Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.04.2011
admis

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
29.04.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cererii de strămutare de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25 februarie 2011, petiționarul T.T. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 82/46/2011 al Curții de Apel Pitești, apreciind că există motive de bănuială legitimă și că obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei și calității părților. În motivarea cererii se arată că prin rezoluția nr. 141/P/2010 din 9 noiembrie 2010 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești s-a dispus începerea urmăririi penale față de petiționar pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 C. pen.

rap. la art. 5, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000. Procurorul R.S. de la unitatea de parchet mai sus-menționată a dispus luarea măsurii preventive - obligarea de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile. Direcția Națională Anticorupție s-a sesizat din oficiu în urma interceptărilor și înregistrărilor telefonice efectuate în altă cauză, în care numitul C.O.E. (coinculpat în acest dosar) și P.E.R. , martor în caza respectivă, discutau despre posibilitatea ca petiționarul să acorde o audiență în calitate de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea interlocutoarei menționate, în calitate de parte vătămată a unei infracțiuni de tâlhărie. Petiționarul apreciază că la această instanță nu va beneficia de un proces corect și echitabil întrucât dreptul la apărare i-a fost încălcat de dl. procuror R.S.

Atitudinea acestuia și-o explică prin aceea că procurorul mai sus-menționat i-a fost subordonat petiționarului în perioada în care acesta exercita funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și în această calitate a dispus efectuarea unor controale cu privire la celeritatea soluționării cauzelor de către R.S. Se arată, de asemenea, că este de notorietate printre procurorii din zonă că N.C., superiorul lui R.S. dorește să-l înlocuiască pe petiționar în funcția de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Totodată, petiționarul a mai arătat că trimiterea sa în judecată s-a făcut fără a analiza dacă există elementul material al infracțiunii . In cuprinsul procesului-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și în ordonanța referitoare la măsura preventivă sunt enumerate 7 dosare aflate pe rolul organelor de urmările penale sau soluționate, fără a se stabili în niciun fel legătura între petiționar și aceste cauze, în instrumentarea lor sau în adoptarea vreunei soluții. Petiționarul a mai arătat că în decursul activității sale de 27 de ani a deținut mai multe funcții, inclusiv aceea de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, printre judecătorii și procurorii cu care a lucrat fiind și cei din cadrul Curții de Apel Pitești și structurii actuale a D.N.A.

- Serviciul Teritorial Pitești. În final, petiționarul a solicitat admiterea cererii de strămutare întrucât imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale și funcțiilor pe care acesta Ie-a deținut. Un alt motiv important pentru care se solicită strămutarea este și acela al impactului mediatic la nivel local a acestei cauze. În informațiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen.

și comunicate de către Ministerul Justiției - Serviciul judiciar, documentare, protecția drepturilor și libertăților fundamentale - Direcția elaborare acte normative se prezintă etapele pe care Ie-a parcurs dosarul a cărui strămutare se solicită, se arată că din verificările efectuate a rezultat că dosarul a fost instrumentat în raport de materialul probator administrat în cauză, cu aplicarea dispozițiilor legale în vigoare, astfel încât se exclude posibilitatea vreunei imixtiuni în activitatea specifică privind soluționarea pricinii, astfel cum susține petentul. Totodată, se precizează că în raport de natura litigiului, cauza a fost repartizată aleatoriu pe rolul Curții de Apel Pitești, în sistem informatizat, astfel cum prevăd dispozițiile legale, fapt care reprezintă o garanție a imparțialității magistratului căruia i-a fost repartizată spre soluționare cauza penală.

În concluzie s-a arătat că la nivelul acestei instanțe există condițiile necesare pentru o judecată obiectivă fiind întrunite condițiile desfășurării unui proces echitabil. Cererea de strămutare este fondată, dat fiind că sunt indicii că judecarea cauzei nu se poate realiza în condiții de imparțialitate a judecătorilor investiți cu soluționarea acesteia, datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale și funcțiilor pe care petiționarul Ie-a deținut, inclusiv aceea de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006. Pentru aceste considerente cererea de strămutare va fi admisă, cauza urmând a fi strămutată la o altă instanță egală în grad.

PENTRU

ÎN

H O T Ă R Ă Ș T E Admite cererea formulată de petiționarul T.T. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 82/46/2011 al Curții de Apel Pitești. Strămută judecarea cauzei de la Curtea de Apel Pitești, la Curtea de Apel Ploiești. Menține actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat judecarea cauzei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26 ianuarie 2012, petiționara D.M.E. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formea
ÎCCJ 2011-06-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 11 aprilie 2011, petiționarul T.N.V. a s
ÎCCJ 2013-01-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05 noiembrie 2011, petentul P.I.C. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează
ÎCCJ 2013-05-22
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12 februarie 2013, petiționarul N.C. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formea
ÎCCJ 2012-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29 decembrie 2011, petiționarii S.V.L. și S.S. au solicitat strămutarea judecării cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă