat de eliberarea pașaportului părții vătămate, cheltuielile ocazionate
de obținerea documentului ca și de transportul părții vătămate în Italia fiind
suportate de inculpat, transportul fiind efectuat cu un microbuz al firmei SC L.T.
din Giurgiu, în Bologna partea vătămată S.A.I. și numita l.N. fiind cazate în
apartamentul celor doi inculpați din Bologna, Italia. A doua zi după sosirea
celor două în Italia, inculpatul l.A.M., Ie-a adus la cunoștință că nu au unde
să se angajeze, că îi sunt datoare cu suma de 1000 euro fiecare, sumă cheltuită
pentru obținerea pașapoartelor și transportul lor și că singura posibilitate de
returnare a banilor era aceea de a se prostitua, după această discuție
inculpatul Ie-a luat pașapoartele și Ie-a obligat să iasă pe stradă să se
prostitueze în folosul lui și al prietenei sale, inculpata M.A.M.
Partea
vătămată S.A.I. și numita l.N. au fost forțate să se prostitueze sub
supravegherea inculpatului l.A.M. și a unui cetățean albanez, banii încasați în
urma practicării prostituției fiind luați de cei doi inculpați, iar atunci când
partea vătămată S.A.I. i-a adus la cunoștință inculpatului l.A.M. că vrea
pașaportul pentru a se putea întoarce în țară acesta a refuzat să-i dea
pașaportul, a lovit-o și obligat-o să se prostitueze în continuare,
amenințând-o că o va vinde unor cetățeni albanezi dacă va încerca să plece,
partea vătămată reușind să plece de la cei doi inculpați ajutată fiind de
reprezentanți ai Fundației P.G. pe care i-a întâlnit pe stradă și care i-au
spus că, dacă dorește să nu mai fie exploatată sexual să meargă cu ei, ceea ce
de altfel a și făcut partea vătămată, care în prezența unui reprezentant al
acestei fundații a depus o plângere la poliția din localitatea San Lasaro din
Italia, fundație de unde a reușit să se întoarcă în tară în urma obținerii
titlului de călătorie de la Ambasada României în condițiile în care inculpatul
nu i-a restituit pașaportul.
Nici unul
dintre inculpații audiați în cauză nu au recunoscut comiterea faptelor reținute
în sarcina lor, însă declarațiile acestora nu se coroborează cu nicio altă
probă administrată în cauză.
Inculpatul l.A.M.
a recunoscut prin declarațiile date că spre sfârșitul anului 2004 a organizat
deplasarea părții vătămate S.A.I. în Italia, respectiv că s-a ocupat de
eliberarea pașaportului părții vătămate, taxele aferente fiind achitate de
acestea ca de altfel și contravaloarea biletului de autocar, aceste aspecte
fiind confirmate și de partea vătămată prin declarațiile date, însă acesta a
contestat afirmațiile părții vătămate privitoare la obligarea acesteia să
practice prostituția, aceeași poziție adoptând-o și inculpata M.A.M., însă
declarațiile acestora sunt contrazise de probele administrate în cauză,
relevante fiind în acest sens declarațiile martorei P.A. (audiată la urmărirea
penală).
Susținerile
părții vătămate S.A.L.I., precum și cele ale martorei P.A.L. potrivit cărora
inculpatul l.A.M. se ocupa cu recrutarea unor tinere din țară, promițându-le că
vor lucra ca menajere în Italia, unde odată ajunse erau obligate să se
prostitueze, reiese și din declarațiile martorei V.D.I., martoră ce a relatat
că inculpatul l.A. i-a propus să meargă în Italia să lucreze, de cheltuielile
pentru eliberarea pașaportului și de cele pentru transport urmând să se ocupe
tot el, însă, deoarece nu avea încredere în inculpat și interveniseră și niște
probleme personale nu a mai plecat cu acesta, motiv pentru care inculpatul l.A.
a început să o sune insistent la telefon și chiar să o caute la domiciliu,
solicitându-i să-i înapoieze banii pe care îi dăduse pentru pașaport, fiind
nevoită să-și schimbe numărul de telefon întrucât inculpatul a sunat chiar și
din Italia.
La rândul său
martora C.F., mama părții vătămate, a arătat prin declarațiile date că fiica sa
i-a spus că inculpatul l.A. s-a ocupat de cheltuielile pentru obținerea
pașaportului și cele de transport, iar la întoarcerea în țară i-a comunicat
faptul că inculpatul l.A. a obligat-o să se prostitueze în Italia, fiind
amenințată și ținută sub teroare de acesta și concubina lui, inculpata M.A.M.
Martora a mai
relatat că de câte ori vorbea la telefon cu fiica sa în Italia, aceasta avea un
tremur în voce, părea speriată, spunându-i totodată că nu putea să vorbească la
telefon prea multe, la întoarcere spunându-i că era supravegheată de inculpatul
l.A. în timp ce suna în țară, inculpatul l.A., după întoarcere fiicei sale,
căutând-o foarte des, fie la telefon, fie personal, după ultima întâlnire cu
acesta partea vătămată, spunându-i că inculpatul a obligat-o să scrie o
declarație, folosindu-se de amenințări, declarație în care a consemnat că nu-l
cunoaște pe inculpat, nu a avut de-a face cu el în Italia, la întoarcere partea
vătămată tremura și era îngrozită, chiar în stare de șoc având în vedere
comportamentul inculpatului l.A. care împreună cu un alt bărbat, după ce a
ieșit din casă, au imobilizat-o și au condus-o la autoturismul cu care
veniseră, unde prin presiuni și amenințări a fost obligată să scrie declarația
la care a făcut referire.
Faptul că
inculpatul l.A. s-a ocupat de plecarea numitei l.N. în Italia rezultă și din
cuprinsul declarațiilor martorului N.G.C., martor ce a relatat că inculpatul în
anul 2004 l-a sunat din Italia rugându-l să-l ajute în obținerea pașaportului
pentru o cunoștință pe nume N. cu, care trebuia să meargă la București la
sediul Monitorului Oficial pentru a-și declara pierdut pașaportul, însă, deși,
inițial acceptase, ulterior a renunțat și la sfaturile prietenei sale căreia nu
i se părea un lucru curat ceea ce-i solicita inculpatul, căruia i-a comunicat
că nu-l poate ajuta atunci când i-a dat telefon, din auzite el aflând că
inculpatul ducea fete în Italia pentru a practica prostituția, ceea ce l-a
determinat să nu mai aibă dea face cu acesta.
Prin
declarațiile date, martorul a mai precizat că în perioada sărbătorilor de iarnă
s-a întâlnit într-un magazin cu partea vătămată care i-a spus că a avut
probleme cu inculpatul în timp ce se afla în Italia, acesta refuzând să-i dea
pașaportul, parte vătămată ce i s-a părut schimbat total din punct de vedere
fizic, însă nu a intrat în amănunte, dându-și seama că și aceasta căzuse în
plasa inculpatului și anume să se prostitueze.
Totodată
martorul a învederat și faptul că la câteva zile după întâlnirea cu partea
vătămată, inculpatul l.A.M. l-a sunat rugându-l să se întâlnească ocazie cu
care acesta i-a spus că a avut ceva probleme cu partea vătămată de la care are
de recuperat o sumă de bani și dacă este de acord să meargă cu el la un avocat
unde să dea o declarație prin care să arate că partea vătămată nu este în
deplinătatea facultăților mintale, ceea ce a refuzat să facă, spunându-i
inculpatului că nu vrea să fie amestecat în problemele acestuia.
Comportamentul
inculpatului față de partea vătămată, în timp ce se aflau în Italia, rezultă și
din declarația martorului G.A.B. care a relatat prin declarațiile date că
partea vătămată l-a sunat din Italia, ocazie cu care i-a spus că inculpatul l.A.
i-a luat pașaportul și refuză să i-l restituie și că în timp ce vorbea cu
aceasta, partea vătămată sunându-l de la un telefon public, i-a sunat acesteia
telefonul ocazie cu care a auzit când inculpatul o amenința pe aceasta, partea
vătămată începând să plângă și să-i spună că inculpatul l.A. nu o lasă să se
întoarcă în țară.
Prin
declarațiile date martorul a mai precizat și faptul că inculpatul l.A. s-a
întâlnit în țară cu partea vătămată, acesta fiind chemat de inculpat chiar în
timp ce el se afla la partea vătămată în locuință, la întoarcere aceasta
spunându-i că a fost împinsă de inculpatul l.A. într-o mașină și obligată să
dea o declarație în care să menționeze că în Italia nu a fost supusă
presiunilor de inculpat, că nu a fost amenințată și că nu i s-a luat pașaportul,
personal văzându-l pe inculpat, atunci când a ieșit din casă, că acesta avea în
mână o declarație pe care el a refuzat să o semneze, teama pe care inculpatul l.A.
o inspira părții vătămate rezultă și din declarația acestui martor care a
relatat prin declarațiile date că, la întoarcerea în țară, partea vătămată era
total schimbată, slăbită, cuprinsă de teamă, la fel prezentându-se partea
vătămată și după întâlnirea cu inculpatul l.A. când acesta a obligat-o să dea
declarația la care a făcut referire, respectiv partea vătămată era speriată și
plângea.
Insistențele
depuse de inculpat de a se întâlni cu partea vătămată după sosirea acesteia în
țară, insistențe determinate de depunerea de către aceasta la carabinieri în
Italia, a unei plângeri împotriva celor doi inculpați, plângere în urma căreia
s-a și efectuat o percheziție domiciliară la apartamentul unde locuiau cei doi
și unde a stat și partea vătămată, sunt scoase în evidență și de declarațiile
martorilor C.C. și C.D., unchii părții vătămate, cei care au fost martori la
insistențele telefonice ale inculpatului l.A.M. de a se întâlni cu partea
vătămată, întâlnire care de altfel a și avut loc, și unde au însoțit-o și ei,
ocazie cu care inculpatul l.A., pe un ton răstit i-a solicitat părții vătămate
să-și retragă plângerea formulată împotriva sa în Italia.
Cu ocazia
acestei întâlniri, martorii au relatat că partea vătămată i-a solicitat
inculpatului să-i restituie pașaportul și lucrurile ei personale, însă acesta a
refuzat, motivând că pașaportul s-a deteriorat, vocabularul folosit de inculpat
fiind neserios și amenințător, ocazie cu care acesta chiar a încercat să
sugereze că i se poate întâmpla ceva părții vătămate (accident, bătaie), și el
nu va fi vinovat de ce s-au putea întâmpla, comportament ce i-a determinat să
plece.
Reiese din
nota Consulatului General al României din Milano, Italia, nr. 178 din 17
noiembrie 2006, notă în cuprinsul căreia se precizează că în urma plângerii
depuse de partea vătămată S.A.L.I., la Secția de Carabinieri San Lazzaro Oi Savena,
Italia, că la apartamentul unde locuia inculpatul l.A. împreună cu inculpata M.A.M.,
apartament în care a locuit și partea vătămată, precum și M.C. și P.A., s-a
efectuat o percheziție de către carabinierii din localitate, la momentul
percheziției în locuință aflându-se M.A.M., C.A., P.A., A.C.F., M.C.E. și A.C.
Din cuprinsul
procesului verbal încheiat de către carabinieri și aflat la dosar în copie,
rezultă că percheziția a avut loc la data de 09 decembrie 2004, deci anterior
întoarcerii în tară a martorei P.A.L., întoarcerea acesteia și a numitei M.C. având
loc la data de 17 decembrie 2004, conform procesului verbal din 29 martie 2006,
fiind confirmate astfel susținerile martorei P.A. potrivit cărora atât ea cât
și M.C. au fost duse la microbuz de către tatăl inculpatei ulterior
percheziției, și trimise în țară cu un microbuz al firmei L.T., așa cum a
afirmat în declarații.
La
individualizarea pedepselor ce se au fost aplicate inculpaților s-au avut în
vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de
pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptei
comisă de inculpați, persoana acestora, precum și împrejurările care atenuează
sau agravează răspunderea penală.
În ceea ce
privește pericolul social al faptelor comise de inculpați, tribunalul a reținut
că este extrem de ridicat, pericolul faptelor rezidând din modul, mijloacele și
împrejurările în care au fost comise infracțiunile, inculpatul l.A.M. fiind
acela care a recrutat-o atât pe partea vătămată S.A.I. cât și pe numita l.N. în
timp ce se întorsese în țară din Italia, promițându-le în mod mincinos că le va
găsi un loc de muncă în Italia în calitate de menajere, inculpatul profitând
atât de faptul că partea vătămată S.A.I. îi cunoștea și deci putea avea
încredere în el, cât și de faptul că cele două aveau nevoie de un loc de muncă
care să fie mai bine remunerat decât ceea ce ar fi găsit în țară, în timp ce
inculpata M.A.M. nu numai că Ie-a găzduit pe partea vătămată și l.N. în
apartamentul închiriat de părinții săi, în care locuia și ea și inculpatul l.A.M.,
dar s-a ocupat și de pregătirea părții vătămate în vederea practicării
prostituției, deplasându-se cu aceasta pentru a-i cumpăra îmbrăcăminte și a-i
arăta unde să se ducă și cum să procedeze.
Pericolul
social ridicat al infracțiunilor comise de cei doi inculpați rezultă și din
faptul că prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni se aduce atingere unor
drepturi fundamentale ale ființei umane și anume dreptul la libertatea de
mișcare, dreptul la libertatea sexuală și chiar se aduce atingere vieții și
integrității corporale, fenomenul traficului de persoane cunoscând o
recrudescență în ultima perioadă.
Pe lângă
pericolul social ridicat al faptelor comise de inculpați, tribunalul a reținut
că aceștia au dat dovadă de o periculozitate sporită, inculpații conlucrând
pentru a determina partea vătămată să se prostitueze și a o împiedica să se
întoarcă în țară, inculpatul l.A.M. exercitând pe lângă amenințările că o va
vinde unor albanezi pe partea vătămată și violențe fizice asupra acesteia, în
timp ce inculpata M.A.M. o supraveghea pe partea vătămată atunci când
inculpatul l.A.M. nu era acasă sau era în țară, o ținea încuiată pentru a nu
putea pleca și în același timp avea grijă să practice prostituția întrucât
inculpata nu muncea și nu se putea întreține decât din banii obținuți din
practicarea prostituției de către partea vătămată.
Nu în ultimul
rând s-a reținut și atitudinea inculpaților pe parcursul procesului penal,
concretizată în negarea săvârșirii infracțiunilor, încercând astfel să
împiedice organele judiciare să afle adevărul.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel inculpații l.A.M. și M.A.M. criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
Ambii
inculpați au susținut că faptele reținute în sarcina lor, fie nu există în
materialitatea lor, fie ei nu se fac vinovați de comiterea lor/sau nu au
săvârșit infracțiunea reținută, motiv pentru care au solicitat achitarea pe
temeiul prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) sau d) C.
proc. pen. (inculpatul l.A.M.) ori de art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit.
c) C. proc. pen. (inculpata M.A.M.).
Se arată de
către apelanți că declarațiile părții vătămate și ale martorei P.A. nu s-au
luat cu respectarea dispozițiilor procedurale privind depunerea jurământului.
De asemenea instanța nu a ținut seama de faptul că inculpații nu și-au
recunoscut vinovăția, poziție procesuală ce se coroborează cu celelalte probe
administrate. Apelanții au solicitat în subsidiar și reidividualizarea
pedepselor sub aspectul modalității de executare, în sensul ca executarea să se
facă fără privare de libertate.
Curtea,
examinând potrivit art. 371 și art. 378 C. proc. pen. apelurile declarate de
cei doi inculpați, a constatat că este întemeiat doar cel formulat de inculpata
M.A.M. și doar sub aspectul individualizării pedepsei în privința cuantumului
acesteia.
În calea de
atac a apelului cei doi inculpați au fost audiați, poziția lor procesuală fiind
de negare a comiterii infracțiunilor reținute în sarcina lor.
S-a consemnat
astfel că vinovăția inculpaților constând în aceea că într-o perioadă de 4 luni
(octombrie 2004 - ianuarie 2005) au racolat, transportat, cazat și exploatat
sexual, pe teritoriul Italiei, mai multe persoane de sex feminin, obținând de
pe urma acestor activități, beneficii materiale este pe deplin dovedită.
În
activitatea inculpatului este de remarcat că racolarea victimelor se făcea din
rândul unui cerc de persoane cunoscute, apropiate, ceea ce făcea ca încrederea
victimelor în inculpat să nu fie pusă la îndoială de la început. Mai mult,
inculpatul se ocupa cu procurarea actelor necesare deplasării victimei, plătea
deplasările, comunicând victimei abia în Italia despre datoriile materiale pe
care victima le avea față de inculpat, moment la care i se lua pașaportul
pentru a nu putea părăsi teritoriul Italiei.
Inculpatul se
ocupa de asemenea cu "plasarea" victimei în locul unde urma să-și
"desfășoare activitatea", după ce îi procura articole de
îmbrăcăminte, specifice "activității desfășurate".
Inculpata M.A.M.
era cea care supraveghea activitatea victimelor atunci când inculpatul lipsea
(plecând în România pentru câteva zile, ori în alte deplasări), ceea ce relevă
că activitatea infracțională era organizată suficient de bine. Inculpații
exercitau de asemenea și amenințări la adresa victimelor atunci când acestea,
refuzau ori încercau să părăsească locul de cazare.
Declarațiile
inculpatului l.A.M. concordă cu cele ale părții vătămate S.A.I. în ce privește
organizarea deplasării victimei în Italia, procurarea pașaportului, plata
taxelor aferente și a c/val. deplasării victimei în Italia, cazarea victimei, dar
inculpatul neagă obligarea victimei la practicarea prostituției, poziție
procesuală contrazisă de probele administrate deja și care trebuie cenzurată în
lipsa unor alte dovezi produse de inculpat care să conducă la o altă
constatare.
Așadar
solicitările de achitare formulate de inculpați se bazează pe apărări de
circumstanță și pe susțineri care nu-și găsesc niciun temei în dovezile
produse. Din probele administrate și reținerile instanței de fond dar și din
considerentele arătate reiese fără tăgadă că inculpatul se face vinovat de
comiterea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,
acestei infracțiuni regăsindu-i-se atât latura obiectivă cât și latura
subiectivă cu vinovăția în forma intenției directe.
Inculpatei M.A.M.
i s-a reținut ca formă de participație complicitatea, constând în ajutorul și
sprijinul dat inculpatului l.A.M. pentru racolarea, cazarea și exploatarea
sexuală a victimei S.A.I., pe teritoriul Italiei, iar temeiul invocat pentru
achitarea inculpatei presupune neefectuarea niciunui act material constitutiv
al laturii obiective a infracțiunii de către inculpată (art. 11 pct. 2 lit. a)
rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.). Ori, așa cum s-a arătat, inculpata, pe
lângă faptul că sprijinea activitatea inculpatului de racolare a victimei s-a
ocupat cu cazarea acesteia, supravegherea activității desfășurată de victimă,
ținea legătura cu inculpatul atunci când acesta era plecat de la locul de
cazare a victimei. Toate aceste acte materiale nu pot fi ignorate, câtă vreme
ele sunt dovedite în cauză.
În ceea ce privește
solicitarea subsidiară a inculpaților, respectiv cea de reindividualizare a
pedepselor aplicate s-a constatat că doar în ce privește pe inculpata M.A.M. se
constată că pedeapsa aplicată de 6 ani închisoare este prea severă în raport cu
persoana inculpatei și forma de participație (complicitate) la activitatea
infracțională, fiind justificată o reducerea a pedepsei de 5 ani închisoare,
această reducere fiind în concordanță cu dispozițiile art. 72 C. pen. și cu
scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
În ce
privește modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților se
constată că împrejurările comiterii, natura infracțiunilor și gravitatea
acestora, pericolul social ridicat prin atingerea adusă libertății de mișcare a
persoanei, dreptului la libertate sexuală, atingerea adusă vieții și
integrității corporale, conduc la concluzia că scopul pedepsei prev. de art. 52
C. pen., prevenirea comiterii de noi fapte penale și reinserția socială a
inculpaților nu pot fi atinse decât prin executarea pedepselor în regim de
detenție.
În continuare
cei doi inculpați au înțeles a iniția și calea de atac a recursului.
Primului caz
de casare - art. 385
9
pct. 4 C. proc. pen., făcându-se trimitere la
motivele formulate în scris și depuse la dosar, s-a arătat că judecarea cauzei
la fond s-a făcut în ședință secretă, încălcându-se principiul publicității
ședinței de judecată. Pentru acest motiv s-a solicitat admiterea recursului,
casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Cu privire la
cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 10 C. proc. pen. s-a
susținut că instanțele de fond și apel nu s-au pronunțat cu privire la unele
probe administrate și nici asupra unor cereri esențiale pe care inculpații
le-au formulat de natură a influența soluția procesului. Astfel cele două
instanțe nu s-au pronunțat asupra declarațiilor martorilor A.C.F. și l.A.F. De
asemenea, instanțele nu s-au pronunțat asupra declarațiilor martorilor I.M.I.,
S.F. și l.P. În mod greșit instanțele au preluat din rechizitoriu că inculpații
au desfășurat activitatea infracțională pe o durată de 4 luni de zile, în
realitate inculpații desfășurând activitatea infracțională în 7 zile.
În temeiul
cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 18 - față de inculpați
s-a pronunțat o soluție greșită de condamnare și în mod greșit instanțele au
reținut că există mai multe părți vătămate întrucât pentru celelalte părți
vătămate cauza a fost disjunsă. Perchezițiile efectuate la domiciliul
inculpaților din Italia nu dovedesc vinovăția inculpaților pentru faptele
reținute în sarcina acestora.
Față de
motivele exprese de casare invocate, cu examinarea și a celor abordabile din
oficiu, persoanele recurente, calitățile acestora, I.C.C.J. retine următoarele:
Sub aspectul
chestiunilor procedurale invocate, este de redat că nu sunt de constatat vicii,
nereguli care să atragă casarea hotărârilor.
Este reală
împrejurarea că exclusiv instanța de fond a dezbătut cauza și în ședințe
secrete însă aceste aspecte au fost pe deplin și legal conturare în funcție de
disp. art. 290 alin. (3) C. proc. pen., respectiv în cadrul ședinței din 13
februarie 2008 dispunându-se efectiv admiterea cererii în acest sens chiar din
partea apărării și s-a declarat ședința secretă pe tot parcursul judecării
cauzei.
Dispozițiile
procedural penale permit astfel de variante - art. 290 alin. (2) C. proc. pen.,
declararea ședinței secrete pe tot cursul sau o anumită parte a judecării
cauzei. Ancorarea unei astfel de dispoziții în realitatea speței era un
argument suficient pentru a hotărî astfel.
Sub aspectul
deplinei conturări a speței raportat la cele consemnate în fapt, prin prisma
cazurilor de casare specificate, este de consemnat că vinovăția inculpaților
este pe deplin dovedită, în perioada octombrie 2004 - ianuarie 2005 au racolat,
transportat, cazat și exploatat sexual, pe teritoriul Italiei, mai multe
persoane de sex feminin, obținând de pe urma acestor activități, beneficii
materiale. Este reală împrejurarea că în cauza de față parte vătămată este doar
S.A. dar atâta vreme cât prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea cu privire la
alte victime, este de consemnat, doar ca circumstanțiere, o posibilă amploare a
activității infracționale. în activitatea inculpatului este de remarcat că racolarea
victimelor se făcea din rândul unui cerc de persoane cunoscute, apropiate, ceea
ce făcea ca încrederea victimelor în inculpat să nu fie pusă la îndoială de la
început. Mai mult, inculpatul se ocupa cu procurarea actelor necesare
deplasării victimei, plătea deplasările, comunicând victimei abia în Italia
despre datoriile materiale pe care victima le avea față de inculpat, moment la
care i se lua pașaportul pentru a nu putea părăsi teritoriul Italiei.
Inculpatul se ocupa de asemenea cu "plasarea" victimei în locul unde
urma să-și "desfășoare activitatea", după ce îi procura articole de
îmbrăcăminte, specifice "activității desfășurate". În acest sens
probatoriul administrat, cel evidențiat la nivelul instanțelor inferiore, este
concludent, neputând fi combătut cu cel propus de recurenți.
Inculpata M.A.M.
era cea care supraveghea activitatea victimelor atunci când inculpatul lipsea
(plecând în România pentru câteva zile, ori în alte deplasări), ceea ce relevă
că activitatea infracțională era organizată suficient de bine. Inculpații
exercitau de asemenea și amenințări la adresa victimelor atunci când acestea,
refuzau ori încercau să părăsească locul de cazare.
Declarațiile
inculpatului l.A.M. concordă cu cele ale părții vătămate S.A.I. în ce privește
organizarea deplasării victimei în Italia, procurarea pașaportului, plata
taxelor aferente și a c/val. deplasării victimei în Italia, cazarea victimei,
dar inculpatul neagă obligarea victimei la practicarea prostituției, poziție
procesuală contrazisă de probele administrate deja și care trebuie cenzurată în
lipsa unor alte dovezi produse de inculpat care să conducă la o altă
constatare.
Așadar
solicitările de restituire formulate de inculpați se bazează pe apărări de
circumstanță și pe susțineri care nu-și găsesc niciun temei în dovezile
produse, ce au fost administrate și luate în considerare.
Din probele
administrate și reținerile instanței de fond reiese fără tăgadă că inculpatul
se face vinovat de comiterea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit.
a) din Legea nr. 678/2001, acestei infracțiuni regăsindu-i-se atât latura
obiectivă cât și latura subiectivă cu vinovăția în forma intenției directe.
Inculpatei M.A.M.
i s-a reținut ca formă de participație complicitatea, constând în ajutorul și
sprijinul dat inculpatului l.A.M. pentru racolarea, cazarea și exploatarea
sexuală a victimei S.A.I., pe teritoriul Italiei. Inculpata, pe lângă faptul că
sprijinea activitatea inculpatului de racolare a victimei s-a ocupat cu cazarea
acesteia, supravegherea activității desfășurată de victimă, ținea legătura cu
inculpatul atunci când acesta era plecat de la locul de cazare a victimei.
Toate aceste acte materiale nu pot fi ignorate, câtă vreme ele sunt dovedite în
cauză.
Așadar nu
avem elemente concrete de a considera în alt sens decât cel propus. Probele esențiale
de vinovăție se coroborează între ele iar susținerile inculpaților, în care
neagă comiterea faptelor, nu pot fi primite, alte susțineri, în sensul contrar
celor dispuse, sunt izolate, nu se pot corobora cu restul esențial al
probațiunii ce converge spre reținerea de vinovăție.
În ceea ce
privește individualizarea pedepselor aplicate s-a constatat, cu deplin temei,
că doar în ce privește pe inculpata M.A.M. se constată că pedeapsa aplicată de
6 ani închisoare este prea severă în raport cu persoana inculpatei și forma de
participație (complicitate) la activitatea infracțională, fiind justificată pe
deplin o reducerea a pedepsei de 5 ani închisoare, această reducere fiind în
concordanță cu dispozițiile art. 72 C. pen. și cu scopul pedepsei prev. de art.
52 C. pen.
În ce
privește modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților se
constată că împrejurările comiterii, natura infracțiunilor și gravitatea
acestora, pericolul social ridicat prin atingerea adusă libertății de mișcare a
persoanei, dreptului la libertate sexuală, atingerea adusă vieții și
integrității corporale, conduc la concluzia că scopul pedepsei prev. de art. 52
C. pen., prevenirea comiterii de noi fapte penale și reinserția socială a
inculpaților nu pot fi atinse decât prin executarea pedepselor în regim de
detenție.
Așa fiind, pe
considerentele art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se vor
respinge ca nefondate recursurile formulate.
Văzând și
disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de inculpații l.A.M. și M.A.M. împotriva Deciziei
penale nr. 261/ A din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă
recurenții inculpați la plata sumei de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul
parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 19 martie 2010.