ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3657/2011

Asupra cauzei de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțe

cauzei.

1.Obiectul acțiunii.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Timiș, reclamanta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția

Națională De Administrare Fiscală - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de

Produse Supuse Accizelor Armonizate, Direcția Regională Pentru Accize și

Operațiuni Vamale Timișoara, Direcția Județeană Pentru Accize și Operațiuni

Vamale Timiș, anularea deciziei de revocare a autorizației de antrepozit fiscal

nr. 92 din 12 februarie 2009 și a deciziei nr. 200 din 24 iulie 2009 emise de

pârâta 1 ca fiind netemeinice și nelegale.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că societatea are profil agro-viticol, lucrând 65 ha de vie

pe rod arendată de la asociații firmei și pentru desfășurarea acestei

activități, deține autorizația de antrepozit fiscal nr. RO0048535PP01 din 30

septembrie 2004. Neavând cunoștință despre termenul limită în care trebuia să

comunice documentele prevăzute de lege, în luna aprilie a acestui an, a aflat

întâmplător că autorizația de antrepozit fiscal ar fi fost revocată pe

considerentul că nu ar fi depus în termenul prevăzut de lege documentele

necesare actualizării autorizației.

Prin întâmpinare,

parata Direcția Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale Timișoara a

invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că

actele administrative fiscale atacate sunt emise de către Comisia pentru

autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul

Agenției Naționale de Administrare Fiscala, singura care are calitatea

procesuală pasivă in cauză față obiectul acțiunii.

Tribunalul Timiș,

prin sentința civilă nr. 617 din 14 aprilie 2010, a admis excepția de

necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Timișoara, reținând incidența în cauză a prevederilor art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

de apel.

Prin sentința nr. 469

din 27 octombrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția de netimbrare și, în consecință, a anulat

acțiunea formulată de reclamantă, ca netimbrată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că deși reclamanta a

fost citată pentru termenul de judecată din 27 octombrie 2010 cu mențiunea de a

timbra acțiunea, conform rezoluției, cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3

lei timbru judiciar, nu s-a conformat dispozițiilor instanței, condiții în care

a făcut aplicarea prevederilor art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997.

exercitată în cauză.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că nu a avut cunoștință de

primul termen de judecată și cu atât mai puțin de obligația de a timbra, în

condițiile în care actul de procedură la care face referire instanța de apel nu

i-a fost comunicat niciodată, primind doar hotărârea atacată prin care a fost

anulată acțiunea ca netimbrată.

Recurenta-reclamantă

a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare, având în vedere că procedura de citare cu societatea

reclamantă s-a realizat prin afișare așa cum rezultă din dovada aflată la fila

17 din dosar, invocând astfel prevederile art. 921 din Codul de procedură.

Recurenta a susținut că

în realitate nu a primit citație pentru primul termen de judecată, termen la

care s-a soluționat pricina, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 105 alin.

(2) C. proc. civ.

II. Considerentele

Înaltei Curți, asupra cererii.

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul este nefondat.

motivelor de recurs.

Înalta Curte, constată

că în mod corect instanța de apel a făcut aplicabilitatea dispozițiilor sancționatorii

cuprinse în art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997.

Critica recurentei-reclamante

vizează modalitatea în care s-a realizat actul de procedură, respectiv prin

afișare, susținând că, în realitate, acest act nu i-a fost comunicat, iar în

opinia sa, o asemenea modalitate nu este permisă având în vedere prevederile art.

921 din Codul de procedură, or, în cauză, persoana citată este o societate comercială.

Potrivit art. 92 alin.

(4) din Codul de procedură, în cazul în care cei citați sunt lipsă de la

domiciliu, agentul va afișa citația fie pe ușa locuinței celui citat, fie, dacă

nu este indicat apartamentul, pe ușa principală a clădirii, încheind proces

verbal despre acestea, iar potrivit alin (6) dispozițiile acestui articol se

aplică și la comunicarea sau notificarea oricărui act de procedură.

Contrar susținerilor

recurentei, instanța de control judiciar constată că procedura de citare cu reclamanta

a fost corect realizată prin afișare la sediul indicat în acțiune și conform

prevederilor textului de lege sus menționat, care permit ca în cazul în care

persoana căreia i se face comunicarea nu a fost găsită la domiciliu, actul de

procedură să fie afișat pe ușa locuinței destinatarului.

Prin urmare, Înalta

Curte, constată că nu sunt întemeiate criticile recurentei referitoare la

necomunicarea citației pentru primul termen de judecată în fața instanței de

apel, ce avut loc în data de 27 octombrie 2010 când s-a soluționat excepția de

netimbrare, în condițiile în care din procesul verbal de îndeplinire a

procedurii de citare, aflat la fila 17 din dosar, întocmit potrivit art. 100 C.

proc. civ., rezultă că citarea acesteia s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art.

90 alin. (1), art. 92 alin. (4) C. proc. civ., în speță nefiind incidente astfel

prevederile art. 304 punctul 5 C. proc. civ.

în recurs.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge

recursul formulat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 5 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC M. SRL Teremia Mare împotriva sentinței nr. 469 din 27 octombrie

2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2011.