ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3653/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3653/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 10 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a II-a penală a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul A.R.I. ca neîntemeiată, a constat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A.R.I. și a menținut această măsură, constatând că este temeinică și legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, subzistă și justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului, cu atât mai mult cu cât în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare. A apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc.
pen., sens în care a reținut că pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani și că există date și indicii că, fiind judecat în stare de libertate, inculpatul prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, raportat la natura infracțiunii, la modalitatea de săvârșire și la consecințele produse. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul A.R.I. și a solicitat admiterea recursului și judecarea în stare de libertate arătând ca nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri. A solicitat, totodată și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.
pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul A.R.I. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Prin Sentința penală nr. 661/F din 17 august 2011 Tribunalul București, secția I penală în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.R.I. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru tentativă la omor calificat. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei. În baza art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.
cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen a condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor. În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele trei pedepse aplicate, în final, inculpatul A.R.I. având de executat pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare în baza art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului A.R.I. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei. S-a reținut că inculpatul A.R.I., în noaptea de 02 - 03 aprilie 2010, după ce în prealabil împreună cu ceilalți inculpați I.Ș.A., P.C.R. și D.D.R., a stabilit modalitatea de a acționa, și a atras victima la locul săvârșirii infracțiunilor pe Bd-ul I.M. Inculpatul A.R.I., fără a poseda permis de port armă, a tras asupra părții vătămate S.G.A. cu un pistol de la care a fost îndepărtată o piesă și modificată muniția în sensul atașării unei bile de metal la tubul cartuș, arma în aceste condiții putând produce efect letal.
A executat foc asupra părții vătămate S.G.A. provocându-i astfel leziuni traumatice ce i-au pus viața în primejdie. Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față de inculpatul A.R.I. în conformitate cu dispozițiile legale, instanța - Curtea de Apel București - în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu s-au modificat, astfel, a dispus menținerea măsurii arestări preventive a inculpatului și a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive. Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului A.R.I.
se reține că dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., prevăd dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului. Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în fața instanței de judecată până în prezent, Curtea constată că în cauză, există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină.
În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere infracțiunile reținute în sarcina inculpatului - art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., art. 279 alin. (3) C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen. - ce sunt sancționate cu pedepse ce depășesc limita arătată.
Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În conformitate cu dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar.
De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Înalta Curte constată că menținerea arestării preventive a inculpatului A.R.I. este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impun menținerea detenției provizorii.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor de tentativă la omor calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor - infracțiuni contra vieții și integrității corporale - cât și din circumstanțele personale ale inculpatului, din modul în care acesta a acționat - premeditat împreună cu cei trei inculpați și consecințele produse - producerea de leziuni corporale într-o zonă vitală părții vătămate ce au necesitat 25 de zile îngrijiri medicale, leziunile suferite au pus în primejdie viața victimei, (raportul de expertiză medico-legală 06 aprilie 2010). În cauza de față, stabilirea pericolului social al faptei și persoanei asupra căreia s-a conturat cu suficiență existența unor probe ce justifică bănuiala puternică și legitimă că inculpatul a comis infracțiunile, pentru care a fost deja condamnat chiar nedefinitiv la o pedeapsă de 9 ani închisoare -având în vedere gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanța valorilor puse în pericol și rezonanța faptelor.
În ceea ce privește cererea recurentului inculpat A.R.I. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, Curtea constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 139 alin. (1) C. proc. pen., față de considerentele expuse mai sus, de circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual, față de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a procedurii judiciare cu privire la inculpat și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzației penale formulate împotriva acestuia și cu scopul urmărit, astfel apreciază că cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive nu este întemeiată în acest moment procesual.
În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul A.R.I., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.R.I. împotriva încheierii din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8165/2/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 octombrie 2011. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.