ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3104/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3104/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC D.T. SRL Oradea, prin acțiunea

comercială înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția comercială, în

contradictoriu cu pârâta societatea de asigurare C.P. A.S., cu sediul în Cehia,

a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată

pârâta la plata sumei de 112.692 euro, în echivalent la data accidentului,

reprezentând despăgubire ca urmare a accidentului produs din culpa unui șofer

ceh, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 1000/COM/2010

din 14 decembrie 2010, Tribunalul Bihor a admis excepția autorității de lucru judecat,

invocată din oficiu, și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta

SC D.T. SRL ca fiind autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunța astfel,

analizând excepția invocată prin prisma prevederilor art. 166 C. proc. civ., ca

excepție de fond, absolută și peremptorie, și art. 1201 C. civ., ca prezumție legală

absolută irefragabilă, instanța a reținut că aceasta este întemeiată.

Doctrina juridică a statuat

că puterea de lucru judecat are un aspect pozitiv, în sensul că partea care a câștigat

procesul se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea definitivă într-o

nouă judecată, fără ca această instanță să îi poată lua în discuție existența dreptului,

și un aspect negativ, în sensul că partea care a pierdut procesul nu mai poate repune

în discuție dreptul său într-un alt litigiu.

Sub aspectul condițiilor

cumulative ale efectului negativ al puterii de lucru judecat, din cuprinsul prevederilor

art. 1201 C. civ. rezultă că legea civilă indică trei condiții cumulative: identitate

de obiect, identitate de cauză și identitate de părți, aceleași elemente care configurează

cererea de chemare în judecată.

Din perspectiva art. 1201

C. civ., noțiunea de obiect se referă la însăși pretenția formulată prin cerere,

în sfera noțiunii de obiect înscriindu-se nu numai obiectul material, ci și dreptul

subiectiv care poartă asupra obiectului sub aspect material. Instanța supremă a

decis constant că există identitate de obiect chiar dacă acesta este diferit formulat

în cele două cereri, când rezultă că scopul final urmărit de reclamant este același.

Pe de altă parte, s-a decis că există putere de lucru judecat, chiar dacă dreptul

ce se încearcă a se valorifica din nou a fost valorificat pe cale incidentală.

Referitor la cauză, element

ce are în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, care nu se

confundă cu cauza acțiunii, cu dreptul subiectiv sau cu mijloacele de probă ale

temeiului juridic, din perspectiva art. 1201 C. civ., are în vedere fundamentul

juridic al noii cereri.

Referitor la cel de-al

treilea element – părțile – constant se subliniază în literatură că art. 1201

C. civ., referindu-se la „aceleași părți (…) în aceeași calitate” are în vedere

nu numai prezența lor fizică, ci și cea juridică, adică participarea lor în proces

în nume propriu sau în calitate de reprezentant. Astfel, dacă în ambele procese

participă aceleași persoane, ca titulare ale dreptului ce formează obiectul litigiului,

există identitate de părți chiar dacă într-un proces o parte a figurat ca reclamantă

și cealaltă ca pârâtă, iar în al doilea proces aceste calități sunt inversate.

În speță, instanța a reținut

că prin sentința nr. 685/COM/2008, pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 18

decembrie 2008 în Dosar nr. 1860/COM/111/2008, a fost respinsă ca nefondată acțiunea

reclamantei SC D.T. SRL în contradictoriu cu pârâta C.P., prin reprezentantul său

SC A.R. SA București, sentință rămasă irevocabilă prin decizia nr. 49/C/2009 a Curții

de Apel Oradea pronunțată în Dosarul nr. 1860/2008.

Prin cererea înregistrată

în dosarul menționat, reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei SC A.R.

SA București în reprezentarea societății de asigurare cehă C.P. la plata sumei de

112.692 euro, prejudiciu cauzat ca urmare a accidentului produs din culpa șoferului

ceh.

În prezenta cauză reclamanta

a invocat aceleași pretenții împotriva pârâtei C.P., fiind evidentă tripla identitate

de cauză, obiect și părți conform textului de lege menționat mai sus.

Susținerea reclamantei

că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege sub aspectul identității de

părți a fost reținută ca neîntemeiată. Astfel, chiar reclamanta, prin cerere, a

arătat că este reprezentant în România a societății de asigurare C.P. este A.R.

SA. Mandatara societății cehe este împuternicită să lichideze urmările unor accidente

produse de asigurații lor în temeiul Convenției Carte Verde la care România este

parte din anii 60, lucru ce rezultă din lista editată B.A.A.R. unde se prevede că

din anul 2000 SC A.R. SA este mandatarul societății cehe. Mai mult reclamanta a

susținut că la nivelul centralei SC A.R. SA s-a constituit și dosarul de daună,

aspect confirmat prin depunerea unei copii a dosarului în prezenta cauză.

Apelul declarat de reclamanta

SC D.T. SRL – apel însușit de lichidatul judiciar A.U. IPURL București, împotriva

acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a

civilă și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 99/C/2011-A din

09 noiembrie 2011.

În argumentarea acestei

decizii instanța de apel, a reținut că potrivit art. 1201 C. civ., există lucru

judecat atunci când a doua cerere în judecată are aceleași obiect, este întemeiată

pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în

aceeași calitate.

Pentru a fi opozabilă

excepția lucrului judecat, trebuie, pe lângă identitatea de obiect și de cauză,

să existe și identitatea juridică între părțile care au figurat la prima judecată

și cele care figurează în a doua judecată.

Or, potrivit practicii

judiciare în materie, există identitate juridică între părți ori de câte ori părțile

din a doua judecată au figurat în prima judecată sau personal sau să fi fost reprezentate

legal sau convențional, prin cei care au figurat la prima judecată.

În speță, la prima judecată

pe fond, prin sentința nr. 685/COM din 18 decembrie 2008 a Tribunalului Bihor, rămasă

irevocabilă prin anularea apelului ca netimbrat prin decizia nr. 49 din 05 mai 2009

a Curții de Apel Oradea, a fost respinsă acțiunea reclamantei SC D.T. SRL împotriva

pârâtei C.P. Cehia, prin SC A.R. SA București.

În prezenta cauză, prin

sentința nr. 1000/COM din 14 decembrie 2010, Tribunalul Bihor a respins acțiunea

aceleași reclamante SC D.T. SRL, prin administrator judiciar D.A.U., împotriva pârâților

C.P. Cehia și SC A.R. SA – Departamentul de Daune Externe București.

În ambele cauze aceeași

reclamantă a solicitat obligarea aceleași pârâte C.P. Cehia, în calitate de asigurător,

și nu a SC A.R. SA București, la plata în favoarea sa a sumei de 112.692 euro, prejudiciu

cauzat ca urmare a accidentului produs din culpa șoferului ceh, fiind evidentă identitatea

juridică de părți, identitatea de obiect și cauză nefiind contestată.

Critica apelantei în sensul

că în prima cauză nu s-a judecat în contradictoriu cu societatea de asigurare C.P.

Cehia nu a fost primită, fiind infirmată atât de cererea de chemare în judecată,

cât și de dispozitivul sentinței nr. 685/COM din 18 decembrie 2008 a Tribunalului

Bihor, pronunțată în contradictoriu cu această pârâtă. Această sentință a rămas

irevocabilă prin anularea apelului ca netimbrat, prin decizia nr. 49/C din 05 mai

2009 a Curții de Apel Oradea, nerecurată.

Instanța de fond nu a

primit nici invocarea faptului că societatea asiguratoare cehă nu a fost parte în

prima cauză, întrucât nu ar fi fost citată și că mandatarul nu ar fi fost mandatar,

având în vedere faptul că potrivit principiului disponibilității, reclamanta este

cea care stabilește părțile cu care se judecă, iar în speță a fost respectat acest

principiu, sentința din prima cauză fiind pronunțată, ca și în a doua cauză, în

contradictoriu cu pârâta C.P. Cehia care a fost chemată în judecată prin ambele

acțiuni promovate în cele două cauze.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs A.D. și D.I., ca succesori ai SC D.T. SRL, în calitate de foști

asociați rămași după radierea societății, recurs întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea motivului

de recurs invocat recurenții au arătat că au chemat în judecată societatea străină

de asigurare și consideră că nu există al treilea element care ar determina existența

autorității de lucru judecat, respectiv identitatea de părți: în primul dosar a

fost chemată în judecată o pârâtă, iar în al doilea dosar altă pârâtă, acesta fiind

și motivul de apel respins în mod nelegal de către instanța de apel.

Recurenții susțin că în

prezenta cauză au chemat în judecată societatea străină de asigurare și aceasta

nu a mandatat societatea română să o reprezinte. În această situație, susțin recurenții,

în primul dosar s-au judecat cu un mandatar care nu era mandatat nici pe Convenția

de Carte Verde nici pe dreptul comun al unei societăți care nu a fost parte în proces

nefiind citată.

Pentru aceste motive,

recurenții au solicitat admiterea recursului, respingerea excepției și trimiterea

cauzei în rejudecarea apelului.

Prin concluziile scrise

depuse la dosar, intimata-pârâtă, răspunzând criticilor recurenților, a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat

și va fi respins pentru următoarele considerente:

Motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii. Argumentele aduse în sprijinul acestei critici nu pun în discuție nicio

dispoziție legală pentru ca instanța de recurs să poată trece la examinarea nelegalității

constând în aplicarea greșită a legii. Nici sub aspectul lipsei temeiului legal

nu s-au adus argumente care să fie analizate de instanța de recurs. Totuși, având

în vedere că prin argumentele de ansamblu aduse de recurentă se deduce că s-a pus

în discuție excepția autorității de lucru judecat, se va examina de Înalta Curte

dacă sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 1201 C. civ.

Totodată, se va avea în

vedere că soluția din apel s-a bazat pe aceste dispoziții atunci când s-a constatat

că există autoritate de lucru judecat.

Potrivit art. 1201 C.

civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect,

este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și

în contra lor în aceeași calitate”.

Autoritatea

de lucru judecat, excepție menținută prin decizia recurată, este mijloc de apărare

pe care partea care a obținut câștig de cauză într-un prim proces îl poate opune

celeilalte părți și succesorilor ei în drepturi, în cazul în care s-ar porni un

al doilea proces împotriva sa, având același obiect și aceeași cauză.

Excepția

autorității de lucru judecat privește dreptul la acțiune, fiind o excepție absolută

(care se bazează pe caracterul imperativ al normei

din

art. 1201

C. civ.

), de

fond, întrucât privește lipsiri legate de exercitarea dreptului la acțiune, și dirimantă

(peremptorie), tinzând la respingerea acțiunii.

Prin

urmare, dacă se dovedește existența triplei identități - de părți, obiect și cauză

- impusă de prevederile art. 1201 C. civ., dreptul la acțiune este considerat a

fi definitiv stins, și judecata celei din urmă acțiuni exercitate nu mai poate fi

continuată.

Condițiile

menționate sunt îndeplinite în cauză, astfel cum corect au reținut și instanțele

anterioare, ținând seama că o acțiune între aceleași părți, cu același obiect și

aceeași cauză a fost soluționată prin sentința civilă nr. 685/COM 18 decembrie 2008

a Tribunalului Bihor, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 49 din 05 mai 2009 a Curții

de Apel Oradea, în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC D.T. SRL împotriva

pârâtei C.P. Cehia, prin SC A.R. SA București.

Astfel,

cum corect a reținut instanța de apel, în ambele cauze aceeași reclamantă a solicitat

obligarea aceleiași pârâte C.P. Cehia, în calitate de asigurator și nu a SC A.R.

SA București, la plata în favoarea sa a sumei de 112.692 euro, prejudiciu cauzat

ca urmare a accidentului produs din culpa șoferului ceh.

Constatând

îndeplinite cerințele triplei identități, întemeiat instanța de apel a confirmat

reținerea primei instanțe că în cauză operează autoritatea de lucru judecat.

Susținerea

recurentei conform căreia societatea cehă nu a fost parte în prima cauză, întrucât

nu ar fi fost citată și că mandatarul nu ar fi fost mandatar, nu va fi reținută,

întrucât așa cum corect a reținut și instanța de apel, potrivit principiului disponibilității,

reclamanta este cea care stabilește cadrul procesual, părțile cu care se judecă,

iar în speță a fost respectat acest principiu, sentința din prima cauză, fiind pronunțată

ca și în a doua cauză, în contradictoriu cu pârâta C.P. Cehia, care a fost chemată

în judecată prin ambele acțiuni promovate în cele două cauze.

Având

în vedere cele de mai sus, în

baza

art. 312

alin. (

1

)

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Constatând culpa procesuală

a recurenților în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată

de

intimata-pârâtă, urmează a se da eficiență dispozițiilor art. 274

C. proc. civ. și a obliga recurenții la plata sumei de 4.464,4 RON cheltuieli de

judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de

reclamanții

S.C. D.T. S.R.L., A.D.

și

D.I.

împotriva deciziei

nr. 99/C/2011-A din 09 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă

și de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenții A.D.

și D.I. la plata sumei de 4.464,4 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă

C.P. A.S. Cehia, prin reprezentant SC A.R. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7

iunie 2012.