ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3104/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC D.T. SRL Oradea, prin acțiunea comercială înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția comercială, în contradictoriu cu pârâta societatea de asigurare C.P. A.S., cu sediul în Cehia, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 112.692 euro, în echivalent la data accidentului, reprezentând despăgubire ca urmare a accidentului produs din culpa unui șofer ceh, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 1000/COM/2010 din 14 decembrie 2010, Tribunalul Bihor a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu, și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC D.T.

SRL ca fiind autoritate de lucru judecat. Pentru a pronunța astfel, analizând excepția invocată prin prisma prevederilor art. 166 C. proc. civ., ca excepție de fond, absolută și peremptorie, și art. 1201 C. civ., ca prezumție legală absolută irefragabilă, instanța a reținut că aceasta este întemeiată. Doctrina juridică a statuat că puterea de lucru judecat are un aspect pozitiv, în sensul că partea care a câștigat procesul se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea definitivă într-o nouă judecată, fără ca această instanță să îi poată lua în discuție existența dreptului, și un aspect negativ, în sensul că partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.

Sub aspectul condițiilor cumulative ale efectului negativ al puterii de lucru judecat, din cuprinsul prevederilor art. 1201 C. civ. rezultă că legea civilă indică trei condiții cumulative: identitate de obiect, identitate de cauză și identitate de părți, aceleași elemente care configurează cererea de chemare în judecată. Din perspectiva art. 1201 C. civ., noțiunea de obiect se referă la însăși pretenția formulată prin cerere, în sfera noțiunii de obiect înscriindu-se nu numai obiectul material, ci și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului sub aspect material. Instanța supremă a decis constant că există identitate de obiect chiar dacă acesta este diferit formulat în cele două cereri, când rezultă că scopul final urmărit de reclamant este același.

Pe de altă parte, s-a decis că există putere de lucru judecat, chiar dacă dreptul ce se încearcă a se valorifica din nou a fost valorificat pe cale incidentală. Referitor la cauză, element ce are în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, care nu se confundă cu cauza acțiunii, cu dreptul subiectiv sau cu mijloacele de probă ale temeiului juridic, din perspectiva art. 1201 C. civ., are în vedere fundamentul juridic al noii cereri. Referitor la cel de-al treilea element – părțile – constant se subliniază în literatură că art. 1201 C. civ., referindu-se la „aceleași părți (…) în aceeași calitate” are în vedere nu numai prezența lor fizică, ci și cea juridică, adică participarea lor în proces în nume propriu sau în calitate de reprezentant.

Astfel, dacă în ambele procese participă aceleași persoane, ca titulare ale dreptului ce formează obiectul litigiului, există identitate de părți chiar dacă într-un proces o parte a figurat ca reclamantă și cealaltă ca pârâtă, iar în al doilea proces aceste calități sunt inversate. În speță, instanța a reținut că prin sentința nr. 685/COM/2008, pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 18 decembrie 2008 în Dosar nr. 1860/COM/111/2008, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei SC D.T. SRL în contradictoriu cu pârâta C.P., prin reprezentantul său SC A.R. SA București, sentință rămasă irevocabilă prin decizia nr. 49/C/2009 a Curții de Apel Oradea pronunțată în Dosarul nr. 1860/2008. Prin cererea înregistrată în dosarul menționat, reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei SC A.R.

SA București în reprezentarea societății de asigurare cehă C.P. la plata sumei de 112.692 euro, prejudiciu cauzat ca urmare a accidentului produs din culpa șoferului ceh. În prezenta cauză reclamanta a invocat aceleași pretenții împotriva pârâtei C.P., fiind evidentă tripla identitate de cauză, obiect și părți conform textului de lege menționat mai sus. Susținerea reclamantei că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege sub aspectul identității de părți a fost reținută ca neîntemeiată. Astfel, chiar reclamanta, prin cerere, a arătat că este reprezentant în România a societății de asigurare C.P. este A.R. SA. Mandatara societății cehe este împuternicită să lichideze urmările unor accidente produse de asigurații lor în temeiul Convenției Carte Verde la care România este parte din anii 60, lucru ce rezultă din lista editată B.A.A.R.

unde se prevede că din anul 2000 SC A.R. SA este mandatarul societății cehe. Mai mult reclamanta a susținut că la nivelul centralei SC A.R. SA s-a constituit și dosarul de daună, aspect confirmat prin depunerea unei copii a dosarului în prezenta cauză. Apelul declarat de reclamanta SC D.T. SRL – apel însușit de lichidatul judiciar A.U. IPURL București, împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 99/C/2011-A din 09 noiembrie 2011. În argumentarea acestei decizii instanța de apel, a reținut că potrivit art. 1201 C. civ., există lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are aceleași obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Pentru a fi opozabilă excepția lucrului judecat, trebuie, pe lângă identitatea de obiect și de cauză, să existe și identitatea juridică între părțile care au figurat la prima judecată și cele care figurează în a doua judecată. Or, potrivit practicii judiciare în materie, există identitate juridică între părți ori de câte ori părțile din a doua judecată au figurat în prima judecată sau personal sau să fi fost reprezentate legal sau convențional, prin cei care au figurat la prima judecată. În speță, la prima judecată pe fond, prin sentința nr. 685/COM din 18 decembrie 2008 a Tribunalului Bihor, rămasă irevocabilă prin anularea apelului ca netimbrat prin decizia nr. 49 din 05 mai 2009 a Curții de Apel Oradea, a fost respinsă acțiunea reclamantei SC D.T.

SRL împotriva pârâtei C.P. Cehia, prin SC A.R. SA București. În prezenta cauză, prin sentința nr. 1000/COM din 14 decembrie 2010, Tribunalul Bihor a respins acțiunea aceleași reclamante SC D.T. SRL, prin administrator judiciar D.A.U., împotriva pârâților C.P. Cehia și SC A.R. SA – Departamentul de Daune Externe București. În ambele cauze aceeași reclamantă a solicitat obligarea aceleași pârâte C.P. Cehia, în calitate de asigurător, și nu a SC A.R. SA București, la plata în favoarea sa a sumei de 112.692 euro, prejudiciu cauzat ca urmare a accidentului produs din culpa șoferului ceh, fiind evidentă identitatea juridică de părți, identitatea de obiect și cauză nefiind contestată. Critica apelantei în sensul că în prima cauză nu s-a judecat în contradictoriu cu societatea de asigurare C.P.

Cehia nu a fost primită, fiind infirmată atât de cererea de chemare în judecată, cât și de dispozitivul sentinței nr. 685/COM din 18 decembrie 2008 a Tribunalului Bihor, pronunțată în contradictoriu cu această pârâtă. Această sentință a rămas irevocabilă prin anularea apelului ca netimbrat, prin decizia nr. 49/C din 05 mai 2009 a Curții de Apel Oradea, nerecurată. Instanța de fond nu a primit nici invocarea faptului că societatea asiguratoare cehă nu a fost parte în prima cauză, întrucât nu ar fi fost citată și că mandatarul nu ar fi fost mandatar, având în vedere faptul că potrivit principiului disponibilității, reclamanta este cea care stabilește părțile cu care se judecă, iar în speță a fost respectat acest principiu, sentința din prima cauză fiind pronunțată, ca și în a doua cauză, în contradictoriu cu pârâta C.P.

Cehia care a fost chemată în judecată prin ambele acțiuni promovate în cele două cauze. Împotriva acestei decizii au declarat recurs A.D. și D.I., ca succesori ai SC D.T. SRL, în calitate de foști asociați rămași după radierea societății, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În susținerea motivului de recurs invocat recurenții au arătat că au chemat în judecată societatea străină de asigurare și consideră că nu există al treilea element care ar determina existența autorității de lucru judecat, respectiv identitatea de părți: în primul dosar a fost chemată în judecată o pârâtă, iar în al doilea dosar altă pârâtă, acesta fiind și motivul de apel respins în mod nelegal de către instanța de apel.

Recurenții susțin că în prezenta cauză au chemat în judecată societatea străină de asigurare și aceasta nu a mandatat societatea română să o reprezinte. În această situație, susțin recurenții, în primul dosar s-au judecat cu un mandatar care nu era mandatat nici pe Convenția de Carte Verde nici pe dreptul comun al unei societăți care nu a fost parte în proces nefiind citată. Pentru aceste motive, recurenții au solicitat admiterea recursului, respingerea excepției și trimiterea cauzei în rejudecarea apelului. Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-pârâtă, răspunzând criticilor recurenților, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc.

civ. poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Argumentele aduse în sprijinul acestei critici nu pun în discuție nicio dispoziție legală pentru ca instanța de recurs să poată trece la examinarea nelegalității constând în aplicarea greșită a legii. Nici sub aspectul lipsei temeiului legal nu s-au adus argumente care să fie analizate de instanța de recurs. Totuși, având în vedere că prin argumentele de ansamblu aduse de recurentă se deduce că s-a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat, se va examina de Înalta Curte dacă sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 1201 C. civ. Totodată, se va avea în vedere că soluția din apel s-a bazat pe aceste dispoziții atunci când s-a constatat că există autoritate de lucru judecat.

Potrivit art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”. Autoritatea de lucru judecat, excepție menținută prin decizia recurată, este mijloc de apărare pe care partea care a obținut câștig de cauză într-un prim proces îl poate opune celeilalte părți și succesorilor ei în drepturi, în cazul în care s-ar porni un al doilea proces împotriva sa, având același obiect și aceeași cauză. Excepția autorității de lucru judecat privește dreptul la acțiune, fiind o excepție absolută (care se bazează pe caracterul imperativ al normei din art. 1201 C. civ.

), de fond, întrucât privește lipsiri legate de exercitarea dreptului la acțiune, și dirimantă (peremptorie), tinzând la respingerea acțiunii. Prin urmare, dacă se dovedește existența triplei identități - de părți, obiect și cauză - impusă de prevederile art. 1201 C. civ., dreptul la acțiune este considerat a fi definitiv stins, și judecata celei din urmă acțiuni exercitate nu mai poate fi continuată. Condițiile menționate sunt îndeplinite în cauză, astfel cum corect au reținut și instanțele anterioare, ținând seama că o acțiune între aceleași părți, cu același obiect și aceeași cauză a fost soluționată prin sentința civilă nr. 685/COM 18 decembrie 2008 a Tribunalului Bihor, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 49 din 05 mai 2009 a Curții de Apel Oradea, în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC D.T.

SRL împotriva pârâtei C.P. Cehia, prin SC A.R. SA București. Astfel, cum corect a reținut instanța de apel, în ambele cauze aceeași reclamantă a solicitat obligarea aceleiași pârâte C.P. Cehia, în calitate de asigurator și nu a SC A.R. SA București, la plata în favoarea sa a sumei de 112.692 euro, prejudiciu cauzat ca urmare a accidentului produs din culpa șoferului ceh. Constatând îndeplinite cerințele triplei identități, întemeiat instanța de apel a confirmat reținerea primei instanțe că în cauză operează autoritatea de lucru judecat.

Susținerea recurentei conform căreia societatea cehă nu a fost parte în prima cauză, întrucât nu ar fi fost citată și că mandatarul nu ar fi fost mandatar, nu va fi reținută, întrucât așa cum corect a reținut și instanța de apel, potrivit principiului disponibilității, reclamanta este cea care stabilește cadrul procesual, părțile cu care se judecă, iar în speță a fost respectat acest principiu, sentința din prima cauză, fiind pronunțată ca și în a doua cauză, în contradictoriu cu pârâta C.P. Cehia, care a fost chemată în judecată prin ambele acțiuni promovate în cele două cauze. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. ( 1 ) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Constatând culpa procesuală a recurenților în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimata-pârâtă, urmează a se da eficiență dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și a obliga recurenții la plata sumei de 4.464,4 RON cheltuieli de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S.C. D.T. S.R.L., A.D. și D.I. împotriva deciziei nr. 99/C/2011-A din 09 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenții A.D. și D.I. la plata sumei de 4.464,4 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă C.P. A.S. Cehia, prin reprezentant SC A.R. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2012.