ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de strămutare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26 ianuarie 2012,
petiționara D.M.E. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează
obiectul Dosarului nr. 2/45/2012 al Curții de Apel Iași, arătând că la respectiva
instanță nu va putea beneficia de o judecată corectă și imparțială întrucât imparțialitatea
judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurării cauzei șl calităților părților,
respectiv calitatea de judecător a intimatelor A.A.E., G.E. și B.G.
În dovedirea cererii de strămutare petiționara
a depus un set de înscrisuri și concluzii scrise.
Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost
solicitate informații de la Ministerul Justiției - Direcția Elaborare Acte Normative.
Din informarea transmisă de Ministerul
Justiției - Direcția Elaborare Acte Normative rezultă că dosarul a cărui strămutare
se solicită are ca obiect plângerea formulată de petiționara D.M.E. împotriva rezoluției
din 02 noiembrie 2011, dată în dosarul penal nr. 121/P/2010 al Parchetului de pe
lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul
Teritorial Iași prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii
A.A.E., G.E. și B.G. și alte persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de
abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu prin îngrădirea
unor drepturi și alte fapte de corupție.
În cuprinsul aceleiași informări se menționează
că aspectele învederate de petiționară în argumentarea cererii de strămutare referitoare
la calitatea părților se confirmă, intimații având în prezent sau deținând în trecut
(B.G.) calitatea de judecători ai secției civile ai Curții de Apel Iași, fără a
formula însă concluzii cu privire la temeinicia cererii de strămutare.
Analizând cererea de strămutare de față,
Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen.,
Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță
competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor
ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității
părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți
are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori,
asistenții judiciari sau grefierii instanței.
În cauză, niciuna dintre cerințele
art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite, aspectele invocate de petiționară referitoare
la lipsa de imparțialitate a magistraților învestiți cu soluționarea cauzei, urmare
calității intimaților, necircumscriindu-se în mod concret situațiilor care, potrivit
textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.
În acest sens, se constată că suspiciunile
petiționarei în sensul că imparțialitatea și obiectivitatea magistraților ar putea
fi afectate datorită influenței și climatului în care se desfășoară procesul penal,
urmare calității intimaților de magistrați judecători în cadrul aceleiași instanțe,
nu sunt susținute de probe, neputând constitui motiv de suspiciune cu privire la
o posibila părtinire a instanței.
Deopotrivă, suspiciunile petiționarei nu
se circumscriu cazurilor prevăzute de art. 55 C. proc. pen. care justifică în mod
rezonabil admiterea cererii de strămutare, întrucât magistratul judecător este ținut
a se pronunța asupra legalității și temeiniciei soluției procurorului de netrimitere
în judecată în condițiile art. 278
1
alin. (7) C. proc. pen., pe baza
lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi.
În acest sens se reține că, în cazul unei
cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva
convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva
celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie
să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau
fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privința
imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele
lor fiind stabilite de jurisprudenta instanței europene, în raport de împrejurările
concrete ale cauzelor.
În cazul de față, în raport de prevederile
art. 55 alin. (2) C. proc. pen. și de datele anterior expuse, Înalta Curte apreciază
că temerile petiționarei nu sunt justificate, membrii instanței fiind magistrați
de profesie, prezumați a fi lipsiți de orice prejudecată sau de parțialitate.
Ca atare, neexistând motive temeinice care
să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.
(2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată, cererea formulată
de petiționara D.M.E. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului
nr. 2/45/2012 al Curții de Apel Iași.
Obligă petiționara la plata sumei de 200
RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata B.G. conform art. 58
alin. (3) C. proc. pen., se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19
martie 2012.