ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.04.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1361/2008

HOTĂRÂRE
01.04.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1361/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios,

administrativ și fiscal, a fost investită cu soluționarea excepției de nelegalitate

a prevederilor art. 1 din H.G. nr. 884/2004 privind concesionarea unor spații cu

destinația de cabinete medicale, excepția fiind invocată în Dosarul nr. 985/103/2007

al Curții de Apel Bacău, de către Consiliul Local al comunei S., jud. Neamț.

În motivarea excepției

s-a arătat că, potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică,

prerogativa de a dispune

prin hotărâre

asupra trecerii unui bun aflat în proprietatea publică a comunei în proprietatea

privată a acesteia aparține doar Consiliului Local, iar dispozițiile art. 1 din

H.G. nr. 884/2004 contravin dispozițiilor art. 120 alin. (1), art. 121 și ale

art. 136 din Constituția României.

Prin sentința nr. 11 din

21 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de Consiliul Local al comunei

unor spații cu destinația de cabinete medicale.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că, prin art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004, Guvernul

a dispus trecerea din domeniul public în proprietatea privată a statului sau a unităților

administrativ teritoriale a bunurilor imobile în care funcționează cabinete medicale.

S-a mai reținut că prin trecerea din proprietatea publică în proprietatea privată

a bunurilor imobile în care funcționează cabinete medicale, aparținând comunei S.,s-a

încălcat principiul autonomiei locale prevăzut de art. 3 alin. (1) din Legea administrației

publice nr. 215/2001 precum și dispozițiile prevăzute de art. 120 alin. (1) și ale

art. 136 alin. (2) din Constituția României.

A concluzionat Curtea

de Apel Bacău în sensul că spațiul în discuție este în domeniul public al comunei

S., iar abilitarea de a dispune, prin hotărâre, asupra trecerii unui bun aflat în

proprietatea publică a comunei în proprietatea privată aparține Consiliului local,

potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 213/1998.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Guvernul României criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

din C. proc. civ.

În motivarea cererii de

recurs se reiterează, în esență, apărările formulate în fața primei instanțe și

anume:

- H.G. nr. 884/2004 este

legală, fiind emisă în temeiul dispozițiilor art. 108 din Constituția României și

în aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (4) și (7) din O.G. nr. 124/1998 privind

organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 629/2001, republicată, precum și cu respectarea prevederilor art.

2 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor și ale

art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică;

- actul normativ a cărui

nelegalitate se invocă a fost emis și cu respectarea dispozițiilor Legii 24/2004privind

normele de tehnică legislativă, proiectul fiind avizat de autoritățile interesate

în aplicarea acestuia, de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției;

- în conformitate cu textele

legale menționate anterior, bunurile imobile în care se desfășoară activități medicale

pot fi concesionate, fără licitație publică, cabinetelor medicale sau unităților

medico-sanitare cu personalitate juridică,după finalizarea operațiunii de inventariere

prevăzută de art. 19 din Legea nr. 213/1998, putând fi trecute și în domeniul privat

al statului sau unităților administrativ teritoriale potrivit art. 10 din Legea

nr. 213/1998 privind proprietatea publică.

- H.G. nr. 884/2004 a

fost emisă cu scopul respectării principiilor constituționale prevăzute de art.

34 din Constituția României privind ocrotirea sănătății publice și asigurarea asistenței

medicale, astfel încât nu sunt vătămate interesele autorităților administrației

publice locale, care ar trebui să sprijine operațiunea de trecere în proprietate

privată a bunurilor imobile în care funcționează cabinete medicale, în vederea furnizării

de servicii medicale către populație în cele mai bune condiții.

Recursul este nefondat.

Analizând actele dosarului,

motivul de recurs invocat și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

corectă a legii și nu este incident în speță nici un motiv care să impună casarea

sau modificarea acesteia, impunându-se adoptarea soluției de respingere a recursului

ca fiind nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral de care

depinde soluția litigiului pe fond poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces,

pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Instanța de contencios

administrativ investită cu soluționarea excepției de nelegalitate este abilitată

să verifice concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative

cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia a fost emis, ținând

seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat

de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000,

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

H.G. nr. 884/2004 a fost

emisă în temeiul art. 108 din Constituția României, art. 14 alin. (4) și (7) din

O.G. nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, aprobată

cu modificări și completări prin Legea nr. 629/2001, republicată, cu completările

ulterioare, art. 2 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor

și art. 10 din Legea nr. 219/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic

al acesteia cu modificările și completările ulterioare.

Conform prevederilor O.G.

nr. 124/1998 avute în vedere la adoptarea hotărârii în discuție, bunurile imobile

în care se desfășoară activitățile medicale pot fi concesionate, fără licitație

publică, cabinetelor medicale sau, după caz, unităților medicale cu personalitate

juridică, după finalizarea operațiunii de inventariere prevăzute de art. 19 din

Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

cu modificările și completările ulterioare.

Același act normativ,

prin art. 14 alin. (3), prevede că bunurile imobile care se află în proprietatea

publică a unităților administrativ-teritoriale, utilizate în prezent pentru activități

statului, respectiv al unităților administrativ teritoriale, potrivit art. 10 din

Legea nr. 213/1998.

În speță, a fost invocată,

în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, nelegalitatea dispozițiilor art. 1

alin. (1) din H.G. nr. 884/2004 în raport cu prevederile art. 10 din Legea nr. 213/1998,

art. 120 și 136 din Constituția României, precum și cu cele ale Legii nr. 215/2001

privind autonomia autorităților administrației publice locale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/2001 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, trecerea bunurilor din domeniul public în domeniul privat se

face, după caz, prin H.G., a Consiliului județean, respectiv a Consiliului General

al municipiului București sau a Consiliului local, dacă prin Constituție sau prin

lege nu se dispune altfel.

Constituția României,

prin art. 120 alin. (1) statuează că administrația publică din unitățile administrativ

teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și

deconcentrării serviciilor publice, iar potrivit art. 136 alin. (2), proprietatea

publică este garantată și ocrotită prin lege și aparține statului și unităților

administrativ teritoriale.

Principiul autonomiei

locale a autorităților administrației publice este consacrat și prin art. 3

alin. (1) din Legea administrației publice nr. 215/2001.

Potrivit dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004, ce formează obiectul excepției de nelegalitate,

bunurile imobile sau părțile acestora, aflate în proprietatea publică a statului

sau unităților administrativ teritoriale în care funcționează cabinete medicale

trec în proprietatea privată a statului, respectiv a unităților administrativ teritoriale,

potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998, în termen de 90 de zile de la intrarea

în vigoare a hotărârii.

Utilizând termenului imperativ

„trec”, Guvernul a dispus și cu privire la trecerea în proprietatea privată a unităților

administrativ-teritoriale a bunurilor aflate în proprietatea publică a acestora,

cu încălcarea competențelor stabilite prin art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/2001,

ca de altfel și a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din O.G. nr. 124/198 potrivit

cărora o atare trecere se face potrivit art. 10 din respectiva lege.

Prin această modalitate

de reglementare au fost încălcate totodată principiul autonomiei locale consacrat

de art. 120 alin. (1) din Constituție și art. 2, 3 alin. (1) din Legea nr. 215/2001,

precum și dispozițiile art. 136 alin. (2) din Constituție, cum corect a reținut

prima instanță, impunându-se, practic,consiliilor locale decizia privind trecerea

respectivelor bunuri în proprietatea privată a acestora, cu înlăturarea oricărei

posibilități de apreciere asupra oportunității unei astfel de măsuri. Principiul

constituțional consacrat prin art. 34 din Constituția României, invocat de recurent,

nu este de natură a impune o altă concluzie sub acest aspect.

Garantând dreptul complex

la ocrotirea sănătății, acest text constituțional stabilește obligația statului

de a lua măsurile necesare pentru asigurarea igienei și a sănătății publice, ceea

ce implică și crearea condițiilor care să asigure prestarea de servicii medicale,

inclusiv sub aspectul asigurării bazei materiale.

Această obligație poate

fi îndeplinită și prin concesionarea bunurilor, nu numai prin vânzarea lor, mai

ales că această concesionare se realizează în condiții avantajoase.

Mai mult, în cazul vânzării

unor astfel de spații, există riscul schimbării destinației lor, situație în care

unitățile administrativ - teritoriale nu vor mai dispune de baza materială care

să asigure îndeplinirea obligației constituționale menționate și, prin urmare, înlăturarea

oricărui drept de apreciere al autorităților deliberative locale nu se justifică.

Față de cele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul de față

ca fiind nefondat.

Respinge recursul declarat

de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 11 din 21 ianuarie 2008 a Curții

de Apel Bacău, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2008
ă nr. 108 din 03 septembrie 2007, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de nelegalitate invocată și a fost constatată nelegalitatea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din H.G. n
ÎCCJ 2008-03-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 880/2008
a dispus trecerea din proprietate publică în proprietatea privată a statului, respectiv a unităților administrativ teritoriale, a bunurilor imobile sau părți din acestea, în care funcționează cabinete medicale înființate conform O.G. nr. 12
ÎCCJ 2010-06-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3270/2010
a unui bun de interes local din domeniul public în domeniul privat al unității administrativ teritoriale. Este real faptul că art. 14 alin. (3) din O.G. nr. 124/1998, modificată, privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, s-a
ÎCCJ 2008-12-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4575/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 1 noiembrie 2007, reclamantul Consiliul Local al Comunei Bobota, a chemat în judecată Guvernul României, solicitând să se di
ÎCCJ 2007-11-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4267/2007
/1998 prin care acest spațiu să treacă în domeniul privat, făcând astfel posibilă concesionare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.F. susținând în esență că prin intrarea în vigoare a H.G. nr. 884/2004, spațiul în li
Sursă