ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5048/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5048/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr.

4560

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

noiembrie 2007 s-au admis recursurile declarate de reclamantele SC E.Dobrogea

SA Constanța, SC E. Muntenia Nord SA și SC EON Moldova SA Bacău împotriva sentinței

civile nr. 597 din 22 februarie 2007 și a fost trimisă cauza spre rejudecare.

După casare, la data de

11 martie 2008 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, Dosarul nr. 4300/2/2006.

Prin acțiunea principală

formulată de SC E. Muntenia Nord SA, la care au fost conexate acțiunile formulate

de SC E. Oltenia SA, SC EON Moldova SA Bacău și SC E. Dobrogea SA Constanța s-a

solicitat anularea Ordinului nr. 4 din 14 martie 2006 emis de Președintele Autorității

Naționale de Reglementare a Energiei (ce va fi menționată în cuprinsul deciziei,

ANRE).

În motivarea acțiunii

reclamantele au arătat că ordinul contestat încalcă legislația în domeniu, respectiv

art. 49 din Legea nr. 318/2003, întrucât grupurile de măsurare a energiei electrice

în vederea decontării se asigură de operatorul de sistem și de transport, producători

și de operatorul de distribuție.

Astfel, operatorul de

rețea electrică este obligat să permită utilizatorilor să instaleze suplimentar,

la cerere și pe cheltuiala acestora, grupuri care nu pot avea și funcția de decontare.

Au apreciat reclamantele

că ordinul în speță contravine și prevederilor art. 104 și 106 din H.G. nr. 1007/2004,

întrucât utilizatorii nu pot instala sisteme de măsurare proprii care să constituie

echipamente de măsurare pentru decontare, ci cel mult contoare martor.

S-a susținut totodată

că utilizarea haotică a pofilelor de consum va face imposibilă demararea unitară,

la nivel național, a acțiunii de stabilizare a pofilelor standard de consum și va

împiedica și elaborarea unei metodologii prin care costurile să fie împărțite între

cei care le-au generat.

Au mai arătat reclamantele

că nu au fost consultate în procesul de emitere a acestor reglementări, potrivit

deciziei Președintelui Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 79/1999.

Prin sentința civilă

nr. 2538 din 1 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, acțiunea principală și acțiunile conexe au fost admise,

instanța dispunând anularea Ordinului nr. 4 din 14 martie 2006 emis de Președintele

Autorității Naționale de Reglementare a Energiei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că prin ordinul contestat, Președintele Autorității

Naționale de Reglementare a Energiei a aprobat modificarea și completarea procedurii

privind schimbarea furnizorului de energie electrică aprobată prin Ordinul nr. 21/2005,

art. 33 alin. (3) fiind modificat în sensul că li s-a acordat dreptul consumatorilor

persoane juridice pentru care decontarea consumului de energie electrică se realizează

prin cel puțin 5 puncte de măsurare, să-și procure propriul sistem de măsurare orară

care să fie utilizat la decontarea energiei electrice consumate.

A mai constatat prima

instanță că reclamantele nu au contestat dreptul consumatorilor de a-și procura

și a se instala grupuri de măsurare, ci au susținut că potrivit legii consumatorii

nu au dreptul la instalarea unor grupuri de măsurare pentru decontare, astfel încât,

a apreciat judecătorul fondului, nu pot fi reținute susținerile pârâtei în sensul

că acțiunea ar fi lipsită de un interes real și că operatorul de distribuție ar

fi degrevat de activitatea de măsurare.

S-a reținut că sintagma

„suplimentar" din cuprinsul art. 49 alin. (3) din Legea nr. 318/2003, nu poate

avea decât o interpretare, și anume aceea că pe lângă grupurile de măsurare în vederea

decontării, care se asigură numai de operatorii prevăzuți de lege, se mai pot instala

suplimentar și grupuri de măsurare, care însă nu pot fi folosite la decontare.

De asemenea, dispozițiile

art. 104 din H.G. nr. 1007/2004 prevăd fără echivoc că grupurile de măsurare utilizate

în decontare, indiferent de locul în care sunt montate, aparțin operatorului de

rețea și se montează numai de către acesta.

În acest sens este și

prevederea art. 106 din același act normativ, potrivit căreia consumatorul poate

instala grupuri de măsurare martor care nu pot fi utilizate la decontarea energiei

electrice cu furnizorul.

S-a reținut și faptul

că există și inconveniente de punere în aplicare a ordinului contestat cu repercusiuni

asupra reclamantelor.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin recursul formulat,

indicându-se ca temei dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se aduc în esență,

următoarele critici sentinței atacate:

- instanța de fond a făcut

o interpretare eronată a dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 318/2003,

a energiei electrice, cât și a prevederilor art. 104 și art. 106 din H.G. nr. 1007/2004,

întrucât acestea trebuiau interpretate în mod coroborat.

Se susține că greșit s-a

reținut că prin Ordinul nr. 4/2006 se încalcă art. 49 alin. (2) și (3) din Legea

energiei electrice nr. 318/2003 iar consumatorii nu au dreptul să-și procure ei

înșiși sisteme de măsurare orară, ci doar contoare martor care nu pot fi utilizate

la decontarea energiei, întrucât din cuprinsul art. 49 alin. (3) rezultă tocmai

contrariul, pentru că legea nu instituie o limitare cu referire la aceste contoare.

Se menționează că obstrucționarea

instalării de contoare de decontare de către consumatorii de energie electrică care

doresc să-și exercite dreptul de eligibilitate pe piața de energie electrică și

implicit să-și schimbe și furnizorul de energie electrică, este un abuz din partea

acelor operatori de distribuție care dețin și licență de furnizare a energiei electrice

și al căror interes este păstrarea clienților cu care au încheiat contracte de furnizare

a energiei electrice.

Mai mult, se arată că,

odată cu intrarea în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13 la 23 februarie 2007,

conform art. 60 alin. (3), astfel cum a fost modificat și completat, operatorul

de distribuție nu mai are exclusivitate în ceea ce privește controlul asupra grupurilor

de măsurare.

- referitor la permisiunea

ca unii consumatori să facă decontarea energiei electrice pe baza profilelor de

sarcină se arată că aceasta este o măsură temporară care nu aduce nici un prejudiciu

operatorului de distribuție care poate discuta și stabili cu consumatorul alte profile

în situația în care constată că acestea sunt necorespunzătoare, astfel că în mod

greșit a fost anulat ordinul contestat în ceea ce privește art. 33 alin. (4).

Intimata-reclamantă SC

E. Muntenia Nord SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat deoarece nu s-au adus dovezi referitoare la întârzieri sau blocări în

procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică.

Se susține că instanța

de fond a interpretat corect atât dispozițiile art. 49 alin. (2) și (3) din Legea

nr. 318/2003 cât și pe cele prevăzute de art. 104 și 106 din H.G. nr. 1007/2004.

De asemenea, se menționează

că recurenta–pârâtă nu a combătut în mod concret inconvenientele pe care le creează

operatorilor de distribuție prevederile art. 33 alin. (3) din ordinul contestat.

Pentru aceleași considerente

și intimata-reclamantă SC EON Moldova SA, prin întâmpinarea formulată, a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Se mai arată că noua Lege

a energiei electrice nr. 13/2007, care abrogă Legea nr. 318/2003, menține aceleași

reglementări cu privire la asigurarea grupului de măsură în vederea decontării,

adăugând cu titlu excepțional în categoria operatorilor de măsurare și „operatorul

de măsurare independent”.

SC C.D. SA a formulat

concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului pentru aceleași considerente

invocate și de celelalte intimate-reclamante.

Recurenta-pârâtă a depus

concluzii scrise prin care a reiterat criticile menționate în recursul formulat.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile

care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de prevederile

art. 304

1

C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele

ce urmează a fi expuse.

Critica referitoare la

greșita interpretare a art. 49 alin. (2) și (3) din Legea nr. 318/2003, a energiei

electrice, precum și a art. 104 și 106 din H.G. nr. 1007/2004, privind aprobarea

Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, în contextul anulării

Ordinului Președintelui Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 4/2006,

pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 21/2005, de aprobare a procedurii

privind schimbarea furnizorului de energie electrică, este fondată, în cauză fiind

incidentă situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 49 din Legea

nr. 318/2003, a energiei electrice, în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 4/2006

„(1) Energia electrică tranzacționată pe piața de energie electrică se măsoară prin

grupuri de măsurare conform codului de măsurare elaborat de autoritatea competentă

(2) Grupurile de măsurare a energiei electrice în vederea decontării se asigură,

după caz, de: - operatorul de transport și de sistem, pentru asigurarea măsurătorilor

pe piața angro; - producătorii, (…);- operatorul de distribuție, pentru asigurarea

măsurătorilor pe piața cu amănuntul. (3) Operatorul de rețea electrică este obligat

să permită utilizatorilor să instaleze, suplimentar, grupurile de măsurare, la cererea

acestora și pe cheltuială proprie”.

Din cuprinsul dispozițiilor

menționate rezultă faptul că energia electrică tranzacționată pe piață se măsoară

prin grupuri de măsurare care pot fi asigurate, în vederea decontării, de cei nominalizați

la alin. (2) al art. 49 menționat, fiind prevăzută și posibilitatea utilizatorului

să instaleze, suplimentar, pe cheltuială proprie, grupuri de măsurare.

Prevederile alin. (3)

conduc la concluzia potrivit căreia legiuitorul nu a făcut o enumerare limitativă

a celor care pot asigura și instala grupuri de măsurare în vederea decontării.

Mai mult, legiuitorul

a prevăzut chiar obligativitatea operatorului de rețea electrică de a permite instalarea,

pe lângă grupul său de măsurare și a unui alt grup al utilizatorului.

În raport de principiul

potrivit căruia unde legea nu distinge nici interpretul acesteia nu trebuie să distingă,

cât și de cele reținute anterior instanța de fond a făcut o interpretare eronată

a dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 318/2003, reținând că aceste grupuri de măsurare

instalate de utilizator nu pot fi folosite pentru decontare, fiind evident că măsurarea

se face în vederea decontării.

De asemenea, potrivit

Codului de măsurare a energiei electrice, art. 171-173, este posibilă instalarea,

folosirea pentru măsurarea energiei electrice a contoarelor ce asigură facilități

de tarifare sau facturare sau realizează servicii pentru consumatori, acestea putând

fi proprietatea furnizorului sau consumatorului.

În concluzie, în mod greșit

s-a apreciat de prima instanță că Ordinul nr. 4/2006 a fost emis cu încălcarea

art. 49 alin. (2) și (3) din Legea nr. 318/2003.

Criticile care vizează

interpretarea eronată a dispozițiilor art. 104 și 106 din H.G. nr. 1007/2004 privind

aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, sunt

fondate.

În conformitate cu

art. 108 alin. (2) din Constituția României, hotărârile de guvern se emit pentru

organizarea executării legilor.

Cum H.G. nr. 1007/2007

a fost emisă pentru organizarea executării Legii nr. 318/2003, dispozițiile

art. 104 și 106 din hotărârea menționată nu pot fi interpretate individual, ci numai

în coroborare cu prevederile de ansamblu ale acestei legi.

Având în vedere considerentele

expuse anterior cu privire la modul de interpretare a prevederilor art. 49

alin. (3) din Legea nr. 318/2003, se apreciază că nici aceste dispoziții nu pot

fi interpretate în sensul excluderii posibilității consumatorilor de a-și procura

și instala, cu fonduri proprii, contoare de măsurare în vederea decontării, care

trebuie să respecte reglementările tehnice privind măsurarea energiei electrice.

O altă interpretare, restrânsă,

susținută de intimatele-reclamante este contrară obiectivelor Legii nr. 318/2003,

respectiv celor transpuse în art. 2 lit. d) și e), referitoare la asigurarea accesului

nediscriminatoriu al tuturor participanților la piața de energie electrică, la rețelele

electrice de interes public precum și transparența tarifelor, prețurilor și tarifelor

la energia electrică, în condițiile în care art. 33 alin. (3) din Ordinul nr. 4/2006

se referă la dreptul consumatorilor persoane juridice pentru care decontarea consumului

de energie electrică se realizează prin cel puțin 5 puncte de măsurare să își procure

propriul sistem de măsurare orară a energiei electrice consumate.

Mai mult, această măsură

degreva intimatele-reclamante de obligația de instalare a contoarelor pentru acești

consumatori cu un număr mare de puncte de măsurare.

De altfel, odată cu intrarea

în vigoare a Legii nr. 13/2007, a energiei electrice, a fost abrogată Legea nr.

318/2003.

Potrivit art. 60

alin. (2) coroborat cu art. 3 pct. 28 din această lege grupurile de măsurare a energiei

electrice, în vederea decontării, se asigură și de consumatori, astfel că toate

criticile intimatelor-reclamante care vizează nelegalitatea și netemeinicia Ordinului

nr. 4/2006, contestat, au căzut în desuetudine.

Critica menționată de

recurenta-intimată referitoare la aprecierea greșită asupra legalității ordinului

contestat având în vedere permisiunea pentru unii consumatori să facă decontarea

energiei electrice pe bază de profile de sarcină este fondată.

Necontestat este faptul

că măsura a fost una temporară, până la realizarea sistemului de măsurare orară

și nu a impus anumite profile de sarcină, părțile putând conveni asupra acestora.

Inconvenientele de ordin

tehnic reținute de prima instanță nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate

a Ordinului nr. 4/2006.

Susținerile intimatelor-reclamante

în sensul că recurenta-pârâtă trebuia să dovedească faptele și împrejurările ce

au condus la emiterea ordinului contestat nu pot fi reținute.

Autoritatea de reglementare

a emis Ordinul nr. 4/2006 în temeiul atribuțiilor prevăzute de art. 11 alin.

(2) lit. i) din Legea nr. 318/2003, astfel că nu îi incumba această dovadă.

Având în vedere toate

aceste considerente se apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

În cauza dedusă judecății

nu sunt îndeplinite condițiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, astfel că acțiunea

formulată este neîntemeiată.

În consecință, în raport

de cele mai sus reținute cât și de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I alin.

(3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,

recursul va fi admis, va fi casată sentința recurată și respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei împotriva sentinței civile

nr. 2358 din 1 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamante ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2009.