ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5048/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4560 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, noiembrie 2007 s-au admis recursurile declarate de reclamantele SC E.Dobrogea SA Constanța, SC E. Muntenia Nord SA și SC EON Moldova SA Bacău împotriva sentinței civile nr. 597 din 22 februarie 2007 și a fost trimisă cauza spre rejudecare. După casare, la data de 11 martie 2008 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Dosarul nr. 4300/2/2006. Prin acțiunea principală formulată de SC E. Muntenia Nord SA, la care au fost conexate acțiunile formulate de SC E. Oltenia SA, SC EON Moldova SA Bacău și SC E. Dobrogea SA Constanța s-a solicitat anularea Ordinului nr. 4 din 14 martie 2006 emis de Președintele Autorității Naționale de Reglementare a Energiei (ce va fi menționată în cuprinsul deciziei, ANRE).

În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că ordinul contestat încalcă legislația în domeniu, respectiv art. 49 din Legea nr. 318/2003, întrucât grupurile de măsurare a energiei electrice în vederea decontării se asigură de operatorul de sistem și de transport, producători și de operatorul de distribuție. Astfel, operatorul de rețea electrică este obligat să permită utilizatorilor să instaleze suplimentar, la cerere și pe cheltuiala acestora, grupuri care nu pot avea și funcția de decontare. Au apreciat reclamantele că ordinul în speță contravine și prevederilor art. 104 și 106 din H.G. nr. 1007/2004, întrucât utilizatorii nu pot instala sisteme de măsurare proprii care să constituie echipamente de măsurare pentru decontare, ci cel mult contoare martor.

S-a susținut totodată că utilizarea haotică a pofilelor de consum va face imposibilă demararea unitară, la nivel național, a acțiunii de stabilizare a pofilelor standard de consum și va împiedica și elaborarea unei metodologii prin care costurile să fie împărțite între cei care le-au generat. Au mai arătat reclamantele că nu au fost consultate în procesul de emitere a acestor reglementări, potrivit deciziei Președintelui Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 79/1999. Prin sentința civilă nr. 2538 din 1 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea principală și acțiunile conexe au fost admise, instanța dispunând anularea Ordinului nr. 4 din 14 martie 2006 emis de Președintele Autorității Naționale de Reglementare a Energiei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin ordinul contestat, Președintele Autorității Naționale de Reglementare a Energiei a aprobat modificarea și completarea procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică aprobată prin Ordinul nr. 21/2005, art. 33 alin. (3) fiind modificat în sensul că li s-a acordat dreptul consumatorilor persoane juridice pentru care decontarea consumului de energie electrică se realizează prin cel puțin 5 puncte de măsurare, să-și procure propriul sistem de măsurare orară care să fie utilizat la decontarea energiei electrice consumate.

A mai constatat prima instanță că reclamantele nu au contestat dreptul consumatorilor de a-și procura și a se instala grupuri de măsurare, ci au susținut că potrivit legii consumatorii nu au dreptul la instalarea unor grupuri de măsurare pentru decontare, astfel încât, a apreciat judecătorul fondului, nu pot fi reținute susținerile pârâtei în sensul că acțiunea ar fi lipsită de un interes real și că operatorul de distribuție ar fi degrevat de activitatea de măsurare. S-a reținut că sintagma „suplimentar" din cuprinsul art. 49 alin. (3) din Legea nr. 318/2003, nu poate avea decât o interpretare, și anume aceea că pe lângă grupurile de măsurare în vederea decontării, care se asigură numai de operatorii prevăzuți de lege, se mai pot instala suplimentar și grupuri de măsurare, care însă nu pot fi folosite la decontare.

De asemenea, dispozițiile art. 104 din H.G. nr. 1007/2004 prevăd fără echivoc că grupurile de măsurare utilizate în decontare, indiferent de locul în care sunt montate, aparțin operatorului de rețea și se montează numai de către acesta. În acest sens este și prevederea art. 106 din același act normativ, potrivit căreia consumatorul poate instala grupuri de măsurare martor care nu pot fi utilizate la decontarea energiei electrice cu furnizorul. S-a reținut și faptul că există și inconveniente de punere în aplicare a ordinului contestat cu repercusiuni asupra reclamantelor. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin recursul formulat, indicându-se ca temei dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se aduc în esență, următoarele critici sentinței atacate: - instanța de fond a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 318/2003, a energiei electrice, cât și a prevederilor art. 104 și art. 106 din H.G. nr. 1007/2004, întrucât acestea trebuiau interpretate în mod coroborat. Se susține că greșit s-a reținut că prin Ordinul nr. 4/2006 se încalcă art. 49 alin. (2) și (3) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 iar consumatorii nu au dreptul să-și procure ei înșiși sisteme de măsurare orară, ci doar contoare martor care nu pot fi utilizate la decontarea energiei, întrucât din cuprinsul art. 49 alin. (3) rezultă tocmai contrariul, pentru că legea nu instituie o limitare cu referire la aceste contoare.

Se menționează că obstrucționarea instalării de contoare de decontare de către consumatorii de energie electrică care doresc să-și exercite dreptul de eligibilitate pe piața de energie electrică și implicit să-și schimbe și furnizorul de energie electrică, este un abuz din partea acelor operatori de distribuție care dețin și licență de furnizare a energiei electrice și al căror interes este păstrarea clienților cu care au încheiat contracte de furnizare a energiei electrice. Mai mult, se arată că, odată cu intrarea în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13 la 23 februarie 2007, conform art. 60 alin. (3), astfel cum a fost modificat și completat, operatorul de distribuție nu mai are exclusivitate în ceea ce privește controlul asupra grupurilor de măsurare.

- referitor la permisiunea ca unii consumatori să facă decontarea energiei electrice pe baza profilelor de sarcină se arată că aceasta este o măsură temporară care nu aduce nici un prejudiciu operatorului de distribuție care poate discuta și stabili cu consumatorul alte profile în situația în care constată că acestea sunt necorespunzătoare, astfel că în mod greșit a fost anulat ordinul contestat în ceea ce privește art. 33 alin. (4). Intimata-reclamantă SC E. Muntenia Nord SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece nu s-au adus dovezi referitoare la întârzieri sau blocări în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică. Se susține că instanța de fond a interpretat corect atât dispozițiile art. 49 alin. (2) și (3) din Legea nr. 318/2003 cât și pe cele prevăzute de art. 104 și 106 din H.G.

nr. 1007/2004. De asemenea, se menționează că recurenta–pârâtă nu a combătut în mod concret inconvenientele pe care le creează operatorilor de distribuție prevederile art. 33 alin. (3) din ordinul contestat. Pentru aceleași considerente și intimata-reclamantă SC EON Moldova SA, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Se mai arată că noua Lege a energiei electrice nr. 13/2007, care abrogă Legea nr. 318/2003, menține aceleași reglementări cu privire la asigurarea grupului de măsură în vederea decontării, adăugând cu titlu excepțional în categoria operatorilor de măsurare și „operatorul de măsurare independent”. SC C.D. SA a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului pentru aceleași considerente invocate și de celelalte intimate-reclamante.

Recurenta-pârâtă a depus concluzii scrise prin care a reiterat criticile menționate în recursul formulat. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Critica referitoare la greșita interpretare a art. 49 alin. (2) și (3) din Legea nr. 318/2003, a energiei electrice, precum și a art. 104 și 106 din H.G.

nr. 1007/2004, privind aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, în contextul anulării Ordinului Președintelui Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 4/2006, pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 21/2005, de aprobare a procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică, este fondată, în cauză fiind incidentă situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 318/2003, a energiei electrice, în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 4/2006 „(1) Energia electrică tranzacționată pe piața de energie electrică se măsoară prin grupuri de măsurare conform codului de măsurare elaborat de autoritatea competentă (2) Grupurile de măsurare a energiei electrice în vederea decontării se asigură, după caz, de: - operatorul de transport și de sistem, pentru asigurarea măsurătorilor pe piața angro; - producătorii, (…);- operatorul de distribuție, pentru asigurarea măsurătorilor pe piața cu amănuntul. (3) Operatorul de rețea electrică este obligat să permită utilizatorilor să instaleze, suplimentar, grupurile de măsurare, la cererea acestora și pe cheltuială proprie”.

Din cuprinsul dispozițiilor menționate rezultă faptul că energia electrică tranzacționată pe piață se măsoară prin grupuri de măsurare care pot fi asigurate, în vederea decontării, de cei nominalizați la alin. (2) al art. 49 menționat, fiind prevăzută și posibilitatea utilizatorului să instaleze, suplimentar, pe cheltuială proprie, grupuri de măsurare. Prevederile alin. (3) conduc la concluzia potrivit căreia legiuitorul nu a făcut o enumerare limitativă a celor care pot asigura și instala grupuri de măsurare în vederea decontării. Mai mult, legiuitorul a prevăzut chiar obligativitatea operatorului de rețea electrică de a permite instalarea, pe lângă grupul său de măsurare și a unui alt grup al utilizatorului.

În raport de principiul potrivit căruia unde legea nu distinge nici interpretul acesteia nu trebuie să distingă, cât și de cele reținute anterior instanța de fond a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 318/2003, reținând că aceste grupuri de măsurare instalate de utilizator nu pot fi folosite pentru decontare, fiind evident că măsurarea se face în vederea decontării. De asemenea, potrivit Codului de măsurare a energiei electrice, art. 171-173, este posibilă instalarea, folosirea pentru măsurarea energiei electrice a contoarelor ce asigură facilități de tarifare sau facturare sau realizează servicii pentru consumatori, acestea putând fi proprietatea furnizorului sau consumatorului.

În concluzie, în mod greșit s-a apreciat de prima instanță că Ordinul nr. 4/2006 a fost emis cu încălcarea art. 49 alin. (2) și (3) din Legea nr. 318/2003. Criticile care vizează interpretarea eronată a dispozițiilor art. 104 și 106 din H.G. nr. 1007/2004 privind aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, sunt fondate. În conformitate cu art. 108 alin. (2) din Constituția României, hotărârile de guvern se emit pentru organizarea executării legilor. Cum H.G. nr. 1007/2007 a fost emisă pentru organizarea executării Legii nr. 318/2003, dispozițiile art. 104 și 106 din hotărârea menționată nu pot fi interpretate individual, ci numai în coroborare cu prevederile de ansamblu ale acestei legi.

Având în vedere considerentele expuse anterior cu privire la modul de interpretare a prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 318/2003, se apreciază că nici aceste dispoziții nu pot fi interpretate în sensul excluderii posibilității consumatorilor de a-și procura și instala, cu fonduri proprii, contoare de măsurare în vederea decontării, care trebuie să respecte reglementările tehnice privind măsurarea energiei electrice.

O altă interpretare, restrânsă, susținută de intimatele-reclamante este contrară obiectivelor Legii nr. 318/2003, respectiv celor transpuse în art. 2 lit. d) și e), referitoare la asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor participanților la piața de energie electrică, la rețelele electrice de interes public precum și transparența tarifelor, prețurilor și tarifelor la energia electrică, în condițiile în care art. 33 alin. (3) din Ordinul nr. 4/2006 se referă la dreptul consumatorilor persoane juridice pentru care decontarea consumului de energie electrică se realizează prin cel puțin 5 puncte de măsurare să își procure propriul sistem de măsurare orară a energiei electrice consumate. Mai mult, această măsură degreva intimatele-reclamante de obligația de instalare a contoarelor pentru acești consumatori cu un număr mare de puncte de măsurare.

De altfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007, a energiei electrice, a fost abrogată Legea nr. 318/2003. Potrivit art. 60 alin. (2) coroborat cu art. 3 pct. 28 din această lege grupurile de măsurare a energiei electrice, în vederea decontării, se asigură și de consumatori, astfel că toate criticile intimatelor-reclamante care vizează nelegalitatea și netemeinicia Ordinului nr. 4/2006, contestat, au căzut în desuetudine. Critica menționată de recurenta-intimată referitoare la aprecierea greșită asupra legalității ordinului contestat având în vedere permisiunea pentru unii consumatori să facă decontarea energiei electrice pe bază de profile de sarcină este fondată. Necontestat este faptul că măsura a fost una temporară, până la realizarea sistemului de măsurare orară și nu a impus anumite profile de sarcină, părțile putând conveni asupra acestora.

Inconvenientele de ordin tehnic reținute de prima instanță nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate a Ordinului nr. 4/2006. Susținerile intimatelor-reclamante în sensul că recurenta-pârâtă trebuia să dovedească faptele și împrejurările ce au condus la emiterea ordinului contestat nu pot fi reținute. Autoritatea de reglementare a emis Ordinul nr. 4/2006 în temeiul atribuțiilor prevăzute de art. 11 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 318/2003, astfel că nu îi incumba această dovadă. Având în vedere toate aceste considerente se apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală. În cauza dedusă judecății nu sunt îndeplinite condițiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, astfel că acțiunea formulată este neîntemeiată.

În consecință, în raport de cele mai sus reținute cât și de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi admis, va fi casată sentința recurată și respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei împotriva sentinței civile nr. 2358 din 1 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamante ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2009.