Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.04.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3354/2011

HOTĂRÂRE
11.04.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3354/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1972 din 19 octombrie 2010, Tribunalul Timiș, secția civilă, a respins acțiunea precizată formulată de reclamanții Municipiul Timișoara, prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, în contradictoriu cu pârâții S.I., S.D., S.S.R., M.I.I. și Grădinița cu program prelungit nr. X, Timișoara; a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Grădinița cu program prelungit nr. X, Timișoara și au fost obligați reclamanții să-i plătească pârâtului M.I. suma de 22.626,69 RON iar pârâților S. suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a avut în vedere faptul că prin cererea formulată, reclamanții au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat fără respectarea dreptului de preemțiune, prevăzut în mod expres în favoarea Ministerului Educației și Invățământului - Grădinița nr. X, Timișoara, în calitate de locatar al imobilului în litigiu, între pârâții S.I., S.D., S.S.R., M.I.I., având ca obiect imobilul (casă și curte) situat în Timișoara, Piața D., județul Timiș, înscris în CF Timișoara, nr. cadastral A, să dispună restabilirea situației anterioare de CF dinaintea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții Municipiul Timișoara, prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara și pârâta Grădinița cu program prelungit nr. X, Timișoara. Prin decizia civilă nr. 240/A din 19 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamanți și evocând fondul, a admis atât acțiunea civilă formulată de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Timișoara cât și cererea de intervenție accesorie în interesul reclamanților formulată de Grădinița cu program prelungit nr. X, Timișoara; a constatat nulitatea absolută a contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat la data de 6 noiembrie 2007 între pârâții S.I., S.D., S.S.R., în calitate de vânzători și pârâtul M.I.I., în calitate de cumpărător, cu privire la imobilul înscris în CF Timișoara, nr. cadastral A, situat în Municipiul Timișoara, Piața D. și compus din casă și curte în suprafață de 869 m.p.

și a dispus restabilirea situației de CF anterioară încheierii contractului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, renunțarea pârâților M.I.I., S.I., S.D. și S.S.R., pentru motive de nelegalitate și netemeinicie în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar la data de 7 februarie 2011 recurenții-reclamanți au depus cereri de renunțare la judecata recursurilor. În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 316 - dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în situația de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol și art. 298 C. proc.

civ. – dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu - în calea extraordinară de atac a recursului, în condițiile exprese ale art. 246 alin. (1) C. proc. civ., instanța de judecată poate lua act de manifestarea voluntară de voință a recurentului de renunțare la judecata cererii formulate. Respectând astfel principiul disponibilității părților, specific procesului civil, Înalta Curte va da eficiență actului de dispoziție al acestor părți de renunțare la judecata căii de atac pendinte. Având în vedere declarațiile recurenților-pârâți și principiul disponibilității în procesul civil, în raport cu dispozițiile art. 246, 298 și 316 C. proc.

civ., Înalta Curte va lua act că recurenții-pârâți M.I.I., S.I., S.D. și S.S.R. renunță la judecarea recursului.

D E C I D E Ia act de renunțarea pârâților M.I.I., S.I., S.D. și S.S.R. la judecata recursurilor declarate împotriva deciziei nr. 240A din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-09-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3935/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 16 septembrie 2011, reclamanții S.I., S.D. și S.S.R. au chemat în judecată pârâții Municipiul Timișoara, reprezentat de primar, Co
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1488/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 15 februarie 2011, sub nr. x/325/2011, reclamanta SC A. SRL Timișoara a chemat în jud
ÎCCJ 2011-12-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3992/2011
Ședința publică de la 7 decembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. 8934/30/2007 reclamanții Municipiul Timiș
ÎCCJ 2010-11-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6290/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 5 ianuarie 2009 reclamanții P.G.Z.M. și K.G.M. au chemat în judecată Primarul municipiului Timișoara, Primăria și Consiliul local Timișoar
ÎCCJ 2011-10-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3220/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Timișoara prin sentința civilă nr. 9542 din 9 octombrie 2007 a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat compe
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă