ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3935/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 16 septembrie 2011, reclamanții S.I., S.D. și S.S.R. au chemat în judecată pârâții Municipiul Timișoara, reprezentat de primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Grădinița cu program prelungit Timișoara solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 591.330 RON, actualizată cu indicele de inflație la data plății, reprezentând contravaloarea chiriei pe perioada 07 noiembrie 2007 - 07 septembrie 2011 pentru folosința imobilului proprietatea reclamanților, situat în Timișoara, str. D., înscris în CF Timișoara, retrocedat în natură prin dispoziția din 15 iunie 2006, emisă în baza Legii nr. 10/2001; să se dispună plata chiriei în continuare începând cu 08 septembrie 2011, câte 12.855 RON lunar, pe durata folosirii imobilului de pârâta Grădinița cu program prelungit nr. 16 Timișoara.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile H.G. nr. 1886/2006, art. 16 din Legea nr. 10/2001, raportat și la art. 483 C. civ. Prin sentința civilă nr. 1579 din 22 mai 2012, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de r eclamanții S.I., S.D. și S.S.R., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Grădinița cu program prelungit Timișoara, având ca obiect pretenții. A obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamanților suma de 591.330 RON, actualizată cu indicele inflației la data plății, reprezentând chirie pe perioada 07 noiembrie 2007 - 07 septembrie 2011, precum și 128.855 RON chiria aferentă pentru o lună, începând cu 08 septembrie 2011. A obligat pârâții, în solidar, să plătească 2.000 RON cheltuieli de judecată reclamanților.

Tribunalul a reținut în considerentele sentinței următoarele: În raport cu dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesual active, invocate de pârâții Municipiul Timișoara, prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara prin întâmpinare, în sensul respingerii ca fiind neîntemeiată, având în vedere că reclamanții au fost proprietarii imobilului în litigiu, așa după cum s-a statuat prin sentința civilă nr. 1972/PI/19 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, modificată prin decizia civilă nr. 210/A/29 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3354 din 11 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus restabilirea situației de CF anterioare încheierii contractului anulat încheiat cu cumpărătorul M.I.I., iar reclamanții au redevenit proprietarii imobilului retrocedat din Timișoara str. A. Pe fondul cauzei, instanța a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată, reținând, în esență, că, î n raport de dispozițiile legale invocate de reclamanți în cererea de chemare în judecată, respectiv prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, coroborate cu cele ale art. 4 din H.G.

nr. 886/2006, art. 6 din H.G. nr. 1886/2006, se impune obligarea pârâtei instituție de învățământ, în solidar cu pârâtul Consiliul local la aducerea la îndeplinire a obligației de plată a chiriei. Prin încheierea din 04 septembrie 2012 s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanți, eroare strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 1579 din 22 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș și s-a dispus îndreptarea, în sensul că s-a consemnat, în mod corect, la alin. (2) al dispozitivului sentinței civile nr. 1597 din 22 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș: „Obligă pârâții, în solidar, să plătească reclamanților suma de 591.330 RON actualizată cu indicele inflației la data plății, reprezentând chirie pe perioada 07 noiembrie 2007-07 septembrie 2011, precum și 12.855 RON chiria aferenta pentru o lună, începând cu 08 septembrie 2011” și nu 128.855 RON, cum din eroare a fost consemnat în hotărâre.

Apelul declarat de pârâții Municipiul Timișoara, prin primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 195 din 27 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Instanța de apel a reținut, în motivarea soluției, următoarele considerente: În ceea ce privește excepția prescripției cu privire la pretențiile solicitate pentru perioada 07 noiembrie 2007 - 17 septembrie 2008, excepție invocată de apelanți, instanța a constatat că este neîntemeiată, întrucât, raportat la dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar această dată coincide cu data când reclamanții au redevenit proprietari ai imobilului.

Referitor la incidența dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, Curtea de Apel a reținut că susținerea pârâților care au susținut că instanța nu a respectat aceste prevederi legale, în sensul că, în baza dispoziției emisă de primar, reclamanților li s-a transmis doar atributul dispoziției asupra imobilului, iar posesia și folosința imobilului au rămas Statului Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara care și-a exercitat-o prin Grădinița, până la semnarea procesului verbal de primire, nu este întemeiată. De asemenea, s-a constatat a fi neîntemeiată și susținerea că imobilul trebuia considerat ca trecut în proprietatea reclamanților doar la data încheierii procesului verbal de predare-primire a acestuia.

Sub acest aspect, reține instanța de apel, raportat la dispozițiile legale menționate, dispoziția nr. 1686 din 15 iunie 2006 prin care s-a dispus restituirea imobilului din litigiu reclamanților, constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, iar reclamanții și-au intabulat dreptul de proprietate în baza acestui titlu. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Municipiul Timișoara prin primar și Consiliul local al municipiului Timișoara, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenții solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și, în principal, schimbarea în tot a hotărârii tribunalului, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților, iar în subsidiar, schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect pretențiile solicitate pentru perioada 07 noiembrie 2007 - 07 iulie 2008. În motivarea recursului, pârâții-recurenți arată că, în primul rând, invocă excepția prescripției cu privire la pretențiile solicitate pentru perioada 07 noiembrie 2007 - 17 septembrie 2008, având în vedere faptul că prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 16 septembrie 2011, iar potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiunea având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de art. 3 al aceluiași decret, respectiv în termen de 3 ani.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată, recurenții arată că aceasta a fost admisă în mod nelegal, fără a se ține seama de dispozițiile legale în vigoare, respectiv de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Susțin că, în urma restituirii imobilului în litigiu prin dispoziția nr. 1686 din 15 iunie 2006, către noii proprietari, acestora li s-a transferat doar atributul dispoziției asupra imobilului, posesia și folosința rămânând la Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara care și-a exercitat-o prin Grădinița cu program prelungit, până la semnarea procesului verbal de predare primire, conform dispozițiilor imperative ale art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, consideră că nici folosința imobilului nu a fost transferată reclamanților, în baza dispozițiilor art. 16 al Legii nr. 10/2001 aceștia fiind obligați să mențină afectațiunea imobilului pentru încă o perioadă de 5 ani, folosința imobilului rămânând instituției de interes public care exercita acest atribut înainte de retrocedarea imobilului. Totodată, arată că reclamanții nu au dorit să semneze protocolul de predare-primire pentru punerea în posesie a imobilului. Prin urmare, apreciază că, din punct de vedere juridic, nu se poate efectua plata reprezentând folosința imobilului întrucât protocolul de predare-primire nu a fost semnat de toate părțile, nefiind respectate, astfel, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Intimații-reclamanți S.I., S.D. și S.S.R. au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în primul rând, respingerea excepției prescripției ca neîntemeiată, iar în al doilea rând, respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul prin prisma criticilor formulate de pârâți și care se subscriu motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, având în vedere considerentele ce succed: Prin cererea de chemare în judecată, r eclamanții S.I., S.D. și S.S.R.

au solicitat obligarea pârâților Municipiul Timișoara, reprezentat de Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Grădinița cu program prelungit Timișoara, în solidar, la plata sumei de 591.330 RON, actualizată cu indicele inflației la data plății, reprezentând contravaloare chirie pe perioada 07 noiembrie 2007 - 07 septembrie 2011 pentru folosința imobilului proprietatea reclamanților situat în Timișoara, str. D., înscris în CF Timișoara, retrocedat în natură prin dispoziția din 15 iunie 2006, emisă în baza Legii nr. 10/2001, precum și obligarea la plata chiriei în continuare începând cu 08 septembrie 2011 câte 12.855 RON lunar, pe durata folosirii imobilului de pârâta Grădinița cu program prelungit Timișoara.

Reclamanții au devenit proprietari ai imobilului compus din construcție cu demisol, parter și etaj, în suprafață construită desfășurată de 1281 mp și 869 mp teren, în baza dispoziției din 15 iunie 2006 emisă în baza Legii nr. 10/2001. În imobilul menționat funcționează Grădinița cu program prelungit nr. 16, reclamanții titulari ai dreptului de proprietate fiind obligați să mențină afectațiunea de interes public, aceea de grădiniță, pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii dispoziției din 15 iunie 2006. Deși pârâții au fost notificați, nu s-a încheiat contract de închiriere, reclamanții arătând că și-au respectat obligația impusă de lege de menținere a afectațiunii spațiului în discuție. Prin H.G.

nr. 1886/2006 s-a stabilit cuantumul chiriei aferente imobilelor care fac obiectul dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, utilizatorul fiind obligat să plătească cuantumul chiriei prevăzut în Anexele 1 și 2, municipiul Timișoara fiind localitate urbană de rangul 1, aplicându-se tariful la teren de 3 RON/mp, iar la construcție de 8 RON/mp suprafață construită desfășurată, obligația de plată a chiriei lunare devenind scadentă de plin drept la data de 10 a fiecărei luni, iar cuantumul chiriilor prevăzute în anexele 1 și 2 urmând a fi actualizat anual cu indicele de inflație.

Reclamanții au formulat o primă acțiune pretinzând plata chiriei pe perioada 16 octombrie 2006 - 06 noiembrie 2007, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 22882/325/2009 al Judecătoriei Timișoara, soluționat prin admiterea acțiunii, prin sentința civilă nr. 10478 din 11 iunie 2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 427 din 11 mai 2011 a Tribunalul Timiș, pârâții fiind obligați în solidar la plata chiriei aferente. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4523/ 06 noiembrie 2007 de B.N.P. T.F., reclamanții au înstrăinat imobilul către cumpărătorul M.I.I. Prin sentința civilă nr. 1972/PI/19 octombrie 2009 a Tribunalului Timiș, modificată prin decizia civilă nr. 210/A/29 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3354 din 11 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contractul încheiat cu cumpărătorul M.I.I.

a fost anulat, socotindu-se că a intervenit nulitatea absolută pentru pretinsa neexercitare a dreptului de preemțiune. Ca urmare a dispunerii restabilirii situației de CF anterioare încheierii contractului, reclamanții au redevenit proprietarii imobilului retrocedat. Instanțele de fond și apel au statuat, în mod corect, că, î n raport de dispozițiile legale invocate de reclamanți în cererea de chemare în judecată, respectiv prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, coroborate cu cele ale art. 4 din H.G. nr. 1886/2006, art. 6 din H.G. nr. 1886/2006, se impune obligarea pârâtei instituție de învățământ, în solidar cu pârâții Municipiul Timișoara prin primar și Consiliul local al municipiului Timișoara la aducerea la îndeplinire a obligației de plată a chiriei.

Decizia instanței de apel este însă nelegală sub aspectul soluționării excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la pretențiile solicitate pentru perioada 07 noiembrie 2007 - 16 septembrie 2008, critica recurenților vizând acest aspect fiind astfel fondată. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiunea având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de art. 3 al aceluiași decret, respectiv în termen de 3 ani. Având în vedere faptul că prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 16 septembrie 2011, cererea de obligare a pârâților la plata contravalorii chiriei pentru perioada 07 noiembrie 2007 - 16 septembrie 2008 este prescrisă, fiind formulată cu nerespectarea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din decretul nr. 167/1958.

În ceea ce privește critica prin care recurenții arată că instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, fără a ține seama de dispozițiile legale în vigoare, respectiv de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, se constată că aceasta este nefondată, existența obligației de plată a chiriei nefiind condiționată, în concepția legiuitorului, de emiterea procesului verbal de predare-primire, formalitate prevăzută exclusiv pentru intrarea în posesia bunului retrocedat. Dreptul de creanță al proprietarului imobilului afectat ia naștere odată cu emiterea dispoziției de restituire a imobilului, condiție necesară și suficientă, în concepția legiuitorului, așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 4 din H.G.

nr. 1886/2006. Prin urmare, se impune admiterea recursului declarat de pârâți și modificarea deciziei recurată în tot, în sensul admiterii apelului declarat de pârâți împotriva sentinței nr. 1579 din 22 mai 2012 a Tribunalului Timiș, secția I civilă. În consecință, se va schimba în parte sentința menționată, în sensul că se va admite în parte acțiunea formulată de reclamanți și se va respinge, ca prescrisă, cererea de obligare a pârâților la plata contravalorii chiriei pentru perioada 07 noiembrie 2007 - 16 septembrie 2008. Vor fi obligați pârâții la plata, către reclamanți, a sumei de 458.495 RON, actualizată cu rata inflației la data plății, reprezentând chirie pentru perioada 17 septembrie 2008 - 07 septembrie 2011, precum și 12.855 RON chirie aferentă unei luni, începând cu 08 septembrie 2011. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții Municipiul Timișoara prin primar și Consiliul local al municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 195 din 27 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Modifică decizia recurată în tot, în sensul că admite apelul declarat de pârâți împotriva sentinței nr. 1579 din 22 mai 2012 a Tribunalului Timiș, secția I civilă. Schimbă în parte sentința menționată. Admite în parte acțiunea formulată de reclamanți și respinge ca prescrisă cererea de obligare a pârâților la plata contravalorii chiriei pentru perioada 07 noiembrie 2007 - 16 septembrie 2008. Obligă pârâții la plata, către reclamanți, a sumei de 458.495 RON, actualizată cu rata inflației la data plății, reprezentând chirie pentru perioada 17 septembrie 2008 - 07 septembrie 2011, precum și 12.855 RON chirie aferentă unei luni, începând cu 08 septembrie 2011. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2013.