ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3653/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 octombrie 2011 Curtea

de Apel București, secția a II-a penală a respins cererea de înlocuire a

măsurii arestării preventive formulată de inculpatul A.R.I. ca neîntemeiată, a

constat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului

A.R.I. și a menținut această măsură, constatând că este temeinică și legală,

iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, subzistă și justifică

în continuare privarea de libertate a inculpatului, cu atât mai mult cu cât în

cauză a intervenit o hotărâre de condamnare. A apreciat că, în cauză, sunt

incidente dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., sens în care a reținut

că pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare

de 4 ani și că există date și indicii că, fiind judecat în stare de libertate,

inculpatul prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, raportat la

natura infracțiunii, la modalitatea de săvârșire și la consecințele produse.

Împotriva încheierii

a declarat recurs inculpatul A.R.I. și a solicitat admiterea recursului și

judecarea în stare de libertate arătând ca nu mai subzistă temeiurile avute în

vedere la luarea acestei măsuri. A solicitat, totodată și înlocuirea măsurii

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Analizând recursul

declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul

A.R.I. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Prin Sentința penală

nr. 661/F din 17 august 2011 Tribunalul București, secția I penală în baza art.

20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75

lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.R.I. la pedeapsa de 9 ani

închisoare pentru tentativă la omor calificat.

În baza art. 65 alin.

(2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 279

alin. (3) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen a condamnat

inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

În baza art. 321

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe același

inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele trei pedepse

aplicate, în final, inculpatul A.R.I. având de executat pedeapsa cea mai grea,

de 9 ani închisoare în baza art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului A.R.I. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

S-a reținut că

inculpatul A.R.I., în noaptea de 02 - 03 aprilie 2010, după ce în prealabil

împreună cu ceilalți inculpați I.Ș.A., P.C.R. și D.D.R., a stabilit modalitatea

de a acționa, și a atras victima la locul săvârșirii infracțiunilor pe Bd-ul

I.M. Inculpatul A.R.I., fără a poseda permis de port armă, a tras asupra părții

vătămate S.G.A. cu un pistol de la care a fost îndepărtată o piesă și

modificată muniția în sensul atașării unei bile de metal la tubul cartuș, arma

în aceste condiții putând produce efect letal. A executat foc asupra părții

vătămate S.G.A. provocându-i astfel leziuni traumatice ce i-au pus viața în

primejdie.

Procedând la

verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față

de inculpatul A.R.I. în conformitate cu dispozițiile legale, instanța - Curtea

de Apel București - în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului,

respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu s-au

modificat, astfel, a dispus menținerea măsurii arestări preventive a

inculpatului și a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.

Înalta Curte, pornind

de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului A.R.I. se reține că dispozițiile art. 148 alin. (1)

lit. f) din C. proc. pen., prevăd dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în

art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru

care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a

inculpatului.

Astfel, din analiza

coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în

fața instanței de judecată până în prezent, Curtea constată că în cauză,

există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârșit faptele

ce i se rețin în sarcină.

În ceea ce privește

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care

subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea

cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen.

Astfel, se constată

că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege

menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere

infracțiunile reținute în sarcina inculpatului - art. 20 raportat la art. 174 -

175 lit. i) C. pen., art. 279 alin. (3) C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen. -

ce sunt sancționate cu pedepse ce depășesc limita arătată.

Analiza actelor și

lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în

art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ,

în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate

ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În conformitate cu

dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul

la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul

la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană

nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă

există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute,

în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau

reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării

de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și

menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de

procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie

compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului

împotriva arbitrariului.

Înalta Curte constată

că menținerea arestării preventive a inculpatului A.R.I. este justificată,

acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiuni caracterizate de un grad

ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii și,

îndeosebi, urmările produse, impun menținerea detenției provizorii.

Din această

perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că pericolul concret

pentru ordinea publică al faptelor de tentativă la omor calificat,

nerespectarea regimului armelor și munițiilor, ultrajul contra bunelor moravuri

și tulburarea ordinii și liniștii publice cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.,

poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al

faptelor - infracțiuni contra vieții și integrității corporale - cât și din

circumstanțele personale ale inculpatului, din modul în care acesta a acționat

- premeditat împreună cu cei trei inculpați și consecințele produse -

producerea de leziuni corporale într-o zonă vitală părții vătămate ce au

necesitat 25 de zile îngrijiri medicale, leziunile suferite au pus în primejdie

viața victimei, (raportul de expertiză medico-legală 06 aprilie 2010).

În cauza de față,

stabilirea pericolului social al faptei și persoanei asupra căreia s-a conturat

cu suficiență existența unor probe ce justifică bănuiala puternică și legitimă

că inculpatul a comis infracțiunile, pentru care a fost deja condamnat chiar

nedefinitiv la o pedeapsă de 9 ani închisoare -având în vedere gravitatea

faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanța valorilor puse în

pericol și rezonanța faptelor.

În ceea ce privește

cererea recurentului inculpat A.R.I. de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau

localitatea, Curtea constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 139 alin.

(1) C. proc. pen., față de considerentele expuse mai sus, de circumstanțele

cauzei în acest stadiu procesual, față de caracterul necesar al măsurii

arestării preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a

procedurii judiciare cu privire la inculpat și față de caracterul proporțional

al măsurii cu gravitatea acuzației penale formulate împotriva acestuia și cu

scopul urmărit, astfel apreciază că cererea inculpatului de înlocuire a măsurii

arestării preventive nu este întemeiată în acest moment procesual.

În consecință, Înalta

Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru

care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul declarat de inculpatul A.R.I., cu obligarea recurentului

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.R.I. împotriva încheierii din 10

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

Dosarul nr. 8165/2/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 18 octombrie 2011.

Procesat

de GGC - NN