ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2966/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

la 11 aprilie 2011 sub nr. 3319/2/2011, SC I.G. SRL a formulat cerere de suspendare

provizorie a executării sentinței comerciale nr. 4413 din 4 aprilie 2011 pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 24907/3/2010 până

la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul declarației de apel declarat

împotriva sentinței comerciale nr. 4413 din 4 aprilie 2011.

Prin sentința comercială nr. 46 din 18

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost respinsă

cererea de suspendare provizorie a executării sentinței comerciale 4413 din 4

aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul

nr. 24907/3/2010.

În motivarea hotărârii, instanța a reținut,

în esență, că, motivele invocate de reclamantă în argumentarea urgenței nu reprezintă

aspecte care se repercutează asupra acesteia în așa fel încât consecințele antrenate

să reprezinte expresia unui prejudiciu iminent și de neînlăturat, în măsura în care

se va proceda la punerea în executare silită a sentinței.

Totodată, petenta nu a justificat că aparența

dreptului i-ar fi favorabilă, de vreme ce nu a invocat nici un motiv de nelegalitate

a hotărârii atacate, care coroborat cu neredactarea hotărârii a cărei suspendare

se solicită, nu permite instanței un examen sumar al aparenței dreptului.

Prin urmare, prefigurarea prejudiciilor,

astfel cum a fost relevată de reclamantă, nu justifică în persoana acesteia o protecție

juridică urgentă.

Astfel, apreciind neîntrunite cerințele

prevăzute de dispozițiile art. 581 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 280

alin. (5) C. proc. civ., Curtea a respins cererea formulată de SC I.G. SRL privind

suspendarea provizorie a sentinței comerciale nr. 4413 din 4 aprilie 2011 pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 24907/3/2010.

În termen legal, împotriva acestei sentințe,

SC I.G. SRL a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta

a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 581

C. proc. civ. în materia ordonanței președințiale, în raport de dispozițiile speciale

ale art. 280 C. proc. civ.

În opinia recurentei, urgența, ca primă

condiție ce justifică ordonanța președințială, este îndeplinită, având în vedere

plata salariilor angajaților, taxele aferente desfășurării activității în conformitate

cu obiectul de activitate al societății și prin urmare, blocarea sumei de 1.566.301,1

RON, ar prejudicia grav societatea, putând duce la falimentul acesteia.

Prin punerea în executare a sentinței primei

instanțe, consideră recurenta, s-ar ajunge la blocarea întregului mecanism de funcționare

a societății de pază, întrucât neplata facturilor curente cu utilități, carburant,

neplata abonamentelor telefonice, a taxelor de închiriere a frecvenței pentru stație

de emisie-recepție ar duce la blocarea comunicării între agenții de pază, agenții

de intervenție și dispecerat.

Cu referire la îndeplinirea condiției vremelniciei,

recurenta arată că aceasta este îndeplinită în speță în raport de faptul că această

măsura operează până la soluționarea cererii de suspendare de către instanța de

apel.

În ceea ce privește condiția neprejudecării

fondului, recurenta susține, în esență, că și această cerință este îndeplinită,

față de împrejurarea că la un examen sumar aparența de drept îi aparține și nu este

necesară o analiză pe fond în considerarea situației de fapt expuse.

La termenul de azi recurenta a declarat

să renunțe la dreptul pretins.

Referitor la această cerere de renunțare

la dreptul pretins formulată de recurentă în temeiul dispozițiilor art. 247 C.

proc. civ., este de reținut că dispozițiile textului de lege anterior menționat

sunt inaplicabile în raport de faptul că obiectul recursului de față vizează o cerere

de suspendare provizorie a executării, specifică fazei de executare, iar nu o cerere

de judecată a unui drept subiectiv, astfel că cererea nu poate fi primită, iar recursul

urmează a fi soluționat pe fond.

Analizând decizia recurată, în limitele

controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept

invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

ce urmează.

Ordonanța președințială reprezintă un mijloc

procedural ce întrunește condițiile unei acțiuni civile, având însă caracter specific

determinat de caracterul particular al măsurilor ce pot fi luate pe această cale.

Astfel, cererea privind ordonanța președințială trebuie să îndeplinească atât condițiile

generale necesare pentru exercitarea acțiunii civile, cât și cerințe particulare,

respectiv urgența, nerezolvarea fondului cauzei și vremelnicia măsurii ordonate.

Urgența reprezintă o cerință esențială

a ordonanței președințiale, legea nedefinind conceptul de urgență, instanța de judecată

urmând să aprecieze, în concret asupra dispunerii măsurii, având în vedere criteriile

obiective ale speței. Legea indică doar situațiile ce pot face necesară și posibilă

o intervenție a justiției, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar pierde

prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara, înlăturarea

piedicilor ivite cu prilejul executării. În primele două situații, instanța are

posibilitatea de a aprecia în concret asupra urgenței.

Recurenta critică sentința pronunțată,

având în vedere iminența producerii unui prejudiciu în raport de dispozițiilor

art. 720

8

C. proc. civ.

Criticile recurentei sunt nefondate, întrucât

scopul urmărit de lege este acela de a asigura imediata executare a titlurilor,

evitându-se întârzierile și cheltuielile. Dispozițiile art. 720

8

C.

proc. civ., consacră forță executorie hotărârilor pronunțate în materie comercială,

astfel încât situațiile invocate de către recurentă, respectiv neplata ratelor dat

fiind numărul mare de contracte de leasing aflate în derulare, ce ar duce la penalități,

faptul că prin executare s-ar bloca plata facturilor curente cu utilități, carburant,

telefoane, taxe închiriere stații de emise-recepție, dar și plata cheltuielilor

efectuate pentru calificarea personalului, cât și a tuturor obligațiilor către bugetul

de stat, neachitarea la timp a obligațiilor către partenerii contractuali, împrejurarea

că imaginea societății ar fi grav afectată, existând riscul rezilierii anticipate

a unor contracte și în consecință intrarea în insolvență

,

au fost apreciate, în mod corect, de către Curtea de Apel ca nejustificând

dispunerea măsurii.

Astfel, elementele invocate în sprijinul

cerinței urgenței, sunt în realitate consecințe previzibile ale desfășurării activității

oricărei societăți comerciale care încheie raporturi comerciale.

Argumentul instanței privind faptul că

prejudiciul invocat de către recurentă este ipotetic, virtual, întrucât sentința

nu a fost pusă în executare silită, a fost prezentat ca un motiv suplimentar al

neîndeplinirii cerinței urgenței, câtă vreme petenta însăși a precizat că hotărârea

nu este redactată, aspect reiterat și în cuprinsul cererii de recurs.

Neprejudecarea fondului pricinii reprezintă

cea de a doua condiție specifică de admisibilitate a ordonanței președințiale, însă

instanța este chemată să analizeze de partea cui este aparența dreptului, pentru

justificarea interesului legitim de a menține această situație de drept.

Or, SC I.G. SRL nu a justificat că aparența

dreptului i-ar fi favorabilă, câtă vreme nu a indicat în ce constă nelegalitatea

hotărârii atacate, aspect ce a fost în mod corect reținut de Curtea de Apel.

În ceea ce privește condiția vremelniciei,

Curtea de Apel în mod judicios a constat că nici această cerință nu este satisfăcută,

iar criticile recurentei pe acest aspect sunt lipsite de temei legal.

În consecință, întrucât nu sunt motive

de nelegalitate care să ducă la modificarea sau casarea sentinței comerciale

nr. 46 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

Înalta Curte, va respinge recursul declarat de SC I.G. SRL Bucureș, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC I.G. SRL

București împotriva

sentinței

comerciale nr. 46 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

octombrie 2011.